Back

Guvernul României

Ordonanţa de urgenţă nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 25.03.2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Luându-se în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi a reducerii inflaţiei, se impune adoptarea de măsuri imediate care să asigure un climat de protecţie socială bazat pe principiul contribuţiei şi al solidarităţii în promovarea progresului social.

Ţinând cont că acţiunile prevăzute în Pachetul de măsuri al Guvernului României pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei trebuie realizate cu celeritate, astfel încât să fie atinse dezideratele propuse, iar măsurile preconizate se adresează unui grup-ţintă format din persoanele cele mai afectate de consecinţele imediate ale crizei economice, persoane care şi-au pierdut deja locul de muncă sau care sunt supuse riscului de a şi-l pierde,

având în vedere urgenţa şi necesitatea adaptării cadrului instituţional în sistem tripartit necesar dezvoltării unui cadru european al calificărilor deschis şi flexibil, bazat pe transparenţă şi încredere reciprocă, cât şi urgenţa şi necesitatea asigurării legislaţiei care să permită dezvoltarea formării iniţiale şi continue în funcţie de cerinţele pieţei muncii,

ţinând cont de necesitatea îndeplinirii angajamentului referitor la acordarea statutului de utilitate publică pentru comitetele sectoriale, prevăzut a se realiza în luna martie în Pachetul de măsuri al Guvernului României pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei,

întrucât aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - Modificări (1)

(1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele care se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2009, perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj, stabilită în condiţiile legii, se prelungeşte cu 3 luni.

(2) Pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioada de acordare se prelungeşte cu 3 luni de la data până la care a fost stabilit dreptul respectiv.
Jurisprudență (1)

Art. 2. - Modificări (1)

(1) Pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 3 luni, angajatorul şi salariaţii sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate atât de angajatori, cât şi de salariaţii care beneficiază de indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

(2) Indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii, de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, plătite din fondul de salarii, pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, pentru o perioadă de cel mult 3 luni în anul 2009, în înţelesul impozitului pe venit prevăzut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Prin sintagma contribuţii de asigurări sociale se înţelege contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorate atât de angajatori, cât şi de salariaţii care beneficiază de indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
Jurisprudență (1)

(4) Pentru perioada prevăzută la alin. (1) salariaţii îşi păstrează calitatea de asigurat.

(5) Pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Art. 3. - Modificări (1)

După articolul 4 din Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc 13 noi articole, articolele 41-413, cu următorul cuprins:

"

Art. 41. -

Comitetele sectoriale sunt instituţii de dialog social de utilitate publică, cu personalitate juridică, organizate în baza prezentei legi la nivelul ramurilor de activitate definite prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional în vigoare. La nivelul unei ramuri de activitate se poate constitui un singur comitet sectorial.

Art. 42. -

(1) Pentru înfiinţarea unui comitet sectorial este necesar acordul de asociere a cel puţin două organizaţii, una patronală şi una sindicală, de tip federativ şi reprezentative la nivelul aceleiaşi ramuri, potrivit legii, pentru care se înfiinţează respectivul comitet.

(2) Confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional pot desemna o singură federaţie nereprezentativă membră, semnatară a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a participa la înfiinţarea comitetului sectorial al ramurii respective.

(3) Din componenţa comitetelor sectoriale fac parte reprezentanţi ai ministerelor şi ai autorităţilor de reglementare. De asemenea, mai pot face parte şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din ramura de activitate a comitetului sectorial respectiv.

(4) Pentru dobândirea personalităţii juridice potrivit prezentei legi, persoana împuternicită în acest scop de către comitetele sectoriale va depune la Tribunalul Bucureşti următoarele acte:

a) cerere de înscriere a comitetului sectorial;

b) copie de pe sentinţa civilă de înfiinţare a federaţiei patronale la nivel de ramură, respectiv a federaţiei sindicale;

c) copie de pe sentinţa civilă de reprezentativitate valabilă a aceloraşi organizaţii prevăzute la lit. b) care şi-au dobândit reprezentativitatea la nivelul ramurii pentru care se constituie comitetul sectorial sau dovada afilierii la o confederaţie sindicală/patronală reprezentativă la nivel naţional, pentru situaţia prevăzută la alin. (2);

d) acordul de asociere pentru constituirea comitetului sectorial, în original;

e) statutul comitetului sectorial, semnat de către constituenţii acestuia, care trebuie să conţină cel puţin următoarele: datele de identificare ale constituenţilor, denumirea, sediul, acordul de asociere pentru constituire, durata de funcţionare, structura şi atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale comitetului sectorial - modalităţi de alegere şi revocare, scopul şi obiectivele, drepturile şi obligaţiile membrilor comitetului sectorial, precum şi dispoziţii legate de divizare, comasare sau lichidare.

Art. 43. -

(1) Tribunalul Bucureşti, la primirea cererii de înscriere, este obligat ca în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia să examineze şi să se asigure:

a) dacă s-au depus actele prevăzute la art. 42 alin. (4);

b) dacă acordul de asociere pentru constituire şi statutul comitetului sectorial sunt conforme prevederilor legale în vigoare;

c) să nu existe o înregistrare în registrul special prevăzut la art. 45 a unui alt comitet sectorial în aceeaşi ramură de activitate.

(2) În cazul în care constată că cerinţele legale pentru constituirea comitetului sectorial nu sunt îndeplinite, preşedintele completului de judecată o citează în camera de consiliu pe persoana împuternicită, prevăzută la art. 42 alin. (4), căreia îi solicită, în scris, remedierea neregulilor constatate, în termen de cel mult 7 zile.

(3) În cazul în care sunt întrunite cerinţele prevăzute la alin. (1), instanţa va proceda la soluţionarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea persoanei împuternicite.

(4) Instanţa pronunţă o hotărâre motivată de admitere sau de respingere a cererii.

(5) Hotărârea tribunalului se comunică semnatarului cererii de înscriere, în termen de cel mult 5 zile de la pronunţare.

Art. 44. -

(1) Hotărârea tribunalului este supusă numai recursului.

(2) Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

(3) Recursul se judecă cu citarea persoanei împuternicite a comitetului sectorial, în termen de 45 de zile. Instanţa de recurs redactează decizia şi restituie dosarul tribunalului în termen de 5 zile de la pronunţare.

Art. 45. -

(1) Tribunalul este obligat să ţină un registru special, în care se înscriu: denumirea şi sediul comitetului sectorial, data înscrierii, precum şi numărul şi data hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a cererii de înscriere.

(2) Înscrierea în registrul special prevăzut la alin. (1) se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de judecătorie.

Art. 46. -

Comitetul sectorial dobândeşte personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special prevăzut la art. 45 a hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a cererii.

Art. 47. -

Originalul procesului-verbal de constituire şi al statutului, pe care tribunalul certifică înscrierea, împreună cu câte un exemplar al celorlalte acte depuse, se restituie comitetului sectorial, iar al doilea exemplar al tuturor actelor prevăzute la art. 42 alin. (4), în copii certificate de persoana împuternicită şi vizate de tribunal, se va păstra în arhiva acestuia.

Art. 48. -

(1) Comitetul sectorial este obligat să aducă la cunoştinţa tribunalului unde s-a înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum şi orice schimbare în compunerea organului de conducere.

(2) Pentru aprobarea modificării statutului sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 42-47.

(3) Tribunalul este obligat să menţioneze în registrul special prevăzut la art. 45 modificările din statut, precum şi schimbările din compunerea organului de conducere al organizaţiei sindicale.

Art. 49. -

Acţiunea în instanţă în vederea dobândirii personalităţii juridice de către comitetele sectoriale, precum şi actele ulterioare sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Art. 410. -

Orice altă federaţie patronală sau orice altă federaţie sindicală reprezentativă la nivel de ramură, înfiinţată conform legii, care îşi exprimă dorinţa în acest sens, poate deveni membră de drept a comitetului sectorial deja înfiinţat, în măsura în care face dovada reprezentativităţii valabile în ramura în care este înfiinţat comitetul şi pentru care solicită afilierea. De acelaşi drept beneficiază şi federaţiile sindicale/patronale nereprezentative, cu condiţia respectării prevederilor art. 44 alin. (2).

Art. 411. -

Principalele atribuţii ale comitetelor sectoriale sunt:

a) participă la elaborarea strategiilor naţionale şi sectoriale în domeniul formării profesionale;

b) participă la dezvoltarea cadrului normativ privind formarea, evaluarea şi certificarea competenţelor;

c) susţin promovarea sistemului de formare şi evaluare pe bază de competenţe;

d) participă la dezvoltarea şi actualizarea, sub coordonarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, a calificărilor aferente sectoarelor din care fac parte;

e) validează calificările şi standardele asociate calificărilor, cu excepţia celor dobândite prin învăţământul superior;

f) recomandă specialişti pe domenii ocupaţionale pentru realizarea analizei ocupaţionale, pentru definirea competenţelor şi calificărilor şi pentru elaborarea şi validarea standardelor ocupaţionale, pentru verificarea şi validarea standardelor de pregătire profesională, precum şi pentru evaluarea şi certificarea pe bază de standarde şi avizează lucrările efectuate de aceştia;

g) încurajează şi stimulează participarea organizaţiilor şi persoanelor la formarea profesională continuă şi la învăţământul profesional şi tehnic;

h) colaborează, în scopul realizării obiectului său de activitate, cu ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţi administrative autonome, cu organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale, cu furnizorii de formare profesională şi cu alte instituţii publice;

i) oferă partenerilor sociali consultanţă în domeniul ocupării şi formării profesionale a forţei de muncă;

j) realizează analize ocupaţionale şi studii cu privire la cererea de forţă de muncă pentru ramura reprezentată;

k) acordă aviz consultativ solicitanţilor în vederea actualizării Clasificării ocupaţiilor din România;

l) propun furnizorilor de formare profesională calificările şi competenţele asociate acestora, precum şi corelarea calificărilor cu ocupaţiile care pot fi practicate;

m) stabilesc prin statutul propriu alte activităţi în interesul ramurii de activitate pe care o reprezintă.

Art. 412. -

Finanţarea comitetelor sectoriale se asigură:

a) de la bugetul de stat, pentru acoperirea cheltuielilor legate de funcţionarea secretariatului tehnic, din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin bugetul Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor ca autoritate finanţatoare în urma semnării unui contract de finanţare; numărul de posturi aferent secretariatelor tehnice ale comitetelor sectoriale este de două persoane;

b) din venituri realizate prin prestarea serviciilor de validare a standardelor ocupaţionale şi a calificărilor asociate, activităţi finanţate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe bază de tarife stabilite de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor;

c) din venituri realizate prin prestarea serviciilor de validare a calificărilor şi standardelor de pregătire profesională, activităţi finanţate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pe bază de tarife stabilite de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor;

d) din venituri proprii care se pot constitui din veniturile realizate prin prestaţiile efectuate terţilor;

e) din alte venituri realizate prin programe;

f) din donaţii şi/sau sponsorizări.

Art. 413. -

Statutul de utilitate publică conferă comitetelor sectoriale următoarele drepturi şi obligaţii:

a) dreptul de a li se atribui în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică;

b) dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmesc calitatea de utilitate publică;

c) obligaţia de a transmite Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale;

d) obligaţia de a comunica, în extras, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, copii ale rapoartelor de activitate şi ale situaţiilor financiare anuale, însoţite de dovada eliberată de Regia Autonomă «Monitorul Oficial» de solicitare a publicării acestora şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;

e) obligaţia de a înregistra în evidenţele contabile ale comitetelor sectoriale, separat, bunurile achiziţionate sau construite din bani publici. În cazul dizolvării unui comitet sectorial, bunurile provenite din resurse bugetare şi rămase în urma lichidării se vor repartiza, prin hotărâre a Guvernului, către alte comitete sectoriale sau către instituţii publice cu acelaşi obiect de activitate."

Art. 4. - Modificări (1)

(1) Structurile care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt organizate ca comitete sectoriale, cu sau fără personalitate juridică, sau au în denumire sintagma "comitet sectorial" pot deveni instituţii de dialog social de utilitate publică, cu personalitate juridică, organizate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă, dacă depun în instanţă, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, documentaţia prevăzută la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 132/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, necesară obţinerii personalităţii juridice.

(2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1) nu se pot depune cereri de înfiinţare a comitetelor sectoriale ca instituţii de dialog social de utilitate publică, cu personalitate juridică, organizate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul comitetelor sectoriale organizate în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, care nu se înfiinţează, în vederea continuării activităţii acestora, ca instituţii de dialog social de utilitate publică, cu personalitate juridică, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, bunurile provenite din fonduri publice vor fi repartizate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 5. - Modificări (1)

Funcţionarea persoanelor juridice de drept privat care au în denumire sintagma "comitet sectorial" sau alte sintagme asemănătoare, în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei şi dizolvarea persoanei juridice.

Art. 6. - Modificări (1)

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării vor aproba prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării modificarea Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 307/4.275/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, cu modificările ulterioare.

Art. 7. - Modificări (1)

Legea nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

se încarcă...