Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Regulamentul nr. 589/2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1296/2013 (Text cu relevanță pentru SEE)
Număr celex: 32016R0589

În vigoare de la 12 mai 2016

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 46,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

(1) JO C 424, 26.11.2014.

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),

(2) JO C 271, 19.8.2014.

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

(3) Poziția Parlamentului European din 25 februarie 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 15 martie 2016.

întrucât:

(1) Libera circulație a lucrătorilor este una dintre libertățile fundamentale ale cetățenilor Uniunii și unul dintre pilonii pieței interne, consacrat prin articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Punerea sa în aplicare este aprofundată în dreptul Uniunii care urmărește să garanteze exercitarea deplină a drepturilor conferite cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora.

(2) Libera circulație a lucrătorilor este unul dintre elementele esențiale în dezvoltarea unei piețe mai integrate a forței de muncă în Uniune, inclusiv în regiunile transfrontaliere, care permite creșterea mobilității lucrătorilor, sporind astfel diversitatea și contribuind la incluziunea socială la nivelul întregii Uniuni și la integrarea persoanelor excluse de pe piața forței de muncă. Aceasta contribuie, de asemenea, la găsirea competențelor adecvate pentru posturile vacante și la eliminarea blocajelor existente pe piața forței de muncă.

(3) Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului a instituit mecanisme de compensare și de schimb de informații, iar Decizia de punere în aplicare 2012/733/UE a Comisiei a stabilit dispoziții privind funcționarea unei rețele a serviciilor europene pentru ocuparea forței de muncă (rețeaua EURES), în conformitate cu regulamentul menționat. Cadrul de reglementare respectiv necesită o revizuire care să reflecte noile tipuri de mobilitate, cererile sporite de mobilitate în condiții echitabile, evoluția tehnologiei pentru schimbul de date privind locurile din muncă disponibile, utilizarea unei game variate de canale de recrutare de către lucrători și angajatori și rolul din ce în ce mai important al altor intermediari de pe piața forței de muncă, pe lângă serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă (SPOFM), în furnizarea de servicii de recrutare.

(4) Pentru a ajuta lucrătorii care se bucură de dreptul de muncă în alt stat membru să își exercite în mod efectiv acest drept, se oferă asistență în conformitate cu prezentul regulament tuturor cetățenilor Uniunii care au dreptul de a desfășura o activitate în calitate de lucrător și membrilor familiilor acestora, în conformitate cu articolul 45 din TFUE. Statele membre ar trebui să acorde acces egal oricărui resortisant al unei țări terțe care beneficiază, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cel național, de egalitate de tratament cu propriii resortisanți în respectivul domeniu. Prezentul regulament nu aduce atingere normelor privind accesul resortisanților din țările terțe la piețele naționale ale forței de muncă, astfel cum sunt prevăzute în dreptul Uniunii și în dreptul național.

(5) Interdependența în creștere dintre piețele forței de muncă impune o cooperare sporită între serviciile de ocupare a forței de muncă, inclusiv între cele din regiunile transfrontaliere, în vederea punerii în aplicare a liberei circulații a tuturor lucrătorilor prin mobilitate voluntară a forței de muncă în interiorul Uniunii în condiții echitabile și în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul și practicile naționale, în conformitate cu articolul 46 litera (a) din TFUE. Ar trebui să se instituie un cadru de cooperare privind mobilitatea forței de muncă în cadrul Uniunii între Comisie și statele membre. Respectivul cadru ar trebui să reunească locurile de muncă vacante din întreaga Uniune și posibilitatea de a candida pentru locurile vacante respective, să instituie modalități de furnizare a serviciilor de asistență conexe lucrătorilor și angajatorilor și să prevadă o abordare comună a schimburilor de informații necesare pentru a facilita o astfel de cooperare.

(6) Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție) a considerat că noțiunea de "lucrător" de la articolul 45 din TFUE trebuie interpretată din perspectiva Uniunii și trebuie definită pe baza unor criterii obiective ce caracterizează raportul de muncă din perspectiva drepturilor și obligațiilor persoanelor interesate. Pentru a fi considerată lucrător, o persoană trebuie să desfășoare o activitate efectivă și reală, cu excepția activităților care sunt atât de nesemnificative, încât apar ca fiind pur marginale și auxiliare. Caracteristica esențială a raportului de muncă s-a considerat a fi faptul că o persoană îndeplinește, într-o anumită perioadă de timp, pentru o altă persoană și sub îndrumarea acesteia, servicii în schimbul cărora primește o remunerație (1). Noțiunea de lucrător a fost considerată ca incluzând, în anumite condiții, persoanele care au un contract de ucenicie (2) sau care efectuează un stagiu (3).

(1) A se vedea în special Hotărârea Curții de Justiție din 3 iulie 1986, Deborah Lawrie-Blum/Land Baden-Wurttemberg, C- 66/85, ECLI:EU:C:1986:284, punctele 16 și 17; Hotărârea Curții de Justiție din 21 iunie 1988, Steven Malcolm Brown/The Secretary of State for Scotland, C-197/86, ECLI:EU:C:1988:323, punctul 21, și Hotărârea Curții de Justiție din 31 mai 1989, I. Bettray Staatssecretaris van Justitie, C-344/87, ECLI:EU:C:1989:226, punctele 15 și 16.

(2) Hotărârea Curții de Justiție din 19 noiembrie 2002, Bulent Kurz, ne Yuce/Land Baden-Wurttemberg, C-188/00, ECLI:EU:C:2002:694.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...