Act Internațional

Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului din 09.12.1999 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26 noiembrie 2002

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele părți la prezenta convenție,

luând în considerare scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privitoare la menținerea păcii și securității internaționale și dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate, prietenie și cooperare între state,

fiind profund preocupate de intensificarea în lumea întreagă a actelor de terorism sub toate formele și manifestările,

amintind Declarația consacrată celei de-a 50-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite, care figurează în Rezoluția 50/6 a Adunării Generale din 24 octombrie 1995,

amintind, de asemenea, toate rezoluțiile Adunării Generale în materie, în special Rezoluția 49/60 din 9 decembrie 1994 și anexa la aceasta, care reproduc Declarația asupra măsurilor vizând eliminarea terorismului internațional, în care statele membre ale Organizației Națiunilor Unite au reafirmat solemn condamnarea, în mod inechivoc, a tuturor actelor, metodelor și practicilor teroriste, ca fiind criminale și nejustificabile, oriunde se produc și oricine ar fi autorii, mai ales cele care compromit relațiile amicale între state și popoare și amenință integritatea teritorială și securitatea statelor,

observând că în Declarația asupra măsurilor vizând eliminarea terorismului internațional Adunarea Generală a încurajat statele să examineze de urgență domeniul de aplicare a dispozițiilor juridice internaționale în vigoare care privesc prevenirea, reprimarea și eliminarea terorismului, sub toate formele și manifestările sale, în scopul de a se asigura asupra existenței unui cadru juridic general care să acopere toate aspectele problemei,

amintind Rezoluția 51/210 a Adunării Generale din data de 17 decembrie 1996, lit. f) a paragrafului 3, prin care Adunarea Generală a invitat statele să ia măsuri pentru prevenirea și împiedicarea, prin mijloace interne adecvate, a finanțării teroriștilor sau a organizațiilor teroriste, fie că se efectuează direct, fie indirect, prin intermediul organizațiilor care au sau pretind că au scopuri de caritate, culturale sau sociale ori care sunt implicate în activități ilegale cum sunt traficul ilicit de arme, traficul de stupefiante și extorcarea de fonduri, incluzând exploatarea persoanelor în vederea finanțării activităților teroriste și, în special, să aibă în vedere, dacă este nevoie, adoptarea unei reglementări pentru a preveni și a împiedica mișcările de fonduri bănuite a fi destinate utilizării în scopuri teroriste, fără a aduce în nici un fel atingere libertății de circulație a capitalurilor legitime, precum și de a intensifica schimburile de informații asupra mișcărilor internaționale ale unor astfel de fonduri,

amintind, de asemenea, Rezoluția 52/165 a Adunării Generale din data de 15 decembrie 1997, prin care Adunarea Generală a adresat statelor invitația de a pune în aplicare, în mod special, măsuri similare celor enumerate la lit. a)-f) ale paragrafului 3 din Rezoluția 51/210 din 17 decembrie 1996,

amintind, în plus, Rezoluția 53/108 a Adunării Generale din data de 8 decembrie 1998, prin care Adunarea Generală a stabilit în sarcina Comitetului ad-hoc, constituit prin Rezoluția 51/210 din 17 decembrie 1996, elaborarea proiectului unei convenții internaționale pentru reprimarea finanțării terorismului, în vederea completării instrumentelor internaționale existente în domeniul terorismului,

considerând că finanțarea terorismului este un subiect care preocupă în mod serios întreaga comunitate internațională,

luând în considerare faptul că numărul și gravitatea actelor de terorism internațional sunt în funcție de resursele financiare pe care teroriștii le pot obține,

ținând seama de faptul că instrumentele juridice multilaterale existente nu tratează expres finanțarea terorismului,

convinse de necesitatea urgentării întăririi cooperării internaționale între state pentru elaborarea și adoptarea măsurilor eficiente destinate să prevină finanțarea terorismului, precum și reprimarea acestuia și pedepsirea autorilor,

au convenit cele ce urmează:

ARTICOLUL 1

În sensul prezentei convenții:

1. Prin fonduri se înțelege bunuri de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc și documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri și, mai ales, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acțiuni, titluri, obligațiuni, drepturile speciale de tragere și scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă.

2. Prin stabiliment guvernamental sau public se înțelege orice stabiliment sau orice mijloc de transport, cu caracter permanent sau temporar, care este utilizat ori ocupat de reprezentanți ai unui stat, membri ai Guvernului, Parlamentului sau magistraturii, de agenți sau de personalul unui stat ori ai oricărei alte autorități sau entități publice ori de agenți sau de personalul unei organizații interguvernamentale, în cadrul funcțiilor lor oficiale.

3. Prin produse se înțelege orice fonduri rezultate, direct sau indirect, din comiterea unei infracțiuni, astfel cum este prevăzută la art. 2, sau obținute, direct ori indirect, prin comiterea unei astfel de infracțiuni.

ARTICOLUL 2

1. Comite o infracțiune în sensul prezentei convenții orice persoană care, prin orice mijloc, direct sau indirect, în mod ilicit și deliberat, furnizează sau strânge fonduri cu intenția de a le utiliza sau știind că acestea vor fi utilizate, în întregime sau în parte, în vederea comiterii:

a) unei fapte care constituie infracțiune în cadrul și astfel cum este definită în unul dintre tratatele enumerate în anexă;

b) oricărei alte fapte de natură să determine moartea sau vătămarea corporală gravă a unui civil sau a oricărei alte persoane care nu participă direct la ostilități într-o situație de conflict armat, când, prin natura sau contextul său, această faptă are ca scop intimidarea populației sau constrângerea unui guvern ori a unei organizații internaționale să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare.

2.

a) La depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare un stat parte, care nu este parte la unul dintre tratatele enumerate în anexa la care se face referire la lit. a) a paragrafului 1, poate declara ca, în momentul în care prezenta convenție îi este aplicată, respectivul tratat să fie considerat că nu figurează în această anexă. Această declarație devine caducă o dată cu intrarea în vigoare a tratatului pentru statul parte care notifică acest fapt depozitarului;

b) În cazul în care un stat parte încetează de a fi parte la un tratat enumerat în anexă, poate să facă, cu privire la respectivul tratat, declarația prevăzută în prezentul articol.

3. Pentru ca un act să constituie infracțiune în sensul paragrafului 1 nu este necesar ca fondurile să fi fost efectiv utilizate pentru a comite o infracțiune vizată la lit. a) sau b) a paragrafului 1.

4. Comite, de asemenea, o infracțiune orice persoană care încearcă să comită o infracțiune în sensul paragrafului 1.

5. Comite, de asemenea, o infracțiune orice persoană care:

a) participă, în calitate de complice la o infracțiune în sensul paragrafului 1 sau 4;

b) organizează comiterea unei infracțiuni în sensul paragrafului 1 sau 4 sau ordonă altor persoane să o comită;

c) contribuie la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute la paragraful 1 sau 4 de către un grup de persoane care acționează în același scop. Această contribuție trebuie să fie deliberată și trebuie:

(i) fie să urmărească facilitarea activității infracționale sau a scopului infracțional al grupului, atunci când această activitate sau scop presupune comiterea unei infracțiuni în sensul paragrafului 1;

(ii) fie să fie făcută cunoscându-se intenția grupului de a comite o infracțiune în sensul paragrafului 1.

ARTICOLUL 3

Prezenta convenție nu se aplică atunci când infracțiunea este comisă pe teritoriul unui singur stat, când autorul prezumat este un național al acelui stat și se găsește pe teritoriul acelui stat și în cazul în care nici un alt stat nu are bază pentru a-și stabili competența, în virtutea paragrafului 1 sau 2 al art. 7, cu excepția prevederilor art. 12-18, care se vor aplica, după caz, în aceste situații.

ARTICOLUL 4

Fiecare stat parte ia măsurile care pot fi necesare pentru:

a) a califica drept infracțiuni în dreptul său intern infracțiunile prevăzute la art. 2;

b) a prevedea pentru aceste infracțiuni pedepse corespunzătoare, ținând seama de gravitatea lor.

ARTICOLUL 5

1. Fiecare stat parte, conform principiilor dreptului său intern, ia măsurile necesare pentru ca responsabilitatea unei persoane juridice situate pe teritoriul său sau constituite potrivit legislației statului să fie angajată în cazul în care persoana răspunzătoare de conducerea sau controlul acestei persoane juridice a comis, în această calitate, o infracțiune prevăzută la art. 2. Această responsabilitate poate fi penală, civilă sau administrativă.

2. Această responsabilitate este angajată fără a se prejudicia responsabilitatea penală a persoanelor fizice care au comis infracțiunile.

3. Fiecare stat parte asigură în special ca persoanele juridice a căror responsabilitate este angajată în virtutea paragrafului 1 să facă obiectul sancțiunilor penale, civile sau administrative eficace, proporționale și disuasive. Aceste sancțiuni pot include și sancțiuni de natură pecuniară.

ARTICOLUL 6

Fiecare stat parte adoptă măsurile care pot fi necesare, înțelegându-se, dacă este cazul, cele de ordin legislativ, pentru ca faptele penale prevăzute de prezenta convenție să nu poată fi justificate în nici o situație de considerente de natură politică, filozofică, rasială, etnică, religioasă sau din alte motive analoage.

ARTICOLUL 7

1. Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru a-și stabili competența referitor la infracțiunile prevăzute la art. 2, atunci când:

a) infracțiunea a fost comisă pe teritoriul său;

b) infracțiunea a fost comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul său sau al unei aeronave înmatriculate conform legislației sale în momentul producerii faptelor; sau

c) infracțiunea a fost comisă de unul dintre naționalii săi.

2. Fiecare stat parte poate, de asemenea, să își stabilească competența asupra unor astfel de infracțiuni, atunci când:

a) infracțiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracțiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) pe teritoriul său ori împotriva unuia dintre naționalii săi;

b) infracțiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracțiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) împotriva unui stabiliment guvernamental sau public al acelui stat, situat în afara teritoriului său, inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare;

c) infracțiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracțiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b), urmărind să îl constrângă să îndeplinească un act sau să se abțină de la îndeplinirea unui act;

d) infracțiunea a fost comisă de un apatrid care își are rezidența obișnuită pe teritoriul acelui stat;

e) infracțiunea a fost comisă la bordul unei aeronave utilizate de guvernul statului menționat.

3. Cu ocazia ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenții ori a aderării la aceasta fiecare stat parte îl informează pe secretarul general al Organizației Națiunilor Unite asupra competenței pe care a stabilit-o conform paragrafului 2. În caz de modificare statul parte respectiv îl informează asupra acesteia pe secretarul general.

4. Fiecare stat parte adoptă totodată măsurile necesare pentru a-și stabili competența în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 2, în cazul în care autorul prezumat al infracțiunii se găsește pe teritoriul său și acesta nu îl extrădează către oricare dintre statele părți care și-au stabilit competența conform paragrafului 1 sau 2.

5. Atunci când mai multe state părți se declară competente în privința unei infracțiuni prevăzute de art. 2, statele părți se vor strădui să își coordoneze acțiunile în mod corespunzător, în special în privința condițiilor de angajare a urmăririi penale și a modalităților de asistență judiciară mutuală.

6. Fără a aduce prejudicii normelor de drept internațional general, prezenta convenție nu exclude exercitarea vreuneia dintre competențele penale stabilite de un stat parte conform dreptului său intern.

ARTICOLUL 8

1. Fiecare stat parte adoptă, conform principiilor dreptului său intern, măsurile necesare pentru identificarea, descoperirea, înghețarea sau sechestrarea oricăror fonduri utilizate ori alocate în scopul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 2, precum și a produselor acestor infracțiuni, în vederea unei posibile confiscări.

2. Fiecare stat parte adoptă, conform principiilor dreptului său intern, măsurile necesare confiscării fondurilor utilizate sau alocate în scopul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 2, precum și a produselor acestor infracțiuni.

3. Fiecare stat parte interesat poate avea în vedere încheierea de acorduri care să prevadă împărțirea cu celelalte state părți, în mod sistematic sau de la caz la caz, a fondurilor provenite din confiscările prevăzute de prezentul articol.

4. Fiecare stat parte urmărește crearea de mecanisme, în vederea afectării de sume provenind din confiscările prevăzute de prezentul articol pentru indemnizarea victimelor infracțiunilor menționate la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) sau a familiilor lor.

5. Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile fără prejudicierea drepturilor terților de bună-credință.

ARTICOLUL 9

1. Atunci când este informat că autorul sau autorul prezumat al unei infracțiuni prevăzute la art. 2 s-ar putea afla pe teritoriul său, statul parte respectiv ia măsurile necesare conform legislației sale pentru anchetarea faptelor aduse la cunoștința sa.

2. Dacă apreciază că circumstanțele justifică acest lucru, statul parte pe teritoriul căruia se găsește autorul sau autorul prezumat al infracțiunii ia măsurile corespunzătoare, conform legislației sale interne, pentru a asigura prezența acestei persoane în vederea urmăririi sale penale sau a extrădării.

3. Orice persoană față de care se iau măsurile prevăzute la paragraful 2 este în drept:

a) să comunice fără întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cărui naționalitate o are sau care este în alt mod abilitat să îi protejeze drepturile ori, dacă este vorba despre o persoană apatridă, al statului pe teritoriul căruia aceasta are reședința sa obișnuită;

b) să primească vizita unui reprezentant al acestui stat;

c) să fie informată asupra drepturilor pe care i le conferă prevederile lit. a) și b).

4. Drepturile enunțate în paragraful 3 se exercită în conformitate cu legile și reglementările statului pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracțiunii, înțelegându-se totodată că aceste legi și reglementări trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile enunțate în paragraful 3 se acordă.

5. Dispozițiile paragrafelor 3 și 4 nu aduc prejudiciu dreptului oricărui stat parte care și-a stabilit competența, conform lit. b) a paragrafului 1 sau lit. b) a paragrafului 2 al art. 7, de a invita Comitetul Internațional al Crucii Roșii să comunice cu autorul prezumat al infracțiunii și să îl viziteze pe acesta.

6. Atunci când un stat parte a reținut o persoană în temeiul dispozițiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat fie direct, fie prin intermediul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, statelor părți care și-au stabilit competența în conformitate cu prevederile paragrafului 1 sau 2 al art. 7, precum și, dacă consideră oportun, altor state părți interesate, despre faptul că persoana respectivă a fost reținută, precum și despre circumstanțele care justifică reținerea acelei persoane. Statul parte care procedează la ancheta prevăzută la paragraful 1 va informa urgent celelalte state părți asupra rezultatelor obținute și va indica dacă intenționează să își exercite jurisdicția.

ARTICOLUL 10

1. Statul parte pe al cărui teritoriu se află autorul prezumat al infracțiunii este obligat, în cazurile în care sunt aplicabile dispozițiile art. 7, dacă nu extrădează acea persoană, să prezinte cazul fără întârziere excesivă și fără nici o excepție, indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul său, autorităților sale competente, pentru ca acestea să înceapă urmărirea penală conform procedurii prevăzute de legislația sa. Aceste autorități iau decizia în aceleași condiții ca pentru oricare altă infracțiune cu caracter grav, conform legilor acestui stat.

2. De fiecare dată când legislația internă a unui stat parte nu îi permite acestuia să extrădeze sau să predea pe unul dintre naționalii săi decât cu condiția ca persoana interesată să îi fie trimisă înapoi pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată la terminarea procesului sau a procedurii pentru care extrădarea sau predarea i-a fost cerută și dacă acest stat parte și statul parte care reclamă extrădarea acceptă această formulă și celelalte condiții pe care le consideră necesare, extrădarea sau predarea condiționată va semnifica executarea de către statul parte ținut a obligației prevăzute la paragraful 1.

ARTICOLUL 11

1. Infracțiunile prevăzute la art. 2 sunt de plin drept considerate cazuri de extrădare în orice tratat de extrădare încheiat între statele părți înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții. Statele părți se angajează să includă asemenea infracțiuni drept cazuri de extrădare în fiecare tratat de extrădare ce ar urma să mai fie încheiat între ele.

2. Atunci când un stat parte, care condiționează extrădarea de existența unui tratat, primește o cerere de extrădare din partea altui stat parte, cu care nu este legat printr-un acord de extrădare, statul solicitat poate să considere prezenta convenție drept bază juridică a extrădării în privința infracțiunilor prevăzute de art. 2. Extrădarea este supusă celorlalte condiții prevăzute de legislația statului parte solicitat.

3. Statele părți care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat recunosc infracțiunile prevăzute la art. 2 drept cazuri de extrădare între ele, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de legislația statului parte solicitat.

4. Dacă este necesar, infracțiunile prevăzute la art. 2 sunt considerate, în scopul extrădării între statele părți, că au fost comise atât în locul comiterii lor, cât și pe teritoriul statelor care și-au stabilit competența, conform paragrafelor 1 și 2 ale art. 7.

5. Dispozițiile referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 2 ale tuturor tratatelor sau acordurilor de extrădare încheiate între statele părți sunt considerate a fi modificate între statele părți în măsura în care ele sunt incompatibile cu prezenta convenție.

ARTICOLUL 12

1. Statele părți își acordă reciproc cea mai extinsă asistență judiciară posibilă pentru orice anchetă sau procedură penală ori procedură de extrădare privitoare la infracțiunile prevăzute la art. 2, inclusiv pentru obținerea elementelor de probă aflate în posesia lor, care sunt necesare scopurilor procedurii.

2. Statele părți nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza soluționarea unei cereri de asistență judiciară.

3. Partea solicitantă nu va transmite și nici nu va utiliza informațiile sau elementele de probă furnizate de partea solicitată la anchetare, urmăriri penale sau proceduri judiciare, altele decât cele declarate în cerere, fără consimțământul prealabil al părții solicitate.

4. Fiecare stat parte poate avea în vedere stabilirea mecanismelor cu scopul de a împărți cu celelalte state părți informațiile sau elementele de probă necesare pentru a stabili formele de responsabilitate penală, civilă sau administrativă, așa cum sunt prevăzute la art. 5.

5. Statele părți se achită de obligațiile care le incumbă în virtutea paragrafelor 1 și 2, în conformitate cu orice tratat sau alt acord de asistență judiciară ori schimb de informații care poate exista între ele. În absența unui astfel de tratat sau acord, statele părți își acordă această asistență în conformitate cu legislația lor internă.

ARTICOLUL 13

Nici una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 nu poate fi considerată, în scopul extrădării sau asistenței judiciare, drept o infracțiune fiscală. În consecință, statele părți nu pot invoca doar caracterul fiscal al infracțiunii pentru a refuza o cerere de asistență judiciară sau de extrădare.

ARTICOLUL 14

Datorită necesității extrădării sau asistenței judiciare între statele părți, nici una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 nu este considerată infracțiune politică, infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau infracțiune inspirată de rațiuni politice. În consecință, o cerere de extrădare sau de asistență judiciară fondată pe o astfel de infracțiune nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că aceasta se referă la o infracțiune politică, o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau la o infracțiune inspirată de mobile politice.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...