Back

Consiliul Europei

Convenţia europeană asupra cetăţeniei, Strasbourg, 6 noiembrie 1997 din 06.11.1997 *)

În vigoare de la 09.07.2002

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale acestei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o legătură mai strânsă între membrii săi,

luând în considerare numeroasele instrumente internaţionale privind cetăţenia, pluralitatea de cetăţenii şi apatridia,

recunoscând că, în materie de cetăţenie, atât interesele legitime ale statelor, cât şi cele ale persoanelor trebuie luate în considerare,

dornice să promoveze dezvoltarea progresivă a principiilor juridice privind cetăţenia, precum şi adoptarea lor în dreptul intern şi dornice să evite, pe cât este posibil, cazurile de apatridie,

dornice să evite discriminarea în materiile referitoare la cetăţenie,

conştiente de dreptul la respectarea vieţii de familie, astfel cum este prevăzut la art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

constatând că statele au poziţii diferite cu privire la problema pluralităţii de cetăţenii şi recunoscând că fiecare stat este liber să decidă asupra consecinţelor care decurg, în dreptul său intern, din faptul că unul dintre cetăţenii săi dobândeşte sau are o altă cetăţenie,

convenind că este de dorit să găsească soluţii corespunzătoare la consecinţele pluralităţii de cetăţenii, mai ales în privinţa drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor care au mai multe cetăţenii,

considerând că este de dorit pentru o persoană care are cetăţenia a două sau mai multe state părţi să nu fie nevoită să îşi îndeplinească obligaţiile militare decât faţă de una dintre aceste părţi,

constatând necesitatea de a promova cooperarea internaţională între autorităţile naţionale responsabile de problemele de cetăţenie,

au convenit cele ce urmează:

CAPITOLUL I Probleme generale

ARTICOLUL 1 Obiectul convenţiei

Prezenta convenţie stabileşte principii şi reguli în materie de cetăţenie a persoanelor fizice şi reguli care determină obligaţiile militare în caz de pluralitate de cetăţenii, la care dreptul intern al statelor părţi trebuie să se conformeze.

ARTICOLUL 2 Definiţii

În sensul prezentei convenţii:

a) cetăţenie înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat şi nu indică originea etnică a persoanei;

b) pluralitate de cetăţenii înseamnă posesia simultană a două sau mai multe cetăţenii de către aceeaşi persoană;

c) copil înseamnă orice persoană până la vârsta de 18 ani, exceptând situaţia în care vârsta majoratului este împlinită mai înainte în baza dreptului care îi este aplicabil;

d) drept intern înseamnă toate tipurile de dispoziţii enunţate în cadrul sistemului juridic naţional, în special constituţia, legile, reglementările, decretele, jurisprudenţa, regulile cutumiare şi practica, precum şi regulile ce decurg din instrumentele internaţionale obligatorii.

CAPITOLUL II Principii generale privind cetăţenia

ARTICOLUL 3 Competenţa statului

1. Fiecare stat va determina prin legislaţia proprie care sunt cetăţenii săi.

2. Această legislaţie trebuie acceptată de celelalte state, cu condiţia ca ea să fie în conformitate cu convenţiile internaţionale aplicabile, cu dreptul internaţional cutumiar şi cu principiile de drept general recunoscute în materie de cetăţenie.

ARTICOLUL 4 Principii Jurisprudență (2)

Regulile privind cetăţenia fiecărui stat parte trebuie să se bazeze pe următoarele principii:

a) fiecare persoană are dreptul la o cetăţenie;

b) apatridia trebuie evitată;

c) nimeni nu poate fi, în mod arbitrar, privat de cetăţenia sa;

d) nici căsătoria, nici desfacerea căsătoriei între un cetăţean al unui stat parte şi un străin, nici schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi în timpul căsătoriei nu pot avea efect de plin drept asupra cetăţeniei celuilalt soţ.

ARTICOLUL 5 Nediscriminarea Jurisprudență (5)

1. Reglementările unui stat parte referitoare la cetăţenie nu trebuie să conţină deosebiri sau să includă practici care să constituie o discriminare bazată pe sex, religie, rasă, culoare sau originea naţională ori etnică.

2. Fiecare stat parte trebuie să se conducă după principiul nediscriminării între cetăţenii săi, fie că sunt cetăţeni prin naştere, fie că au dobândit ulterior cetăţenia acestuia.

CAPITOLUL III Reguli referitoare la cetăţenie

ARTICOLUL 6 Dobândirea cetăţeniei Jurisprudență (1)

1. Fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern dobândirea de plin drept a cetăţeniei sale de către următoarele persoane:

a) copiii, în cazul în care unul dintre părinţi are în momentul naşterii acestor copii cetăţenia acestui stat parte, sub rezerva excepţiilor care pot fi prevăzute în dreptul intern pentru copiii născuţi în străinătate; cu privire la copiii a căror filiaţie este stabilită prin recunoaştere, prin hotărâre judecătorească sau printr-o procedură similară, fiecare stat parte poate să prevadă că acel copil dobândeşte cetăţenia sa conform procedurii determinate de dreptul său intern;

b) nou-născuţii găsiţi pe teritoriul său, care altfel ar fi apatrizi.

2. Fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern dobândirea cetăţeniei sale de către copiii născuţi pe teritoriul său, care nu dobândesc la naştere o altă cetăţenie. Această cetăţenie va fi acordată:

a) de plin drept, la naştere; sau

b) ulterior, copiilor care au rămas apatrizi, prin cerere adresată, conform modalităţilor prevăzute de dreptul intern al statului parte, autorităţii competente de către copilul respectiv sau în numele său. Această cerere poate fi condiţionată de domiciliul legal şi obişnuit pe teritoriul său într-o perioadă ce nu depăşeşte 5 ani, imediat precedentă depunerii cererii.

3. Fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern, pentru persoanele care domiciliază în mod legal şi obişnuit pe teritoriul său, posibilitatea unei naturalizări. Nu trebuie să se prevadă printre condiţiile de naturalizare o perioadă de domiciliu mai mare de 10 ani înainte de depunerea cererii.

4. Fiecare stat parte trebuie să faciliteze în dreptul său intern dobândirea cetăţeniei sale de către următoarele persoane:

a) soţii cetăţenilor săi;

b) copiii unuia dintre cetăţenii săi, care fac obiectul excepţiei prevăzute la art. 6 paragraful 1 lit. a);

c) copii, în cazul în care unul dintre părinţi dobândeşte sau a dobândit cetăţenia sa;

d) copiii adoptaţi de unul dintre cetăţenii săi;

e) persoanele născute pe teritoriul său şi care domiciliază acolo în mod legal şi obişnuit;

f) persoanele care domiciliază pe teritoriul său în mod legal şi obişnuit, într-o perioadă care începe înaintea vârstei de 18 ani, perioadă ce trebuie determinată de dreptul intern al statului parte în cauză;

g) apatrizii şi refugiaţii recunoscuţi care domiciliază în mod legal şi obişnuit pe teritoriul său.

ARTICOLUL 7 Pierderea cetăţeniei de plin drept sau la iniţiativa unui stat parte

1. Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul său intern pierderea cetăţeniei sale de plin drept sau la iniţiativa sa, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) dobândirea voluntară a unei alte cetăţenii;

b) dobândirea cetăţeniei statului parte ca urmare a unui comportament fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent din partea solicitantului;

c) angajarea voluntară în forţe militare străine;

d) comportament care aduce un prejudiciu grav intereselor esenţiale ale statului parte;

e) absenţa oricărei legături efective între statul parte şi un cetăţean care domiciliază în mod obişnuit în străinătate;

f) atunci când s-a stabilit, pe perioada minorităţii unui copil, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dreptul intern care antrenează dobândirea de plin drept a cetăţeniei statului parte;

g) adoptarea unui copil atunci când acesta dobândeşte sau are cetăţenia străină a unuia sau a ambilor părinţi adoptivi ai săi.

2. Un stat parte poate să prevadă pierderea cetăţeniei sale de către copiii ai căror părinţi pierd cetăţenia sa, cu excepţia cazurilor prevăzute de lit. c) şi d) ale paragrafului 1. Totuşi copiii nu îşi pierd cetăţenia dacă cel puţin unul dintre părinţii lor păstrează această cetăţenie.

3. Un stat parte nu poate să prevadă în dreptul său intern pierderea cetăţeniei sale în temeiul paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol dacă persoana în cauză devine astfel apatrid, cu excepţia cazurilor menţionate la paragraful 1 lit. b) al acestui articol.

ARTICOLUL 8 Pierderea cetăţeniei la iniţiativa persoanei

1. Fiecare stat parte trebuie să permită renunţarea la cetăţenia sa, cu condiţia ca persoanele respective să nu devină apatrizi.

2. Totuşi un stat parte poate să prevadă în dreptul său intern faptul că doar cetăţenii care domiciliază în mod obişnuit în străinătate pot renunţa la cetăţenia sa.

ARTICOLUL 9 Redobândirea cetăţeniei Jurisprudență (10)

Fiecare stat parte va facilita, pentru cazurile şi în condiţiile prevăzute de dreptul său intern, redobândirea cetăţeniei de către persoanele care o aveau şi care domiciliază în mod obişnuit şi legal pe teritoriul său.

CAPITOLUL IV Proceduri referitoare la cetăţenie

ARTICOLUL 10 Examinarea cererilor Jurisprudență (178)

Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.

ARTICOLUL 11 Hotărâri

Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât hotărârile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie să fie motivate în scris.

ARTICOLUL 12 Dreptul la o cale de atac

Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât hotărârile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie să poată face obiectul unei căi de atac administrative sau judiciare, în conformitate cu dreptul său intern.

ARTICOLUL 13 Cheltuieli administrative

1. Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât cheltuielile administrative ocazionate de dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea cetăţeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie să fie rezonabile.

2. Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât cheltuielile administrative ocazionate de o cale de atac administrativă sau judiciară să nu constituie un obstacol pentru solicitanţi.

CAPITOLUL V Pluralitate de cetăţenii

ARTICOLUL 14 Cazuri de pluralitate de cetăţenii de plin drept

1. Un stat parte trebuie să permită:

a) copiilor care au dobândit automat la naştere cetăţenii diferite să păstreze aceste cetăţenii;

b) cetăţenilor săi să aibă o altă cetăţenie dacă această altă cetăţenie este dobândită automat prin căsătorie.

2. Păstrarea cetăţeniilor menţionate la paragraful 1 este subordonată dispoziţiilor pertinente ale art. 7.

ARTICOLUL 15 Alte posibile cazuri de pluralitate de cetăţenii

Dispoziţiile prezentei convenţii nu limitează dreptul fiecărui stat parte de a stabili în dreptul său intern dacă:

a) cetăţenii săi care dobândesc sau deţin cetăţenia unui alt stat păstrează ori pierd cetăţenia acestui stat parte;

b) dobândirea sau păstrarea cetăţeniei sale este condiţionată de renunţarea ori pierderea unei alte cetăţenii.

ARTICOLUL 16 Păstrarea cetăţeniei precedente

Un stat parte nu trebuie să facă din renunţarea sau pierderea unei alte cetăţenii o condiţie pentru dobândirea ori menţinerea cetăţeniei sale atunci când această renunţare sau această pierdere nu este posibilă ori nu poate fi cerută în mod rezonabil.

ARTICOLUL 17 Drepturi şi obligaţii referitoare la pluralitatea de cetăţenii

1. Cetăţenii unui stat parte care au o altă cetăţenie trebuie să aibă, pe teritoriul acestui stat parte unde domiciliază, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni ai acestui stat parte.

2. Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere:

a) regulilor de drept internaţional referitoare la protecţia diplomatică sau consulară pe care un stat parte o acordă unuia dintre cetăţenii săi care posedă în acelaşi timp o altă cetăţenie;

b) aplicării regulilor de drept internaţional privat ale fiecărui stat parte în caz de pluralitate de cetăţenii.

CAPITOLUL VI Succesiunea statelor şi cetăţenia

ARTICOLUL 18 Principii

1. Fiind vorba de probleme de cetăţenie în caz de succesiune a statelor, fiecare stat parte implicat trebuie să respecte principiile preeminenţei dreptului, regulile în materie de drepturi ale omului şi principiile menţionate la art. 4 şi 5 şi la paragraful 2 al acestui articol, îndeosebi pentru a evita apatridia.

2. Pronunţându-se asupra acordării sau păstrării cetăţeniei în caz de succesiune a statelor, fiecare stat parte implicat trebuie să ţină seama îndeosebi:

a) de legătura reală şi efectivă dintre persoana respectivă şi stat;

b) de domiciliul obişnuit al persoanei respective în momentul succesiunii statelor;

c) de voinţa persoanei respective;

d) de originea teritorială a persoanei respective.

3. Dacă dobândirea cetăţeniei este subordonată pierderii unei cetăţenii străine, sunt aplicabile dispoziţiile art. 16.

se încarcă...