Back

Act Internaţional

Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie din 23.06.2003 *)

În vigoare de la 05.05.2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o cooperare mai strânsă între membrii săi,

recunoscând că omul are o obligaţie morală de a respecta toate creaturile vii şi păstrând legăturile speciale existente între om şi animalele de companie,

considerând că animalele de companie sunt foarte importante datorită contribuţiei lor la calitatea vieţii şi, prin urmare, reprezintă o valoare pentru societate,

având în vedere dificultăţile care decurg din marea varietate a animalelor care sunt deţinute de către om,

având în vedere riscurile inerente determinate de suprapopularea cu animale pentru igiena, sănătatea şi securitatea omului şi a altor animale,

având în vedere că deţinerea specimenelor din fauna sălbatică, în calitate de animale de companie, nu ar trebui să fie încurajată,

conştienţi de diferitele condiţii care guvernează achiziţionarea, deţinerea, creşterea în scop comercial sau necomercial, cesiunea ori comerţul cu animale de companie,

conştienţi de faptul că condiţiile de deţinere a animalelor de companie nu permit întotdeauna promovarea sănătăţii şi bunăstării acestora,

conştienţi că atitudinile în privinţa animalelor de companie variază considerabil datorită uneori unei lipse de cunoştinţe sau de conştiinţă,

considerând că o atitudine şi o practică sunt nu numai un obiectiv de dorit, dar, de asemenea, şi realist,

au căzut de acord asupra următoarelor:

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

ARTICOLUL 1 Definiţii

(1) În termenii prezentei convenţii înţelegem prin animal de companie orice animal deţinut sau destinat a fi deţinut de către om, în special pe lângă casă, pentru agrement sau companie.

(2) Înţelegem prin comerţ cu animale de companie ansamblul de tranzacţii practicate în mod regulat, în cantităţi substanţiale şi în scopuri lucrative, care implică transferul proprietăţii acestor animale.

(3) Înţelegem prin creşterea şi îngrijirea animalelor de companie cu titlu comercial creşterea şi îngrijirea practicate în special în scop comercial şi în număr mare.

(4) Înţelegem prin refugiu pentru animale o unitate cu scop nelucrativ, în care animalele de companie pot fi deţinute în număr considerabil. În cazul în care legislaţia naţională şi/sau măsuri administrative o permit, o astfel de unitate poate primi animale fără stăpân.

(5) Înţelegem prin animal fără stăpân orice animal de companie care, fie nu are adăpost, fie se găseşte în afara proprietăţii stăpânului său sau a deţinătorului său şi care nu este sub controlul ori supravegherea directă a nici unui proprietar sau deţinător.

(6) Înţelegem prin autoritate competentă autoritatea desemnată de către statul membru al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 2 Domeniu de aplicare şi punere în practică

(1) Fiecare parte se angajează să ia măsurile necesare punerii în aplicare a dispoziţiilor acestei convenţii în ceea ce priveşte:

a) animalele de companie deţinute de către o persoană fizică sau juridică, pe orice proprietate, în orice unitate şi care sunt destinate comercializării sau creşterii şi deţinerii în scop comercial a acestora, precum şi cele aflate în orice refugiu pentru animale;

b) dacă este cazul, animalele fără stăpân.

(2) Nici o dispoziţie a acestei convenţii nu poate afecta punerea în practică a celorlalte prevederi legate de protecţia animalelor sau de apărarea speciilor sălbatice pe cale de dispariţie.

(3) Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu afectează posibilitatea părţilor de a adopta reguli foarte stricte pentru asigurarea protecţiei animalelor de companie sau aplicării în continuare a dispoziţiilor pentru alte categorii de animale care nu sunt în mod expres citate în prezenta convenţie.

CAPITOLUL II Principii care trebuie respectate de către
deţinătorii de animale de companie

ARTICOLUL 3 Principii de bază pentru bunăstarea animalelor

(1) Nimeni nu trebuie să cauzeze inutil durere, suferinţe fizice sau psihice unui animal de companie.

(2) Nimeni nu trebuie să abandoneze un animal de companie.

ARTICOLUL 4 Deţinerea

(1) Orice persoană care deţine un animal de companie sau care are grijă de un animal de companie trebuie să fie responsabil de sănătatea şi bunăstarea acestuia.

(2) Orice persoană care deţine un animal de companie sau care se ocupă de acesta trebuie să-i asigure toate condiţiile, îngrijirile şi atenţia, ţinând cont de nevoile etologice, în funcţie de specie şi rasă, şi în special trebuie:

a) să îi asigure, în cantitate suficientă, hrană şi apă;

b) să îi asigure posibilitatea de mişcare;

c) să ia măsurile necesare pentru a nu lăsa animalele să devină libere.

(3) Un animal nu poate fi deţinut ca animal de companie dacă:

a) condiţiile enumerate în alin. (2) nu sunt îndeplinite; sau

b) condiţiile sunt îndeplinite, dar animalul nu se poate adapta în captivitate.

ARTICOLUL 5 Reproducţia

Orice persoană care selecţionează un animal de companie pentru reproducţie trebuie să ia în considerare caracteristicile anatomice, fiziologice şi comportamentale care ar putea compromite sănătatea şi bunăstarea descendenţilor sau a femelei.

ARTICOLUL 6 Limita de vârstă pentru achiziţionare

Nici un animal de companie nu poate să fie vândut persoanelor sub 16 ani fără consimţământul expres al părinţilor lor sau al altor persoane care exercită responsabilităţi parentale.

ARTICOLUL 7 Dresajul

Nici un animal de companie nu trebuie să fie dresat prin metode care ar putea prejudicia sănătatea sau bunăstarea animalului şi în special nu trebuie forţat să îşi depăşească capacitatea naturală sau forţa sa naturală ori utilizând mijloace artificiale care provoacă răni sau dureri inutile. De asemenea, se interzice utilizarea mijloacelor artificiale de dresaj care provoacă răni sau dureri inutile, suferinţe ori teamă.

ARTICOLUL 8 Comercializarea, creşterea în scop comercial, refugiile pentru animale

(1) Orice persoană care, la momentul intrării în vigoare a prezentei convenţii, comercializează sau creşte ori adăposteşte în scopuri comerciale sau care administrează un refugiu pentru animale trebuie să facă o declaraţie autorităţii competente într-un interval stabilit de fiecare parte. Orice persoană care are intenţia să se ocupe de una dintre activităţile enumerate anterior trebuie să facă o declaraţie autorităţii competente.

(2) În această declaraţie trebuie să se menţioneze:

a) speciile animalelor de companie care sunt sau vor fi implicate;

b) persoana responsabilă şi cunoştinţele sale;

c) descrierea instalaţiilor şi echipamentelor care sunt sau vor fi utilizate.

(3) Activităţile menţionate anterior nu pot fi exercitate decât:

a) dacă persoana responsabilă posedă cunoştinţele şi aptitudinile necesare exercitării acestei activităţi, având fie o pregătire corespunzătoare, fie o experienţă suficientă cu animalele de companie; şi

b) dacă instalaţiile şi echipamentele utilizate pentru activitate satisfac cerinţele menţionate în art. 4.

(4) Pe baza declaraţiilor făcute conform dispoziţiilor alin. (1), autoritatea competentă trebuie să stabilească dacă condiţiile menţionate în alin. (3) sunt îndeplinite sau nu.

În cazul în care nu sunt îndeplinite într-o manieră corespunzătoare, autoritatea competentă va recomanda măsuri şi, dacă aceasta este considerată necesară pentru protecţia animalelor, se poate dispune chiar interdicţia comercializării sau continuarea activităţii.

(5) Autoritatea competentă trebuie, în conformitate cu legislaţia naţională, să controleze dacă condiţiile menţionate mai sus sunt îndeplinite sau nu.

ARTICOLUL 9 Publicitate, spectacole, expoziţii, competiţii şi manifestări similare

(1) Animalele de companie nu pot fi utilizate pentru publicitate, spectacole, expoziţii, competiţii sau manifestări similare, decât:

a) dacă organizatorul creează condiţiile necesare pentru ca aceste animale să fie tratate conform exigenţelor prevăzute la art. 4 alin. (2), şi

b) dacă sănătatea şi bunăstarea lor nu sunt puse în pericol.

(2) Unui animal de companie nu trebuie să i se administreze nici un tratament, nici o substanţă, nu trebuie să fie supus nici unui procedeu, în scopul creşterii sau diminuării nivelului natural al performanţelor sale:

a) în cursul competiţiilor; sau

b) cu alte ocazii,

dacă acestea ar constitui un risc pentru sănătatea şi bunăstarea animalului.

ARTICOLUL 10 Intervenţii chirurgicale

(1) Intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal de companie sau altor scopuri necurative trebuie să fie interzise şi, în special:

a) codotomia;

b) cuparea urechilor;

c) secţionarea corzilor vocale;

d) ablaţia ghearelor şi dinţilor.

(2) Excepţii de la aceste interdicţii nu pot fi autorizate decât:

a) dacă medicul veterinar consideră o intervenţie curativă necesară fie din motive de medicină veterinară, fie în interesul unui animal deosebit;

b) pentru a împiedica reproducţia.

(3)

a) Intervenţiile în cursul cărora animalul va suferi sau riscă să sufere dureri considerabile nu trebuie să fie efectuate decât sub anestezie şi de către un medic veterinar sau sub controlul său.

b) Intervenţiile care nu necesită anestezie pot fi efectuate de către o persoană competentă, în conformitate cu legislaţia naţională.

ARTICOLUL 11 Sacrificarea Referințe (1)

(1) Numai medicul veterinar sau o altă persoană competentă poate să procedeze la sacrificarea unui animal de companie, excepţie făcând cazurile de urgenţă când trebuie să se pună capăt suferinţelor unui animal şi când ajutorul unui medic veterinar sau al altei persoane competente nu poate fi obţinut rapid sau alte cazuri de urgenţă prevăzute de legislaţia naţională. Orice sacrificare trebuie să se facă cu minimum de suferinţă fizică şi psihică, ţinând cont de circumstanţe.

Metoda aleasă, exceptată în caz de urgenţă, trebuie:

a) fie să provoace o pierdere imediată a conştienţei, urmată de moarte;

b) fie să înceapă prin realizarea unei anestezii generale profunde, urmată de un procedeu care va cauza moartea cu certitudine.

Persoana responsabilă cu sacrificarea trebuie să se asigure că animalul este mort înainte să se realizeze jupuirea.

(2) Următoarele metode de sacrificare trebuie să fie interzise:

a) înecul şi alte metode de asfixie, dacă ele nu produc efectele menţionate în alin. (1) lit. b);

b) utilizarea otrăvurilor sau drogurilor ale căror dozaj şi aplicare nu pot fi controlate în maniera de a obţine efectele menţionate în alin. (1);

c) electrocutarea, mai ales dacă ea nu este precedată de pierderea imediată a conştienţei.

CAPITOLUL III Măsuri suplimentare referitoare la animalele fără stăpân
Referințe (1)

ARTICOLUL 12 Reducerea numărului de animale fără stăpân

Atunci când o parte estimează că numărul de animale fără stăpân constituie pentru ea o problemă, ea trebuie să ia măsurile legislative şi/sau administrative necesare pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferinţe sau temeri evitabile.

a) Astfel de măsuri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

(i) în cazul în care astfel de animale trebuie să fie capturate, aceasta trebuie să se facă astfel încât să producă minimum de suferinţe fizice şi psihice animalelor, în funcţie de natura animalului;

(ii) în cazul în care animalele capturate sunt adăpostite sau sacrificate, aceasta trebuie să se facă în conformitate cu principiile prezentei convenţii.

b) Părţile sunt obligate să respecte:

(i) identificarea permanentă a câinilor şi pisicilor prin mijloace corespunzătoare care să nu producă decât dureri, suferinţe sau temeri uşoare ori temporare, cum ar fi tatuarea însoţită de înregistrarea numărului, precum şi de numele şi adresele proprietarilor;

(ii) reducerea reproducţiei neplanificate a câinilor şi pisicilor şi încurajarea sterilizării acestora;

(iii) încurajarea persoanelor care au găsit un câine sau o pisică fără stăpân să semnaleze acest lucru autorităţii competente.

se încarcă...