Back

Parlamentul României

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 18.05.2000

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Disponibil şi în en

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. - Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (23)

(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:
Jurisprudență (4)

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (11)

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
Jurisprudență (1)

f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
Jurisprudență (2)

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege.
Jurisprudență (1)

CAPITOLUL II Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupţie

Art. 2. - Jurisprudență (3)

Persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Art. 3. - Jurisprudență (2)

(1) Persoanele prevăzute la art. 1 lit. a), precum şi persoanele care deţin o funcţie de conducere, de la directori inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naţionale a României, băncilor la care statul este acţionar majoritar, au obligaţia să îşi declare averea în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.
Modificări (1)

(2) Nedepunerea declaraţiei de avere de către persoanele prevăzute la alin. (1) atrage declanşarea din oficiu a procedurii de control al averii în condiţiile Legii nr. 115/1996.
Jurisprudență (1)

Art. 4. -

(1) Persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) şi c) au obligaţia să declare, în termen de 30 de zile de la primire, orice donaţie directă ori indirectă sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea funcţiilor sau atribuţiilor lor, cu excepţia celor care au o valoare simbolică.

(2) Dispoziţiile Legii nr. 115/1996 referitoare la modalitatea depunerii declaraţiei de avere se aplică în mod corespunzător şi în cazul prevăzut la alin. (1).

CAPITOLUL III Infracţiuni
Jurisprudență (1)

SECŢIUNEA 1 Categorii de infracţiuni
Referințe (1)

Art. 5. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (26)

(1) În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, în funcţie de calitatea persoanelor care săvârşesc sau faţă de care se săvârşesc faptele ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea se comit.
Modificări (1), Jurisprudență (29)

(2) În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 10-13.

(3) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi infracţiunilor menţionate la art. 17, care sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu cele asimilate acestora.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

SECŢIUNEA a 2-a Infracţiuni de corupţie
Jurisprudență (2)

Art. 6. - Modificări (1), Acțiuni respinse (20), Jurisprudență (643), Reviste (3)

Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.
Jurisprudență (34)

Art. 7. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (92)

(1) Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.
Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (259)

(2) Fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Jurisprudență (144)

(3) Infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, dacă au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 din Codul penal, respectiv la art. 257 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Modificări (1), Jurisprudență (114)

Art. 8. - Modificări (1), Jurisprudență (9)

Prevederile art. 254-257 din Codul penal se aplică şi managerilor, directorilor, administratorilor şi cenzorilor societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale, ai regiilor autonome şi ai oricăror alţi agenţi economici.
Modificări (1), Jurisprudență (1)

Art. 9. - Jurisprudență (5)

În cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta secţiune, dacă sunt săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 5 ani.

SECŢIUNEA a 3-a Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie
Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1)

Art. 10. - Modificări (1), Jurisprudență (17)

Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare sau cu ocazia unei tranzacţii comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţilor publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare sau de gestionare;
Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (10)

b) acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmărirea creditelor restante;
Modificări (1), Acțiuni respinse (6), Jurisprudență (14)

c) utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
Modificări (1), Acțiuni respinse (8), Jurisprudență (13)

Art. 11. - Modificări (1), Jurisprudență (3)

(1) Fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Jurisprudență (9)

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcţiei, atribuţiei ori însărcinării, aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

Art. 12. - Jurisprudență (9)

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
Jurisprudență (1)

a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (27), Comentarii expert (1)

b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Jurisprudență (32)

Art. 13. - Modificări (1), Acțiuni respinse (3), Jurisprudență (58)

Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie şi care foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Art. 14. -

Dacă faptele prevăzute la art. 12 şi 13 sunt săvârşite în condiţiile art. 9, maximul pedepsei prevăzute de lege se majorează cu 3 ani.

Art. 15. -

Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune se pedepseşte.

Art. 16. -

Dacă faptele prevăzute în prezenta secţiune constituie, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracţiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile stabilite în aceste legi.

SECŢIUNEA a 4-a Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

Art. 17. - Jurisprudență (22), Reviste (1)

În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora, prevăzute la art. 10-13:
Modificări (1), Jurisprudență (7)

a) tăinuirea bunurilor provenite din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a, precum şi favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracţiune;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (27)

b) asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau la lit. a) din prezentul articol;
Jurisprudență (35)

c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;
Acțiuni respinse (6), Jurisprudență (172), Reviste (1)

d) abuzul în serviciu contra intereselor publice, săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a;
Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (36), Reviste (1)

e) infracţiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a;
Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (41)

f) contrabanda cu bunuri provenite din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;
Jurisprudență (7)

g) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, săvârşite în legătură cu infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a;
Modificări (1), Jurisprudență (3)

h) infracţiunea de bancrută frauduloasă şi celelalte infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în legătură cu infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a;
Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

i) traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor de foc şi al muniţiilor, traficul de persoane în scopul practicării prostituţiei, săvârşite în legătură cu o infracţiune prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a.
Modificări (1)

Art. 18. - Jurisprudență (17)

(1) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. a)-d) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în Codul penal pentru aceste infracţiuni, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Modificări (1), Jurisprudență (47)

(2) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. e) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, al căror maxim se majorează cu 3 ani.
Modificări (1), Jurisprudență (7)

(3) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. f) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, al căror maxim se majorează, în cazul contrabandei simple, cu 3 ani, iar în cazul contrabandei calificate, cu 5 ani.
Jurisprudență (8)

(4) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. g) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, al căror maxim se majorează cu 2 ani.
Modificări (1)

(5) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. h) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată, al căror maxim se majorează cu 2 ani.
Jurisprudență (2)

(6) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. i) se sancţionează, după caz, cu pedepsele prevăzute la art. 312, 279 sau 329 din Codul penal.
Modificări (1)

SECŢIUNEA a 5-a Dispoziţii comune

Art. 19. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (90), Reviste (1)

În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Jurisprudență (1)

Art. 20. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (25)

În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Jurisprudență (1)

CAPITOLUL IV Dispoziţii procedurale

SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale

Art. 21. - Jurisprudență (2)

(1) Infracţiunile prevăzute de prezenta lege ca infracţiuni de corupţie sau ca infracţiuni asimilate acestora ori ca infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, dacă sunt flagrante, se urmăresc şi se judecă potrivit dispoziţiilor art. 465 şi art. 467-479 din Codul de procedură penală.
Jurisprudență (1)

(2) Dacă infracţiunile prevăzute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmărirea penală şi judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2)

Art. 22. - Modificări (1), Acțiuni respinse (4), Jurisprudență (2)

În cazul infracţiunilor prevăzute în secţiunea a 2-a din cap. III, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii speciale privind descoperirea şi urmărirea infracţiunilor
Referințe (1)

Art. 23. - Referințe (1), Jurisprudență (1)

(1) Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate să înştiinţeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârşirii infracţiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit prezentei legi.

(2) Persoanele cu atribuţii de control sunt obligate, în cursul efectuării actului de control, să procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.

Art. 24. -

Persoanele prevăzute la art. 1 lit. e), care cunosc operaţiuni ce antrenează circulaţia de capitaluri sau alte activităţi, prevăzute la art. 1, privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune că provin din infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora ori din infracţiuni ce au legătură cu acestea, au obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală sau, după caz, organele de constatare a săvârşirii infracţiunii ori organele de control, abilitate de lege.

Art. 25. - Jurisprudență (3)

(1) Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor prevăzute la art. 23 şi 24 nu constituie o încălcare a secretului profesional sau bancar şi nu atrage răspunderea penală, civilă sau disciplinară.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) se aplică chiar dacă cercetarea sau judecarea faptelor semnalate a condus la neînceperea sau încetarea urmăririi penale ori la achitare.

(3) Sesizările anonime nu pot fi luate în considerare.

(4) Neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor prevăzute la art. 23 şi 24 constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit art. 262 din Codul penal.
Modificări (1)

se încarcă...