Act Internațional

Convenția de la Haga privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor*) (adoptată la 19 octombrie 1996 și intrată în vigoare la 1 ianuarie 2002)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28.12.2007

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 3

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Statele semnatare ale prezentei convenții,

luând în considerare necesitatea îmbunătățirii protecției copiilor în situațiile internaționale,

dorind să evite conflictele dintre sistemele juridice în privința competenței, legii aplicabile, recunoașterii și executării măsurilor de protecție a copiilor,

reafirmând importanța cooperării internaționale pentru protecția copiilor,

confirmând faptul că interesul superior al copilului trebuie să fie luat în considerare cu prioritate,

constatând necesitatea revizuirii Convenției din 5 octombrie 1961 privind competența autorităților și legea aplicabilă în privința protecției minorilor,

dorind să stabilească prevederi comune în acest scop, luând în considerare Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989,

au convenit următoarele:

CAPITOLUL I Domeniul de aplicare al Convenției

ARTICOLUL 1

(1) Prezenta convenție are ca obiect:

a) determinarea statului ale cărui autorități sunt competente să ia măsurile de protecție a persoanei sau a bunurilor copilului;

b) determinarea legii aplicabile de către aceste autorități în exercițiul competenței lor;

c) determinarea legii aplicabile răspunderii părintești;

d) asigurarea recunoașterii și executării unor asemenea măsuri de protecție în toate statele contractante;

e) stabilirea cooperării necesare între autoritățile statelor contractante pentru a asigura atingerea obiectivelor Convenției.

(2) În sensul prezentei convenții, termenul răspundere părintească include autoritatea părintească sau orice relație similară acestei autorități, prin care se determină drepturi, puteri și obligații ale părinților, tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legătură cu persoana sau bunurile copilului.

ARTICOLUL 2

Convenția se aplică copiilor din momentul nașterii lor și până la împlinirea vârstei de 18 ani.

ARTICOLUL 3

Măsurile prevăzute la art. 1 pot să se refere în mod deosebit la:

a) atribuirea, exercițiul și restrângerea, totală sau parțială, a răspunderii părintești, precum și la delegarea acesteia;

b) dreptul de încredințare, inclusiv dreptul privind ocrotirea persoanei copilului și, în special, dreptul de a hotărî asupra locului de reședință al copilului, precum și dreptul de vizită, prin care se înțelege inclusiv dreptul de a lua copilul, pentru o perioadă determinată, într-un alt loc decât reședința sa obișnuită;
Jurisprudență (1)

c) tutelă, curatelă și instituții similare;

d) desemnarea și atribuțiile oricărei/oricărui persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de persoana copilului sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte ori să îl asiste;

e) plasamentul copilului la familia substitutivă, într-o formă de protecție instituționalizată, protecție prin "kafalah" ori o instituție similară;

f) supravegherea de către autoritățile publice a ocrotirii copilului acordate de către orice persoană căreia acesta i-a fost încredințat;

g) administrarea, conservarea sau acte de dispoziție privind proprietatea copilului.

ARTICOLUL 4

Convenția nu se aplică pentru:

a) stabilirea sau contestarea filiației;

b) deciziile privind adopția, măsurile pregătitoare pentru adopție, anularea ori revocarea adopției;

c) numele și prenumele copilului;

d) obținerea capacității depline de exercițiu;

e) obligațiile de întreținere;

f) legate sau succesiuni;

g) securitatea socială;

h) măsurile publice de natură generală în domeniul educației și sănătății;

i) măsurile luate ca urmare a unor infracțiuni săvârșite de copil;

j) deciziile privind dreptul de azil și imigrația.

CAPITOLUL II Competența

ARTICOLUL 5 Jurisprudență (1)

(1) Autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.
Jurisprudență (1)

(2) Sub rezerva art. 7 din Convenție, în caz de schimbare a reședinței obișnuite a copilului în alt stat contractant, sunt competente autoritățile din statul noii reședințe obișnuite.

ARTICOLUL 6

(1) În situația copiilor refugiați sau a copiilor care, din cauza tulburărilor interne din țara lor, sunt deplasați pe plan internațional, autoritățile statului contractant pe teritoriul căruia se află în prezent acești copii ca rezultat al deplasării lor exercită competența prevăzută la alin. (1) al art. 5.

(2) Prevederile alineatului precedent se aplică, de asemenea, și copiilor a căror reședință obișnuită nu poate fi stabilită.

ARTICOLUL 7

(1) În cazul deplasării sau al neînapoierii ilicite a copilului, autoritățile statului contractant în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii își păstrează competența până când copilul a dobândit o reședință obișnuită într-un alt stat și:

a) fiecare persoană, instituție sau alt organism având dreptul de încredințare a încuviințat deplasarea sau neînapoierea; sau

b) copilul a locuit în acel alt stat o perioadă de cel puțin un an după ce persoana, instituția sau alt organism având dreptul de încredințare a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul unde se află copilul, dar nicio cerere de înapoiere introdusă în cursul acestei perioade nu este încă examinată, iar copilul s-a integrat în noul mediu.

(2) Deplasarea sau neînapoierea copilului este considerată ca fiind ilicită când:

a) are loc cu încălcarea dreptului de încredințare a copilului atribuit unei persoane, instituții sau altui organism, separat sau împreună, potrivit legii statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înainte de deplasare sau neînapoiere; și

b) acest drept era exercitat în mod efectiv, separat sau împreună, la momentul deplasării sau neînapoierii ori ar fi fost astfel exercitat dacă aceste evenimente nu ar fi survenit.

Dreptul de încredințare menționat la lit. a) poate să rezulte în special dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă ori dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.

(3) Cât timp autoritățile menționate la alin. (1) își păstrează competența, autoritățile statului contractant în care copilul a fost deplasat sau în care a fost reținut pot lua, atunci când este necesar, numai măsuri urgente pentru protecția persoanei sau a bunurilor copilului, în conformitate cu art. 11.

ARTICOLUL 8

(1) Pe cale de excepție, autoritatea statului contractant competentă potrivit art. 5 sau 6, dacă ea consideră că, în anumite situații, autoritatea altui stat contractant ar fi mai în măsură să aprecieze interesul superior al copilului, poate:

- fie să solicite acestei autorități, direct sau prin intermediul autorității centrale a acelui stat, să accepte competența de a lua acele măsuri de protecție pe care le consideră necesare;

- fie să suspende soluționarea cauzei și să invite părțile să introducă o asemenea cerere înaintea autorității celuilalt stat.

(2) Statele contractante ale căror autorități pot fi sesizate conform prevederilor alineatului precedent sunt:

a) statul al cărui cetățean este copilul;

b) statul în care sunt situate bunurile copilului;

c) statul ale cărui autorități sunt sesizate cu o cerere de divorț sau separare legală a părinților copilului ori pentru anularea căsătoriei acestora;

d) statul cu care copilul are cele mai strânse legături.

(3) Autoritățile interesate pot proceda la un schimb de opinii.

(4) Autoritatea solicitată sau sesizată potrivit prevederilor alin. (1) poate să accepte competența în locul autorității competente conform art. 5 sau 6, dacă ea consideră că aceasta este în interesul superior al copilului.

ARTICOLUL 9

(1) Dacă autoritățile statului contractant menționate la art. 8 alin. (2) consideră că în anumite situații sunt mai în măsură să aprecieze interesul superior al copilului, ele pot:

- fie să solicite autorității competente a statului contractant de la reședința obișnuită a copilului, direct sau prin intermediul autorității centrale a acelui stat, să le permită să exercite competența de a lua măsurile de protecție pe care le consideră a fi necesare;

- fie să invite părțile să introducă o asemenea cerere către autoritatea statului contractant de la reședința obișnuită a copilului.

(2) Autoritățile interesate pot proceda la un schimb de opinii.

(3) Autoritatea care inițiază cererea poate exercita competența în locul autorității statului contractant de la reședința obișnuită a copilului numai dacă aceasta din urmă a acceptat această cerere.

ARTICOLUL 10

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 5-9, autoritățile unui stat contractant competente să soluționeze cererea de divorț sau de separare legală a părinților unui copil cu reședința obișnuită în alt stat contractant ori pentru anularea căsătoriei lor pot, dacă legea statului lor o permite, să ia măsuri de protecție a persoanei copilului și a bunurilor acestuia, dacă:

a) la momentul începerii procedurilor, unul dintre părinți are reședința obișnuită în acel stat, iar unul dintre părinți exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul; și

b) competența acestor autorități de a lua asemenea măsuri a fost acceptată de către părinți, precum și de orice altă persoană care exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul și această competență este în interesul superior al acestuia.

(2) Competența prevăzută la alin. (1) de a lua măsuri de protecție a copilului încetează de îndată ce hotărârea care admite sau respinge cererea de divorț, de separare legală sau de anulare a căsătoriei a devenit definitivă ori procedura s-a încheiat din alt motiv.

ARTICOLUL 11

(1) În toate cazurile de urgență, autoritățile din orice stat contractant, pe al cărui teritoriu se află copilul sau bunurile sale, au competența de a lua măsurile necesare de protecție.

(2) Măsurile luate conform alineatului precedent cu privire la un copil care are reședința obișnuită într-un stat contractant își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente potrivit art. 5-10 au luat măsurile impuse de situație.

(3) Măsurile luate conform alin. (1) cu privire la un copil care are reședința obișnuită într-un stat necontractant își încetează efectele în fiecare stat contractant de îndată ce măsurile impuse de situație și luate de autoritățile unui alt stat sunt recunoscute în statul contractant în cauză.

ARTICOLUL 12

(1) Sub rezerva dispozițiilor art. 7, autoritățile unui stat contractant, pe al cărui teritoriu se află copilul sau bunurile acestuia, au competența de a lua măsuri cu caracter provizoriu pentru protecția persoanei sau a bunurilor copilului, care au un efect teritorial limitat la statul în cauză, în măsura în care asemenea măsuri nu sunt incompatibile cu măsurile deja luate de către autoritățile care au competența potrivit art. 5-10.

(2) Măsurile luate potrivit alineatului precedent cu privire la un copil având reședința obișnuită într-un stat contractant își încetează efectele de îndată ce autoritățile competente potrivit art. 5-10 au luat o decizie în privința măsurilor de protecție care ar putea fi impuse de situație.

(3) Măsurile luate potrivit alin. (1) cu privire la un copil având reședința obișnuită într-un stat necontractant își încetează efectele în statul contractant în care măsurile au fost luate de îndată ce măsurile impuse de situație și luate de autoritățile altui stat sunt recunoscute în statul contractant în cauză.

ARTICOLUL 13

(1) Autoritățile dintr-un stat contractant competente potrivit art. 5-10 să ia măsuri de protecție a persoanei sau a bunurilor copilului trebuie să se abțină de a se pronunța, dacă, la momentul începerii procedurii, măsuri corespunzătoare situației au fost cerute autorităților unui alt stat contractant, de asemenea având competență potrivit art. 5-10 la momentul solicitării, iar acestea sunt încă în curs de examinare.

(2) Prevederile alineatului precedent nu se aplică dacă autoritățile înaintea cărora a fost inițial introdusă cererea pentru luarea măsurilor au renunțat la competență.

ARTICOLUL 14

Măsurile luate în aplicarea art. 5-10 rămân în vigoare conform prevederilor acestora, chiar dacă o schimbare de împrejurări a îndepărtat elementele pe care a fost întemeiată competența, atâta vreme cât autoritățile competente potrivit Convenției nu au modificat, înlocuit sau înlăturat asemenea măsuri.

CAPITOLUL III Legea aplicabilă

ARTICOLUL 15

(1) În exercitarea competenței care le-a fost atribuită potrivit dispozițiilor cap. II, autoritățile statelor contractante aplică legea lor națională.

(2) Cu toate acestea, în măsura în care protecția persoanei sau a bunurilor copilului o impune, în mod excepțional, ele pot aplica sau pot lua în considerare legea unui alt stat cu care situația respectivă prezintă cea mai strânsă legătură.

(3) Dacă reședința obișnuită a copilului se schimbă în alt stat contractant, legea acestui stat se aplică, din momentul modificării situației, condițiilor de aplicare a măsurilor luate în statul vechii reședințe obișnuite.

ARTICOLUL 16


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...