Back

Consiliul Uniunii Europene

Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară (versiune codificată) (Text cu relevanţă pentru SEE) Număr celex: 32009R0207

În vigoare de la 24.03.2009

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

REGULAMENTUL (CE) NR. 207/2009 AL CONSILIULUI
din 26 februarie 2009
privind marca comunitară
(versiune codificată)
(Text cu relevanţă pentru SEE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 308,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European(1),

întrucât:

(1) Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară(2) a fost modificat de mai multe ori şi în mod substanţial(3). Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice regulamentul menţionat.

(2) Este oportun să se promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în întreaga Comunitate şi o extindere continuă şi echilibrată prin realizarea şi buna funcţionare a unei pieţe interne care să ofere condiţii analoge celor existente pe o piaţă naţională. Realizarea unei astfel de pieţe şi întărirea unităţii sale implică nu numai eliminarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a mărfurilor şi liberei prestări a serviciilor, precum şi stabilirea unui sistem care să asigure respectarea concurenţei, ci şi crearea condiţiilor juridice care să permită întreprinderilor să îşi adapteze încă de la început activităţile de producţie şi distribuţie a bunurilor sau de prestare a serviciilor la dimensiunea Comunităţii. Printre instrumentele juridice de care ar trebui să dispună întreprinderile în acest scop, sunt adecvate în special mărcile care le permit să îşi identifice produsele sau serviciile, în egală măsură, în întreaga Comunitate, indiferent de frontieră.

(3) Pentru a urmări obiectivele Comunităţii menţionate anterior, este necesar să se prevadă un regim comunitar al mărcilor care conferă întreprinderilor dreptul de a dobândi, conform unei proceduri unice, mărci comunitare care să se bucure de o protecţie uniformă şi să producă efecte pe întreg teritoriul Comunităţii. Principiul caracterului unitar al mărcii comunitare, astfel exprimat, ar trebui să se aplice cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.

(4) Apropierea legislaţiilor statelor membre nu permite înlăturarea obstacolului teritorialităţii drepturilor pe care legislaţiile statelor membre le conferă titularilor de mărci. Pentru a permite întreprinderilor să exercite fără nici o piedică o activitatea economică în cadrul întregii pieţe interne, sunt necesare mărci reglementate de un drept comunitar unic, care să se aplice direct în toate statele membre.

(5) Având în vedere faptul că tratatul nu a prevăzut competenţe specifice pentru crearea unui astfel de instrument juridic, este oportun să se recurgă la aplicarea articolului 308 din tratat.

(6) Cu toate acestea, dreptul comunitar al mărcilor nu se substituie legislaţiilor statelor membre referitoare la mărci. Într-adevăr, nu apare ca fiind justificat să se impună întreprinderilor să solicite înregistrarea mărcilor lor ca mărci comunitare, mărcile naţionale rămânând necesare acelor întreprinderi care nu doresc protecţia mărcilor lor la scară comunitară.

(7) Dreptul asupra mărcii comunitare poate fi dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta se refuză în special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă se opun drepturi anterioare.

(8) Protecţia conferită de marca comunitară, al cărei scop este în special garantarea funcţiei iniţiale a mărcii, ar trebui să fie absolută în caz de identitate între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Protecţia ar trebui să existe de asemenea în caz de similitudine între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Este oportun să se interpreteze noţiunea de similitudine în relaţie cu riscul de confuzie. Riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroşi factori şi în special de cunoaşterea mărcii pe piaţă, de asocierea care poate fi făcută între aceasta şi semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă şi semn şi între produsele sau serviciile desemnate, ar trebui să constituie condiţia specifică a protecţiei.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...