Back

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (Text cu relevanţă pentru SEE) Număr celex: 32014L0017

În vigoare de la 28.02.2014

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

(1) Poziţia Parlamentului European din 10 decembrie 2013 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 28 ianuarie 2014.

întrucât:

(1) În martie 2003, Comisia a lansat un proces de identificare şi evaluare a impactului obstacolelor existente pe piaţa internă a contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. La 18 decembrie 2007, Comisia a adoptat o Carte albă privind integrarea pieţelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană. În această carte albă, Comisia şi-a anunţat intenţia de a evalua, printre altele, impactul opţiunilor strategice în materie de informaţii precontractuale, baze de date privind creditele, bonitate, dobânda anuală efectivă (DAE) şi consiliere privind contractele de credit. Comisia a instituit totodată un grup de experţi în domeniul istoricului creditelor care să o asiste la elaborarea măsurilor pentru îmbunătăţirea accesibilităţii, a comparabilităţii şi a exhaustivităţii datelor privind creditele. Au fost lansate totodată studii privind rolul şi funcţionarea intermediarilor de credite şi ale instituţiilor non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale.

(2) În conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, precum şi libertatea de stabilire. Dezvoltarea unei pieţe a creditelor mai transparentă şi mai eficientă în acest spaţiu este vitală pentru promovarea activităţii transfrontaliere şi pentru crearea unei pieţe interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidenţiale. Există diferenţe substanţiale la nivelul legislaţiilor statelor membre privind desfăşurarea activităţii de afaceri pentru acordarea contractelor de credit pentru bunuri imobile şi la nivelul reglementării şi supravegherii intermediarilor de credite şi a instituţiilor non-bancare care oferă contracte de acest tip. Aceste diferenţe creează obstacole care limitează nivelul activităţii transfrontaliere, atât pe partea ofertei, cât şi a cererii, reducând astfel concurenţa şi posibilitatea de alegere de pe piaţă, crescând costurile acordării de împrumuturi şi chiar împiedicându-i pe creditori să îşi desfăşoare activitatea.

(3) Criza financiară a arătat că un comportament iresponsabil al participanţilor la piaţă poate compromite bazele sistemului financiar, ceea ce duce la pierderea încrederii tuturor părţilor, în special a consumatorilor, şi poate avea consecinţe sociale şi economice grave. Numeroşi consumatori şi-au pierdut încrederea în sectorul financiar, iar unii împrumutaţi s-au aflat în situaţia de a nu-şi mai putea rambursa împrumuturile, astfel că numărul cazurilor de neplată şi de executări silite a crescut. Drept urmare, grupul G20 a solicitat Consiliului pentru Stabilitate Financiară să stabilească principii pentru standarde solide de subscriere în ceea ce priveşte bunurile imobile rezidenţiale. Deşi unele dintre cele mai mari probleme legate de criza financiară s-au produs în afara Uniunii, nivelul datoriilor consumatorilor din Uniune este semnificativ şi este concentrat în mare măsură în credite legate de bunuri imobile rezidenţiale. Prin urmare, ar trebui să se asigure un cadru de reglementare al Uniunii în acest domeniu care să fie solid şi în concordanţă cu principiile internaţionale şi care să utilizeze în mod corespunzător gama de instrumente disponibile, inclusiv raporturile loan-to-value (împrumut/valoarea garanţiei), loan-to-income (împrumut/ venit), debt-to-income (datorie/venit) sau alte raporturi similare, valorile minime sub care niciun credită nu ar fi considerat acceptabil sau alte măsuri compensatorii pentru situaţiile în care riscurile subiacente sunt mai mari pentru consumatori sau în care este necesară prevenirea unei îndatorări excesive a gospodăriei. Având în vedere problemele scoase la iveală de criza financiară şi în scopul asigurării unei pieţe interne eficiente şi competitive, care contribuie la stabilitatea financiară, Comisia a propus, în comunicarea sa din 4 martie 2009, intitulată "Stimularea redresării economice europene", măsuri legate de contractele de credit pentru bunuri imobile, printre care un cadru fiabil aplicabil intermedierii de credite, în contextul creării unor pieţe responsabile şi fiabile şi al restabilirii încrederii consumatorilor. Comisia şi-a reafirmat angajamentul pentru o piaţă internă eficientă şi competitivă în comunicarea sa din 13 aprilie 2011 intitulată "Actul privind piaţa unică: Douăsprezece pârghii pentru stimularea creşterii şi întărirea încrederii".

(4) S-au identificat o serie de probleme pe pieţele ipotecare din Uniune legate de practicile iresponsabile de împrumut şi de posibilităţile participanţilor la piaţă, inclusiv ale intermediarilor de credite şi ale instituţiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre acestea se numără probleme legate de credite într-o monedă străină, pe care consumatorii le-au contractat în acea monedă pentru a profita de rata dobânzii avantajoasă oferită, însă fără să deţină informaţii adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care îl implică aceste împrumuturi sau o înţelegere a acestuia. Respectivele probleme sunt determinate de deficienţele pieţei şi ale reglementărilor, dar şi de alţi factori, de exemplu climatul economic general şi nivelul scăzut de cultură financiară. Alte probleme includ ineficienţa, neconcordanţa sau inexistenţa regimurilor pentru intermediarii de credite şi instituţiile non-bancare care oferă credite pentru bunuri imobile rezidenţiale. Problemele identificate pot avea efecte colaterale semnificative la nivel macroeconomic, pot fi în detrimentul consumatorilor, pot constitui obstacole economice sau juridice în calea activităţii transfrontaliere şi pot crea condiţii de concurenţă inegale între actorii de pe piaţă.

(5) Pentru a facilita crearea unei pieţe interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile care să ofere un grad ridicat de protecţie a consumatorilor şi pentru a asigura faptul că consumatorii care doresc să încheie asemenea contracte pot face acest lucru având siguranţa că instituţiile cu care au relaţii acţionează în mod profesionist şi responsabil, este nevoie de crearea unui cadru armonizat în mod corespunzător la nivelul Uniunii în mai multe domenii, ţinându-se seama de diferenţele dintre contractele de credit generate, în special, de diferenţele naţionale şi regionale de pe piaţa bunurilor imobile rezidenţiale.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...