Consiliul Uniunii Europene

Decizia-cadru nr. 829/2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă
Număr celex: 32009D0829

În vigoare de la 11.11.2009

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

DECIZIA-CADRU 2009/829/JAI A CONSILIULUI
din 23 octombrie 2009
privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene,
a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor
privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă
la arestarea preventivă

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) literele (a) și (c) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European(1),

întrucât:

(1) Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2) În conformitate cu concluziile Consiliului European reunit la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special punctul 36, principiul recunoașterii reciproce ar trebui să se aplice măsurilor premergătoare judecății. Programul de măsuri de punere în aplicare a principiului de recunoaștere reciprocă în materie penală abordează recunoașterea reciprocă a măsurilor de supraveghere judiciară la măsura 10.

(3) Măsurile prevăzute în prezenta decizie-cadru ar trebui să aibă drept scop consolidarea protecției publicului larg, permițând unei persoane care este rezident într-un stat membru, dar care face obiectul unor proceduri penale într-un alt stat membru să fie supravegheată de către autoritățile statului în care își are reședința, în așteptarea procesului. În consecință, prezenta decizie-cadru are drept obiectiv monitorizarea circulației unui învinuit în conformitate cu obiectivul general de protejare a publicului larg și cu riscul la care este expus publicul în cadrul regimului existent, care oferă doar două alternative: arestarea preventivă sau circulația nesupravegheată. Prin urmare, măsura va contribui la respectarea dreptului cetățenilor care respectă legea de a trăi în siguranță și securitate.

(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie-cadru ar trebui să urmărească, de asemenea, consolidarea dreptului la libertate și a prezumției de nevinovăție în Uniunea Europeană în ansamblu și asigurarea cooperării între statele membre în cazul în care o persoană este supusă unor obligații sau face obiectul unei supravegheri în așteptarea unei decizii a instanței. În consecință, prezenta decizie-cadru are drept obiectiv să promoveze, după caz, utilizarea măsurilor neprivative de libertate ca alternativă la arestarea preventivă, chiar și în cazul în care, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, nu ar putea fi impusă ab initio o arestare preventivă.

(5) În ceea ce privește detenția persoanelor care fac obiectul procedurilor penale, există riscul unui tratament diferit pentru cele rezidente în statul unde are loc procesul și cele nerezidente: un suspect nerezident riscă să fie pus în stare de arest preventiv pe durata procesului, deși, în circumstanțe similare, un rezident nu ar risca o astfel de situație. Într-un spațiu european comun de justiție lipsit de frontiere interne, este necesar să se acționeze pentru a garanta faptul că o persoană care face obiectul unor proceduri penale, nerezidentă în statul unde are loc procesul, nu este tratată diferit față de o persoană care face obiectul procedurilor penale și care este rezidentă în statul respectiv.

(6) Certificatul, care ar trebui înaintat autorității competente a statului de executare împreună cu decizia privind măsurile de supraveghere judiciară, ar trebui să specifice adresa la care persoana în cauză va locui în statul de executare, precum și orice alte informații relevante care ar putea facilita monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară în statul de executare.

(7) Autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să informeze autoritatea competentă a statului emitent asupra perioadei maxime, dacă o asemenea perioadă există, pe parcursul căreia măsurile de supraveghere judiciară pot fi monitorizate în statul de executare. În state membre în care măsurile de supraveghere judiciară trebuie reînnoite periodic, această durată maximă trebuie înțeleasă ca fiind durata maximă după care nu mai este posibil din punct de vedere legal să se reînnoiască măsurile de supraveghere judiciară.

(8) Nicio solicitare a unei autorități competente a statului de executare de confirmare a necesității prelungirii monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară nu ar trebui să aducă atingere legislației statului emitent, care se aplică deciziei privind reînnoirea, revizuirea și retragerea deciziei privind măsurile de supraveghere judiciară. O astfel de solicitare de confirmare nu ar trebui să oblige autoritatea competentă a statului emitent să ia o nouă decizie de a prelungi monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară.

(9) Autoritatea competentă a statului emitent ar trebui să aibă competența de a lua toate deciziile ulterioare referitoare la o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, inclusiv să dispună arestarea preventivă. O asemenea arestare preventivă ar putea fi dispusă, în special, ca urmare a unei încălcări a măsurilor de supraveghere judiciară sau a unei nerespectări a citației la orice audiere sau proces pe parcursul procedurii penale.

(10) Pentru a evita cheltuielile și dificultățile inutile legate de transferarea unei persoane care face obiectul procedurilor penale în scopul participării la o audiere sau la un proces, statelor membre ar trebui să li se permită utilizarea sistemelor de teleconferință și videoconferință.

(11) Dacă este cazul, s-ar putea recurge la monitorizarea electronică în vederea monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară, în conformitate cu legislația și procedurile naționale.

(12) Prezenta decizie-cadru ar trebui să facă posibilă monitorizarea măsurilor de supraveghere impuse persoanei în cauză în statul de executare, asigurând totodată bunul mers al justiției și, în special, aducerea în fața instanței a persoanei în cauză. În cazul în care persoana respectivă nu se întoarce de bună voie în statul emitent, aceasta poate fi predată statului emitent în conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre(2) (denumită în continuare "decizia-cadru privind mandatul european de arestare").

(13) Cu toate că prezenta decizie-cadru acoperă toate infracțiunile și nu e limitată la anumite tipuri sau gravități ale infracțiunii, măsurile de supraveghere judiciară ar trebui să fie aplicate, în general, în cazul infracțiunilor mai puțin grave. Prin urmare, toate dispozițiile deciziei-cadru privind mandatul european de arestare, cu excepția articolului 2 alineatul (1), ar trebui să se aplice în cazul în care autoritatea competentă din statul de executare trebuie să decidă în ceea ce privește predarea persoanei vizate. Ca urmare, și articolul 5 alineatele (2) și (3) din decizia-cadru privind mandatul european de arestare ar trebui să se aplice în respectiva situație.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...