Back

Organizaţia Internaţională a Muncii - OIM

Convenţia nr. 150/1978 privind administraţia muncii: rol, funcţii şi organizare*)

În vigoare de la 30.07.2008

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,

convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, unde s-a reunit la 7 iunie 1978 în cea de-a 64-a sesiune a sa,

reamintind termenii convenţiilor şi recomandărilor internaţionale ale muncii existente - îndeosebi ai Convenţiei privind inspecţia muncii, 1947, ai Convenţiei privind inspecţia muncii (agricultură), 1969, ai Convenţiei privind serviciul de ocupare, 1948 -, care prevăd exercitarea unor activităţi specifice de administraţie a muncii,

considerând că este oportun să adopte instrumente care stabilesc orientări cu privire la sistemul de administraţie a muncii în general,

reamintind termenii Convenţiei privind politica de ocupare, 1964, şi ai Convenţiei privind dezvoltarea resurselor umane, 1975; reamintind, de asemenea, obiectivul ocupării depline şi adecvat remunerate şi afirmând necesitatea elaborării de programe privind administraţia muncii, care să se desfăşoare în vederea atingerii acestui obiectiv şi care să aibă ca efect realizarea obiectivelor convenţiilor menţionate,

recunoscând necesitatea respectării depline a autonomiei organizaţiilor angajatorilor şi lucrătorilor; reamintind, în acest sens, termenii convenţiilor şi recomandărilor internaţionale ale muncii existente, care garantează drepturile de asociere, organizare şi negociere colectivă - în special Convenţia privind libertatea de asociere şi protecţia dreptului de organizare, 1948, şi Convenţia privind dreptul de organizare şi negociere colectivă, 1949 - şi care interzic orice act de ingerinţă din partea autorităţilor publice, care ar putea să limiteze aceste drepturi sau să împiedice exercitarea legală a acestora; considerând, de asemenea, că organizaţiile angajatorilor şi lucrătorilor joacă un rol esenţial în atingerea progresului economic, social şi cultural,

după ce a decis să adopte anumite propuneri cu privire la administraţia muncii: rol, funcţii şi organizare, temă care constituie cel de-al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii,

după ce a decis că aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale,

adoptă la 26 iunie 1978 prezenta convenţie, care va fi denumită Convenţia privind administraţia muncii, 1978.

ARTICOLUL 1

În scopul aplicării prezentei convenţii:

a) termenul administraţia muncii desemnează activităţile de administraţie publică în domeniul politicii naţionale a muncii;

b) termenul sistemul de administraţie a muncii vizează toate organismele administraţiei publice responsabile şi/sau angajate în administrarea muncii - fie că sunt departamente ministeriale sau agenţii publice, inclusiv agenţiile parastatale şi regionale sau locale, organismele sau orice altă formă descentralizată de administraţie -, precum şi orice cadru instituţional pentru coordonarea activităţilor acestor organisme şi pentru asigurarea consultării şi participării angajatorilor, lucrătorilor şi organizaţiilor acestora.

ARTICOLUL 2

Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie poate, potrivit legislaţiei, reglementărilor sau practicii naţionale, să delege ori să încredinţeze anumite activităţi de administraţie a muncii unor organizaţii neguvernamentale, în special unor organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor sau, acolo unde este cazul, unor reprezentanţi ai angajatorilor şi lucrătorilor.

ARTICOLUL 3

Un stat membru care ratifică prezenta convenţie poate considera anumite activităţi din domeniul politicii sale naţionale a muncii ca fiind aspecte care, în conformitate cu legislaţia, reglementările, practicile naţionale, sunt reglementate prin recurs la negocierile directe dintre organizaţiile angajatorilor şi lucrătorilor.

ARTICOLUL 4

Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie va trebui să asigure, în mod adecvat condiţiilor naţionale, organizarea şi funcţionarea eficientă pe teritoriul său a unui sistem de administraţie a muncii, ale cărui funcţii şi responsabilităţi sunt coordonate corespunzător.

ARTICOLUL 5

1. Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie va trebui să asigure mecanismele corespunzătoare condiţiilor naţionale în vederea asigurării, în cadrul sistemului de administraţie a muncii, a consultărilor, cooperării şi negocierilor dintre autorităţile publice şi organizaţiile angajatorilor şi lucrătorilor cele mai reprezentative sau, acolo unde este cazul, reprezentanţii angajatorilor şi lucrătorilor.

2. În măsura compatibilităţii cu legislaţia, reglementările şi practicile naţionale, aceste mecanisme se vor realiza la nivel naţional, regional şi local, precum şi la nivelul diferitelor sectoare de activitate economică.

ARTICOLUL 6

1. Organismele competente din cadrul sistemului de administraţie a muncii trebuie, după caz, să fie responsabile sau să contribuie la pregătirea, administrarea, coordonarea, controlul şi evaluarea politicii naţionale a muncii şi să fie instrumentul din sfera administraţiei publice pentru pregătirea şi aplicarea legislaţiei şi reglementărilor în domeniu.

2. În mod special, ţinând cont de normele internaţionale ale muncii, aceste organisme vor trebui:

a) să participe la pregătirea, administrarea, coordonarea, controlul şi evaluarea politicii naţionale de ocupare, în conformitate cu legislaţia, reglementările şi practicile naţionale;

b) să analizeze şi să urmărească situaţia persoanelor angajate, a persoanelor care nu au un loc de muncă şi a celor subocupate, ţinând cont de legislaţia, reglementările şi practicile naţionale cu privire la condiţiile de muncă, viaţa profesională şi condiţiile de angajare, să atragă atenţia asupra deficienţelor şi abuzurilor constatate în aceste domenii şi să facă propuneri privind mijloacele pentru depăşirea acestora;

c) să îşi ofere serviciile angajatorilor şi lucrătorilor, precum şi organizaţiilor acestora, în condiţiile permise de legislaţia, reglementările sau practicile naţionale, în vederea promovării - la nivel naţional, regional şi local, precum şi la nivelul diferitelor sectoare de activitate economică -, a consultării şi cooperării eficiente dintre autorităţile şi organismele publice şi organizaţiile angajatorilor şi lucrătorilor, precum şi între aceste organizaţii;

d) să ofere, la cerere, consiliere tehnică angajatorilor şi lucrătorilor, precum şi organizaţiilor acestora.

ARTICOLUL 7

În cazul în care condiţiile naţionale impun satisfacerea nevoilor unui număr cât mai mare de lucrători şi în măsura în care astfel de activităţi nu sunt încă asigurate, orice stat membru care ratifică prezenta convenţie va promova extinderea în etape progresive, dacă este necesar, a funcţiilor sistemului de administraţie a muncii pentru a include activităţi ce vor fi exercitate în colaborare cu alte organisme competente, referitoare la condiţiile de muncă şi de viaţă profesională ale unor categorii de lucrători care, prin lege, nu sunt salariaţi, precum:

a) fermierii care nu angajează forţă de muncă externă, arendaşii şi categorii similare de lucrători agricoli;

b) lucrătorii independenţi care nu angajează forţă de muncă externă, ocupaţi în sectorul informal, astfel cum este definit de practica naţională;

c) membrii cooperativelor şi întreprinderilor gestionate de angajaţi;

d) persoanele care lucrează în cadrul unor sisteme stabilite prin cutumă sau tradiţii comunitare.

ARTICOLUL 8

În măsura în care legislaţia, reglementările şi practicile naţionale permit, organismele competente din cadrul sistemului de administraţie a muncii vor trebui să participe la pregătirea politicii naţionale în domeniul relaţiilor internaţionale ale muncii şi la reprezentarea statului în acest domeniu, precum şi la pregătirea măsurilor ce vor fi luate la nivel naţional în acest scop.

ARTICOLUL 9

În vederea asigurării unei coordonări adecvate a funcţiilor şi responsabilităţilor sistemului de administraţie a muncii într-un mod determinat, prin legislaţia, reglementările sau practicile naţionale, ministerul muncii sau orice alt organism asemănător trebuie să aibă mijloacele de a verifica dacă organismele parastatale responsabile de anumite activităţi în domeniul administraţiei muncii şi orice organisme regionale sau locale cărora le-au fost delegate astfel de activităţi acţionează conform legislaţiei naţionale şi susţin obiectivele care le-au fost stabilite.

ARTICOLUL 10

1. Personalul din sistemul de administraţie a muncii va fi alcătuit din persoane calificate corespunzător pentru a exercita funcţiile încredinţate, care au acces la formarea profesională necesară desfăşurării acestor activităţi şi care sunt independente faţă de orice influenţă exterioară.

2. Acest personal beneficiază de statutul, mijloacele materiale şi resursele financiare necesare exercitării eficiente a funcţiilor sale.

ARTICOLUL 11

Ratificarea oficială a prezentei convenţii va fi comunicată pentru înregistrare directorului general al Biroului Internaţional al Muncii.

ARTICOLUL 12

1. Prezenta convenţie se aplică doar statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.

2. Convenţia va intra în vigoare după 12 luni de la data la care ratificările a două state membre au fost înregistrate de către directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.

3. În continuare, pentru orice stat membru, prezenta convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data la care ratificarea sa a fost înregistrată.

ARTICOLUL 13

1. Oricare stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa la expirarea a 10 ani de la data la care aceasta a intrat în vigoare pentru prima dată, printr-un act comunicat spre înregistrare directorului general al Biroului Internaţional al Muncii. Această denunţare nu va avea efect mai devreme de un an de la data la care a fost înregistrată.

2. Fiecare stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în decurs de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionate în paragraful precedent, nu îşi exercită dreptul de denunţare prevăzut în prezentul articol va fi angajat faţă de prevederile prezentei convenţii pentru încă o perioadă de 10 ani, iar în continuare poate denunţa prezenta convenţie la fiecare 10 ani, în condiţiile prevăzute în prezentul articol.

ARTICOLUL 14

1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor ce i-au fost comunicate de către acestea.

2. În notificările către statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va atrage atenţia statelor membre ale Organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.

ARTICOLUL 15

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, pentru înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii detaliate cu privire la toate actele de ratificare sau denunţare înregistrate de el, în concordanţă cu prevederile articolelor precedente.

ARTICOLUL 16

Oricând consideră necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei generale un raport cu privire la funcţionarea prezentei convenţii şi va examina oportunitatea introducerii pe agenda Conferinţei generale a temelor privind revizuirea parţială sau totală a acesteia.

ARTICOLUL 17

În cazul în care Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii va adopta o nouă convenţie care revizuieşte prezenta convenţie parţial sau total, atunci, cu excepţia situaţiei în care noua convenţie prevede altfel:

a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va implica ipso jure denunţarea imediată a prezentei convenţii, în pofida prevederilor art. 13 din prezenta convenţie, sub rezerva că noua convenţie de revizuire va intra în vigoare;

b) de la data la care noua convenţie de revizuire intră în vigoare, prezenta convenţie încetează să mai fie deschisă ratificării de către statele membre.

ARTICOLUL 18

Versiunile în limbile engleză şi franceză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.

se încarcă...