Back

Act Internaţional

Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21 martie 1983)*)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 19.07.1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi,

dornice să dezvolte mai mult cooperarea internaţională în materie penală,

considerând că această cooperare trebuie să servească intereselor unei bune administrări a justiţiei şi să favorizeze reintegrarea socială a persoanelor condamnate,

considerând că aceste obiective impun ca străinii, care sunt privaţi de libertate ca urmare a unei infracţiuni penale, să aibă posibilitatea de a-şi ispăşi condamnarea în mediul lor social de origine,

considerând că cel mai bun mijloc de a se ajunge la aceasta este de a-i transfera în propriile lor ţări,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1 Definiţii

În înţelesul prezentei convenţii, expresiile:

a) condamnare desemnează orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate, pronunţată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată în temeiul unei infracţiuni penale;

b) hotărâre desemnează o hotărâre judecătorească prin care se pronunţă o condamnare;

c) statul de condamnare desemnează statul unde a fost condamnată persoana care poate fi transferată sau care deja a fost transferată;

d) statul de executare desemnează statul către care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat, în vederea executării condamnării sale.

ARTICOLUL 2 Principii generale

1. Părţile se angajează să-şi acorde reciproc, în condiţiile prevăzute prin prezenta convenţie, cooperarea cea mai largă posibil în materia transferării persoanelor condamnate.

2. O persoană condamnată pe teritoriul unei părţi poate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, să fie transferată pe teritoriul altei părţi, pentru a executa aici condamnarea care i-a fost aplicată. În acest scop, ea îşi poate exprima, fie pe lângă statul de condamnare, fie pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferată în temeiul prezentei convenţii.

3. Transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

ARTICOLUL 3 Condiţiile transferării Jurisprudență (5)

1. O transferare nu poate avea loc în termenii prezentei convenţii decât în condiţiile următoare:
Jurisprudență (3)

a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare;
Jurisprudență (59)

b) hotărârea trebuie să fie definitivă;
Jurisprudență (54)

c) durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată;
Jurisprudență (66)

d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta sau cu starea fizică ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei;
Jurisprudență (18)

e) acţiunile sau omisiunile care au dat naştere condamnării trebuie să constituie o infracţiune penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui să constituie o astfel de infracţiune, dacă ar fi survenit pe teritoriul său; şi
Jurisprudență (123)

f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
Jurisprudență (4)

2. În cazuri excepţionale, unele părţi pot conveni o transferare chiar dacă durata condamnării pe care cel condamnat o are încă de executat este inferioară celei prevăzute la paragraful 1 c).

3. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să indice, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, că înţelege să excludă aplicarea vreuneia dintre procedurile prevăzute la art. 9 paragraful 1 a) şi b) în relaţiile sale cu celelalte părţi.
Jurisprudență (6)

4. Orice stat poate, în orice moment, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să definească, în ceea ce-l priveşte, termenul resortisant în înţelesul prezentei convenţii.

ARTICOLUL 4 Obligaţia de a furniza informaţii

1. Orice condamnat căruia i se pot aplica prevederile prezentei convenţii trebuie să fie informat de către statul de condamnare despre conţinutul exact al prezentei convenţii.

2. Dacă condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de condamnare, dorinţa de a fi transferat în temeiul prezentei convenţii, acest stat trebuie să informeze despre aceasta statul de executare cât mai curând posibil, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Jurisprudență (1)

3. Informaţiile trebuie să cuprindă:

a) numele, data şi locul naşterii condamnatului;

b) dacă este cazul, adresa sa în statul de executare;

c) o prezentare a faptelor care au atras condamnarea;

d) natura, durata şi data începerii executării condamnării.

4. Dacă condamnatul şi-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorinţa de a fi transferat în temeiul prezentei convenţii, statul de condamnare comunică acestui stat, la cererea sa, informaţiile prevăzute la paragraful 3 de mai sus.

5. Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către statul de condamnare sau de către statul de executare în aplicarea paragrafelor precedente, ca şi despre orice hotărâre luată de către vreunul dintre cele două state cu privire la o cerere de transferare.

ARTICOLUL 5 Cereri şi răspunsuri

1. Cererile de transferare şi răspunsurile trebuie formulate în scris.

2. Aceste cereri trebuie să fie adresate de către Ministerul de Justiţie al statului solicitant Ministerului de Justiţie al statului solicitat. Răspunsurile trebuie comunicate pe aceleaşi căi.

3. Orice parte poate, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să indice faptul că ea va utiliza alte căi de comunicare.

4. Statul solicitat trebuie să informeze statul solicitant, în cel mai scurt timp, despre hotărârea sa de a accepta sau de a refuza transferarea cerută.

ARTICOLUL 6 Înscrisurile ajutătoare Jurisprudență (1)

1. Statul de executare trebuie, la cererea statului de condamnare, să furnizeze acestuia din urmă:
Jurisprudență (1)

a) un document sau o declaraţie care să indice că persoana condamnată este resortisant al acelui stat;
Jurisprudență (1)

b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare din care să rezulte că acţiunile sau omisiunile care au dat loc condamnării în statul de condamnare constituie o infracţiune penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar constitui o astfel de infracţiune, dacă ele ar surveni pe teritoriul său;

c) o declaraţie conţinând informaţiile prevăzute la art. 9 paragraful 2.

2. Dacă se cere o transferare, statul de condamnare trebuie să furnizeze statului de executare următoarele documente, cu excepţia cazului în care unul sau celălalt dintre cele două state ar fi indicat deja că el nu şi-ar da acordul la transferare:
Jurisprudență (68)

a) o copie, certificată pentru conformitate, de pe hotărâre şi de pe dispoziţiile legale aplicabile;

b) indicarea duratei condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra oricărei detenţii provizorii, reduceri a pedepsei sau altui act privind executarea condamnării;

c) o declaraţie constatând consimţământul la transferare, aşa cum se prevede în art. 3 paragraful 1 d);

d) de fiecare dată când va fi cazul, orice raport medical sau social despre condamnat, orice informaţie asupra tratamentului său în statul de condamnare şi orice recomandare pentru continuarea tratamentului său în statul de executare.
Jurisprudență (3)

3. Statul de condamnare şi statul de executare pot, atât unul cât şi celălalt, să solicite primirea oricăruia dintre documentele sau declaraţiile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 de mai sus, înainte de a face o cerere de transferare sau de a lua hotărârea de acceptare sau de refuzare a transferării.
Jurisprudență (2)

ARTICOLUL 7 Consimţământ şi verificare

1. Statul de condamnare va proceda în aşa fel încât persoana care trebuie să-şi dea consimţământul la transferare în temeiul art. 3 paragraful 1 d) să o facă de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta. Procedura de urmat cu privire la aceasta va fi guvernată de legea statului de condamnare.

2. Statul de condamnare trebuie să dea statului de executare posibilitatea să verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, că acest consimţământ a fost dat în condiţiile prevăzute în paragraful precedent.

ARTICOLUL 8 Consecinţele transferării pentru statul de condamnare

1. Preluarea în sarcină a condamnatului de către autorităţile statului de executare are drept efect suspendarea executării condamnării în statul de condamnare.

2. Statul de condamnare nu mai poate executa condamnarea atunci când statul de executare consideră executarea condamnării ca fiind terminată.

ARTICOLUL 9 Consecinţele transferării pentru statul de executare

1. Autorităţile competente ale statului de executare sunt datoare:
Jurisprudență (1)

a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare sau administrative, în condiţiile enunţate la art. 10;
Jurisprudență (3)

b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre a acestui stat, dată într-o procedură judiciară sau administrativă, înlocuind astfel sancţiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancţiune prevăzută de legislaţia statului de executare pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile enunţate la art. 11.
Jurisprudență (7)

2. Statul de executare trebuie, dacă cererea i-a fost făcută, să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care anume dintre aceste proceduri o va urma.

3. Executarea condamnării este guvernată de legea statului de executare şi acest stat este singurul competent pentru a lua toate hotărârile corespunzătoare.
Jurisprudență (1)

4. Orice stat al cărui drept intern împiedică să fie folosită vreuna dintre procedurile prevăzute la paragraful 1 pentru a se executa măsurile al căror obiect îl formează, pe teritoriul unei alte părţi, persoane care, ţinând seama de starea lor mintală, au fost declarate penalmente iresponsabile pentru săvârşirea unei infracţiuni, şi care este dispus să ia în sarcină aceste persoane în vederea continuării tratamentului lor, poate, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să indice procedurile pe care înţelege să le urmeze în aceste cazuri.

ARTICOLUL 10 Continuarea executării Jurisprudență (1)

1. În caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică şi durata sancţiunii aşa cum rezultă ele din condamnare.
Jurisprudență (5)

2. Totuşi, dacă natura sau durata acestei sancţiuni este incompatibilă cu legislaţia statului de executare, sau dacă legislaţia acestui stat o impune, statul de executare poate, prin hotărâre judiciară sau administrativă, să adapteze această sancţiune la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracţiuni de aceeaşi natură. Această pedeapsă sau măsură corespunde, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin condamnarea de executat. Ea nu poate să agraveze prin natura sau durata sa sancţiunea pronunţată în statul de condamnare, nici să depăşească maximul prevăzut prin legea statului de executare.
Jurisprudență (3)

ARTICOLUL 11 Schimbarea condamnării Jurisprudență (1)

1. În cazul schimbării condamnării, se aplică procedura prevăzută de legislaţia statului de executare. Din momentul schimbării, autoritatea competentă:

a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau implicit în hotărârea pronunţată în statul de condamnare;

b) nu va putea schimba o sancţiune privativă de libertate printr-o sancţiune pecuniară;

c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de către condamnat; şi

d) nu va agrava situaţia penală a condamnatului şi nu va fi ţinută de limita inferioară a sancţiunii eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite.

2. Atunci când procedura de schimbare are loc după transferarea persoanei condamnate, statul de executare va menţine acea persoană în detenţie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezenţa ei în statul de executare până la finalizarea acestei proceduri.

ARTICOLUL 12 Graţierea, amnistia, comutarea

Fiecare parte poate acorda graţierea, amnistia sau comutarea pedepsei în conformitate cu constituţia sa sau cu celelalte reglementări juridice ale sale.

ARTICOLUL 13 Revizuirea hotărârii Jurisprudență (1)

Numai statul de condamnare are dreptul de a statua asupra oricărei forme de recurs vizând revizuirea hotărârii.

ARTICOLUL 14 Încetarea executării

Statul de executare trebuie să pună capăt executării condamnării de îndată ce a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care are ca efect înlăturarea caracterului executoriu al condamnării.

ARTICOLUL 15 Informaţii privind executarea Jurisprudență (1)

Statul de executare va furniza informaţii statului de condamnare în ce priveşte executarea condamnării:

a) atunci când consideră încheiată executarea condamnării;

b) în cazul în care condamnatul evadează înainte ca executarea condamnării să fi luat sfârşit; sau

c) dacă statul de condamnare îi solicită un raport special.

ARTICOLUL 16 Tranzitul

1. O parte trebuie, în conformitate cu propria sa legislaţie, să consimtă la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul său, dacă cererea a fost formulată de către o altă parte care ea însăşi s-a înţeles cu o altă parte sau cu un stat terţ asupra transferării unui condamnat spre sau dinspre teritoriul său.

2. O parte poate refuza să acorde tranzitul:

a) dacă condamnatul este unul dintre resortisanţii săi; sau

b) dacă infracţiunea care a dat loc la condamnare nu constituie infracţiune conform legislaţiei sale.

3. Cererile de tranzit şi răspunsurile trebuie comunicate pe căile menţionate prin dispoziţiile art. 5 paragrafele 2 şi 3.

4. O parte poate consimţi la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul său, formulată de către un stat terţ, dacă acesta din urmă a convenit cu o altă parte asupra transferării spre sau dinspre teritoriul său.

5. Partea căreia îi este cerută tranzitarea poate menţine condamnatul în detenţie pe perioada strict necesară tranzitării teritoriului ei.

6. Partea solicitată să acorde tranzitul poate fi invitată să dea asigurarea că persoana condamnată nu va fi nici urmărită, nici deţinută, sub rezerva aplicării paragrafului precedent, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul statului de tranzit, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare.

7. Nici o cerere de tranzit nu este necesară, dacă se foloseşte calea aeriană pe deasupra teritoriului unei părţi şi nu este prevăzută nici o aterizare. Cu toate acestea, fiecare stat poate, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să pretindă a-i fi notificată orice tranzitare pe deasupra teritoriului său.

se încarcă...