Back

Consiliul Uniunii Europene

Decizia-cadru nr. 829/2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoaşterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă Număr celex: 32009D0829

În vigoare de la 11.11.2009

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

DECIZIA-CADRU 2009/829/JAI A CONSILIULUI
din 23 octombrie 2009
privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene,
a principiului recunoaşterii reciproce în materia deciziilor
privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă
la arestarea preventivă

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) literele (a) şi (c) şi articolul 34 alineatul (2) litera (b),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European(1),

întrucât:

(1) Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.

(2) În conformitate cu concluziile Consiliului European reunit la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, în special punctul 36, principiul recunoaşterii reciproce ar trebui să se aplice măsurilor premergătoare judecăţii. Programul de măsuri de punere în aplicare a principiului de recunoaştere reciprocă în materie penală abordează recunoaşterea reciprocă a măsurilor de supraveghere judiciară la măsura 10.

(3) Măsurile prevăzute în prezenta decizie-cadru ar trebui să aibă drept scop consolidarea protecţiei publicului larg, permiţând unei persoane care este rezident într-un stat membru, dar care face obiectul unor proceduri penale într-un alt stat membru să fie supravegheată de către autorităţile statului în care îşi are reşedinţa, în aşteptarea procesului. În consecinţă, prezenta decizie-cadru are drept obiectiv monitorizarea circulaţiei unui învinuit în conformitate cu obiectivul general de protejare a publicului larg şi cu riscul la care este expus publicul în cadrul regimului existent, care oferă doar două alternative: arestarea preventivă sau circulaţia nesupravegheată. Prin urmare, măsura va contribui la respectarea dreptului cetăţenilor care respectă legea de a trăi în siguranţă şi securitate.

(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie-cadru ar trebui să urmărească, de asemenea, consolidarea dreptului la libertate şi a prezumţiei de nevinovăţie în Uniunea Europeană în ansamblu şi asigurarea cooperării între statele membre în cazul în care o persoană este supusă unor obligaţii sau face obiectul unei supravegheri în aşteptarea unei decizii a instanţei. În consecinţă, prezenta decizie-cadru are drept obiectiv să promoveze, după caz, utilizarea măsurilor neprivative de libertate ca alternativă la arestarea preventivă, chiar şi în cazul în care, în conformitate cu legislaţia statului membru în cauză, nu ar putea fi impusă ab initio o arestare preventivă.

(5) În ceea ce priveşte detenţia persoanelor care fac obiectul procedurilor penale, există riscul unui tratament diferit pentru cele rezidente în statul unde are loc procesul şi cele nerezidente: un suspect nerezident riscă să fie pus în stare de arest preventiv pe durata procesului, deşi, în circumstanţe similare, un rezident nu ar risca o astfel de situaţie. Într-un spaţiu european comun de justiţie lipsit de frontiere interne, este necesar să se acţioneze pentru a garanta faptul că o persoană care face obiectul unor proceduri penale, nerezidentă în statul unde are loc procesul, nu este tratată diferit faţă de o persoană care face obiectul procedurilor penale şi care este rezidentă în statul respectiv.

(6) Certificatul, care ar trebui înaintat autorităţii competente a statului de executare împreună cu decizia privind măsurile de supraveghere judiciară, ar trebui să specifice adresa la care persoana în cauză va locui în statul de executare, precum şi orice alte informaţii relevante care ar putea facilita monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară în statul de executare.

(7) Autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să informeze autoritatea competentă a statului emitent asupra perioadei maxime, dacă o asemenea perioadă există, pe parcursul căreia măsurile de supraveghere judiciară pot fi monitorizate în statul de executare. În state membre în care măsurile de supraveghere judiciară trebuie reînnoite periodic, această durată maximă trebuie înţeleasă ca fiind durata maximă după care nu mai este posibil din punct de vedere legal să se reînnoiască măsurile de supraveghere judiciară.

(8) Nicio solicitare a unei autorităţi competente a statului de executare de confirmare a necesităţii prelungirii monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară nu ar trebui să aducă atingere legislaţiei statului emitent, care se aplică deciziei privind reînnoirea, revizuirea şi retragerea deciziei privind măsurile de supraveghere judiciară. O astfel de solicitare de confirmare nu ar trebui să oblige autoritatea competentă a statului emitent să ia o nouă decizie de a prelungi monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...