Back

Parlamentul României

Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26.11.2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. -

Prezenta lege reglementează Statutul asistentului social în România, precizând rolul Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, denumit în continuare Colegiul, în apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi.

Art. 2. -

(1) Pot fi asistenţi sociali următoarele persoane:

a) cetăţenii români;

b) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spaţiul Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene;

c) cetăţenii statelor terţe cu care România are acorduri bilaterale de reciprocitate şi care au reşedinţa temporară sau permanentă în România.

(2) Titlul de asistent social poate fi deţinut de:

a) persoana care a obţinut diploma de licenţă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior cu specializare în domeniu, forma de lungă durată, 4 ani, acreditată conform legii;

b) persoana care deţine diploma de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior cu specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani, acreditată conform legii;

c) persoana care deţine diploma de asistent social echivalată conform legii;

d) persoana care deţine diploma de asistent social eliberată sau recunoscută în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în unul dintre statele aparţinând Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană.

(3) În cazul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, recunoaşterea diplomei de asistent social obţinută în unul dintre statele menţionate va fi efectuată conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi diplomelor obţinute de cetăţenii români în unul dintre aceste state.

(5) Titlul de asistent social nu poate fi obţinut de persoana care se găseşte în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezenta lege.

Art. 3. -

(1) Asistentul social pune în practică cunoştinţele, normele şi valorile asistenţei sociale pentru a interveni şi a acorda asistenţă persoanelor sau comunităţilor, la cererea acestora sau ori de câte ori situaţia o impune.

(2) Asistentul social participă activ la elaborarea şi aplicarea politicilor sociale în domeniu, strategiilor şi planurilor de acţiune la nivel local, judeţean, naţional şi internaţional, promovând bunăstarea socială.

(3) Asistentul social desfăşoară în principal următoarele tipuri generale de activităţi:

a) identifică segmentul de populaţie ce face obiectul activităţilor de asistenţă socială;

b) identifică şi evaluează problemele socioumane dintr-o anumită regiune, comunitate sau localitate;

c) dezvoltă planuri de acţiune, programe, măsuri, activităţi profesionalizate şi servicii specializate specifice domeniului;

d) sensibilizează opinia publică şi o informează cu privire la problematica socială;

e) stabileşte modalităţile concrete de acces la prestaţii şi servicii specializate de asistenţă socială pe baza evaluării nevoilor;

f) dezvoltă programe de cercetare ştiinţifică şi formare profesională.

(4) Tipurile de activităţi prevăzute la alin. (3) pot fi modificate şi completate la propunerea Colegiului, în conformitate cu prevederile legale.

(5) Instituţiile şi organismele publice sau private, abilitate prin lege să desfăşoare activităţi de asistenţă socială, au obligaţia de a asigura realizarea activităţilor prevăzute la alin. (3) de către asistenţi sociali sau sub îndrumarea directă a acestora.

Art. 4. -

Asistentul social respectă valorile şi principiile etice referitoare la furnizarea serviciilor de calitate, justiţia socială, demnitatea şi unicitatea persoanei, autonomia persoanei, dezvoltarea relaţiilor umane şi dezvoltarea profesională permanentă, în vederea creşterii calităţii intervenţiei sociale.

Art. 5. -

Asistentul social îşi poate desfăşura activitatea în regim salarial sau independent, cu drept de liberă practică:

a) în sectorul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare;

b) în sectorul privat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, a prevederilor regulamentelor societăţii sau organizaţiei respective.

CAPITOLUL II Statutul asistentului social

SECŢIUNEA 1 Formarea iniţială a asistentului social şi condiţiile
de exercitare a profesiei

Art. 6. -

Formarea asistentului social se realizează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate conform legii, specializate în asistenţă socială, forme de învăţământ universitar de scurtă durată şi de lungă durată.

Art. 7. -

Profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este cetăţean român sau cetăţean al altui stat, în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1);

b) are studii de specialitate în asistenţă socială, conform prevederilor art. 2 alin. (2);

c) este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;

d) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în prezenta lege.

Art. 8. -

(1) Asistentul social îşi poate desfăşura activitatea numai după aprobarea cererii de înscriere ca membru în Colegiu. Aprobarea cererii duce în mod automat la înregistrarea în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România şi la eliberarea avizului de exercitare a profesiei.

(2) Documentele necesare aprobării cererii sunt:

a) una dintre diplomele prevăzute la art. 2 alin. (2);

b) documente medicale;

c) certificat de cazier judiciar;

d) declaraţie pe propria răspundere că nu se află în situaţii de incompatibilitate cu statutul de asistent social.

(3) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spaţiul Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pot depune documentele echivalente celor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), eliberate de autorităţile competente din ţările de origine sau de provenienţă.

(4) Documentele prevăzute la alin. (2) şi (3) se pot depune atât la sediul central al Colegiului, cât şi la sediile descentralizate ale Colegiului, din teritoriu, conform art. 26 alin. (4), cu posibilitatea de a fi trimise şi prin poştă.

Art. 9. -

(1) Profesia de asistent social poate fi exercitată independent, în condiţii de liberă practică, în formele prevăzute de prezentul articol, de către persoanele prevăzute la art. 7 care obţin atestatul de liberă practică.

(2) Asistenţii sociali pot opta să înfiinţeze cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale, în condiţiile legii.

(3) De la data înregistrării în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România, societăţile civile profesionale obţin personalitate juridică, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor din dreptul comun.

(4) Cabinetele individuale de asistenţă socială şi cabinetele asociate de asistenţă socială în desfăşurarea activităţii lor pot angaja colaboratori.

(5) Pentru obţinerea atestatului de liberă practică, asistentul social trebuie:

a) să facă dovada că a practicat asistenţa socială o perioadă de cel puţin 5 ani până în momentul depunerii cererii;

b) să nu fi fost găsit vinovat de Colegiu în cazul unor anchete privind practica de asistenţă socială;

c) să depună la Colegiu: cererea însoţită de curriculum vitae, o scrisoare de motivaţie şi recomandări din partea a 3 asistenţi sociali.

Art. 10. -

Cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, care exercită profesia de asistent social în unul dintre aceste state în care sunt stabiliţi, sunt exceptaţi de la cerinţa dobândirii calităţii de membru al Colegiului, a avizului de exercitare a profesiei şi a atestatului de liberă practică atunci când desfăşoară în România activităţile specifice profesiei, în contextul prestării de servicii. Aceste persoane depun la Colegiu o declaraţie referitoare la serviciile prestate şi documentul care atestă exercitarea legală a profesiei în statul în care sunt stabiliţi, eliberat de autorităţile competente ale acestui stat. Pe baza acestor documente, persoanele respective sunt înregistrate automat în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România pe durata prestării serviciilor.

Art. 11. -

(1) Asistentul social desfăşoară tipurile generale de activităţi prevăzute la art. 3 alin. (3), cu obligaţia respectării metodologiei în domeniu, precum şi a normelor şi valorilor eticii profesionale.

(2) Modul în care asistenţii sociali pun în practică prevederile Codului deontologic, precum şi modul de utilizare a metodologiei în domeniu sunt stabilite de Colegiu.

SECŢIUNEA a 2-a Drepturi şi obligaţii

Art. 12. -

Asistentul social are dreptul:

a) să contribuie la dezvoltarea profesiei cu scopul de a răspunde în mod adecvat nevoilor sociale;

b) să-şi apere profesia;

c) să asigure creşterea încrederii societăţii în asistenţa socială;

d) să fie deschis noilor domenii de intervenţie;

e) la liberă practică, potrivit legii;

f) la apărarea şi reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu;

g) la accesul informaţiilor privind exercitarea profesiei;

h) la pregătirea continuă în domeniul asistenţei sociale.

Art. 13. -

(1) Asistentul social este obligat să păstreze confidenţialitatea în legătură cu situaţiile, documentele şi informaţiile pe care le deţine în scop profesional, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a metodologiilor adoptate de către Colegiu.

(2) Instituţiile şi organismele publice sau private au obligaţia de a asigura condiţiile necesare pentru păstrarea confidenţialităţii informaţiilor şi documentelor de către asistentul social, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 3-a Incompatibilităţi şi interdicţii

Art. 14. -

Nu poate beneficia de statutul de asistent social persoana care:

a) nu este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;

b) a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei de asistent social şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
Modificări (1)

c) are stabilită pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească definitivă;
Modificări (1)

d) are suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca sancţiune disciplinară, pe durata suspendării.

Art. 15. -

Statutul asistentului social este incompatibil cu:

a) desfăşurarea oricărei activităţi de natură să aducă atingere demnităţii profesionale;

b) folosirea cu bună ştiinţă a cunoştinţelor sau metodelor profesionale în defavoarea persoanei sau în scop ilegal;

c) apartenenţa sau promovarea intereselor unor formaţiuni politice ori grupări scoase în afara legii.

SECŢIUNEA a 4-a Relaţiile asistentului social cu alţi specialişti
în domeniul asistenţei sociale

Art. 16. -

În rezolvarea unor situaţii complexe, asistentul social colaborează cu specialişti din alte categorii profesionale.

Art. 17. -

În domeniul asistenţei sociale sunt implicaţi atât asistenţi sociali ca personal de specialitate, cât şi alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a căror activitate este coordonată de către asistenţii sociali, care îndeplinesc condiţiile prezentei legi.

se încarcă...