Back

Act Internaţional

Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 10.12.1984 *)

În vigoare de la 10.10.1990

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Statele părţi la prezenta convenţie,

considerînd că, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertăţii, al justiţiei şi al păcii în lume,

recunoscînd că aceste drepturi decurg din demnitatea inerentă persoanei umane,

avînd în vedere că statele sînt obligate, în virtutea cartei, în special a art. 55, să încurajeze respectul universal efectiv al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale,

ţinînd seama de art. 5 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi de art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care, ambele, prevăd că nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

ţinînd seama deopotrivă de Declaraţia asupra protecţiei tuturor persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de adunarea generală la 9 decembrie 1975,

dorind să sporească eficacitatea luptei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în lumea întreagă,

au convenit cele ce urmează:

Partea întîi

ARTICOLUL 1

1. În sensul prezentei convenţii, termenul tortură înseamnă orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau astfel de suferinţe sînt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referă la durerea ori suferinţele rezultînd exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.

2. Acest articol nu aduce atingere nici unui instrument internaţional sau legi naţionale care conţine ori poate să conţină dispoziţii de mai largă cuprindere.

ARTICOLUL 2

1. Fiecare stat parte ia măsuri legislative, administrative, judiciare şi alte măsuri eficace pentru a împiedica săvîrşirea de acte de tortură pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa.

2. Nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.

3. Ordinul unui superior sau al unei autorităţi publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura.

ARTICOLUL 3

1. Nici un stat parte nu va expulza, nu va reîntoarce, nici nu va extrăda o persoană către un alt stat în care există motive serioase de a crede că acolo ea riscă să fie supusă la tortură.

2. Pentru a stabili dacă există asemenea motive, autorităţile competente vor ţine seama de toate consideraţiile pertinente, inclusiv, dacă este cazul, de existenţa, în statul vizat, a unui ansamblu de violări sistematice ale drepturilor omului, grave, flagrante sau de proporţii.

ARTICOLUL 4

1. Fiecare stat parte veghează ca toate actele de tortură să constituie infracţiuni în raport cu dreptul său penal. Se va proceda tot astfel în legătură cu tentativa de a săvîrşi tortura sau cu orice act, comis de orice persoană, care constituie complicitate sau participare la actul de tortură.

2. Fiecare stat parte consideră aceste infracţiuni ca fiind pasibile de pedepse corespunzătoare, dată fiind gravitatea lor.

ARTICOLUL 5

1. Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa de a soluţiona infracţiunile vizate de art. 4, în următoarele cazuri:

a) cînd infracţiunea a fost comisă pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia acelui stat ori la bordul aeronavelor sau navelor înmatriculate în acel stat;

b) cînd autorul bănuit al infracţiunii este un resortisant al acelui stat;

c) cînd victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta din urmă consideră că este oportun.

2. Fiecare stat parte ia, de asemenea, măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa cu privire la acele infracţiuni, în cazul cînd autorul bănuit al acestora se găseşte pe oricare teritoriu de sub jurisdicţia sa şi de unde acel stat nu îl extrădează conform art. 8 către unul din statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol.

3. Prezenta convenţie nu înlătură nici o competenţă penală exercitată potrivit legilor naţionale.

ARTICOLUL 6

1. Dacă apreciază că împrejurările o justifică, după ce a examinat informaţiile de care dispune, fiecare stat parte pe teritoriul căruia se găseşte o persoană bănuită de a fi săvîrşit o infracţiune prevăzută la art. 4 asigură arestarea acestei persoane sau ia orice alte măsuri juridice necesare pentru a-i asigura prezenţa. Acest arest şi aceste măsuri trebuie să fie conforme cu legislaţia acelui stat; ele nu pot fi menţinute decît pe perioada necesară declanşării urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.

2. Statul menţionat mai sus procedează imediat la o anchetă preliminară în vederea stabilirii faptelor.

3. Orice persoană arestată în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol poate comunica imediat cu cel mai apropiat reprezentant autorizat al statului a cărui cetăţenie o are sau, dacă este vorba de o persoană apatridă, cu reprezentantul statului unde acesta îşi are în mod obişnuit reşedinţa.

4. Cînd un stat a pus sub arest o persoană conform dispoziţiilor prezentului articol, el va anunţa imediat despre această măsură, precum şi despre împrejurările care au justificat-o, statele vizate la paragraful 1 al art. 5. Statul care procedează la ancheta preliminară prevăzută de paragraful 2 al prezentului articol comunică de urgenţă concluziile sale acelor state şi le face cunoscut dacă înţelege să-şi exercite competenţa.

ARTICOLUL 7

1. Statul parte pe teritoriul sub a cărui jurisdicţie este descoperit autorul bănuit al unei infracţiuni vizate de art. 4, dacă nu-l extrădează pe acesta din urmă, supune cazul, în situaţiile prevăzute de art. 5, autorităţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale.

2. Aceste autorităţi vor lua decizia în aceleaşi condiţii ca pentru orice infracţiune de drept comun care are caracter grav potrivit dreptului acestui stat. În cazurile prevăzute la paragraful 2 al art. 5, regulile de probaţiune care se aplică urmăririi şi condamnării nu vor fi în nici un caz mai puţin riguroase decît cele care se aplică în cazurile prevăzute la paragraful 1 al art. 5.

3. Orice persoană urmărită pentru vreuna din infracţiunile prevăzute la art. 4 beneficiază de garanţia unui tratament echitabil în toate stadiile procedării.

ARTICOLUL 8

1. Infracţiunile prevăzute de art. 4 sînt de plin drept cuprinse în oricare tratat de extrădare încheiat între state părţi. Statele părţi se angajează să cuprindă acele infracţiuni în orice tratat de extrădare care s-ar încheia între ele.

2. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, el poate considera prezenta convenţie ca reprezentînd baza juridică a extrădării în ceea ce priveşte acele infracţiuni. Extrădarea este subordonată celorlalte condici prevăzute de către dreptul statului solicitat.

3. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc acele infracţiuni ca fiind cazuri de extrădare între ele în condiţiile prevăzute de dreptul statului solicitat.

4. Între state părţi acele infracţiuni sînt considerate, în scopul extrădării, ca fiind comise atît la locul săvîrşirii lor, cît şi pe teritoriul sub jurisdicţia statelor obligate să-şi atribuie competenţa în virtutea paragrafului 1 al art. 5.

ARTICOLUL 9

1. Statele părţi îşi acordă asistenţa (cooperarea) judiciară reciprocă cea mai larg posibilă în orice procedură penală referitoare la infracţiunile prevăzute de art. 4, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea tuturor elementelor de probă de care dispun şi care sînt necesare procedurii.

2. Statele părţi îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin potrivit paragrafului 1 al prezentului articol, în conformitate cu orice tratat de cooperare (asistenţă) judiciară care poate exista între ele.

ARTICOLUL 10

1. Fiecare stat parte se va îngriji ca datele şi informaţiile referitoare la interdicţia torturii să facă parte integrantă din programul de instruire a personalului civil sau militar însărcinat cu aplicarea legilor, personalului medical, agenţilor autorităţii publice şi altor persoane care pot interveni în paza, interogatoriul sau tratamentul oricărui individ reţinut, arestat sau încarcerat sub orice formă.

2. Fiecare stat parte îşi include această interdicţie printre regulile sau restricţiile edictate în ceea ce priveşte obligaţiile şi atribuţiile unor asemenea persoane.

ARTICOLUL 11

Fiecare stat parte va exercita o supraveghere sistematică asupra regulilor, instrucţiunilor, metodelor şi practicilor interogatoriului şi asupra dispoziţiilor privind paza şi tratamentul persoanelor reţinute, arestate sau încarcerate sub orice formă, pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa, în scopul de a evita orice caz de tortură.

ARTICOLUL 12

Fiecare stat parte veghează ca autorităţile competente să procedeze imediat la o anchetă imparţială ori de cîte ori există motive rezonabile să se creadă că un act de tortură a fost comis pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa.

ARTICOLUL 13

Fiecare stat parte va asigura oricărei persoane care pretinde că a fost supusă torturii pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa dreptul de a face plângere în faţa autorităţilor competente ale acelui stat, care vor proceda imediat şi imparţial la examinarea cauzei sale.

Se vor lua măsuri pentru a asigura protecţia reclamantului şi a martorilor împotriva oricăror rele tratamente sau oricărei intimidări intervenite ca efect al plîngerii depuse sau al oricărei depoziţii date.

ARTICOLUL 14

Fiecare stat parte garantează, în sistemul său juridic, victimei unui act de tortură, dreptul de a obţine reparaţie şi de a fi indemnizată în mod echitabil şi de o manieră adecvată, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cît mai complet posibilă. În cazul decesului victimei ca urmare a unui act de tortură, avînzii-cauză ai acesteia au dreptul la despăgubiri.

Prezentul articol nu exclude nici un drept la despăgubiri pe care l-ar putea avea victima sau orice altă persoană în virtutea legilor naţionale.

ARTICOLUL 15

Fiecare stat parte veghează ca nici o declaraţie care s-a stabilit că a fost obţinută prin tortură să nu poată fi invocată ca element de probă în vreo procedură, dacă acest lucru nu este îndreptat chiar împotriva persoanei acuzate de tortură, cu scopul de a se stabili că declaraţia a fost făcută.

ARTICOLUL 16

1. Fiecare stat parte se angajează să interzică, în oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa, orice alte acte cauzatoare de suferinţe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante care nu sînt acte de tortură în sensul definit la art. 1, atunci cînd asemenea acte sînt săvârşite de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană acţionînd cu titlu oficial sau la instigarea sa ori cu consimţămîntul său expres sau tacit. În mod special, obligaţiile enunţate la art. 10, 11, 12 şi 13 sînt aplicabile ca urmare a înlocuirii menţiunii torturii prin menţiunea altor forme de suferinţe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante.

2. Dispoziţiile prezentei convenţii nu afectează dispoziţiile nici unui alt instrument internaţional sau lege naţională care interzic pedepsele ori tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante ori care se referă la extrădare sau expulzare.

Partea a doua

ARTICOLUL 17

1. Se instituie un Comitet contra torturii (denumit în continuare comitet), ale cărui funcţii sînt definite mai jos. Comitetul se compune din zece experţi de înaltă moralitate şi care posedă o competenţă recunoscută în domeniul drepturilor omului, care sînt mandataţi cu titlu personal. Experţii sînt aleşi de către statele părţi, ţinîndu-se seama de o repartiţie geografică echitabilă şi de interesul pe care îl prezintă participarea la lucrările comitetului a unor persoane avînd experienţă juridică.

2. Membrii comitetului sînt aleşi prin vot secret de pe o listă de candidaţi desemnaţi de către statele părţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat ales dintre resortisanţii săi. Statele părţi ţin cont de interesul care există de a desemna pe acei candidaţi care să fie în acelaşi timp membri ai Comitetului drepturilor omului instituit în temeiul Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi care să fie dispuşi a face parte din Comitetul contra torturii.

3. Membrii comitetului sînt aleşi în cursul reuniunilor bienale ale statelor părţi convocate de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care cvorumul este constituit din două treimi ale statelor părţi, sînt aleşi membrii ai comitetului candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor statelcr părţi prezenţi şi votanţi.

4. Prima alegere va avea loc cel mai tîrziu în şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii. Cu cel puţin patru luni înainte de data fiecărei alegeri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite trimite o scrisoare statelor părţi pentru a le invita să-şi prezinte candidaturile într-un termen de trei luni. Secretarul general întocmeşte o listă în ordinea alfabetică a tuturor candidaţilor astfel desemnaţi, cu indicarea statelor părţi care i-au desemnat, şi o comunică statelor părţi.

5. Membrii comitetului sînt aleşi pe o perioadă de patru ani. Ei sînt reeligibili dacă sînt propuşi din nou. Totuşi, mandatul a cinci dintre membrii aleşi cu ocazia primei alegeri va înceta la capătul a doi ani; imediat după prima alegere, numele acestor cinci membri va fi tras la sorţi de către preşedintele reuniunii menţionate la paragraful 3 al prezentului articol.

6. Dacă un membru al comitetului decedează, este demis din funcţiile sale ori nu mai este în măsură din orice alt motiv să se achite de atribuţiile sale în comitet, statul parte care l-a desemnat numeşte dintre resortisanţii săi un alt expert care va funcţiona în comitet restul perioadei de mandat rămas de exercitat, sub rezerva aprobării majorităţii statelor părţi. Această aprobare este considerată ca obţinută, cu condiţia ca jumătate din statele părţi sau mai mult să nu formuleze o opinie defavorabilă într-un termen de şase săptămîni socotite din momentul cînd ele au fost informate de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite despre numirea propusă.

7. Statele părţi preiau în sarcina lor cheltuielile membrilor comitetului, pentru perioada cînd aceştia se achită de funcţiile lor în comitet.

ARTICOLUL 18

1. Comitetul îşi alege biroul pentru o perioadă de doi ani. Membrii biroului sînt reeligibili.

2. Comitetul îşi stabileşte el însuşi regulamentul său interior; acesta trebuie, totuşi, să conţină mai ales următoarele dispoziţii:

a) cvorumul se compune din şase membri;

b) deciziile comitetului sînt luate cu majoritatea membrilor prezenţi.

3. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pune la dispoziţia comitetului personalul şi instalaţiile materiale care îi sînt necesare pentru a se achita în mod eficace de funcţiile care i-au fost încredinţate în virtutea prezentei convenţii.

4. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite convoacă membrii comitetului pentru prima reuniune. După prima sa reuniune, comitetul se reuneşte de fiecare dată conform celor prevăzute în regulamentul său interior.

5. Statele părţi preiau în sarcina lor cheltuielile ocazionate de ţinerea reuniunilor statelor părţi şi ale comitetului, inclusiv rambursarea la Organizaţia Naţiunilor Unite a oricăror cheltuieli cum sînt cheltuielile de personal şi costul instalaţiilor materiale pe care organizaţia le-ar fi angajat conform paragrafului 3 din prezentul articol.

ARTICOLUL 19

1. Statele părţi prezintă comitetului, prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, rapoarte asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a-şi îndeplini angajamentele asumate potrivit prezentei convenţii, într-un termen de un an calculat de la intrarea în vigoare a convenţiei pentru statul parte interesat, în continuare, statele părţi prezintă rapoarte complementare, la fiecare patru ani, asupra tuturor noilor măsuri luate, precum şi orice alte rapoarte cerute de comitet.

2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite transmite rapoartele tuturor statelor părţi.

3. Fiecare raport va fi studiat de către comitet, care va putea face comentariile de ordin general asupra raportului pe care îl consideră adoptat şi care transmite acele comentarii statului parte în cauză. Acest stat parte va putea să comunice ca răspuns comitetului toate observaţiile pe care le consideră utile.

4. Comitetul poate hotărî, dacă apreciază necesar, să reproducă, în raportul anual pe care îl întocmeşte conform art. 24, toate comentariile formulate de el în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol, însoţite de observaţiile primite pe această temă de la statul parte interesat. Dacă statul parte interesat o va cere, comitetul va putea să reproducă şi raportul prezentat în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol.

ARTICOLUL 20

1. În cazul în care comitetul primeşte informaţii demne de crezut, care îi par să conţină indicaţii temeinice în sensul că pe teritoriul unui stat parte se practică în mod sistematic tortura, el va invita acel stat să coopereze în examinarea informaţiilor şi, în acest scop, să-i facă cunoscute observaţiile sale în această privinţă.

2. Ţinînd seama de toate observaţiile pe care le va prezenta eventual statul parte interesat, precum şi de orice alte informaţii pertinente de care dispune, comitetul poate, dacă apreciază că aceasta se justifică, să învestească pe unu sau mai mulţi membri ai săi cu sarcina de a proceda la o anchetă confidenţială şi de a-i face urgent un raport.

3. Dacă se efectuează o anchetă în virtutea paragrafului 2 din prezentul articol, comitetul caută cooperarea statului parte interesat. De acord cu acest stat parte, ancheta poate comporta şi o vizită pe teritoriul acestuia.

4. După ce a examinat concluziile membrului sau membrilor, care i-au fost prezentate în temeiul paragrafului 2 al prezentului articol, comitetul va transmite aceste concluzii statului parte interesat, împreună cu toate comentariile sau sugestiile pe care le apreciază necesare în raport cu situaţia dată.

5. Toate lucrările comitetului despre care se face menţiune la paragrafele 1-4 ale prezentului articol sînt confidenţiale şi, în toate etapele lucrărilor, se vor depune eforturi pentru a se obţine cooperarea statului parte. După ce aceste lucrări referitoare la ancheta întreprinsă în virtutea paragrafului 2 vor fi încheiate, comitetul va putea să hotărască, după consultări cu statul parte interesat, includerea unei relatări succinte asupra rezultatelor lucrărilor în raportul anual pe care îl va întocmi potrivit art. 24.

ARTICOLUL 21

1. Fiecare stat parte la prezenta convenţie poate, în virtutea prezentului articol, să declare în orice moment că recunoaşte competenţa comitetului de a primi şi examina comunicări prin care un stat parte pretinde că un alt stat parte nu se achită de obligaţiile care îi incumbă din prezenta convenţie. Aceste comunicări nu pot fi primite şi examinate conform prezentului articol decît dacă ele emană de la un stat parte care a făcut o declaraţie prin care recunoaşte, în ceea ce îl priveşte, competenţa comitetului. Comitetul nu va primi nici o comunicare referitoare la un stat parte care nu a făcut o asemenea declaraţie, în privinţa comunicărilor primite în virtutea prezentului articol, se aplică următoarea procedură:

a) Dacă un stat parte la prezenta convenţie apreciază că un alt stat, care este şi el parte la convenţie, nu aplică prevederile acesteia, poate, printr-o comunicare scrisă, să atragă atenţia acestui stat asupra chestiunii respective. Într-un termen de trei luni de la data primirii comunicării, statul destinatar va prezenta statului care i-a adresat comunicarea explicaţii sau orice alte declaraţii scrise elucidînd problema, care vor trebui să cuprindă, pe cît posibil şi util, indicaţii asupra regulilor de procedură şi a mijloacelor de recurs, fie deja utilizate, fie în instanţă, fie încă deschise;

b) Dacă, în termen de şase luni de la data primirii comunicării iniţiale de către statul destinatar, chestiunea nu este soluţionată în mod satisfăcător pentru cele două state părţi interesate, oricare dintre ele va avea dreptul să o supună comitetului, adresîndu-i acestuia o notificare, precum şi celuilalt stat interesat;

c) Comitetul nu va putea lua în examinare o chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol decît după ce s-a asigurat că toate căile interne de recurs disponibile au fost folosite şi epuizate, în conformitate cu principiile de drept internaţional general recunoscute. Această regulă nu se aplică în cazurile în care procedurile de recurs depăşesc termene rezonabile, nici în cazurile în care este puţin probabil că procedurile de recurs ar da satisfacţie persoanei care este victimă a violării prezentei convenţii;

d) Comunicările prevăzute de prezentul articol vor fi examinate de către comitet în şedinţe închise;

e) Sub rezerva prevederilor alin. c), comitetul îşi pune bunele sale oficii la dispoziţia statelor părţi interesate, cu scopul de a se ajunge la o soluţie amiabilă a chestiunii, întemeiată pe respectul obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie. În acest scop, comitetul poate, dacă apreciază oportun, să stabilească o comisie de conciliere ad-hoc.

f) În orice chestiune care îi este supusă în virtutea prezentului articol, comitetul poate să ceară statelor părţi interesate, vizate la alin. b), să-i furnizeze orice informaţie pertinentă;

g) Statele părţi interesate, vizate la alin. b), au dreptul de a fi reprezentate cu ocazia examinării chestiunii de către comitet şi de a prezenta observaţii verbal sau în scris ori sub o formă sau alta;

h) Comitetul trebuie să prezinte un raport în termen de 12 luni socotit din ziua cînd a primit notificarea prevăzută de alin. b);

i) Dacă s-a putut găsi o soluţie conformă cu prevederile alin. e), comitetul se limitează, în raportul său, la un scurt expozeu al faptelor şi al soluţiei la care s-a ajuns;

j) Dacă nu s-a putut găsi o soluţie conformă cu prevederile alin. e), comitetul se limitează, în raportul său, la un scurt expozeu al faptelor; textul observaţiilor serice şi procesul-verbal cuprinzînd observaţiile orale prezentate de către statele părţi interesate vor fi anexate la raport.

Pentru fiecare caz, raportul se comunică statelor părţi interesate.

2. Dispoziţiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state părţi la prezenta convenţie vor fi făcut declaraţia prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol. Această declaraţie va fi depusă de către statul parte secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care o va comunica în copie celorlalte state părţi. O declaraţie poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare adresată secretarului general. Această retragere nu aduce atingere examinării oricărei chestiuni care face obiectul unei comunicări deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o altă comunicare a unui stat parte nu va fi primită în virtutea prezentului articol după ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declaraţiei, în afară de cazul în care statul parte interesat va fi făcut o nouă declaraţie.

se încarcă...