Organizația Națiunilor Unite - ONU

Convenția Națiunilor Unite cu privire la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora din 15.09.2005*)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 19 decembrie 2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 3

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Adunarea Generală a ONU,

având în vedere paragraful 1 al art. 13 din Carta ONU,

reamintind Rezoluția sa 32/151 din 19 decembrie 1977, în care recomanda Comisiei de drept internațional să realizeze un studiu de drept relativ la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora, în vederea dezvoltării progresive și codificării sale, precum și rezoluțiile adoptate ulterior, de exemplu rezoluțiile 46/55 din 9 decembrie 1991, 49/61 din 9 decembrie 1994, 52/151 din 15 decembrie 1997, 54/101 din 9 decembrie 1999, 55/150 din 12 decembrie 2000, 56/78 din 12 decembrie 2001, 57/16 din 19 noiembrie 2002 și 58/74 din 9 decembrie 2003,

reamintind, de asemenea, proiectul final însoțit de observații asupra dreptului relativ la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora, prezentat de Comisia de drept internațional în cap. II al raportului său asupra lucrărilor celei de-a 43-a sesiuni,

reamintind, de asemenea, raporturile Grupului de lucru cu componență nelimitată al Comisiei a VI-a, precum și raportul Grupului de lucru asupra imunităților de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora al Comisiei de drept internațional, prezentat în aplicarea Rezoluției 53/98 a Adunării Generale a ONU din data de 8 decembrie 1998,

reamintind, între altele, Rezoluția sa 55/150 din 12 decembrie 2000, prin care a decis înființarea Comitetului special asupra imunităților de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora, deschis participării statelor membre ale instituțiilor specializate ONU, în vederea urmăririi lucrărilor, consolidării punctelor de convergență și reglării chestiunilor asupra cărora nu s-a ajuns la o soluție, în vederea elaborării unui instrument capabil să întrunească consensul general, bazat pe proiectul de articole relativ la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora, adoptat de Comisia de drept internațional, și pe baza discuțiilor Grupului de lucru cu componență nelimitată al Comisiei a VI-a,

după examinarea raportului Comitetului special asupra imunităților de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora,

subliniind importanța uniformității și clarității dreptului relativ la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora și evidențiind rolul pe care o convenție l-ar avea în acest scop,

luând notă de faptul că încheierea unei convenții asupra imunităților de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora se bucură de un larg sprijin,

considerând declarația făcută de președintele Comitetului special la prezentarea raportului acestui comitet:

1. exprimă profunda sa satisfacție pentru rezultatul la care a ajuns Comisia de drept internațional și Comitetul special asupra imunităților de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora în domeniul dreptului relativ la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora;

2. împărtășește concluzia generală la care a ajuns Comitetul special, potrivit căreia Convenția Națiunilor Unite cu privire la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora nu trebuie să acopere urmărirea în domeniul penal;

3. adoptă Convenția Națiunilor Unite cu privire la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora, care figurează în anexa la prezenta rezoluție, și îl roagă pe secretarul general, în calitatea sa de depozitar, să o deschidă spre semnare;

4. invită statele să devină părți la această convenție.

ANEXĂ

CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE
cu privire la imunitățile de jurisdicție ale statelor
și ale bunurilor acestora

Statele părți la prezenta convenție,

considerând că imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora constituie un principiu general acceptat în dreptul internațional cutumiar,

având în vedere principiile dreptului internațional consacrate de Carta ONU,

convinse de faptul că o convenție internațională asupra imunităților de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora ar întări preeminența dreptului și securității juridice, în special în interiorul raporturilor dintre state și persoanele fizice și juridice, și ar contribui la codificarea și la dezvoltarea dreptului internațional și la armonizarea practicii în acest domeniu,

ținând cont de evoluția practicii statelor în ceea ce privește imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora,

afirmând că regulile de drept internațional cutumiar continuă să guverneze chestiunile care nu au fost reglementate de dispozițiile prezentei convenții,

au convenit asupra următoarelor:

PARTEA I Introducere

ARTICOLUL 1 Domeniul de aplicare a prezentei convenții

Prezenta convenție se aplică imunității de jurisdicție a unui stat și a bunurilor sale în fața instanțelor unui alt stat.

ARTICOLUL 2 Folosirea termenilor

1. În scopul prezentei convenții:

a) termenul instanță înseamnă orice organ al unui stat, oricare ar fi denumirea sa, abilitat să exercite atribuții judiciare;

b) termenul stat desemnează:

(i) statul și organele sale de guvernare;

(ii) componentele unui stat federal sau subdiviziunile politice ale statului, care sunt abilitate să îndeplinească și îndeplinesc efectiv acte în cadrul exercitării autorității suverane a statului;

(iii) stabilimentele sau organismele statului ori alte entități, în măsura în care sunt abilitate să îndeplinească și îndeplinesc efectiv acte care presupun exercițiul autorității suverane de stat;

(iv) reprezentanții statului, când aceștia acționează sub acest titlu;

c) expresia tranzacție comercială desemnează:

(i) orice contract sau tranzacție cu caracter comercial făcută în scopul vânzării de bunuri sau furnizării de servicii;

(ii) orice contract de împrumut sau altă tranzacție de natură financiară, inclusiv orice obligație de garanție ori de indemnizare care are legătură cu un asemenea împrumut sau o asemenea tranzacție;

(iii) orice alt contract sau orice altă tranzacție de natură comercială, industrială sau care privește prestarea de lucrări ori servicii, cu excepția contractelor individuale de muncă.

2. Pentru a determina dacă un contract sau o tranzacție este o tranzacție comercială în sensul lit. c) a paragrafului 1, trebuie să se țină seama în primul rând de natura contractului sau a tranzacției, dar va trebui, de asemenea, să se țină seama și de scopul său, dacă părțile la contract sau la tranzacție au convenit astfel sau dacă, în practica statului forului, acest scop este de natură să determine caracterul necomercial al contractului sau al tranzacției.

3. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 privind sensul termenilor folosiți în prezenta convenție nu afectează utilizarea acestora și nici sensul care le-ar putea fi atribuit de alte instrumente internaționale sau de dreptul intern al unui stat.

ARTICOLUL 3 Privilegii și imunități neafectate de prezenta convenție

1. Prezenta convenție nu afectează privilegiile și imunitățile de care se bucură un stat în virtutea dreptului internațional în ceea ce privește exercitarea funcțiilor:

a) misiunilor diplomatice, posturilor consulare, misiunilor speciale, misiunilor pe lângă organizațiile internaționale sau delegațiilor lor în organele organizațiilor internaționale ori la conferințele internaționale; și

b) persoanelor care au legătură cu acestea.

2. Prezenta convenție nu afectează nici privilegiile și imunitățile pe care dreptul internațional le recunoaște ratione personae șefilor de stat.

3. Prezenta convenție nu afectează privilegiile și imunitățile pe care dreptul internațional le recunoaște unui stat cu privire la aeronavele sau obiectele spațiale aflate în proprietatea ori care sunt exploatate de respectivul stat.

ARTICOLUL 4 Neretroactivitatea prezentei convenții

Fără a prejudicia aplicarea oricăror reguli enunțate în prezenta convenție, la care imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora sunt supuse în virtutea dreptului internațional, independent de prevederile prezentei convenții, aceasta din urmă nu se aplică niciunei chestiuni relative la imunitățile de jurisdicție ale statelor sau ale bunurilor acestora, ridicată într-un proces care a fost intentat contra unui stat în fața instanței altui stat înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții între statele respective.

PARTEA a II-a Principii generale

ARTICOLUL 5 Imunitatea statelor

Un stat beneficiază, pentru el și bunurile sale, de imunitate de jurisdicție în fața instanțelor unui alt stat, sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții.

ARTICOLUL 6 Modalități pentru a da efect imunității statelor

1. Un stat dă efect imunității statelor, prevăzută în art. 5, atunci când se abține să-și exercite jurisdicția într-un proces care se derulează în fața instanțelor sale contra unui alt stat și când, în acest scop, veghează ca instanțele să stabilească din oficiu că imunitatea acestui alt stat, prevăzută la art. 5, este respectată.

2. Un proces care are loc în fața instanțelor unui stat este considerat ca fiind intentat contra unui alt stat când acesta:

a) este citat ca parte la proces; sau

b) chiar dacă nu este citat ca parte la proces, procesul vizează în fapt să aducă atingere bunurilor, drepturilor, intereselor sau activităților acestui alt stat.

ARTICOLUL 7 Consimțământul expres pentru exercitarea jurisdicției

1. Un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicție într-un proces care se derulează în fața instanței unui alt stat într-o materie sau într-un caz, dacă a consimțit în mod expres la exercitarea jurisdicției acestei instanțe cu privire la această materie sau la acest caz:

a) printr-un acord internațional;

b) printr-un contract scris; sau

c) printr-o declarație făcută în fața unei instanțe sau printr-o comunicare scrisă într-un proces determinat.

2. Acordul dat de un stat pentru aplicarea legii unui alt stat nu se consideră consimțământ la exercitarea jurisdicției de către instanțele acestui ultim stat.

ARTICOLUL 8 Efectul participării la un proces în fața unei instanțe

1. Niciun stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicție într-un proces aflat pe rolul instanței unui alt stat:

a) dacă a intentat el însuși acel proces; sau

b) dacă, pe fond, a intervenit la acel proces sau a participat în orice fel la el. Totuși, dacă statul dovedește instanței că nu a luat cunoștință de faptele asupra cărora o cerere de acordare a imunității poate fi fondată, după ce a participat la proces, statul poate invoca imunitatea pe baza acestor fapte, cu condiția să o facă fără întârziere.

2. Nu se consideră că un stat a consimțit la exercitarea jurisdicției instanței unui alt stat dacă intervine într-o procedură sau participă la aceasta având drept unic scop:

a) invocarea imunității; sau

b) valorificarea unui drept sau a unui interes în privința bunurilor în cauză în acel proces.

3. Prezentarea reprezentantului unui stat în fața instanței unui alt stat ca martor nu se consideră ca valorând consimțământ al primului stat la exercitarea jurisdicției acestei instanțe.

4. Absența reprezentării unui stat într-o procedură în fața instanței unui alt stat nu se consideră ca având valoare de consimțământ al primului stat la exercitarea jurisdicției acestei instanțe.

ARTICOLUL 9 Cereri reconvenționale

1. Un stat care inițiază un proces în fața instanței unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicție în fața acelei instanțe în ceea ce privește o cerere reconvențională care este fondată pe același raport de drept sau pe aceleași fapte ca cererea principală.

2. Un stat care intervine pentru a introduce o cerere într-un proces care se derulează în fața instanței unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicție în fața acelei instanțe în ceea ce privește o cerere reconvențională care este fondată pe același raport de drept sau pe aceleași fapte ca cererea introdusă de el.

3. Un stat care introduce o cerere reconvențională într-un proces intentat contra lui în fața instanței unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicție în fața acelei instanțe în ceea ce privește cererea principală.

PARTEA a III-a Situații în care statele nu pot invoca imunitatea

ARTICOLUL 10 Tranzacțiile comerciale

1. Dacă un stat efectuează cu o persoană fizică sau juridică o tranzacție comercială și dacă, în virtutea regulilor aplicabile de drept internațional privat, contestațiile relative la această tranzacție comercială sunt de competența instanțelor unui alt stat, primul stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicție în fața acestor instanțe într-o procedură care decurge din această tranzacție.

2. Paragraful 1 nu se aplică:

a) în cazul unei tranzacții comerciale între state; sau

b) dacă părțile la tranzacția comercială au convenit altfel în mod expres.

3. Când o întreprindere de stat sau o altă entitate creată de stat, dotată cu personalitate juridică distinctă și care are capacitatea:

a) să stea în justiție; și

b) să dobândească, să posede, să dețină, să cedeze bunuri, inclusiv bunuri pe care statul a autorizat-o să le exploateze sau să le gereze,

este implicată într-un proces care are legătură cu o tranzacție comercială în care este angajată, imunitatea de jurisdicție de care beneficiază statul respectiv nu este afectată.

ARTICOLUL 11 Contractele de muncă

1. Cu excepția situației în care statele respective nu decid altfel, un stat nu poate să invoce imunitatea de jurisdicție în fața instanței unui alt stat, competentă în speță, într-o procedură privitoare la un contract de muncă dintre stat și o persoană fizică pentru o activitate efectuată sau care trebuie efectuată, în totalitate ori parțial, pe teritoriul acestui alt stat.

2. Paragraful 1 nu se aplică:

a) dacă lucrătorul a fost angajat pentru a exercita funcții particulare în exercitarea prerogativelor de putere publică;

b) dacă este:

(i) diplomat, așa cum este definit în Convenția de la Viena din 1961 asupra relațiilor diplomatice;

(ii) funcționar consular, așa cum este definit în Convenția de la Viena din 1963 asupra relațiilor consulare;

(iii) membru al personalului diplomatic al unei misiuni permanente pe lângă o organizație internațională sau al unei misiuni speciale ori dacă este angajat pentru a reprezenta un stat într-o conferință internațională; sau

(iv) orice altă persoană care beneficiază de imunitate diplomatică;

c) dacă acțiunea are ca obiect angajarea, reînnoirea angajării sau reinstalarea unei persoane;

d) dacă acțiunea are ca obiect concedierea sau rezilierea contractului unui lucrător și dacă, potrivit avizului șefului statului, al șefului guvernului sau al ministrului afacerilor externe al statului angajator, această acțiune riscă să interfereze cu interesele statului în materie de securitate;

e) dacă angajatul este resortisant al statului angajator la momentul la care este intentată acțiunea, cu excepția cazului când are rezidența permanentă în statul forului; sau


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...