Back

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene

Directiva 47/2002 privind contractele de garanţie financiară Număr celex: 32002L0047

În vigoare de la 27.06.2002

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat,

întrucât:

(1) Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontărilor în sistemele de plată şi decontarea operaţiunilor cu titluri de valoare a constituit un act de referinţă pentru stabilirea unui cadru juridic solid pentru sistemele de platăşi de decontare. Punerea în aplicare a directivei în cauză a demonstrat importanţa limitării riscului sistemic inerent acestor sisteme, datorat coexistenţei unor sisteme juridice diferite, precum şi avantajele unei reglementări comune cu privire la garanţiile constituite în cadrul unor astfel de sisteme.

(2) În comunicarea sa din 11 mai 1999 adresată Parlamentului European şi Consiliului, intitulată "Punerea în aplicare a cadrului de acţiune pentru serviciile financiare: plan de acţiune", Comisia s-a angajat să elaboreze, după consultarea unor experţi ai pieţei şi a autorităţilor naţionale, a unor noi propuneri de acţiune legislativă cu privire la garanţii, care să favorizeze noi progrese în acest domeniu, în plus faţă de Directiva 98/26/CE.

(3) Trebuie creat un regim comunitar aplicabil garanţiilor constituite sub forma de numerar sau de titluri de valoare (denumite în continuare "garanţii financiare"), prin constituirea de garanţii sau prin transferul dreptului de proprietate, inclusiv contractele de report (repos). Acest regim va favoriza integrarea şi funcţionarea rentabilă a pieţei financiare, precum şi stabilitatea sistemului financiar comunitar, sprijinind astfel libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalului pe piaţa unică a serviciilor financiare. Prezenta directivă se axează pe contractele bilaterale de garanţie financiară.

(4) Prezenta directivă este adoptată într-un context juridic european format în special din Directiva 98/26/CE, menţionată anterior, Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit, Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor de asigurare şi Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă. Prezenta directivă se înscrie în modelul general al actelor normative menţionate anterior şi nu conţine dispoziţii contrare acestora. De fapt, prezenta directivă completează aceste acte normative existente, reglementând şi alte probleme şi detaliind anumite probleme deja reglementate de actele juridice în cauză.

(5) Pentru a consolida certitudinea juridică a contractelor de garanţie financiară, statele membre ar trebui să se asigure că anumite dispoziţii ale legislaţiei în domeniul insolvenţei nu se aplică unor astfel de contracte, în special cele care ar împiedica executarea efectivă a garanţiei financiare sau ar genera dubii asupra validităţii tehnicilor curente, precum compensarea cu exigibilitate imediată sau constituirea unor garanţii sub forma garanţiilor complementare ori de înlocuire a garanţiei.

(6) Prezenta directivă nu reglementează drepturi pe care orice persoană le poate avea asupra activelor constituite ca garanţie financiară şi care nu se dobândesc în temeiul unor contracturi de garanţie financiară sau în temeiul oricărei dispoziţii legale sau norme juridice ca urmare a începerii sau continuării procedurilor de lichidare sau a măsurilor de reorganizare, precum restituirea determinată de o greşeală, eroare sau absenţa capacităţii.

(7) Principiul enunţat de Directiva 98/26/CE, conform căruia legislaţia aplicabilă garanţiei constituite asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont este legislaţia jurisdicţiei unde se află registrul, contul sau sistemul centralizat de depozitare respectiv, ar trebui extins pentru a crea certitudine juridică în privinţa utilizării unor astfel de instrumente financiare deţinute într-un context transfrontalier şi utilizate ca garanţii financiare în cadrul domeniului de aplicare al prezentei directive.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...