Back

Guvernul României

Ordonanţa nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 29.02.2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.8 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

Art. 1. - Jurisprudență (1)

(1) Prezenta ordonanţă reglementează regimul juridic al contractelor de garanţie financiară încheiate între persoanele prevăzute la art. 3, în scopul garantării obligaţiilor financiare.

(2) Sunt supuse prezentei ordonanţe contractele de garanţie financiară care pot fi probate prin înscris. Prin înscris se înţelege şi orice înregistrare în formă electronică sau pe orice alt suport durabil, asimilată înscrisului, în condiţiile legii.

(3) Prezenta ordonanţă se aplică garanţiei financiare dacă aceasta a fost pusă la dispoziţia beneficiarului şi dacă punerea la dispoziţie poate fi probată prin înscris.

(4) Nu pot face obiectul contractului de garanţie financiară, reglementat de prezenta ordonanţă, acţiunile emise de furnizorul garanţiei, acţiunile deţinute de acesta la societăţi afiliate sau acţiunile deţinute de acesta la societăţi al căror scop exclusiv este de a avea în proprietate mijloace de producţie care sunt esenţiale pentru activitatea furnizorului garanţiei sau de a deţine bunuri imobile.

Art. 2. -

(1) În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) bancă de dezvoltare multilaterală - Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - International Bank for Reconstruction and Development, Corporaţia Financiară Internaţională - International Finance Corporation, Banca Interamericană de Dezvoltare - Inter-American Development Bank, Banca Asiatică de Dezvoltare - Asian Development Bank, Banca Africană de Dezvoltare - African Development Bank, Fondul de Decontare al Consiliului Europei - Council of Europe Resettlement Fund, Banca Nordică de Investiţii - Nordic Investment Bank, Banca Caraibiană de Dezvoltare - Caribbean Development Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - European Bank for Reconstruction and Development, Fondul European de Investiţii şi Corporaţia Interamericană de Investiţii - European Investment Fund and Inter-American Investment Corporation;
Modificări (2)

b) cauză care determină executarea garanţiei - neexecutarea obligaţiei financiare garantate sau orice fapt convenit de părţi ca fiind similar neexecutării, la apariţia căruia, conform termenilor contractului de garanţie financiară sau prin efectul legii, beneficiarul garanţiei este îndrituit fie să execute garanţia prin valorificarea ori prin însuşirea, în contul creanţei garantate, a garanţiei financiare, fie să beneficieze de clauza de compensare cu exigibilitate imediată;

c) clauză de compensare cu exigibilitate imediată - acea clauză cuprinsă într-un contract de garanţie financiară ori într-un alt contract care conţine şi clauze referitoare la garanţia financiară sau, în absenţa unei asemenea clauze, orice dispoziţie legală în conformitate cu care, ca efect al compensării ori în alt mod, la apariţia unei cauze care determină executarea garanţiei se realizează, alternativ sau cumulativ, următoarele:

1. obligaţiile părţilor devin imediat exigibile şi sunt exprimate printr-o obligaţie de plată a unei sume de bani reprezentând valoarea obligaţiilor părţilor, calculată la acel moment, sau se sting şi sunt înlocuite printr-o obligaţie de plată a unei astfel de sume;

2. stabilirea datoriilor reciproce ale părţilor în temeiul acestor obligaţii, inclusiv atunci când furnizorul garanţiei este altul decât obligatul principal, urmând ca partea care datorează valoarea cea mai mare să plătească celeilalte părţi suma netă egală cu diferenţa acestor datorii;

d) contract de garanţie financiară - un contract cu sau fără transfer de proprietate, având ca obiect garantarea obligaţiilor financiare, fie că acesta are ori nu are la bază un contract-cadru sau clauze şi condiţii generale;

e) contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate - un contract de garanţie financiară, inclusiv contractul de report, în temeiul căruia furnizorul garanţiei transmite beneficiarului acesteia proprietatea deplină asupra garanţiei financiare, în scopul garantării sau al asigurării în alt mod a executării obligaţiilor financiare garantate;
Modificări (1)

f) contract de garanţie financiară fără transfer de proprietate - contract de garanţie financiară, în temeiul căruia furnizorul garanţiei pune la dispoziţie garanţia financiară în favoarea sau către un beneficiar al acesteia, furnizorul păstrând proprietatea deplină asupra garanţiei financiare la momentul constituirii acesteia;
Modificări (1)

g) cont relevant - registrul sau contul în care sunt operate înscrierile prin care instrumentele financiare transmisibile prin înscriere în cont sunt constituite în garanţie în favoarea beneficiarului. Registrul sau contul poate fi ţinut de beneficiarul garanţiei financiare;

h) drept de utilizare - dreptul beneficiarului garanţiei de a folosi şi de a dispune de garanţia financiară ca şi cum ar fi proprietar al acesteia, conform prevederilor contractului de garanţie financiară fără transfer de proprietate;

i) garanţie asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont - garanţia financiară constituită în baza unui contract de garanţie financiară asupra unor instrumente financiare, dreptul de proprietate asupra acestora probându-se prin înscrierea într-un registru sau într-un cont ţinut de către un intermediar ori pe seama acestuia;

j) garanţie echivalentă înseamnă:

1. în cazul sumelor de bani - plata aceleiaşi sume de bani denominate în aceeaşi monedă;

2. în cazul instrumentelor financiare - instrumente financiare emise de acelaşi emitent sau debitor, provenind din aceeaşi emisiune sau clasă având aceeaşi valoare nominală şi aceleaşi caracteristici, fiind denominate în aceeaşi monedă ori alte active de natura celor prevăzute la lit. k), atunci când contractul de garanţie financiară prevede transferul acestor alte active, ca urmare a producerii oricărui fapt care priveşte sau care afectează în orice mod instrumentele financiare furnizate ca garanţii financiare;

k) garanţie financiară - sume de bani şi/sau instrumente financiare destinate garantării unor obligaţii financiare;
Modificări (1)

l) instrumente financiare - acţiuni ale societăţilor comerciale şi alte valori mobiliare echivalente cu acţiuni ale societăţilor comerciale, obligaţiuni şi alte titluri de împrumut, dacă acestea sunt negociabile pe piaţa de capital, precum şi orice alte titluri care sunt în mod normal negociate şi care dau dreptul de a dobândi asemenea acţiuni, obligaţiuni sau alte valori mobiliare, prin subscriere, cumpărare ori schimb, sau care dau dreptul la plata unei sume de bani, inclusiv unităţi ale organismelor de plasament colectiv, instrumente ale pieţei monetare şi orice creanţe/drepturi asupra instrumentelor prevăzute mai sus ori cu privire la aceste instrumente;

m) măsuri de reorganizare - măsuri care implică intervenţia de orice natură a autorităţilor administrative sau judiciare, având drept scop conservarea ori redresarea situaţiei financiare şi care afectează drepturile preexistente ale terţilor, inclusiv măsuri care antrenează reducerea creanţelor, suspendarea plăţilor sau suspendarea măsurilor de executare a creanţelor;

n) obligaţii financiare garantate - obligaţii care constau în plata unei sume de bani şi/sau transmiterea proprietăţii asupra unor instrumente financiare şi a căror executare este garantată printr-un contract de garanţie financiară;

o) procedură de lichidare - procedură colectivă care implică valorificarea activelor şi distribuirea fondurilor obţinute către creditori, acţionari, asociaţi sau membri, după caz, procedură care presupune intervenţia de orice natură a autorităţilor administrative ori judiciare, inclusiv în cazurile în care această procedură se finalizează printr-un concordat, plan de reorganizare sau alte măsuri similare, voluntare ori obligatorii, fie că sunt sau nu urmare a insolvenţei;

p) societate afiliată unei societăţi-mamă - societatea care este legată de o societate-mamă în una dintre următoarele modalităţi:

1. societatea-mamă deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot în societatea respectivă;

2. societatea-mamă are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare ori de control sau majoritatea conducătorilor societăţii respective şi este în acelaşi timp acţionar ori asociat al acestei societăţi;

3. societatea-mamă este acţionar sau asociat al societăţii respective şi controlează singură, în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari ori asociaţi, majoritatea drepturilor de vot în această societate;

q) stat membru - stat membru, astfel cum acesta a fost definit în Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare;
Modificări (1)

r) sume de bani - bani aflaţi în soldul creditor al unui cont, indiferent de moneda în care sunt denominaţi, sau alte creanţe similare având ca obiect sume de bani, cum ar fi depozitele pe piaţa monetară ori sumele datorate sau plătibile ca urmare a aplicării unei clauze de compensare cu exigibilitate imediată.

(2) Obligaţiile financiare garantate definite la alin. (1) lit. n) pot consta în sau pot include:

a) obligaţii prezente sau viitoare, simple ori sub condiţie sau la termen, inclusiv obligaţii care decurg dintr-un contract-cadru ori alte acorduri de acest fel;

b) obligaţii asumate faţă de beneficiarul garanţiei financiare de către o altă persoană decât furnizorul acesteia;

c) obligaţii de o anumită categorie sau tip, care se nasc ocazional.

(3) În sensul prezentei ordonanţe, oricare dintre entităţile legate în una dintre modalităţile prevăzute la alin. (1) lit. p) cu afiliatele unei societăţi-mamă vor fi considerate afiliate ale celei din urmă.

Art. 3. -

Atât beneficiarul, cât şi furnizorul garanţiei financiare trebuie să aparţină oricăreia dintre următoarele categorii:

a) o autoritate publică, cu excepţia entităţilor care beneficiază de garanţia statului şi care nu se află sub incidenţa prevederilor lit. b)-d), inclusiv:

1. entităţile din sectorul public din România şi din statele membre care au atribuţii sau rol în gestionarea datoriei publice; şi

2. entităţile din sectorul public din România şi din statele membre autorizate să deţină conturi pentru clienţi;

b) o bancă centrală, Banca Centrală Europeană, Banca Reglementelor Internaţionale, o bancă de dezvoltare multilaterală, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Europeană de Investiţii;

c) o instituţie financiară supusă supravegherii prudenţiale, inclusiv:
Modificări (1)

1. o instituţie de credit, astfel cum aceasta a fost definită în Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
Modificări (1)

2. o societate de servicii de investiţii financiare, astfel cum aceasta a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 525/2002, cu modificările ulterioare, sau o societate de brokeraj, astfel cum aceasta a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 512/2002;

3. o instituţie financiară, astfel cum aceasta a fost definită în Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
Modificări (1)

4. o societate comercială de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, precum şi intermediari în asigurări, astfel cum aceştia au fost definiţi în Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;
Modificări (1)

5. un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum acesta a fost definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 513/2002;

6. o societate de administrare a investiţiilor, astfel cum aceasta a fost definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2002;
Modificări (1)

d) o contraparte centrală, un agent de decontare sau o casă de compensaţie, astfel cum acestea sunt definite de lege, şi o persoană juridică ori o altă entitate fără personalitate juridică, cu excepţia persoanelor fizice, care acţionează în numele ori pe seama uneia sau mai multor persoane care includ orice deţinător de obligaţiuni ori de alte titluri de împrumut sau orice altă instituţie dintre cele definite în prezentul articol.

Art. 4. - Modificări (1)

(1) Punerea la dispoziţie a garanţiei financiare se face prin remiterea, transferarea, deţinerea, înregistrarea sau orice altă modalitate prin care beneficiarul garanţiei ori persoana care acţionează pe seama acestuia obţine detenţia sau controlul asupra garanţiei financiare. Garanţia financiară se consideră pusă la dispoziţie chiar dacă furnizorul acesteia beneficiază de dreptul de a substitui ori de a retrage în favoarea sa surplusul de bani sau de instrumente financiare.
Modificări (1)

(2) Înscrisul probator trebuie să permită identificarea garanţiei financiare. În acest scop este suficient să se dovedească faptul că instrumentele financiare transmisibile prin înscriere în cont, care fac obiectul garanţiei financiare, sunt înregistrate în creditul contului relevant sau constituie un credit asupra acestui cont, iar sumele de bani care fac obiectul garanţiei financiare sunt înregistrate în creditul unui cont desemnat ori constituie un credit asupra acestui cont.

(3) Se va considera că garanţia financiară se află sub controlul beneficiarului acesteia, inclusiv:

a) în ceea ce priveşte garanţia reală mobiliară asupra valorilor mobiliare, prin înscrierea acesteia în registrul emitentului, în condiţiile legii;

b) în ceea ce priveşte garanţia reală mobiliară asupra titlurilor de stat, prin înscrierea acesteia în registrul titlurilor de stat, în condiţiile legii;

c) cu privire la sume de bani şi solduri creditoare, prin blocarea banilor sau a soldului creditor într-un cont deschis la ori de către intermediarul relevant.

Art. 5. -

(1) Încheierea, valabilitatea, executarea sau admiterea ca probă a contractului de garanţie financiară, precum şi punerea la dispoziţie a garanţiei financiare nu sunt condiţionate de îndeplinirea vreunei formalităţi.
Modificări (1)

(2) Nu sunt aplicabile contractelor de garanţie financiară şi garanţiilor financiare prevăzute de prezenta ordonanţă dispoziţiile referitoare la formalităţile de constituire şi publicitate a garanţiilor reale mobiliare, la ordinea de preferinţă, precum şi la condiţiile de executare a garanţiilor reale mobiliare, stabilite de dispoziţiile titlului XV "Despre amanet" din Codul civil, ale Codului de procedură civilă şi ale titlului VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificările şi completările ulterioare.
Modificări (2)

(3) Prevederile art. 20 pct. 4 din Procedurile de lucru în aplicarea Ordinului ministrului finanţelor publice, al guvernatorului Băncii Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 875/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice, guvernatorului Băncii Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 395/2/5c/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 18 aprilie 2002, nu sunt aplicabile garanţiilor financiare asupra titlurilor de stat prevăzute de prezenta ordonanţă.

(4) Nu reprezintă formalităţi, în sensul alin. (1), următoarele:

a) punerea la dispoziţie a garanţiei financiare;

b) probarea prin înscris a punerii la dispoziţie a garanţiei financiare;

c) probarea prin înscris sau altă formă echivalentă, din punct de vedere juridic, a contractului de garanţie financiară.

Art. 6. -

(1) La apariţia unei cauze care determină executarea garanţiei, beneficiarul acesteia poate să execute garanţia financiară pusă la dispoziţie în temeiul unui contract de garanţie financiară, în condiţiile prevăzute de acesta, în una dintre următoarele modalităţi:

a) în cazul sumelor de bani, prin compensarea acestora cu valoarea obligaţiilor financiare garantate sau prin reţinerea sumelor respective drept plată a acestor obligaţii;

b) în cazul instrumentelor financiare, prin vânzarea sau însuşirea acestora, prin compensarea valorii lor cu valoarea obligaţiilor financiare garantate sau prin reţinerea instrumentelor respective drept plată a acestor obligaţii.
Modificări (1)

(2) Însuşirea garanţiei financiare în temeiul contractului de garanţie financiară este posibilă numai dacă:

a) această modalitate de executare a garanţiei financiare a fost convenită de părţi prin contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate; şi

b) părţile au convenit, prin contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate, cu privire la modul de evaluare a instrumentelor financiare.
Modificări (1)

(3) Cu excepţia condiţiilor stabilite în contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate, executarea garanţiei financiare prin modalităţile prevăzute la alin. (1) nu este condiţionată de:

a) notificarea prealabilă a intenţiei de executare a garanţiei financiare;

b) aprobarea de către orice instanţă, autoritate publică sau orice altă persoană a condiţiilor de executare;

c) necesitatea expirării unui termen suplimentar;

d) executarea prin licitaţie publică sau în orice altă modalitate prestabilită.

(4) Executarea sau evaluarea garanţiilor financiare, precum şi calcularea obligaţiilor financiare garantate trebuie să fie realizate într-o manieră rezonabilă din punct de vedere comercial.
Modificări (1)

(5) Deschiderea unei proceduri de reorganizare judiciară şi faliment faţă de obligatul principal sau alt furnizor al garanţiei financiare nu suspendă executarea garanţiei financiare de către beneficiarul acesteia, efectuată în una dintre modalităţile prevăzute la alin. (1).

(6) Prevederile art. 140 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte sechestrarea şi valorificarea sumelor de bani şi a instrumentelor financiare asupra cărora este constituită o garanţie financiară în favoarea beneficiarului acesteia.
Modificări (1)

(7) Prevederile art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte momentul la care operează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare care fac obiectul garanţiei financiare.
Modificări (2)

Art. 7. - Modificări (1)

(1) Dacă contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate prevede astfel, beneficiarul garanţiei financiare dintr-un astfel de contract este îndreptăţit să utilizeze garanţia în condiţiile prevăzute de contractul respectiv, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe.

(2) În măsura în care beneficiarul garanţiei financiare exercită dreptul prevăzut la alin. (1), acestuia îi revine obligaţia de a transfera o garanţie echivalentă pentru a înlocui garanţia financiară iniţială, până cel târziu la data scadenţei obligaţiei financiare garantate.

(3) În mod alternativ, la data scadenţei obligaţiilor financiare garantate, beneficiarul garanţiei financiare trebuie fie să transfere garanţia echivalentă, fie, dacă şi în măsura în care termenii din contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate prevăd astfel, să compenseze valoarea garanţiei echivalente cu valoarea obligaţiilor financiare garantate sau să o reţină drept plată a acestor obligaţii.

(4) Garanţia echivalentă transferată în îndeplinirea unei obligaţii financiare, conform alin. (2), va face obiectul aceluiaşi contract de garanţie financiară fără transfer de proprietate ca şi garanţia financiară iniţială şi va fi considerată ca şi când ar fi fost pusă la dispoziţie la momentul la care a fost pusă la dispoziţie garanţia financiară iniţială.

(5) Utilizarea garanţiei financiare de către beneficiarul acesteia, conform prevederilor prezentului articol, nu afectează valabilitatea sau exercitarea drepturilor decurgând din contractul de garanţie financiară fără transfer de proprietate ale beneficiarului garanţiei cu privire la garanţia financiară transferată de către acesta în executarea unei obligaţii conform alin. (2).

(6) Prin derogare de la prevederile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, instrumentele financiare care fac obiectul unei garanţii financiare prevăzute de prezenta ordonanţă nu sunt oprite de la tranzacţionare pe pieţele reglementate.

Art. 8. -

Dacă intervine o cauză care determină executarea garanţiei financiare în timp ce orice obligaţie a beneficiarului acesteia de a transfera o garanţie echivalentă în cadrul unui contract de garanţie financiară cu sau fără transfer de proprietate nu a fost încă executată, obligaţia de transfer al garanţiei echivalente poate face obiectul unei clauze de compensare cu exigibilitate imediată.

Art. 9. -

(1) Clauza de compensare cu exigibilitate imediată îşi produce efectele conform prevederilor contractuale:

a) indiferent de începerea sau de continuarea unor măsuri de reorganizare ori a unei proceduri de lichidare cu privire la furnizorul şi/sau la beneficiarul garanţiei financiare;

b) fără a ţine seama de orice cesiune, sechestru, poprire, altă măsură de indisponibilizare, judiciară sau de altă natură, precum şi de orice altă formă de înstrăinare a drepturilor respective ori cu privire la aceste drepturi.

(2) Clauza de compensare cu exigibilitate imediată nu poate fi supusă nici uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (3), dacă nu s-a stabilit altfel de către părţi.

Art. 10. -

Contractul de garanţie financiară produce efecte în conformitate cu clauzele cuprinse în acesta, indiferent de începerea sau de continuarea unor măsuri de reorganizare ori a unei proceduri de lichidare privind furnizorul sau beneficiarul garanţiei.

se încarcă...