Back

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 52/2009 de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală Număr celex: 32009L0052

În vigoare de la 07.07.2009

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

DIRECTIVA 2009/52/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
din 18 iunie 2009
de stabilire a standardelor minime privind sancţiunile şi măsurile la
adresa angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în
situaţie de şedere ilegală

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 63 alineatul (3) litera (b),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(3),

întrucât:

(1) În cadrul reuniunii Consiliului European din 1415 decembrie 2006, s-a convenit cu privire la necesitatea consolidării cooperării dintre statele membre în lupta împotriva imigraţiei ilegale şi, în special, cu privire la necesitatea intensificării, la nivel de stat membru şi la nivelul UE, a măsurilor de combatere a angajării ilegale.

(2) Unul dintre factorii de atracţie pentru imigraţia ilegală în UE îl constituie posibilitatea de a găsi de lucru în UE fără statutul juridic necesar. Acţiunea de combatere a imigraţiei ilegale şi a şederii ilegale ar trebui, prin urmare, să prevadă măsuri care să contracareze factorul de atracţie menţionat.

(3) Măsurile respective ar trebui să se axeze pe o interdicţie generală de a angaja resortisanţi din ţări terţe care nu au dreptul de şedere în UE, însoţită de sancţiuni împotriva angajatorilor care încalcă această interdicţie.

(4) Deoarece prezenta directivă stabileşte standarde minime, statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a adopta sau de a menţine sancţiuni şi măsuri mai severe, precum şi de aceea de a impune angajatorilor obligaţii mai severe.

(5) Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere legală în statele membre, indiferent dacă beneficiază de drept de muncă pe teritoriul acestora. Aceasta nu ar trebui să se aplice nici persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie, definit la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)(4). De asemenea, aceasta nu ar trebui să se aplice resortisanţilor din ţări terţe care se află într-o situaţie prevăzută de dreptul comunitar, cum ar fi persoanele angajate legal într-un stat membru şi care sunt detaşate într-un alt stat membru, în contextul prestării de servicii. Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere legislaţiei naţionale care interzice angajarea resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere legală, dar care muncesc încălcând statutul lor privind reşedinţa.

(6) În sensul specific al prezentei directive, anumiţi termeni ar trebui să fie definiţi, iar definiţiile respective ar trebui să fie utilizate exclusiv în sensul prezentei directive.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...