Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 99/2011 privind ordinul european de protecție
Număr celex: 32011L0099

În vigoare de la 21 decembrie 2011

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi în special articolul 82 alineatul (1) literele (a) şi (d),

având în vedere iniţiativa Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, a Republicii Italiene, a Republicii Ungare, a Republicii Polone, a Republicii Portugheze, a României, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

___________

(1) Poziția Parlamentului European din 14 decembrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Poziția în primă lectură a Consiliului din 24 noiembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Poziția Parlamentului European din 13 decembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

întrucât:

(1) Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi de a dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.

(2) În conformitate cu articolul 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), cooperarea judiciară în materie penală în Uniune se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare.

(3) În conformitate cu Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (2), recunoașterea reciprocă ar trebui să se extindă la toate tipurile de hotărâri și decizii de natură judiciară, care ar putea fi, în funcție de sistemul juridic, penale sau administrative. Acest program solicită de asemenea Comisiei și statelor membre să analizeze modalitățile de îmbunătățire a legislației și a măsurilor practice de sprijin pentru protecția victimelor. De asemenea, programul evidențiază faptul că victimelor criminalității li se poate oferi o protecție specială, care ar trebui să fie aplicată la nivelul Uniunii. Prezenta directivă face parte dintr-o serie de măsuri coerente și cuprinzătoare privind drepturile victimelor.

___________

(2) JO C 115, 4.5.2010, p. 1.

(4) Rezoluția Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor invită statele membre să-și îmbunătățească legislația și politicile naționale pentru a combate toate formele de violență împotriva femeilor și să acționeze în vederea combaterii cauzelor violenței împotriva femeilor, nu în ultimul rând prin utilizarea de măsuri preventive și invită Uniunea să garanteze dreptul la asistență și sprijin pentru toate victimele violenței. Rezoluția Parlamentului European din 10 februarie 2010 referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea European㠖 2009 aprobă propunerea de introducere a ordinului european de protecție pentru victime.

(5) În rezoluţia sa din 10 iunie 2011 privind o foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor şi a protecţiei victimelor, în special în cadrul procedurilor penale, Consiliul a afirmat că ar trebui luate măsuri la nivelul Uniunii pentru a consolida drepturile şi protecţia victimelor infracţionalităţii şi a invitat Comisia să prezinte propuneri corespunzătoare în acest sens. În acest cadru, ar trebui creat un mecanism pentru garantarea recunoaşterii reciproce între statele membre a deciziilor privind măsurile de protecţie a victimelor infracţionalităţii. Potrivit rezoluţiei respective, prezenta directivă, care vizează recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie luate în materie penală, ar trebui completată de un mecanism corespunzător privind măsurile luate în materie civilă.

(6) Într-un spaţiu comun de justiţie fără frontiere interne, este necesar să se asigure faptul că protecţia acordată unei persoane fizice într-un stat membru este menţinută şi continuată în orice alt stat membru în care se mută sau în care s-a mutat persoana respectivă. Ar trebui, de asemenea, garantat faptul că exercitarea legitimă de către cetăţenii Uniunii a dreptului de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi cu articolul 21 din TFUE, nu duce la reducerea protecţiei acestora.

(7) Pentru a realiza aceste obiective, prezenta directivă ar trebui să stabilească norme prin care protecţia generată de anumite măsuri de protecţie adoptate în conformitate cu legislaţia unui stat membru ("stat membru emitent") poate fi extinsă la alt stat membru în care persoana protejată hotărăşte să îşi stabilească reşedinţa sau să locuiască ("stat membru de executare").

(8) Prezenta directivă ia în considerare diferitele tradiţii juridice ale statelor membre, precum şi faptul că o protecţie eficace poate fi asigurată prin intermediul ordinelor de protecţie emise de o altă autoritate decât o instanţă penală. Prezenta directivă nu creează obligaţii de modificare a sistemelor naţionale pentru adoptarea măsurilor de protecţie şi nici obligaţii de introducere sau de modificare a sistemului de drept penal pentru executarea ordinului european de protecţie.

(9) Prezenta directivă se aplică măsurilor de protecţie care sunt destinate în mod particular să protejeze o persoană împotriva unei fapte penale a unei alte persoane care poate, în orice fel, să îi pună în pericol viaţa sau integritatea fizică, psihologică şi sexuală, de exemplu prin prevenirea oricărei forme de hărţuire, precum şi demnitatea sau libertatea personală a acesteia, de exemplu prin prevenirea răpirilor, a urmăririi în scop de hărţuire şi a altor forme de constrângere indirectă şi care sunt destinate să prevină noi acte infracţionale şi să reducă consecinţele actelor infracţionale anterioare. Aceste drepturi personale ale persoanei protejate reprezintă valori fundamentale recunoscute şi susţinute în toate statele membre. Cu toate acestea, un stat membru nu este obligat să emită un ordin european de protecţie pe baza unei măsuri penale care nu serveşte în mod particular la protejarea unei persoane, ci vizează în principal alte scopuri, de exemplu reabilitarea socială a autorului faptei. Este important să se sublinieze faptul că prezenta directivă se aplică măsurilor de protecţie care vizează protejarea tuturor victimelor, nu numai a victimelor violenţei bazate pe criterii de gen, ţinând seama de specificul fiecărui tip de infracţiune în cauză.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...