Parlamentul României

Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21.10.2011

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

(1) Pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Modificări (1)

(2) A.N.L. este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară.
Puneri în aplicare (1)

(3) Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.L. se aprobă prin hotărâre a Guvernului*).
Puneri în aplicare (1)

___________

*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 620/2001 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 12 iulie 2001, cu modificările ulterioare.

Art. 2. -

(1) A.N.L. are ca obiective:
Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (1)

a) realizarea unor montaje financiare;

b) atragerea și administrarea resurselor financiare, în condițiile prezentei legi, pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea și extinderea unor locuințe, inclusiv pentru cele exploatate în regim de închiriere;

c) promovarea și dezvoltarea la nivel sectorial și național a unor programe privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construcția de locuințe sociale și de necesitate, construcția și/sau reabilitarea locuințelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, construcția de locuințe cu chirie și/sau supuse vânzării prin atragerea capitalului privat, construcția altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și intervenții la construcții existente, în aplicarea măsurilor stabilite prin programe guvernamentale. Programele guvernamentale și sursele de finanțare ale acestora se aprobă de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului;
Modificări (2), Referințe (1)

d) dobândirea de terenuri destinate construirii de locuințe, în condițiile legii, și, după caz, monitorizarea unor programe pentru realizarea lucrărilor de viabilizare a acestora;

e) inițierea și/sau dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar;
Puneri în aplicare (1)

f) realizarea unor studii de specialitate privind piața imobiliară (cererea și oferta de locuințe, terenuri de construcții, costuri etc.).
Puneri în aplicare (1)

(2) Investițiile privind construcțiile de locuințe prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt finanțate de la bugetul de stat și/sau bugetele locale, din credite interne/externe, din surse ale investitorilor privați, precum și din alte surse legal constituite.

(3) Administrarea, criteriile de repartizare, precum și repartizarea și vânzarea locuințelor construite prin programul privind construcția de locuințe cu chirie și/sau supuse vânzării prin atragerea capitalului privat, prevăzut la alin. (1) lit. c), se prevăd în actul normativ de aprobare a programului.
Modificări (1), Puneri în aplicare (1)

(4) În structura cheltuielilor de investiții prevăzute la alin. (2) va fi cuprinsă o cotă de 3% care se constituie venituri ale A.N.L., destinate acoperirii cheltuielilor efectuate pentru realizarea montajului financiar necesar, contractarea serviciilor de proiectare, contractarea și urmărirea lucrărilor de execuție, cu respectarea legislației în vigoare.
Modificări (1)

(5) Aprobarea documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (2) se face în condițiile legii.

(6) În aplicarea prevederilor art. 67 alin. 2 din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inițierea și dezvoltarea programelor de construcții de locuințe de către A.N.L. se fac cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Modificări (1)

(7) A.N.L. colaborează cu autoritățile administrației publice locale și cu investitorii privați, după caz, pentru identificarea unor construcții aflate în diverse stadii de execuție sau finalizare și neexploatate, care pot fi incluse în programele prevăzute la alin. (1) lit. c).
Modificări (2)

(8) Dezvoltarea construcțiilor de locuințe în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c) și e) se face pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.
Modificări (1)

(9) Resursele de finanțare în construcția de locuințe cu credit ipotecar care se realizează prin programele A.N.L. se constituie din sursele proprii ale beneficiarilor și/sau din credite ipotecare acordate acestora de instituții financiare autorizate potrivit legii.
Puneri în aplicare (1)

(10) Pentru atragerea de resurse financiare suplimentare, precum și pentru asigurarea terenurilor viabilizate, destinate construirii de locuințe, persoanele juridice cu activități în construirea de locuințe, de drumuri, în domeniul investițiilor imobiliare, în domeniul serviciilor de gospodărie comunală, precum și al celor de alimentare cu gaze și energie electrică pot participa alături de A.N.L. și/sau de autoritățile publice locale la finanțarea și derularea unor proiecte pentru dezvoltarea zonelor de locuit, pe bază de contracte încheiate potrivit legii.

(11) În aplicarea prevederilor alin. (10), tipurile de contracte-cadru, forma și conținutul studiilor de prefezabilitate și fezabilitate și criteriile de analiză a eligibilității investitorilor se stabilesc prin norme metodologice**) de aplicare a prezentei legi.

___________

**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 4 octombrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

(12) În situația în care pe terenurile destinate amplasării construcțiilor de locuințe care se realizează în cadrul programelor prevăzute la alin. (1) lit. c) nu s-a ajuns la faza autorizării lucrărilor de construcție, în termen de un an de la preluarea în folosință gratuită a terenurilor, în condițiile legii, A.N.L. va reanaliza în consiliul de administrație oportunitatea continuării programelor de construcții și va stabili, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și cu autoritățile administrației publice locale implicate, modalitatea de utilizare a terenurilor respective și de valorificare a proiectelor de execuție realizate cu finanțare din surse bugetare.
Modificări (1)

(13) Pentru soluționarea situației prevăzute la alin. (12), A.N.L. este abilitată să ia următoarele măsuri:

a) în cazul în care, potrivit Programului de guvernare și analizei efectuate împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, este oportună continuarea programelor de construcții de locuințe prevăzute la alin. (1) lit. c), iar autoritățile administrației publice locale sunt de acord și hotărăsc prelungirea acordării dreptului de folosință gratuită a terenurilor aferente, proiectele de execuție realizate se valorifică în continuarea acestor programe;
Modificări (1)

b) în cazul în care autoritățile administrației publice locale sunt de acord și hotărăsc prelungirea acordării dreptului de folosință gratuită a terenurilor către A.N.L., dar pentru dezvoltarea de către agenție a unor programe de construcții de locuințe prin credit ipotecar, prevăzute la alin. (1) lit. e), proiectele de execuție realizate cu finanțare din surse bugetare se valorifică în cadrul acestor programe, iar sumele rezultate se virează de A.N.L. la bugetul de stat;

c) în cazul în care autoritățile administrației publice locale nu sunt de acord cu prelungirea acordării dreptului de folosință gratuită asupra terenurilor către A.N.L. și/sau solicită restituirea terenurilor, urmând să dezvolte pe acestea programe proprii de construcții de locuințe, A.N.L. va restitui, prin protocol, terenurile respective unităților administrativ-teritoriale implicate. Proiectele de execuție realizate cu finanțare din surse bugetare pe terenurile respective se transmit, în mod gratuit, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și se predau acestora de către A.N.L., prin protocolul prin care se restituie terenurile, în vederea dezvoltării programelor proprii de construcții de locuințe. Această măsură este aplicabilă și în situația în care, potrivit Programului de guvernare și analizei efectuate împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, nu mai este oportună continuarea programelor de construcții de locuințe de către A.N.L.
Modificări (1)

Art. 3. - Puneri în aplicare (2), Jurisprudență (1)

(1) Terenurile destinate construirii de locuințe prin A.N.L. pot fi proprietate publică ori privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice. Terenurile proprietate publică ori privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se preiau de A.N.L. în folosință gratuită, în condițiile legii, pe perioada realizării investițiilor.
Modificări (1)

(2) În cazul în care terenurile prevăzute la alin. (1) sunt în proprietatea publică ori privată a statului, acestea se transmit fără plată în proprietatea publică sau, după caz, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București ori, după caz, în administrarea consiliilor județene, în conformitate cu legislația în vigoare. A.N.L. își păstrează folosința gratuită a terenurilor pe perioada realizării investițiilor.
Derogări (1),

(3) Pe terenurile aflate în proprietatea publică ori privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale, precum și a persoanelor fizice sau juridice, utilitățile și dotările tehnico-edilitare se realizează prin obiective de investiții promovate de consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, de Consiliul General al Municipiului București sau de investitori privați, după caz, potrivit legii și în corelare cu programele de construcții de locuințe.
Modificări (1), Derogări (1),

(4) Terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor din sectorul de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, autorității judecătorești și administrației naționale a penitenciarelor se pot transfera, în condițiile legii, în proprietatea autorităților administrației publice locale și administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București ori, după caz, a consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București în vederea construirii de locuințe.

(5) Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, A.N.L. va încheia contracte cu autoritățile administrației publice locale prin bugetul cărora se aprobă programul de investiții publice pentru realizarea de utilități și dotări tehnico-edilitare, în condițiile art. 2 alin. (10) și (11).
Modificări (1), Jurisprudență (1)

(6) Pentru terenurile proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale, destinate realizării de locuințe prin credite ipotecare, se vor stabili, prin hotărâre a consiliului local, modalitatea de atribuire a acestora către titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor, precum și cuantumul redevenței sau al taxei stabilite potrivit legii. Concesionarea sau, după caz, darea în folosință a terenurilor se face pentru toată durata de existență a construcțiilor.

(7) Stabilirea și/sau clarificarea regimului juridic al terenurilor se realizează în baza planurilor urbanistice și a studiilor de prefezabilitate aprobate, odată cu promovarea programelor de dezvoltare a construcțiilor de locuințe prin programele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) și e).

Art. 4. - Puneri în aplicare (2)

(1) A.N.L. va stabili măsurile necesare pentru luarea în evidență și analiza solicitărilor de construcție de locuințe proprietate personală prin credit ipotecar. În acest scop va stabili și va da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.

(2) A.N.L. poate avansa din resursele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) și d) -f), iar partenerii acesteia pot avansa din surse proprii sumele necesare proiectării, autorizării, contractării și execuției lucrărilor de construcții de locuințe prin credit ipotecar, după caz, urmând ca acestea să fie reconstituite din sursele beneficiarilor de locuințe.

(3) În cazul în care, în cadrul construcțiilor de locuințe proprietate personală construite prin credit ipotecar, prevăzute la alin. (1), sunt construite locuințe care nu sunt contractate la data finalizării lucrărilor, acestea pot fi transmise de către A.N.L., cu aprobarea consiliului de administrație, autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, prin protocol de predare-primire.
Modificări (1)

(4) Locuințele prevăzute la alin. (3) aparțin domeniului privat al statului și sunt administrate de către autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate.
Modificări (1)

(5) Locuințele prevăzute la alin. (3) se repartizează de către autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale specialiștilor din învățământ, sănătate, precum și specialiștilor din sectorul de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, ai autorității judecătorești și ai administrației naționale a penitenciarelor.
Modificări (1)

(6) Autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate locuințele prevăzute la alin. (3) stabilesc, în funcție de necesitățile existente pe plan local, persoanele cărora le vor fi repartizate aceste locuințe.
Modificări (1)

(7) Contractele de închiriere se încheie pe o durată de un an de la data repartizării locuinței. După expirarea acestei perioade contractuale, prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de un an, în condițiile legii. Chiria se stabilește de către autoritățile administrației publice locale, în condițiile prevederilor art. 31*) din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Modificări (1), Jurisprudență (1)

___________

*) Abrogat de la 1 octombrie 2011 prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

(8) Locuințele prevăzute la alin. (3) pot fi vândute, la cererea chiriașului, de către autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate. Valoarea de vânzare este dată de valoarea de inventar a locuinței, din care se scade amortizarea calculată de la data punerii în funcțiune până la data vânzării.
Modificări (1)

(9) Sumele obținute se virează de către autoritățile administrației publice locale, prin bugetul propriu, către A.N.L. Sumele obținute din vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (3) se utilizează numai pentru finanțarea construcției de locuințe.

Art. 5. - Puneri în aplicare (2)

A.N.L. este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Art. 6. -

(1) Resursele A.N.L. se păstrează în conturi pe numele agenției, la instituții bancare agreate, și se pot constitui din:

a) alocații de la bugetul de stat și/sau din bugetele locale;

b) sume încasate din rate și dobânzi aferente creditelor acordate din resursele agenției;

c) sume încasate din vânzarea locuințelor pentru tineri, construite prin programele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c), care se virează în contul A.N.L. deschis la Trezoreria Statului și se utilizează pentru dezvoltarea fondului de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în cadrul acestor programe. Aceste sume reprezintă fonduri publice și se administrează potrivit legislației privind finanțele publice;
Modificări (1), Puneri în aplicare (1)

d) venituri rezultate din activități și servicii prestate pentru promovarea și dezvoltarea la nivel sectorial și național a unor programe de investiții publice în construcția de locuințe, precum și venituri rezultate din activități și servicii prestate pentru promovarea și dezvoltarea unor programe private în construcția de locuințe;
Jurisprudență (1)

e) venituri din plasamente în titluri de stat și depozite bancare;
Modificări (1)

f) donații ale persoanelor fizice și juridice, române sau străine;

g) sume acumulate drept garanție de bună execuție în cadrul decontării lucrărilor de investiții;
Modificări (1), Puneri în aplicare (1)

h) alte resurse legal constituite.

(2) Resursele A.N.L. prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) pot fi avansate și pentru finanțarea construcțiilor de locuințe proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, urmând ca acestea să fie reconstituite din sursele stabilite conform art. 2 alin. (2) și prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Modificări (1)

Art. 7. -

(1) Fundamentarea alocațiilor bugetare necesare anual se efectuează de A.N.L., prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care este ordonatorul principal de credite.
Modificări (1)

(2) La fundamentarea alocațiilor bugetare necesare anual se va avea în vedere utilizarea resurselor disponibile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), c) și h).
Modificări (1)

(3) Resursele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) și h) sunt disponibile în măsura în care acestea se regăsesc ca excedent al bugetului propriu al A.N.L., potrivit prevederilor art. 17 alin. (2).

(4) Acordarea alocațiilor bugetare se va face în limita prevederilor bugetare anuale, aprobate cu această destinație.

(5) Alocațiile de la bugetul de stat pentru constituirea resurselor A.N.L., stabilite în condițiile legii, se cuprind în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Modificări (1)

(6) A.N.L. va stabili anual programe de investiții publice în construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construcția de locuințe sociale și de necesitate, construcția și/sau reabilitarea locuințelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, construcția altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și intervenții la construcții existente, pe baza proiectelor de investiții aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în colaborare cu organele administrației publice locale și centrale interesate, pe terenurile destinate amplasării acestor locuințe potrivit legii.
Modificări (2), Puneri în aplicare (1)

Art. 8. - Puneri în aplicare (2)

(1) Tinerii, în sensul prevederilor prezentei legi, sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin programele A.N.L., destinate închirierii, și care pot primi repartiții în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste.
Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (1)

(2) Locuințele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, realizate în condițiile prezentei legi, fac obiectul proprietății private a statului. Locuințele pentru tineri destinate închirierii sunt administrate, în conformitate cu prevederile legale în materie aflate în vigoare, de autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, iar cele destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate sunt administrate de autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății sau în administrarea unor unități aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorități, potrivit legii. Pentru celelalte locuințe care se realizează prin programele de investiții prevăzute la art. 7 alin. (6) regimul juridic și modul de repartizare sunt prevăzute de Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Modificări (2), Puneri în aplicare (1), Derogări (1),

(3) Repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. conform prevederilor art. 7 alin. (6), se face după criterii stabilite și adoptate de autoritățile administrației publice locale și/sau centrale care preiau în administrare aceste locuințe, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pe baza unor criterii-cadru de acces la locuințe și, respectiv, de prioritate în repartizarea locuințelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului. În baza unor propuneri temeinic justificate pot fi adaptate la situații concrete existente pe plan local numai criteriile-cadru de acces la locuințe și numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale.
Modificări (1)

(4) Contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinței. După expirarea acestei perioade contractuale prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de un an, în următoarele condiții:
Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

a) prin recalcularea chiriei în condițiile prevederilor art. 31*) din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani;
Modificări (1)

___________

*) Abrogat de la 1 octombrie 2011 prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

b) prin păstrarea condițiilor contractuale inițiale referitoare la cuantumul chiriei, pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.

(5) Prevederile alin. (4) se aplică la toate prelungirile succesive ale contractului de închiriere, realizate în condițiile legii.
Modificări (1)

Art. 9. -

(1) Prin excepție de la prevederile art. 8, un procent din numărul de locuințe pentru tineri, stabilit prin hotărâre a Guvernului, destinate închirierii, împreună cu terenul aferent, construite pe terenurile prevăzute la art. 3 alin. (4), fac obiectul proprietății publice a statului, sunt administrate de instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, autorității judecătorești și administrației naționale a penitenciarelor și se repartizează personalului din domeniile respective.
Puneri în aplicare (1)

(2) Locuințele prevăzute la alin. (1) nu pot fi vândute.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 8, prin ordin al conducătorului instituției publice care a preluat locuințele prevăzute la alin. (1) se stabilesc criteriile de repartizare pentru personalul propriu, precum și durata contractului de închiriere.

Art. 10. - Puneri în aplicare (1)

(1) Locuințele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, repartizate în condițiile art. 8 alin. (3) sau ale art. 23, după caz, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către același titular și/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condițiile legii, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitantului.
Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (1)

(2) Vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1) se face conform prevederilor Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi, cu respectarea următoarelor condiții obligatorii:
Modificări (2)

a) prețul locuinței se achită integral la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, din sursele proprii ale beneficiarului și/sau din credite contractate de acesta de la instituții financiare autorizate;
Modificări (2)

b) titularul contractului de închiriere și membrii familiei acestuia - soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia - pot beneficia o singură dată de cumpărarea unei locuințe pentru tineri destinate închirierii;
Modificări (1)

c) titularul contractului de închiriere și membrii familiei acestuia - soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia - să nu dețină o altă locuință în proprietate, inclusiv casă de vacanță;
Modificări (1)

d) valoarea de vânzare a locuinței se calculează de către autoritățile administrației publice locale sau de către operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, precum și de către autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății, sau de către unele unități aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorități, potrivit legii, și reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafața construită efectiv, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcțiune a locuinței până la data vânzării acesteia. Valoarea de înlocuire este valoarea medie ponderată pe metru pătrat, calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condițiile legii, în cursul anului anterior de către A.N.L. cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul dintre valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuințelor puse în funcțiune în anul anterior și valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuințe. Valoarea de înlocuire pe metru pătrat astfel calculată se stabilește anual prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului, ce urmează a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pentru acoperirea cheltuielilor de evidență și vânzare, unitățile prin care se efectuează vânzarea, potrivit legii, beneficiază de un comision de până la 1% din valoarea de vânzare a locuinței, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinței, în prețul de vânzare al acesteia;
Modificări (2), Puneri în aplicare (1), Referințe (1), Jurisprudență (1)

e) în cazul clădirilor dotate cu centrale termice proprii, valoarea acestora se cuprinde în prețul locuințelor. Centralele termice rămân în administrarea consiliilor locale sau a autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății, sau a unor unități aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorități până la vânzarea a jumătate plus unu din numărul locuințelor pe care le deservesc;

f) locuințele nu pot face obiectul unor acte de dispoziție între vii pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestora. Această interdicție se va consemna la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în condițiile legii. Prin excepție, locuințele pot face obiectul unor garanții reale imobiliare, constituite în favoarea instituțiilor de credit definite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, care finanțează achiziția acestor locuințe. Instituțiile de credit vor putea valorifica locuințele și anterior expirării termenului de 5 ani, pe calea executării silite, în condițiile legii, în cazul neîndeplinirii obligațiilor din contractele de credit de către proprietarii locuințelor;
Modificări (1)

g) venitul mediu pe membru de familie la data vânzării, al titularului contractului de închiriere a locuinței, să nu depășească cu 100% salariul mediu brut pe economie.

(3) Sumele obținute din vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1) se utilizează numai pentru finanțarea construcției de locuințe. După reținerea comisionului prevăzut la alin. (2) lit. d) și, după caz, a valorii de vânzare a construcțiilor prevăzute la art. 2 alin. (7), sumele obținute se virează de către autoritățile administrației publice locale și, respectiv, de operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, precum și de către autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății, sau de către unitățile aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorități în a căror administrare se află imobilele respective, prin bugetul propriu, către A.N.L., pentru finanțarea programului de locuințe pentru tineri. În colaborare cu autoritățile administrației publice locale și cu autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului și sănătății, A.N.L. ține evidența sumelor rezultate din vânzare și încasate.
Modificări (1), Puneri în aplicare (1)

(4) Valoarea de vânzare a construcțiilor prevăzute la art. 2 alin. (7) se stabilește procentual din valoarea de vânzare a locuinței, determinată conform prevederilor alin. (2), după ce s-a dedus din aceasta valoarea comisionului și, după caz, a centralei termice. Procentul este dat de raportul dintre valoarea construcțiilor prevăzute la art. 2 alin. (7) și valoarea totală a obiectivului de investiții din care fac parte, stabilită prin devizul general aferent acestuia. Sumele corespunzătoare acestei valori, obținute din vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1), se fac venituri la bugetul local, destinate construcției de locuințe.

(5) Autoritățile administrației publice locale au obligația să inițieze procedurile legale pentru înființarea asociațiilor de proprietari în clădirile de locuit pe care le administrează și în care sunt situate locuințe pentru tineri destinate închirierii, după vânzarea către chiriași a 3 unități locative din clădire.
Modificări (1)


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...