Back

Organizaţia Internaţională a Muncii - OIM

Convenţia nr. 168/1988 privind promovarea angajării şi proiecţia contra şomajului, 1988*)

În vigoare de la 25.11.1992

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a reunit la 1 iunie 1988 în cea de-a 75-a sesiune a sa,

subliniind importanţa muncii şi a angajării productive în cadrul întregii societăţi, ţinînd cont nu numai de resursele pe care le creează pentru comunitate, dar şi de veniturile pe care le aduc lucrătorilor, de rolul social care li se conferă şi de sentimentul de satisfacţie personală care derivă din aceasta,

amintind normele internaţionale existente în domeniul angajării şi al protecţiei contra şomajului (Convenţia şi Recomandarea privind şomajul, 1934; Recomandarea privind şomajul (tineri), 1935; Recomandarea privind garantarea mijloacelor de existenţă, 1944; Convenţia privind securitatea socială (norme minime), 1952; Convenţia şi Recomandarea privind politica de angajare, 1964; Convenţia şi Recomandarea privind valorificarea resurselor umane, 1975; Convenţia şi Recomandarea privind administraţia muncii, 1978; Recomandarea privind politica angajării (dispoziţii complementare) 1984,

considerînd că amploarea şomajului şi a subangajării afectează diverse ţări din lume în toate stadiile de dezvoltare şi în special problemele tinerilor, dintre care un mare număr este în căutarea unui prim loc de muncă,

considerînd că de la adoptarea instrumentelor internaţionale referitoare la protecţia contra şomajului, menţionate mai sus, s-au produs în legislaţia şi practica a numeroase state membre importante evoluţii care fac necesară revizuirea normelor existente, în special Convenţia asupra şomajului, 1934, şi adoptarea de noi norme internaţionale referitoare la promovarea deplinei angajări, productive şi liber alese, prin toate mijloacele potrivite, inclusiv securitatea socială,

notînd că dispoziţiile referitoare la prestaţiile de şomaj ale Convenţiei privind securitatea socială (norme minime), 1952, fixează un nivel de protecţie depăşit azi de cea mai mare, parte a regimurilor de indemnizaţie existente în ţările industrializate şi că n-au fost încă completate cu norme mai avansate, spre deosebire de cele referitoare la alte prestaţii, dar că principiile pe care se bazează această convenţie rămîn valabile şi că normele sale pot să mai constituie încă un obiectiv ce trebuie atins de către anumite ţări în dezvoltare, în măsură să instituie un regim de indemnizaţii de şomaj,

recunoscînd că politicile care determină o creştere economică susţinută şi neinflaţionistă, o reacţie suplă la schimbări, precum şi la crearea şi promovarea tuturor formelor de angajare productivă şi liber aleasă, inclusiv micile întreprinderi, cooperativele, lucrătorii independenţi şi iniţiativele locale în favoarea angajării, chiar şi prin redistribuirea resurselor actualmente consacrate finanţării activităţilor de asistenţă pură, în favoarea activităţilor apte de a promova angajarea, în special orientarea, formarea şi reeducarea profesională, oferă cea mai bună protecţie contra efectelor nefaste ale şomajului involuntar, că totuşi şomajul involuntar există şi că este necesar, în consecinţă, să se facă astfel încît sistemele de securitate socială să aducă un ajutor angajărilor şi un sprijin economic persoanelor care şomează din motive involuntare,

după ce a hotărît să adopte diverse propuneri referitoare la promovarea angajării şi a securităţii sociale, problemă care constituie cel de-al cincilea punct pe ordinea de zi a sesiunii, tocmai în vederea revizuirii Convenţiei privind şomajul, 1934,

considerînd că aceste propuneri ar trebui să ia forma unei convenţii internaţionale,

adoptă, la 21 iunie 1988, următoarea convenţie, care va fi denumită Convenţie privind promovarea angajării şi protecţia contra şomajului, 1988.

Partea I Dispoziţii generale

ARTICOLUL 1

În sensul prezentei convenţii:

a) termenul legislaţie cuprinde legi şi reglementări, precum şi dispoziţii statutare în materie de securitate socială;

b) termenul prescris înseamnă determinat prin sau în virtutea legislaţiei naţionale.

ARTICOLUL 2

Orice stat membru trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a-şi coordona regimul de protecţie contra şomajului şi politica sa de angajare. În acest scop, trebuie vegheat ca regimul său de protecţie contra şomajului şi, în special, modalităţile de indemnizare pentru şomaj să contribuie la promovarea deplinei angajări, productive şi liber alese, şi să nu aibă ca efect descurajarea celor ce angajează de a oferi şi a lucrătorilor de a căuta o angajare productivă.

ARTICOLUL 3

Dispoziţiile prezentei convenţii trebuie să fie puse în aplicare în consultare şi în colaborare cu organizaţiile celor ce angajează şi ale lucrătorilor, în conformitate cu practica naţională.

ARTICOLUL 4

1. Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie poate, printr-o declaraţie care însoţeşte ratificarea sa, să excludă de la angajamentul care rezultă din această ratificare dispoziţiile părţii a VII-a.

2. Orice stat membru care a făcut o astfel de declaraţie poate să o anuleze oricînd printr-o declaraţie ulterioară.

ARTICOLUL 5

1. Orice stat membru poate, printr-o declaraţie care însoţeşte ratificarea, să-şi rezerve dreptul la cel mult 2 derogări temporare prevăzute la paragraful 4 al art. 10, la paragraful 3 al art. 11, la paragraful 2 al art. 15, la paragraful 2 al art. 18, la paragraful 4 al art. 19, la paragraful 2 al art. 23, la paragraful 2 al art. 24 şi la paragraful 2 al art. 25. Această declaraţie trebuie să enunţe motivele care justifică aceste derogări.

2. Contrar dispoziţiilor de la paragraful 1, un membru, a cărui aplicare limitată a sistemului de securitate socială o justifică, poate, printr-o declaraţie care însoţeşte ratificarea sa, să-şi rezerve dreptul derogărilor temporare prevăzute la paragraful 4 al art. 10, la paragraful 3 al art. 11, la paragraful 2 al art. 15, la paragraful 2 al art. 18, la paragraful 4 al art. 19, la paragraful 2 al art. 23, la paragraful 2 al art. 24 şi la paragraful 2 al art. 25. Această declaraţie trebuie să enunţe motivele care justifică aceste derogări.

3. Orice stat membru care face o declaraţie pentru aplicarea paragrafului 1 sau a paragrafului 2, în rapoartele asupra aplicării prezentei convenţii pe care le prezintă în virtutea art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, trebuie să facă cunoscut, în legătură cu fiecare dintre derogările al căror beneficiu şi l-a rezervat:

a) fie că motivele pe care le-a avut pentru acest lucru continuă să existe;

b) fie că renunţă, începînd de la o dată determinată, să se prevaleze de derogarea respectivă.

4. Orice stat membru care face o declaraţie pentru aplicarea paragrafului 1 sau a paragrafului 2 va trebui, în funcţie de obiectul declaraţiei sale şi atunci cînd circumstanţele o vor permite:

a) să acopere eventualitatea şomajului parţial;

b) să mărească numărul de persoane protejate;

c) să majoreze cuantumul indemnizaţiilor;

d) să reducă durata perioadei de aşteptare;

e) să extindă durata de plată a indemnizaţiilor;

f) să adapteze regimurile legale de securitate socială la condiţiile activităţii profesionale a lucrătorilor care lucrează cu program redus;

g) să se străduiască să garanteze îngrijiri medicale beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj şi persoanelor din sarcina lor;

h) să se străduiască să garanteze luarea în considerare a perioadelor în cursul cărora aceste indemnizaţii sînt plătite în vederea achiziţionării dreptului la prestaţii de securitate socială şi, dacă este cazul, pentru calculul prestaţiilor de invaliditate, de bătrîneţe şi de urmaşi.

ARTICOLUL 6

1. Orice stat membru trebuie să garanteze egalitatea de tratament tuturor persoanelor protejate, fără discriminare bazată pe rasă, culoare, sex, religie, opinie politică, ascendenţă naţională, naţionalitate, origine etnică sau socială, invaliditate sau vîrstă.

2. Dispoziţiile paragrafului 1 nu se opun adoptării de măsuri speciale care sînt justificate de către situaţia unor grupuri determinate, în cadrul regimurilor vizate la paragraful 2 al art. 12, sau destinate să răspundă necesităţilor specifice ale unor categorii de persoane care întîmpină probleme speciale pe piaţa muncii, în special grupurile dezavantajate, şi nici încheierii de acorduri bilaterale sau multilaterale între state referitoare la prestaţiile de şomaj pe o bază de reciprocitate.

Partea a II-a Promovarea angajării productive

ARTICOLUL 7

Orice stat membru trebuie să formuleze ca obiectiv prioritar o politică care vizează promovarea deplinei angajări, productive şi liber alese, prin toate mijloacele adecvate, inclusiv securitatea socială. Aceste mijloace ar trebui să includă, în special, serviciile de angajare, pregătire şi orientare profesională.

ARTICOLUL 8

1. Orice stat membru trebuie să se străduiască să stabilească, sub rezerva legislaţiei şi a practicii naţionale, măsuri speciale pentru promovarea posibilităţilor adiţionale de angajare şi de ajutor pentru angajare şi să înlesnească angajarea productivă şi liber aleasă a unor categorii determinate de persoane dezavantajate, care au sau sînt susceptibile de a avea dificultăţi pentru găsirea unei angajări durabile, aşa cum sînt femeile, tinerii lucrători, persoanele handicapate, muncitorii în vîrstă, şomerii de lungă durată, muncitorii emigranţi cu statut legal şi muncitorii afectaţi de schimbările structurale.

2. Orice stat membru trebuie să specifice în rapoartele sale, în baza art. 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, categoriile de persoane în favoarea cărora se obligă să promoveze măsuri de angajare.

3. Orice stat membru trebuie să se străduiască să extindă în mod progresiv promovarea angajării productive la un număr mai mare de categorii decît cel care era acoperit la origine.

ARTICOLUL 9

Măsurile vizate prin prezentă parte trebuie să se inspire din Convenţia şi Recomandarea asupra valorificării resurselor umane, 1975 şi ale Recomandării privind politica angajării (dispoziţii complementare), 1984.

Partea a III-a Eventualităţi acoperite

ARTICOLUL 10

1. Eventualităţile acoperite trebuie să cuprindă, în condiţii prestabilite, şomajul complet, definit ca o pierdere a cîştigului datorată imposibilităţii de a obţine o angajare convenabilă, ţinînd cont de dispoziţiile paragrafului 2 al art. 21, pentru o persoană capabilă de a lucra, disponibilă pentru muncă şi efectiv în căutare de angajare.

2. Orice stat membru trebuie să se străduiască să extindă protecţia convenţiei, în condiţii prestabilite, la următoatele eventualităţi:

a) pierderea cîştigului, datorată şomajului parţial, definit ca o reducere temporară a duratei normale sau legale de lucru;

b) suspendarea sau reducerea cîştigului, datorată unei suspendări temporare a lucrului, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

3. Orice stat membru trebuie, în afară de acestea, să se străduiască să prevadă acordarea de indemnizaţii lucrătorilor cu program redus, care sînt efectiv în căutare de o angajare cu program normal de lucru. Totalul indemnizaţiilor şi cîştigurilor provenind din angajarea lor cu program redus poate fi de natură să-i determine să caute o angajare cu program normal.

4. Atunci cînd o declaraţie făcută în virtutea art. 5 este în vigoare, aplicarea paragrafelor 2 şi 3 poate fi amînată.

Partea a IV-a Persoane protejate

ARTICOLUL 11

1. Persoanele protejate trebuie să cuprindă categorii prestabilite de salariaţi, care să formeze,în total, cel puţin 85% din ansamblul salariaţilor, inclusiv agenţii deţinînd funcţii publice şi ucenicii.

2. Contrar dispoziţiilor paragrafului 1, agenţii deţinînd funcţii publice, a căror angajare este garantată prin legislaţia naţională pînă la vîrstă normală de pensionare, pot fi excluşi de la protecţie.

3. Atunci cînd o declaraţie făcută în virtutea art. 5 este în vigoare, persoanele protejate trebuie să cuprindă:

a) fie categorii prescrise de salariaţi, care să formeze, în total, cel puţin 50% din ansamblul salariaţilor;

b) fie, dacă nivelul de dezvoltare o justifică în mod special, categorii prescrise de salariaţi, care să formeze, în total, cel puţin 50% din ansamblul salariaţilor care lucrează în întreprinderi industriale care folosesc cel puţin 20 de persoane angajate.

Partea a V-a Metode de protecţie

ARTICOLUL 12

1. Orice stat membru poate determina metoda sau metodele de protecţie pe care le-a ales pentru a pune în aplicare dispoziţiile convenţiei, fie că este vorba de regimuri contributive sau necontributive, sau de combinarea unor astfel de regimuri, cu condiţia să nu se dispună altfel prin prezenta convenţie.

2. Totuşi, dacă legislaţia unui stat membru protejează pe toţi rezidenţii ale căror resurse în timpul eventualităţii nu exced limitele prescrise, protecţia acordată poate fi limitată în funcţie de resursele beneficiarului şi familiei sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 16.

Partea a VI-a Atribuirea de indemnizaţii

ARTICOLUL 13

Prestaţiile acordate şomerilor sub formă de plăţi periodice pot fi legate de metodele de protecţie.

ARTICOLUL 14

În cazul şomajului complet trebuie acordate indemnizaţii sub formă de plăţi periodice, calculate astfel încît să furnizeze beneficiarului o indemnizaţie parţială şi tranzitorie a pierderii cîştigului şi să evite, în acelaşi timp, efectele descurajatoare pentru căutarea unui loc de muncă şi crearea de locuri de muncă.

ARTICOLUL 15

1. În cazul şomajului complet şi al suspendării cîştigului datorat unei încetări temporare a lucrului, fără încetarea raportului de muncă, dacă această ultimă eventualitate este acoperită, trebuie să se acorde indemnizaţii sub formă de plăţi periodice calculate în modul următor:

a) atunci cînd aceste indemnizaţii sînt determinate în raport cu cotizaţiile vărsate de către persoana protejată sau în numele său, sau cu cîştigul anterior, ele trebuie fixate la cel puţin 50% din cîştigul anterior, în limita eventuală a maximului indemnizaţiei sau cîştigului, legate, de exemplu, de salariul unui muncitor calificat sau de salariul mediu al lucrătorilor din regiunea respectivă;

b) atunci cînd aceste indemnizaţii nu sînt stabilite în funcţie de cotizaţiile şi cîştigul anterior, ele trebuie fixate la cel puţin 50% din salariul minim legal sau din salariul pentru o muncă necalificată obişnuită, sau la un cuantum minim indispensabil pentru cheltuieli esenţiale, cuantumul cel mai mare trebuind să fie reţinut.

2. Atunci cînd o declaraţie făcută în virtutea art. 5 este în vigoare, cuantumul indemnizaţiilor trebuie să fie cel puţin egal cu:

a) fie 45% din cîştigul anterior;

b) fie 45% din salariul minim legal sau din salariul unui muncitor necalificat obişnuit, fără ca acest procentaj să poată fi inferior cuantumului minimal indispensabil pentru cheltuielile esenţiale.

3. Dacă acest lucru este potrivit, procentajele specificate la paragrafele 1 şi 2 pot fi atinse comparînd plăţile periodice, fără impozit şi cotizaţie, cu cîştigul fără impozit şi cotizaţie.

ARTICOLUL 16

Contrar dispoziţiilor art. 15, indemnizaţiile acordate după durata iniţială specificată la alin. a) al paragrafului 2 al art. 19, precum şi indemnizaţiile acordate de către un stat membru vizat la paragraful 2 al art. 12 pot fi fixate ţinînd cont de alte resurse de care dispune beneficiarul şi familia sa, dincolo de o limită stabilită, în funcţie de un barem prestabilit. În orice caz, aceste indemnizaţii, combinate cu orice alte prestaţii la care ei pot avea dreptul, trebuie să le garanteze condiţii de existenţă sănătoase şi convenabile în funcţie de normele naţionale.

ARTICOLUL 17

1. Dacă legislaţia unui stat membru subordonează dreptul la indemnizaţiile de şomaj îndeplinirii unui stagiu, acest stagiu nu trebuie să depăşească durata considerată necesară pentru a evita abuzurile.

2. Orice stat membru trebuie să se străduiască să adapteze stagiul la condiţiile de activitate profesională a lucrătorilor sezonieri.

ARTICOLUL 18

1. Dacă legislaţia unui stat membru prevede că indemnizaţiile nu încep a fi acordate în caz de şomaj complet decît la expirarea unui termen de aşteptare, durata acestui termen nu trebuie să depăşească 7 zile.

2. Atunci cînd o declaraţie făcută în virtutea art. 5 este în vigoare, durata termenului de aşteptare nu trebuie să depăşească 10 zile.

3. Atunci cînd este vorba de lucrători sezonieri, termenul de aşteptare prevăzut la paragraful 1 poate fi adaptat la condiţiile activităţii lor profesionale.

ARTICOLUL 19

1. Indemnizaţiile acordate în caz de şomaj complet şi de suspendare a cîştigului, datorate unei încetări temporare a lucrului fără încetarea raportului de muncă, trebuie să fie vărsate pe toată durata acestor eventualităţi.

2. Totuşi, în caz de şomaj complet:

a) durata iniţială a acordării indemnizaţiilor vizate la art. 15 poate fi limitată la 26 de săptămîni pentru cazurile de şomaj sau la 39 de săptămîni în cursul întregii perioade de 24 de luni;

b) în caz de prelungire a şomajului, la expirarea acestei perioade iniţiale de indemnizaţie, durata de acordare a indemnizaţiilor calculate, eventual, în funcţie de resursele beneficiarului şi ale familiei sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 16, poate fi limitată la o perioadă stabilită.

3. Dacă legislaţia unui stat membru prevede că durata iniţială a acordării indemnizaţiilor vizate la art. 15 este eşalonată în funcţie de durata stagiului, media duratelor prevăzute pentru acordarea indemnizaţiilor trebuie să ajungă la cel puţin 26 de săptămîni.

4. Atunci cînd o declaraţie făcută în virtutea art. 5 este în vigoare, durata de acordare a indemnizaţiilor poate fi limitată la 13 săptămîni în cursul unei perioade de 12 luni sau la o medie de 13 săptămîni, dacă legislaţia prevede că durata iniţială de acordare este eşalonată în funcţie de durata stagiului.

5. În cazul vizat la alin. b) al paragrafului 2, orice stat membru trebuie să depună eforturi pentru a acorda celor interesaţi un ajutor suplimentar adecvat, spre a le permite să regăsească o angajare productivă şi liber aleasă, în special recurgînd la măsuri specificate în partea a II-a.

6. Durata plăţii indemnizaţiilor acordate lucrătorilor sezonieri poate fi adaptată condiţiilor activităţii lor profesionale, fără a prejudicia dispoziţiile alin. b) al paragrafului 2.

se încarcă...