Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Directiva 47/2002 privind contractele de garanție financiară
Număr celex: 32002L0047

În vigoare de la 27.06.2002

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat,

întrucât:

(1) Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontărilor în sistemele de plată și decontarea operațiunilor cu titluri de valoare a constituit un act de referință pentru stabilirea unui cadru juridic solid pentru sistemele de platăși de decontare. Punerea în aplicare a directivei în cauză a demonstrat importanța limitării riscului sistemic inerent acestor sisteme, datorat coexistenței unor sisteme juridice diferite, precum și avantajele unei reglementări comune cu privire la garanțiile constituite în cadrul unor astfel de sisteme.

(2) În comunicarea sa din 11 mai 1999 adresată Parlamentului European și Consiliului, intitulată "Punerea în aplicare a cadrului de acțiune pentru serviciile financiare: plan de acțiune", Comisia s-a angajat să elaboreze, după consultarea unor experți ai pieței și a autorităților naționale, a unor noi propuneri de acțiune legislativă cu privire la garanții, care să favorizeze noi progrese în acest domeniu, în plus față de Directiva 98/26/CE.

(3) Trebuie creat un regim comunitar aplicabil garanțiilor constituite sub forma de numerar sau de titluri de valoare (denumite în continuare "garanții financiare"), prin constituirea de garanții sau prin transferul dreptului de proprietate, inclusiv contractele de report (repos). Acest regim va favoriza integrarea și funcționarea rentabilă a pieței financiare, precum și stabilitatea sistemului financiar comunitar, sprijinind astfel libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalului pe piața unică a serviciilor financiare. Prezenta directivă se axează pe contractele bilaterale de garanție financiară.

(4) Prezenta directivă este adoptată într-un context juridic european format în special din Directiva 98/26/CE, menționată anterior, Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea și lichidarea întreprinderilor de asigurare și Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență. Prezenta directivă se înscrie în modelul general al actelor normative menționate anterior și nu conține dispoziții contrare acestora. De fapt, prezenta directivă completează aceste acte normative existente, reglementând și alte probleme și detaliind anumite probleme deja reglementate de actele juridice în cauză.

(5) Pentru a consolida certitudinea juridică a contractelor de garanție financiară, statele membre ar trebui să se asigure că anumite dispoziții ale legislației în domeniul insolvenței nu se aplică unor astfel de contracte, în special cele care ar împiedica executarea efectivă a garanției financiare sau ar genera dubii asupra validității tehnicilor curente, precum compensarea cu exigibilitate imediată sau constituirea unor garanții sub forma garanțiilor complementare ori de înlocuire a garanției.

(6) Prezenta directivă nu reglementează drepturi pe care orice persoană le poate avea asupra activelor constituite ca garanție financiară și care nu se dobândesc în temeiul unor contracturi de garanție financiară sau în temeiul oricărei dispoziții legale sau norme juridice ca urmare a începerii sau continuării procedurilor de lichidare sau a măsurilor de reorganizare, precum restituirea determinată de o greșeală, eroare sau absența capacității.

(7) Principiul enunțat de Directiva 98/26/CE, conform căruia legislația aplicabilă garanției constituite asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont este legislația jurisdicției unde se află registrul, contul sau sistemul centralizat de depozitare respectiv, ar trebui extins pentru a crea certitudine juridică în privința utilizării unor astfel de instrumente financiare deținute într-un context transfrontalier și utilizate ca garanții financiare în cadrul domeniului de aplicare al prezentei directive.

(8) În prezent toate statele membre recunosc regula lex rei sitae, conform căreia validitatea și deci opozabilitatea față de terți a garanției financiare este evaluată în conformitate cu legislația țării în care se află garanția financiară. Fără a aduce atingere aplicării prezentei directive în cazul titlurilor de valoare deținute direct, ar trebui determinat locul unde se află garanția constituite asupra instrumentelor financiare transmisibile prin înscriere în cont deținută prin unul sau mai mulți intermediari. Dacă beneficiarul garanției dispune de un contract de garanție valabil și care produce efecte în conformitate cu legislația țării în care este păstrat contul respectiv, atunci opozabilitatea față de orice titlu sau drept concurent și producerea efectelor garanției ar trebui reglementate exclusiv de legislația țării în cauză, prevenind astfel orice incertitudine juridică datorată unei alte legislații neprevăzute.

(9) Pentru a limita sarcina administrativă a părților care utilizează garanțiile financiare în domeniul reglementat de prezenta directivă, singura cerință de validitate pe care dreptul intern o poate impune în ceea ce privește garanțiile financiare ar trebui să fie ca garanția financiară să fie remisă, transferată, deținută, înregistrată sau desemnată într-un alt mod, astfel încât să se afle în posesia sau sub controlul beneficiarului garanției sau al unei persoane acționând în numele acestuia, fără a exclude tehnicile de garantare care permit celui care o constituie să substituie garanția sau să retragă garanția excedentară.

(10) Din aceleași motive, constituirea, valabilitatea, încheierea, opozabilitatea sau admisibilitatea ca mijloc de probă a unui contract de garanție financiară sau constituirea unei garanții financiare în cadrul unui contract de garanție financiară nu ar trebui condiționată de încheierea unui act solemn, precum redactarea unui document într-o formă specifică sau într-un anumit mod, înregistrarea la un organism oficial ori autoritate publică, sau înscrierea într-un registru public, publicarea într-un ziar sau o revistă, într-un registru oficial, o publicație oficială sau orice altă formă de publicitate, notificarea către un funcționar public sau furnizarea, într-o anumită formă, a unei dovezi privind data întocmirii unui document sau a unui instrument, cuantumul obligațiilor financiare garantate sau orice alt aspect. Prezenta directivă trebuie totuși să asigure un echilibru între eficiența de piață și siguranța părților contractuale și a terților, evitând astfel, în special, riscul de fraudă. Acest echilibru ar trebui să fie asigurat prin faptul că sub incidența domeniului de aplicare al prezentei directive intră numai contractele de garanție financiară care prevăd o anumită formă de deposedare, altfel spus constituirea garanției financiare, și în cazul cărora constituirea garanției financiare poate fi demonstrată printr-un înscris sau pe un suport durabil, garantându-se astfel trasabilitatea acestei garanții. În sensul prezentei directive, actele necesare în conformitate cu dreptul unui stat membru pentru transferul sau constituirea unei garanții asupra unor instrumente financiare, altele decât instrumentele financiare transmisibile prin înscriere în cont, precum andosarea în cazul unor biletelor la ordin sau înscrierea în registrul emitentului în cazul instrumentelor nominative, nu ar trebui considerate acte solemne.

(11) Mai mult, prezenta directivă ar trebui să protejeze doar contractele de garanție financiară care pot fi dovedite. Dovada acestor contracte se poate face printr-un înscris sau în orice altă formă juridică imperativă prevăzută de legislația care li se aplică.

(12) Această simplificare a utilizării garanțiilor financiare prin limitarea sarcinilor administrative consolidează eficiența operațiunilor transfrontaliere ale Băncii Centrale Europene și ale băncilor centrale naționale ale statelor membre participante la Uniunea Economică și Monetară, care sunt necesare pentru punerea în aplicare a politicii monetare comune. În plus, scoaterea parțială a contractelor de garanție financiară de sub incidența anumitor dispoziții de drept privind insolvența sprijină de asemenea aspectul mai larg al politicii monetare comune, în cadrul căreia participanții la piața monetară echilibrează între ei lichiditățile globale de pe piață prin intermediul unor tranzacții transfrontaliere acoperite de garanții.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...