Back

Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU

Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora din 15.09.2005*)

În vigoare de la 19.12.2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Adunarea Generală a ONU,

având în vedere paragraful 1 al art. 13 din Carta ONU,

reamintind Rezoluţia sa 32/151 din 19 decembrie 1977, în care recomanda Comisiei de drept internaţional să realizeze un studiu de drept relativ la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, în vederea dezvoltării progresive şi codificării sale, precum şi rezoluţiile adoptate ulterior, de exemplu rezoluţiile 46/55 din 9 decembrie 1991, 49/61 din 9 decembrie 1994, 52/151 din 15 decembrie 1997, 54/101 din 9 decembrie 1999, 55/150 din 12 decembrie 2000, 56/78 din 12 decembrie 2001, 57/16 din 19 noiembrie 2002 şi 58/74 din 9 decembrie 2003,

reamintind, de asemenea, proiectul final însoţit de observaţii asupra dreptului relativ la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, prezentat de Comisia de drept internaţional în cap. II al raportului său asupra lucrărilor celei de-a 43-a sesiuni,

reamintind, de asemenea, raporturile Grupului de lucru cu componenţă nelimitată al Comisiei a VI-a, precum şi raportul Grupului de lucru asupra imunităţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora al Comisiei de drept internaţional, prezentat în aplicarea Rezoluţiei 53/98 a Adunării Generale a ONU din data de 8 decembrie 1998,

reamintind, între altele, Rezoluţia sa 55/150 din 12 decembrie 2000, prin care a decis înfiinţarea Comitetului special asupra imunităţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, deschis participării statelor membre ale instituţiilor specializate ONU, în vederea urmăririi lucrărilor, consolidării punctelor de convergenţă şi reglării chestiunilor asupra cărora nu s-a ajuns la o soluţie, în vederea elaborării unui instrument capabil să întrunească consensul general, bazat pe proiectul de articole relativ la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, adoptat de Comisia de drept internaţional, şi pe baza discuţiilor Grupului de lucru cu componenţă nelimitată al Comisiei a VI-a,

după examinarea raportului Comitetului special asupra imunităţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora,

subliniind importanţa uniformităţii şi clarităţii dreptului relativ la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora şi evidenţiind rolul pe care o convenţie l-ar avea în acest scop,

luând notă de faptul că încheierea unei convenţii asupra imunităţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora se bucură de un larg sprijin,

considerând declaraţia făcută de preşedintele Comitetului special la prezentarea raportului acestui comitet:

1. exprimă profunda sa satisfacţie pentru rezultatul la care a ajuns Comisia de drept internaţional şi Comitetul special asupra imunităţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora în domeniul dreptului relativ la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora;

2. împărtăşeşte concluzia generală la care a ajuns Comitetul special, potrivit căreia Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora nu trebuie să acopere urmărirea în domeniul penal;

3. adoptă Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, care figurează în anexa la prezenta rezoluţie, şi îl roagă pe secretarul general, în calitatea sa de depozitar, să o deschidă spre semnare;

4. invită statele să devină părţi la această convenţie.

ANEXĂ

CONVENŢIA NAŢIUNILOR UNITE
cu privire la imunităţile de jurisdicţie ale statelor
şi ale bunurilor acestora

Statele părţi la prezenta convenţie,

considerând că imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora constituie un principiu general acceptat în dreptul internaţional cutumiar,

având în vedere principiile dreptului internaţional consacrate de Carta ONU,

convinse de faptul că o convenţie internaţională asupra imunităţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora ar întări preeminenţa dreptului şi securităţii juridice, în special în interiorul raporturilor dintre state şi persoanele fizice şi juridice, şi ar contribui la codificarea şi la dezvoltarea dreptului internaţional şi la armonizarea practicii în acest domeniu,

ţinând cont de evoluţia practicii statelor în ceea ce priveşte imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora,

afirmând că regulile de drept internaţional cutumiar continuă să guverneze chestiunile care nu au fost reglementate de dispoziţiile prezentei convenţii,

au convenit asupra următoarelor:

PARTEA I Introducere

ARTICOLUL 1 Domeniul de aplicare a prezentei convenţii

Prezenta convenţie se aplică imunităţii de jurisdicţie a unui stat şi a bunurilor sale în faţa instanţelor unui alt stat.

ARTICOLUL 2 Folosirea termenilor

1. În scopul prezentei convenţii:

a) termenul instanţă înseamnă orice organ al unui stat, oricare ar fi denumirea sa, abilitat să exercite atribuţii judiciare;

b) termenul stat desemnează:

(i) statul şi organele sale de guvernare;

(ii) componentele unui stat federal sau subdiviziunile politice ale statului, care sunt abilitate să îndeplinească şi îndeplinesc efectiv acte în cadrul exercitării autorităţii suverane a statului;

(iii) stabilimentele sau organismele statului ori alte entităţi, în măsura în care sunt abilitate să îndeplinească şi îndeplinesc efectiv acte care presupun exerciţiul autorităţii suverane de stat;

(iv) reprezentanţii statului, când aceştia acţionează sub acest titlu;

c) expresia tranzacţie comercială desemnează:

(i) orice contract sau tranzacţie cu caracter comercial făcută în scopul vânzării de bunuri sau furnizării de servicii;

(ii) orice contract de împrumut sau altă tranzacţie de natură financiară, inclusiv orice obligaţie de garanţie ori de indemnizare care are legătură cu un asemenea împrumut sau o asemenea tranzacţie;

(iii) orice alt contract sau orice altă tranzacţie de natură comercială, industrială sau care priveşte prestarea de lucrări ori servicii, cu excepţia contractelor individuale de muncă.

2. Pentru a determina dacă un contract sau o tranzacţie este o tranzacţie comercială în sensul lit. c) a paragrafului 1, trebuie să se ţină seama în primul rând de natura contractului sau a tranzacţiei, dar va trebui, de asemenea, să se ţină seama şi de scopul său, dacă părţile la contract sau la tranzacţie au convenit astfel sau dacă, în practica statului forului, acest scop este de natură să determine caracterul necomercial al contractului sau al tranzacţiei.

3. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 privind sensul termenilor folosiţi în prezenta convenţie nu afectează utilizarea acestora şi nici sensul care le-ar putea fi atribuit de alte instrumente internaţionale sau de dreptul intern al unui stat.

ARTICOLUL 3 Privilegii şi imunităţi neafectate de prezenta convenţie

1. Prezenta convenţie nu afectează privilegiile şi imunităţile de care se bucură un stat în virtutea dreptului internaţional în ceea ce priveşte exercitarea funcţiilor:

a) misiunilor diplomatice, posturilor consulare, misiunilor speciale, misiunilor pe lângă organizaţiile internaţionale sau delegaţiilor lor în organele organizaţiilor internaţionale ori la conferinţele internaţionale; şi

b) persoanelor care au legătură cu acestea.

2. Prezenta convenţie nu afectează nici privilegiile şi imunităţile pe care dreptul internaţional le recunoaşte ratione personae şefilor de stat.

3. Prezenta convenţie nu afectează privilegiile şi imunităţile pe care dreptul internaţional le recunoaşte unui stat cu privire la aeronavele sau obiectele spaţiale aflate în proprietatea ori care sunt exploatate de respectivul stat.

ARTICOLUL 4 Neretroactivitatea prezentei convenţii

Fără a prejudicia aplicarea oricăror reguli enunţate în prezenta convenţie, la care imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora sunt supuse în virtutea dreptului internaţional, independent de prevederile prezentei convenţii, aceasta din urmă nu se aplică niciunei chestiuni relative la imunităţile de jurisdicţie ale statelor sau ale bunurilor acestora, ridicată într-un proces care a fost intentat contra unui stat în faţa instanţei altui stat înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii între statele respective.

PARTEA a II-a Principii generale

ARTICOLUL 5 Imunitatea statelor

Un stat beneficiază, pentru el şi bunurile sale, de imunitate de jurisdicţie în faţa instanţelor unui alt stat, sub rezerva dispoziţiilor prezentei convenţii.

ARTICOLUL 6 Modalităţi pentru a da efect imunităţii statelor

1. Un stat dă efect imunităţii statelor, prevăzută în art. 5, atunci când se abţine să-şi exercite jurisdicţia într-un proces care se derulează în faţa instanţelor sale contra unui alt stat şi când, în acest scop, veghează ca instanţele să stabilească din oficiu că imunitatea acestui alt stat, prevăzută la art. 5, este respectată.

2. Un proces care are loc în faţa instanţelor unui stat este considerat ca fiind intentat contra unui alt stat când acesta:

a) este citat ca parte la proces; sau

b) chiar dacă nu este citat ca parte la proces, procesul vizează în fapt să aducă atingere bunurilor, drepturilor, intereselor sau activităţilor acestui alt stat.

ARTICOLUL 7 Consimţământul expres pentru exercitarea jurisdicţiei

1. Un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie într-un proces care se derulează în faţa instanţei unui alt stat într-o materie sau într-un caz, dacă a consimţit în mod expres la exercitarea jurisdicţiei acestei instanţe cu privire la această materie sau la acest caz:

a) printr-un acord internaţional;

b) printr-un contract scris; sau

c) printr-o declaraţie făcută în faţa unei instanţe sau printr-o comunicare scrisă într-un proces determinat.

2. Acordul dat de un stat pentru aplicarea legii unui alt stat nu se consideră consimţământ la exercitarea jurisdicţiei de către instanţele acestui ultim stat.

ARTICOLUL 8 Efectul participării la un proces în faţa unei instanţe

1. Niciun stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie într-un proces aflat pe rolul instanţei unui alt stat:

a) dacă a intentat el însuşi acel proces; sau

b) dacă, pe fond, a intervenit la acel proces sau a participat în orice fel la el. Totuşi, dacă statul dovedeşte instanţei că nu a luat cunoştinţă de faptele asupra cărora o cerere de acordare a imunităţii poate fi fondată, după ce a participat la proces, statul poate invoca imunitatea pe baza acestor fapte, cu condiţia să o facă fără întârziere.

2. Nu se consideră că un stat a consimţit la exercitarea jurisdicţiei instanţei unui alt stat dacă intervine într-o procedură sau participă la aceasta având drept unic scop:

a) invocarea imunităţii; sau

b) valorificarea unui drept sau a unui interes în privinţa bunurilor în cauză în acel proces.

3. Prezentarea reprezentantului unui stat în faţa instanţei unui alt stat ca martor nu se consideră ca valorând consimţământ al primului stat la exercitarea jurisdicţiei acestei instanţe.

4. Absenţa reprezentării unui stat într-o procedură în faţa instanţei unui alt stat nu se consideră ca având valoare de consimţământ al primului stat la exercitarea jurisdicţiei acestei instanţe.

ARTICOLUL 9 Cereri reconvenţionale

1. Un stat care iniţiază un proces în faţa instanţei unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acelei instanţe în ceea ce priveşte o cerere reconvenţională care este fondată pe acelaşi raport de drept sau pe aceleaşi fapte ca cererea principală.

2. Un stat care intervine pentru a introduce o cerere într-un proces care se derulează în faţa instanţei unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acelei instanţe în ceea ce priveşte o cerere reconvenţională care este fondată pe acelaşi raport de drept sau pe aceleaşi fapte ca cererea introdusă de el.

3. Un stat care introduce o cerere reconvenţională într-un proces intentat contra lui în faţa instanţei unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acelei instanţe în ceea ce priveşte cererea principală.

PARTEA a III-a Situaţii în care statele nu pot invoca imunitatea

ARTICOLUL 10 Tranzacţiile comerciale

1. Dacă un stat efectuează cu o persoană fizică sau juridică o tranzacţie comercială şi dacă, în virtutea regulilor aplicabile de drept internaţional privat, contestaţiile relative la această tranzacţie comercială sunt de competenţa instanţelor unui alt stat, primul stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acestor instanţe într-o procedură care decurge din această tranzacţie.

2. Paragraful 1 nu se aplică:

a) în cazul unei tranzacţii comerciale între state; sau

b) dacă părţile la tranzacţia comercială au convenit altfel în mod expres.

3. Când o întreprindere de stat sau o altă entitate creată de stat, dotată cu personalitate juridică distinctă şi care are capacitatea:

a) să stea în justiţie; şi

b) să dobândească, să posede, să deţină, să cedeze bunuri, inclusiv bunuri pe care statul a autorizat-o să le exploateze sau să le gereze,

este implicată într-un proces care are legătură cu o tranzacţie comercială în care este angajată, imunitatea de jurisdicţie de care beneficiază statul respectiv nu este afectată.

ARTICOLUL 11 Contractele de muncă

1. Cu excepţia situaţiei în care statele respective nu decid altfel, un stat nu poate să invoce imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentă în speţă, într-o procedură privitoare la un contract de muncă dintre stat şi o persoană fizică pentru o activitate efectuată sau care trebuie efectuată, în totalitate ori parţial, pe teritoriul acestui alt stat.

2. Paragraful 1 nu se aplică:

a) dacă lucrătorul a fost angajat pentru a exercita funcţii particulare în exercitarea prerogativelor de putere publică;

b) dacă este:

(i) diplomat, aşa cum este definit în Convenţia de la Viena din 1961 asupra relaţiilor diplomatice;

(ii) funcţionar consular, aşa cum este definit în Convenţia de la Viena din 1963 asupra relaţiilor consulare;

(iii) membru al personalului diplomatic al unei misiuni permanente pe lângă o organizaţie internaţională sau al unei misiuni speciale ori dacă este angajat pentru a reprezenta un stat într-o conferinţă internaţională; sau

(iv) orice altă persoană care beneficiază de imunitate diplomatică;

c) dacă acţiunea are ca obiect angajarea, reînnoirea angajării sau reinstalarea unei persoane;

d) dacă acţiunea are ca obiect concedierea sau rezilierea contractului unui lucrător şi dacă, potrivit avizului şefului statului, al şefului guvernului sau al ministrului afacerilor externe al statului angajator, această acţiune riscă să interfereze cu interesele statului în materie de securitate;

e) dacă angajatul este resortisant al statului angajator la momentul la care este intentată acţiunea, cu excepţia cazului când are rezidenţa permanentă în statul forului; sau

f) dacă angajatul şi statul angajator au convenit altfel în scris, sub rezerva consideraţiilor de ordin public care conferă instanţelor statului forului jurisdicţie exclusivă determinată de obiectul acţiunii.

se încarcă...