Back

Parlamentul României

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil

În vigoare de la 25.01.2001

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1.

(1) Prezenta lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional, şi reglementează activităţile specifice de protejare a acestora.

(2) Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali.
Jurisprudență (1)

Art. 2.

(1) Statul garantează proprietatea şi asigură, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.

(2) Exercitarea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, precum şi a dreptului de administrare asupra unui bun din patrimoniul cultural naţional mobil este supusă reglementărilor prezentei legi.

(3) Statul asigură, potrivit legii, baza materială şi resursele financiare necesare pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

(4) În sensul prezentei legi, prin protejarea patrimoniului cultural naţional mobil se înţelege ansamblul de măsuri având caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic, menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securităţii, întreţinerea, prepararea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil, în vederea asigurării accesului democratic la cultură şi a transmiterii acestui patrimoniu generaţiilor viitoare.

(5) Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil este realizată prin intermediul autorităţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate, cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor ecleziastice, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniu.

Art. 3.

(1) Patrimoniul cultural naţional mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.

(2) Bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural naţional mobil sunt:

1. bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum:

a) descoperirile arheologice terestre şi subacvatice, unelte, ceramică, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme, însemne funerare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate;

b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;

c) mărturii materiale şi documentare privind istoria politică, economică, socială, militară, religioasă, ştiinţifică, artistică, sportivă sau din alte domenii;

d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă;

e) documente şi tipărituri de interes social: documente de arhivă, hărţi şi alte materiale cartografice;

f) obiecte cu valoare memorialistică;

g) obiecte şi documente cu valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, ponduri, decoraţii, insigne, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde;

h) piese epigrafice;

i) fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video;

j) instrumente muzicale;

k) uniforme militare şi accesorii ale acestora;

l) obiecte cu valoare tehnică;

2. bunuri cu semnificaţie artistică, precum:

a) opere de artă plastică: pictură, sculptură, grafică, desen, gravură, fotografie şi altele;

b) opere de artă decorativă şi aplicată din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe;

c) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrărie, mobilier şi altele;

d) proiecte şi prototipuri de design;

e) materiale primare ale filmelor artistice, documentare şi de animaţie;

f) monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;

3. bunuri cu semnificaţie etnografică, precum:

a) unelte, obiecte de uz casnic şi gospodăresc;

b) piese de mobilier;

c) ceramică;

d) textile, piese de port, pielărie;

e) alte obiecte din metal, lemn, os, piatră, sticlă;

f) obiecte de cult;

g) podoabe;

h) ansambluri de obiecte etnografice;

i) monumente din muzeele etnografice în aer liber;

4. bunuri de importanţă ştiinţifică, precum:

a) specimene rare şi colecţii de zoologie, botanică, mineralogie şi anatomie;

b) trofee de vânat;

5. bunuri de importanţă tehnică, precum:

a) creaţii tehnice unicat;

b) rarităţi, indiferent de marcă;

c) prototipurile aparatelor, dispozitivelor şi maşinilor din creaţia curentă;

d) creaţii tehnice cu valoare memorială;

e) realizări ale tehnicii populare;

f) matriţe de compact-discuri, de CD-ROM, de DVD şi altele asemenea.

Art. 4.

Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:

a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare tezaur, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate;
Jurisprudență (3)

b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare fond, alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru România.

Art. 5.

(1) Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de drept privat.

(2) Asupra bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot constitui, potrivit formei de proprietate, în condiţiile legii, un drept de administrare sau alte drepturi reale, după caz.

Art. 6.

(1) Ministerul Culturii şi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor coordonează activităţile specifice din domeniul patrimoniului cultural naţional mobil.

(2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) Fondul Arhivistic Naţional al României aflat în administrarea Arhivelor Naţionale, precum şi în cea a direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, constituit în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Ministerul Culturii reprezintă statul român în relaţiile interne şi internaţionale care au ca obiect patrimoniul cultural naţional mobil.
Jurisprudență (4)

Art. 7.

(1) Autorităţile competente au obligaţia să facă toate demersurile, potrivit prevederilor legale în vigoare şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru redobândirea unor bunuri culturale care au fost exportate ilegal, au fost sustrase din muzee sau colecţii ori sunt deţinute fără temei legal în străinătate.

(2) Autorităţile competente se angajează să participe la orice operaţiune internaţională organizată în comun, în baza unui acord de cooperare, în vederea interzicerii şi împiedicării operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale.

Art. 8.

Autorităţile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum şi titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil au obligaţia de a le proteja împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora.
Jurisprudență (1)

CAPITOLUL II Cercetarea, inventarierea şi clasarea
Puneri în aplicare (1)

Art. 9.

Activitatea de cercetare, desfăşurată de cercetătorii ştiinţifici în instituţii publice specializate, deţinătoare de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, are ca obiect cercetarea, dezvoltarea şi valorificarea ştiinţifică a patrimoniului cultural naţional mobil, în principal a celui deţinut de instituţia respectivă.

Art. 10.

În sensul prezentei legi, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, tezaur şi fond.

Art. 11.

Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face:

1. din oficiu, în următoarele situaţii:

a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau alte societăţi la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar;

b) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea cultelor religioase;

c) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vânzări publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent autorizat;

d) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicită exportul temporar sau definitiv;

e) pentru bunurile culturale mobile descoperite întâmplător ori în cadrul unor cercetări arheologice, etnologice, paleontologice sau geologice;

f) pentru bunurile culturale mobile confiscate;

g) pentru bunurile culturale mobile care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal;

h) pentru bunurile culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României;

i) pentru bunurile aflate în custodia instituţiilor publice, care urmează să fie restituite;

j) pentru bunurile culturale mobile ce urmează a fi restaurate;

k) pentru bunurile culturale mobile ce fac obiectul declanşării unei cercetări penale;

2. la solicitarea persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunului respectiv.

Art. 12.

(1) Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi sau specialişti acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

(2) Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 3 luni din momentul declanşării procedurii de clasare.

(3) Organismul ştiinţific competent să hotărască asupra propunerilor de clasare este Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

(4) Hotărârea de clasare va fi semnată de preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii, în interiorul termenului prevăzut la alin. (2).

(5) La hotărârea de clasare se anexează în extras concluziile raportului de expertiză prin care se asigură identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi fotografia alb-negru sau color, după caz.

(6) În cazul bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare, concluziile raportului de expertiză cuprinzând datele de identificare a bunurilor se vor comunica proprietarului sau titularului de alte drepturi reale în termen de 30 de zile de la data finalizării expertizei.

(7) Contestarea expertizei bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare se face la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor în termen de 10 zile de la primirea înştiinţării expertului sau specialistului. Soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 20 de zile.

Art. 13.

(1) Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a inventaria aceste bunuri, atât analitic, prin fişa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii, cât şi sinoptic, prin banca de date, conţinând şi arhiva imagistică.

(2) Autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile deţinătoare de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a asigura resursele financiare necesare, în vederea inventarierii informatizate a bunurilor.

(3) Bunurile culturale aflate în colecţiile administrate de instituţiile specializate, de culte şi de instituţiile ecleziastice sunt inventariate potrivit prevederilor prezentei legi.

se încarcă...