Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 44/1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe
Număr celex: 31999L0044

În vigoare de la 07.07.1999

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

DIRECTIVA 1999/44/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 25 mai 1999
privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum
și garanțiile conexe

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei1,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social2

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat, ținând seama de proiectul comun aprobat de Comitetul de conciliere la 18 martie 19993,

(1) Întrucât, în conformitate cu articolul 153 alineatele (1) și (3) din tratat, Comunitatea ar trebui să contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 95;

(2) întrucât piața internă cuprinde o zonă fără frontiere interne, în care este garantată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului; întrucât libera circulație a mărfurilor se aplică nu numai tranzacțiilor între persoane care acționează în cursul unei activități comerciale, ci și tranzacțiilor între persoane private; întrucât implică libertatea consumatorilor rezidenți într-un stat membru de a achiziționa bunuri pe teritoriul unui alt stat membru, în temeiul unui set minim uniform de norme juste care reglementează vânzarea de bunuri de consum;

(3) întrucât legislațiile statelor membre privind vânzarea de bunuri de consum prezintă anumite diferențe, ceea ce conduce la diferențe între piețele naționale ale bunurilor de consum și denaturarea concurenței între vânzători;

(4) întrucât consumatorii care doresc să beneficieze de o piață largă, achiziționând bunuri în alte state membre decât statul lor de reședință, joacă un rol fundamental în realizarea pieței interne; întrucât ar trebui împiedicate reconstruirea artificială a frontierelor și compartimentarea piețelor; întrucât oportunitățile disponibile consumatorilor au fost mult extinse prin noi tehnologii de comunicare care permit accesul cu ușurință la sistemele de distribuție din alte state membre sau din țări terțe; întrucât în absența unei armonizări minime a normelor care reglementează vânzarea de bunuri de consum, dezvoltarea vânzării de bunuri prin intermediul noilor tehnologii de comunicare la distanță riscă să fie îngreunată;

(5) întrucât crearea unui set comun de norme minime de protecție a consumatorului, valabil indiferent de locul de achiziție a bunurilor în Comunitate, va întări încrederea consumatorului și va da consumatorilor posibilitatea să profite cât mai mult de piața internă;

(6) întrucât principalele dificultăți pe care le întâmpină consumatorii și principala sursă a disputelor cu vânzătorii privesc neconformitatea bunurilor cu contractul; întrucât, în consecință, este necesară apropierea în această privință a legislației naționale care reglementează vânzarea de bunuri de consum, fără a afecta, cu toate acestea, prevederile și principiile legislației naționale privind răspunderea contractuală și extracontractuală;

(7) întrucât bunurile trebuie să fie conforme cu specificațiile contractuale; întrucât principiul conformității cu contractul poate fi considerat comun diferitelor tradiții juridice naționale; întrucât în unele tradiții juridice naționale asigurarea unui nivel minim de protecție a consumatorului nu se poate baza doar pe acest principiu; întrucât, în temeiul unor astfel de tradiții juridice, pot fi utile, în special, prevederi naționale suplimentare pentru a asigura protecția consumatorului în cazurile în care părțile nu au convenit asupra unor condiții contractuale specifice sau atunci când părțile au convenit asupra unor condiții contractuale sau acorduri prin care, în mod direct sau indirect, se limitează sau se renunță la drepturile consumatorului și care, în măsura în care aceste drepturi sunt prevăzute de prezenta directivă, nu sunt obligatorii pentru consumator;

(8) întrucât pentru a facilita aplicarea principiului de conformitate cu contractul, este utilă introducerea unei prezumții care poate fi combătută de conformitate cu contractul pentru cele mai comune situații; întrucât această prezumție nu limitează principiul libertății contractuale; întrucât, de asemenea, în absența unor condiții contractuale specifice, precum și în cazul în care se aplică clauza protecției minime, elementele menționate în această prezumție pot fi utilizate pentru a stabili neconformitatea bunurilor cu contractul; întrucât calitatea și performanța la care consumatorii se pot aștepta, în mod rezonabil, vor depinde, inter alia, de starea bunului: bun de consum nou sau de ocazie; întrucât elementele menționate în prezumție sunt cumulative; întrucât, în cazul în care circumstanțele cazului determină ca un anume element să devină în mod evident necorespunzător, restul elementelor prezumției se aplică în continuare;

(9) întrucât vânzătorul ar trebui să fie direct răspunzător față de consumator pentru conformitatea bunurilor cu contractul; întrucât aceasta este soluția tradițională consacrată de ordinea juridică a statelor membre; întrucât vânzătorul ar trebui, cu toate acestea, să fie liber, în conformitate cu prevederile legislației naționale, să pretindă despăgubiri producătorului, unui vânzător anterior din același lanț contractual sau unui alt intermediar, în cazul în care el nu a renunțat la acest drept; întrucât prezenta directivă nu aduce atingere principiului libertății contractuale între vânzător, producător, un vânzător anterior sau oricare alt intermediar; întrucât normele care reglementează cui și în ce mod vânzătorul poate pretinde astfel de despăgubiri trebuie stabilite de legislația națională;

(10) întrucât, în cazul neconformității bunurilor cu contractul, consumatorii ar trebui să aibă dreptul ca bunurile să fie repuse în conformitate cu contractul, gratuit, alegând fie repararea, fie înlocuirea bunurilor sau, în lipsa acestor măsuri, la o reducere a prețului sau la rezilierea contractului;

(11) întrucât consumatorul poate, în primul rând, să solicite vânzătorului să repare bunurile sau să le înlocuiască, cu excepția cazului în care aceste despăgubiri sunt imposibile sau disproporționate; întrucât ar trebui să se determine în mod obiectiv dacă o despăgubire este disproporționată; întrucât o despăgubire ar fi disproporționată în cazul în care ar impune, în comparație cu o altă despăgubire, costuri nerezonabile; întrucât pentru a stabili dacă aceste costuri sunt nerezonabile, costurile unei despăgubiri ar fi mult mai mari decât costurile celeilalte despăgubiri;

(12) întrucât în cazurile de neconformitate, vânzătorul poate oferi întotdeauna consumatorului, pe cale amiabilă, orice despăgubire existentă; întrucât consumatorul trebuie să decidă acceptarea sau respingerea propunerii în cauză;

(13) întrucât, pentru a da consumatorului posibilitatea de a beneficia de piața internă și de a achiziționa bunuri de consum în alt stat membru, ar trebui să se recomande producătorilor de bunuri de consum comercializate în mai multe state membre să atașeze produsului, în interesul consumatorilor, o listă cu cel puțin o adresă de contact pentru fiecare stat membru în care produsul este comercializat;

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...