Act Internațional

Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime din 10.03.1988 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12.01.1993

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Statele părți la prezenta convenție,

ținînd seama de țelurile și principiile Cartei Națiunilor Unite privitoare la menținerea păcii și securității internaționale, dezvoltării de relații prietenești și cooperării între state,

recunoscînd îndeosebi dreptul fiecăruia la viață, la libertate și la siguranța persoanei sale, astfel cum este prevăzut în Declarația universală a drepturilor omului și în Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice,

profund preocupate de escaladarea, în întreaga lume, a actelor de terorism, sub toate formele, care pun în primejdie sau nimicesc vieți omenești nevinovate, compromit libertățile fundamentale și aduc o gravă atingere demnității persoanelor,

considerînd că actele ilicite îndreptate împotriva siguranței navigației maritime compromit securitatea persoanelor și bunurilor, stînjenesc în mod serios exploatarea serviciilor maritime și subminează încrederea popoarelor lumii în siguranța navigației maritime,

considerînd că asemenea acte preocupă în mod deosebit comunitatea internațională în ansamblul său,

convinse de urgenta necesitate de a se dezvolta o cooperare internațională între state în ce privește elaborarea de măsuri eficiente și practice menite să prevină toate actele ilicite îndreptate împotriva siguranței navigației maritime, să urmărească și să sancționeze pe autorii lor,

reamintind Rezoluția nr. 40/61 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 9 decembrie 1985 prin care, între altele, "se cere insistent tuturor statelor ca în mod unilateral, cît și în colaborare cu celelalte state, precum și organelor competente ale Organizației Națiunilor Unite să contribuie la eliminarea progresivă a cauzelor ascunse ale terorismului internațional și de a acorda o deosebită atenție tuturor situațiilor - între altele colonialismului, rasismului, situațiilor care vădesc violări masive și flagrante ale drepturilor omului și libertăților fundamentale și celor care sînt legate de ocupația străină - care ar putea duce la acte de terorism internațional și compromite pacea și securitatea internațională",

reamintind între altele că Rezoluția nr. 40/61 "condamnă fără echivoc drept criminale toate actele, metodele și practicile de terorism oriunde ele se produc și oricare ar fi autorii, între altele acelea care compromit relațiile prietenești între state și securitatea acestora",

reamintind, de asemenea, că prin Rezoluția nr. 40/61 Organizația Maritimă Internațională a fost invitată "să studieze problema terorismului exercitat la bordul navelor sau împotriva navelor, în vederea formulării recomandărilor privind măsurile indicate a se lua",

ținînd seama de Rezoluția A.584 (14) din 20 noiembrie 1985 a Adunării Organizației Maritime Internaționale care cerea precizarea unor măsuri vizînd prevenirea actelor ilicite care compromit siguranța navelor și a pasagerilor și echipajelor lor,

menționînd că faptele echipajului legate de disciplina normală la bord nu sînt vizate de prezenta convenție,

afirmînd că este de dorit să se mențină în studiu regulile și normele privitoare la prevenirea și la controlul actelor ilicite îndreptate împotriva navelor și persoanelor aflate la bordul acestor nave, spre a le ține la zi în măsura nevoii și, în această privință, luînd cu satisfacție act de măsurile vizînd prevenirea faptelor ilicite care compromit siguranța navelor, a pasagerilor și echipajelor lor, recomandate de Comitetul pentru siguranța maritimă al Organizației Maritime Internaționale,

afirmînd în plus că problemele care nu sînt reglementate de prezenta convenție vor continua să fie guvernate de regulile și principiile dreptului internațional general,

recunoscînd necesitatea pentru toate statele, în lupta împotriva faptelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime, să respecte cu strictețe regulile și principiile dreptului internațional general,

au convenit precum urmează:

ARTICOLUL 1

În înțelesul prezentei, convenții, prin navă, se înțelege o ambarcațiune de mare de orice tip, neatașată permanent de fundul mării, inclusiv aparatajul cu propulsie, aparatajul submersibil și orice alte aparataje plutitoare.

ARTICOLUL 2

1. Prezenta convenție nu se aplică:

a) navelor de război; sau

b) navelor aparținînd unui stat sau exploatate de un stat cînd sînt folosite ca nave de război auxiliare sau pentru vamă ori poliție; sau

c) navelor ce au fost retrase din navigație sau dezarmate.

2. Nici o dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere imunităților de care se bucură navele de război și celelalte nave de stat folosite în scopuri necomerciale.

ARTICOLUL 3

1. Săvîrșește o infracțiune orice persoană care, în mod ilicit și intenționat:

a) pune stăpînire pe o navă sau exercită controlul asupra sa prin violență sau amenințare cu violență; sau

b) comite un act de violență împotriva unei persoane aflate la bordul unei nave, dacă acest act este de natură să compromită siguranța navei; sau

c) distruge o navă sau cauzează unei nave sau încărcăturii sale daune de natură să compromită siguranța navigației navei; sau

d) plasează sau face să se plaseze pe o navă, prin orice mijloc, un dispozitiv ori o substanță aptă să distrugă nava sau care să cauzeze navei sau încărcăturii sale daune ce compromit sau sînt de natură a compromite siguranța navigației navei; sau

e) distruge sau avariază în mod grav instalații sau servicii de navigație maritimă sau le produce grave perturbații în funcționare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să compromită siguranța navigației unei nave; sau

f) comunică o informație, cunoscînd că este falsă și, prin aceasta, compromite siguranța navigației unei nave; sau

g) rănește sau ucide orice persoană, cînd aceste fapte prezintă o legătură de conexitate cu una dintre infracțiunile prevăzute la alin. a)-f), deopotrivă în caz de comitere sau tentativă.

2. Săvîrșește, de asemenea, o infracțiune orice persoană care:

a) încearcă să comită una dintre infracțiunile prevăzute la paragraful 1; sau

b) instigă o altă persoană să comită una dintre infracțiunile prevăzute la paragraful 1, dacă infracțiunea este efectiv comisă sau este în orice alt mod complicele persoanei care comite o asemenea infracțiune; sau

c) amenință să comită oricare dintre infracțiunile prevăzute la alin. b), c) și e) ale paragrafului 1, dacă această amenințare este de natură să compromită siguranța navigației navei în cauză, indiferent că amenințarea respectivă este sau nu legată, potrivit legislației naționale, de o condiție vizînd să constrîngă o persoană fizică sau juridică să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act oarecare.

ARTICOLUL 4

1. Prezenta convenție se aplică dacă vasul navighează sau dacă, potrivit planului său de deplasare, trebuie să navigheze în ape, traversînd ape sau provenind din ape situate dincolo de limita exterioară a mării teritoriale a unui singur stat, sau de limitele laterale ale mării sale teritoriale cu statele vecine.

2. În cazurile în care convenția nu este aplicabilă în conformitate cu paragraful 1, dispozițiile sale sînt totuși aplicabile dacă autorul sau autorul prezumat al infracțiunii este descoperit pe teritoriul unui stat parte altul decît statul vizat în paragraful 1.

ARTICOLUL 5

Orice stat parte reprimă infracțiunile prevăzute în art. 3 prin pedepse corespunzătoare care iau în considerare natura gravă a acestor infracțiuni.

ARTICOLUL 6

1. Orice stat parte ia măsurile necesare stabilirii competenței sale urmărind atribuirea jurisdicției asupra infracțiunilor prevăzute în art. 3 cînd infracțiunea este săvîrșită:

a) împotriva sau la bordul unei nave arborînd, în momentul producerii infracțiunii, pavilionul acestui stat; sau

b) pe teritoriul acestui stat, inclusiv marea sa teritorială; sau

c) de către un cetățean al acestui stat.

2. Un stat parte poate, de asemenea, să-și stabilească competența urmărind atribuirea jurisdicției asupra oricăreia dintre aceste infracțiuni:

a) cînd este comisă de o persoană apatridă cu reședința obișnuită în acest stat; sau

b) cînd, în cursul săvîrșirii sale, un cetățean al acestui stat este reținut, amenințat, rănit sau ucis; sau

c) cînd ea este comisă în scopul constrângerii acestui stat de a săvîrși un act oarecare sau să se abțină.

3. Oricare stat parte care și-a stabilit competența pentru cazurile vizate la paragraful 2 notifică aceasta Secretarului General al Organizației Maritime Internaționale (denumit în continuare secretarul general). Dacă numitul stat, ulterior, abrogă această legislație, el notifică faptul secretarului general.

4. Orice stat parte ia măsurile necesare stabilirii competenței sale urmărind atribuirea jurisdicției asupra infracțiunilor prevăzute la art. 3 în cazurile în care autorul prezumat al infracțiunii se află pe teritoriul său și nu-l extrădează unuia dintre statele părți care și-au stabilit competența lor în conformitate cu paragrafele 1 și 2 ale prezentului articol.

5. Prezenta convenție nu înlătură nici o competență penală exercitată potrivit legislației naționale

ARTICOLUL 7

1. Dacă consideră că împrejurările îl îndreptățesc și potrivit cu legislația sa, oricare stat parte pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracțiunii asigură reținerea acestei persoane sau ia orice alte măsuri necesare pentru a-i asigura prezența în intervalul necesar punerii în mișcare a urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.

2. Statul respectiv procedează, de îndată, la anchetarea cu titlu preliminar în vederea stabilirii faptelor, în conformitate cu propria sa legislație.

3. Orice persoană față de care sînt luate măsurile vizate la paragraful 1 al prezentului articol este în drept:

a) să ia legătură fără întîrziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului de a cărui naționalitate se bucură sau care este în alt mod abilitat să stabilească această comunicare ori, dacă este vorba de o persoană apatridă, a statului pe teritoriul căruia își are reședința sa obișnuită;

b) de a primi vizita reprezentantului acestui stat.

4. Drepturile vizate la paragraful 3 se exercită în cadrul legilor și regulamentelor statului pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracțiunii, înțelegîndu-se totuși că aceste legi și regulamente trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile se acordă în baza paragrafului 3.

5. Cînd un stat parte a dispus detenția unei persoane în conformitate cu dispozițiile prezentului articol, el avizează imediat despre această detenție, precum și despre împrejurările care o justifică, statele ce și-au stabilit propria competență în conformitate cu paragraful 1 al art. 6 și, dacă consideră oportun, orice alte state interesate. Statul care procedează la anchetarea cu titlu preliminar, vizată la paragraful 2 al prezentului articol, comunică neîntîrziat acelor state concluziile respective și le informează dacă înțelege să-și exercite competența sa.

ARTICOLUL 8

1. Comandantul navei unui stat parte (statul pavilionului) poate să predea autorităților oricărui alt stat parte (statul destinatar) orice persoană despre care are serioase motive să creadă că a săvîrșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 3.

2. Statul pavilionului se îngrijește așa fel încît comandantul navei sale să fie obligat, atunci cînd este practic cu putință și dacă este posibil mai înainte de a intra în marea teritorială a statului destinatar, avînd la bord orice persoană pe care își propune să o predea, potrivit dispozițiilor paragrafului 1, să notifice autorităților statului destinatar intenția sa de a preda această persoană și motivele ce justifică această decizie.

3. Statul destinatar acceptă predarea numitei persoane, afară dacă are motive să creadă că convenția nu se aplică faptelor care motivează predarea și procedează potrivit dispozițiilor art. 7. Orice refuz de a primi o persoană trebuie să fie motivat.

4. Statul pavilionului se îngrijește ca să fie obligat comandantul navei sale să comunice autorităților statului destinatar elementele probatorii referitoare la infracțiunea prezumată, aflate în posesia sa.

5. Un stat destinatar, care a acceptat predarea unei persoane în conformitate cu dispozițiile paragrafului 3, poate, la rîndul său, să ceară statului pavilionului să accepte predarea acestei persoane. Statul de pavilion examinează o asemenea cerere și, dacă îi dă urmare, acționează în conformitate cu dispozițiile art. 7. Dacă statul pavilionului respinge o cerere, el comunică statului destinatar motivele pe care se sprijină această decizie.

ARTICOLUL 9

Nici o dispoziție a prezentei convenții nu afectează în nici un fel regulile dreptului internațional privind exercitarea competenței statelor în materie de anchetă sau de executare la bord referitoare la navele care nu arborează pavilionul lor.

ARTICOLUL 10

1. Statul parte pe teritoriul căruia autorul sau autorul prezumat al infracțiunii este descoperit este obligat, în cazul în care se aplică art. 6, dacă el nu-l extrădează, să supună pricina, fără întîrziere și fără nici o excepție, indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu săvîrșită pe teritoriul său, autorităților sale competente pentru exercitarea acțiunii penale potrivit unei proceduri conforme cu legislația acestui stat. Aceste autorități pronunță decizia lor în aceleași condiții ca pentru oricare altă infracțiune cu caracter grav în conformitate cu legile acestui stat.

2. Orice persoană împotriva căreia este pornită o procedură următoare uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 3 se bucură de garanția unui tratament echitabil în toate fazele procedurii, inclusiv beneficiul tuturor drepturilor și garanțiilor prevăzute pentru o asemenea procedură în legile statului pe teritoriul căruia se află.

ARTICOLUL 11

1. Infracțiunile prevăzute la art. 3 sînt de drept incluse printre motivele de extrădare în toate tratatele de extrădare încheiate între statele părți. Statele părți se angajează să cuprindă aceste infracțiuni printre cazurile de extrădare în orice tratat de extrădare ce s-ar încheia între ele.

2. Dacă un stat parte care supune extrădarea existenței unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, statul parte solicitat are latitudinea să considere că prezenta convenție constituie baza juridică a extrădării în ce privește infracțiunile prevăzute la art. 3. Extrădarea este subordonată celorlalte condiții prevăzute în dreptul statului parte solicitat.

3. Statele părți care nu subordonează extrădarea existenței unui tratat recunosc infracțiunile prevăzute la art. 3 drept cazuri de extrădare între ele în condițiile prevăzute de dreptul statului solicitat.

4. Dacă este necesar, între statele părți, infracțiunile prevăzute la art. 3 sînt considerate, în vederea extrădării, ca fiind comise atît la locul unde s-au produs, cît și într-un loc pendinte de jurisdicția statului parte care cere extrădarea.

5. Un stat parte care primește mai mult decît o cerere de extrădare emanînd de la state care și-au stabilit competența, potrivit dispozițiilor art. 7, și care hotărăște să nu treacă la urmărire ține seama, observînd toate formele, atunci cînd alege statul căruia autorul sau autorul prezumat al infracțiunii trebuie să fie extrădat, de interesele și răspunderile statului parte al cărui pavilion îl arbora nava în momentul comiterii infracțiunii.

6. Cînd examinează o cerere de extrădare prezentată în temeiul prezentei convenții referitoare la autorul prezumat al unei infracțiuni, statul solicitat ține seama, observînd toate formele, de problema de a ști dacă această persoană își poate exercita drepturile sale, astfel cum sînt prevăzute la paragraful 3 al art. 7, în statul reclamant.

7. În ceea ce privește infracțiunile definite în prezenta convenție, dispozițiile tuturor tratatelor și acordurilor de extrădare încheiate între statele părți sînt modificate între statele părți în măsura în care ele sînt incompatibile cu prezenta convenție.

ARTICOLUL 12

1. Statele părți își acordă asistență judiciară cît mai cuprinzătoare cu putință în orice procedură penală referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 3, inclusiv pentru obținerea elementelor probatorii de care dispun și care sînt necesare în folosul procedurii.

2. Statele părți se achită de obligațiile lor decurgînd din paragraful 1 în conformitate cu orice tratat de asistență judiciară ce poate exista între ele. În lipsa unui atare tratat, statele părți își acordă această asistență în conformitate cu legislația lor națională.

ARTICOLUL 13

1. Statele părți colaborează la prevenirea infracțiunilor prevăzute la art. 3, între altele:

a) luînd toate măsurile posibile pentru prevenirea pregătirii, pe teritoriile lor respective, a unor infracțiuni menite a fi comise în interiorul sau în afara teritoriilor lor;

b) făcînd schimb de informații potrivit dispozițiilor legislației lor naționale și coordonînd măsurile administrative și alte măsuri luate, dacă este cazul, în scopul de a preveni săvîrșirea infracțiunilor prevăzute la art. 3.

2. Cînd navigația unui vas a fost întîrziată sau întreruptă, următor săvîrșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 3, oricare stat parte pe teritoriul căruia se află nava, pasagerii sau echipajul, trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a evita ca nava, pasagerii, echipajul ori încărcătura acesteia să nu fie reținute sau întîrziate nejustificat.

ARTICOLUL 14

Orice stat parte îndreptățit a crede că o infracțiune prevăzută la art. 3 va fi săvîrșită transmite, în conformitate cu legislația sa națională, cît mai degrabă cu putință, toate informațiile utile aflate în posesia sa statelor care, potrivit vederilor sale, ar fi statele care și-au stabilit competența lor în conformitate cu art. 6.

ARTICOLUL 15

1. Orice stat parte comunică cît mai degrabă cu putință secretarului general, conform legislației sale naționale, toate informațiile utile aflate în posesia sa privitoare:

a) la împrejurările infracțiunii;

b) la măsurile luate în aplicarea paragrafului 2 al art. 13;

c) la măsurile luate față de autorul sau autorul prezumat al infracțiunii și, îndeosebi, la rezultatul oricărei proceduri de extrădare sau altei proceduri judiciare.

2. Statul parte în care o acțiune penală a fost pornită împotriva autorului prezumat al infracțiunii, comunică, în conformitate cu legislația sa națională, rezultatul definitiv al acesteia secretarului general.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...