Back

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene

Regulamentul nr. 912/2014 de instituire a unui cadru pentru gestionarea răspunderii financiare legate de instanţele de soluţionare a litigiilor între investitori şi stat, stabilite prin acordurile internaţionale la care Uniunea Europeană este parte Număr celex: 32014R0912

În vigoare de la 28.08.2014

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

(1) Poziţia Parlamentului European din 16 aprilie 2014 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 23 iulie 2014.

întrucât:

(1) De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, investiţiile străine directe sunt incluse pe lista domeniilor care ţin de politica comercială comună. În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea are competenţă exclusivă în ceea ce priveşte politica comercială comună şi se poate constitui parte la acordurile internaţionale care cuprind dispoziţii referitoare la investiţiile străine directe.

(2) Acordurile care prevăd protecţia investiţiilor pot include un mecanism de soluţionare a litigiilor între investitori şi stat, care permite unui investitor dintr-o ţară terţă să intenteze o acţiune împotriva unui stat în care a făcut o investiţie. O procedură de soluţionare a litigiilor între investitori şi stat se poate solda cu acordarea unei compensaţii financiare. În plus, într-o astfel de cauză, vor exista inevitabil cheltuieli semnificative legate de gestionarea arbitrajului, precum şi cheltuieli legate de apărarea unei astfel de cauze.

(3) Responsabilitatea internaţională pentru un tratament care face obiectul unei proceduri de soluţionare a litigiilor respectă repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre. În consecinţă, Uniunea va fi, în principiu, responsabilă de apărarea împotriva oricăror pretenţii fondate pe o presupusă încălcare a normelor înscrise într-un acord care intră în competenţa exclusivă a Uniunii, indiferent dacă tratamentul în cauză este acordat de Uniunea însăşi sau de un stat membru.

(4) Acordurile Uniunii ar trebui să le acorde investitorilor străini acelaşi nivel ridicat de protecţie, dar nu unul mai ridicat decât cel oferit investitorilor din Uniune de dreptul Uniunii şi de principiile generale comune legislaţiilor statelor membre. Acordurile Uniunii ar trebui să asigure respectarea şi salvgardarea competenţelor legislative ale Uniunii şi a dreptului de reglementare al acesteia.

(5) În cazul în care Uniunea, ca entitate cu personalitate juridică, are responsabilitatea internaţională pentru un tratament acordat, este de aşteptat, în virtutea dreptului internaţional, ca Uniunea să plătească orice obligaţii stabilite împotriva sa printr-o hotărâre şi să suporte cheltuielile aferente oricărui litigiu. Cu toate acestea, o hotărâre potrivnică poate decurge dintr-un tratament acordat de Uniunea însăşi sau dintr-un tratament acordat de un stat membru. În consecinţă, nu ar fi echitabil să se plătească de la bugetul Uniunii obligaţiile stabilite printr-o hotărâre potrivnică şi cheltuielile arbitrajului în cazul în care tratamentul a fost acordat de un stat membru, cu excepţia cazului în care tratamentul respectiv este impus de dreptul Uniunii. Prin urmare, este necesar ca răspunderea financiară să fie repartizată, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, între Uniunea însăşi şi statul membru responsabil de tratamentul acordat, pe baza criteriilor stabilite de prezentul regulament.

(6) În rezoluţia sa din 6 aprilie 2011 privind viitoarea politică europeană în domeniul investiţiilor internaţionale, Parlamentul European a solicitat în mod explicit crearea mecanismului prevăzut în prezentul regulament. În plus, în concluziile sale din 25 octombrie 2010 privind o politică globală în domeniul investiţiilor internaţionale, Consiliul a solicitat Comisiei să studieze acest aspect.

(7) Răspunderea financiară ar trebui să fie atribuită entităţii responsabile de tratamentul care s-a dovedit a fi incompatibil cu dispoziţiile relevante din acord. În consecinţă, Uniunea însăşi ar trebui să îşi asume răspunderea financiară în cazul în care tratamentul respectiv este acordat de către o instituţie, un organism, un oficiu sau o agenţie a Uniunii. În cazul în care tratamentul respectiv este acordat de un stat membru, statul membru în cauză ar trebui să îşi asume răspunderea financiară. Cu toate acestea, în cazul în care statul membru acţionează într-un mod impus de dreptul Uniunii, de exemplu în cadrul transpunerii unei directive adoptate de Uniune, Uniunea însăşi ar trebui să îşi asume răspunderea financiară în măsura în care tratamentul în cauză este impus de dreptul Uniunii. Prezentul regulament ar trebui de asemenea să prevadă posibilitatea ca o cauză individuală să se poată referi atât la un tratament acordat de un stat membru, cât şi la un tratament impus de dreptul Uniunii şi ar trebui să acopere toate acţiunile întreprinse de statele membre şi de Uniune. În astfel de cauze, statele membre şi Uniunea ar trebui să îşi asume răspunderea financiară pentru tratamentul specific acordat de oricare dintre ele.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...