Act Internațional

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21 martie 1983)*)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 19.07.1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Statele membre ale Consiliului Europei și celelalte state semnatare ale prezentei convenții,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi,

dornice să dezvolte mai mult cooperarea internațională în materie penală,

considerând că această cooperare trebuie să servească intereselor unei bune administrări a justiției și să favorizeze reintegrarea socială a persoanelor condamnate,

considerând că aceste obiective impun ca străinii, care sunt privați de libertate ca urmare a unei infracțiuni penale, să aibă posibilitatea de a-și ispăși condamnarea în mediul lor social de origine,

considerând că cel mai bun mijloc de a se ajunge la aceasta este de a-i transfera în propriile lor țări,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1 Definiții

În înțelesul prezentei convenții, expresiile:

a) condamnare desemnează orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate, pronunțată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată în temeiul unei infracțiuni penale;

b) hotărâre desemnează o hotărâre judecătorească prin care se pronunță o condamnare;

c) statul de condamnare desemnează statul unde a fost condamnată persoana care poate fi transferată sau care deja a fost transferată;

d) statul de executare desemnează statul către care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat, în vederea executării condamnării sale.

ARTICOLUL 2 Principii generale

1. Părțile se angajează să-și acorde reciproc, în condițiile prevăzute prin prezenta convenție, cooperarea cea mai largă posibil în materia transferării persoanelor condamnate.

2. O persoană condamnată pe teritoriul unei părți poate, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, să fie transferată pe teritoriul altei părți, pentru a executa aici condamnarea care i-a fost aplicată. În acest scop, ea își poate exprima, fie pe lângă statul de condamnare, fie pe lângă statul de executare, dorința de a fi transferată în temeiul prezentei convenții.

3. Transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

ARTICOLUL 3 Condițiile transferării Jurisprudență (6)

1. O transferare nu poate avea loc în termenii prezentei convenții decât în condițiile următoare:
Jurisprudență (3)

a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare;
Jurisprudență (59)

b) hotărârea trebuie să fie definitivă;
Jurisprudență (54)

c) durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie de cel puțin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată;
Jurisprudență (67)

d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta sau cu starea fizică ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei;
Jurisprudență (18)

e) acțiunile sau omisiunile care au dat naștere condamnării trebuie să constituie o infracțiune penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui să constituie o astfel de infracțiune, dacă ar fi survenit pe teritoriul său; și
Jurisprudență (124)

f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
Jurisprudență (4)

2. În cazuri excepționale, unele părți pot conveni o transferare chiar dacă durata condamnării pe care cel condamnat o are încă de executat este inferioară celei prevăzute la paragraful 1 c).

3. Orice stat poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să indice, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, că înțelege să excludă aplicarea vreuneia dintre procedurile prevăzute la art. 9 paragraful 1 a) și b) în relațiile sale cu celelalte părți.
Jurisprudență (6)

4. Orice stat poate, în orice moment, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să definească, în ceea ce-l privește, termenul resortisant în înțelesul prezentei convenții.

ARTICOLUL 4 Obligația de a furniza informații

1. Orice condamnat căruia i se pot aplica prevederile prezentei convenții trebuie să fie informat de către statul de condamnare despre conținutul exact al prezentei convenții.

2. Dacă condamnatul și-a exprimat, pe lângă statul de condamnare, dorința de a fi transferat în temeiul prezentei convenții, acest stat trebuie să informeze despre aceasta statul de executare cât mai curând posibil, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Jurisprudență (1)

3. Informațiile trebuie să cuprindă:

a) numele, data și locul nașterii condamnatului;

b) dacă este cazul, adresa sa în statul de executare;

c) o prezentare a faptelor care au atras condamnarea;

d) natura, durata și data începerii executării condamnării.

4. Dacă condamnatul și-a exprimat, pe lângă statul de executare, dorința de a fi transferat în temeiul prezentei convenții, statul de condamnare comunică acestui stat, la cererea sa, informațiile prevăzute la paragraful 3 de mai sus.

5. Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către statul de condamnare sau de către statul de executare în aplicarea paragrafelor precedente, ca și despre orice hotărâre luată de către vreunul dintre cele două state cu privire la o cerere de transferare.

ARTICOLUL 5 Cereri și răspunsuri

1. Cererile de transferare și răspunsurile trebuie formulate în scris.

2. Aceste cereri trebuie să fie adresate de către Ministerul de Justiție al statului solicitant Ministerului de Justiție al statului solicitat. Răspunsurile trebuie comunicate pe aceleași căi.

3. Orice parte poate, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să indice faptul că ea va utiliza alte căi de comunicare.

4. Statul solicitat trebuie să informeze statul solicitant, în cel mai scurt timp, despre hotărârea sa de a accepta sau de a refuza transferarea cerută.

ARTICOLUL 6 Înscrisurile ajutătoare Jurisprudență (1)

1. Statul de executare trebuie, la cererea statului de condamnare, să furnizeze acestuia din urmă:
Jurisprudență (1)

a) un document sau o declarație care să indice că persoana condamnată este resortisant al acelui stat;
Jurisprudență (1)

b) o copie de pe dispozițiile legale ale statului de executare din care să rezulte că acțiunile sau omisiunile care au dat loc condamnării în statul de condamnare constituie o infracțiune penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar constitui o astfel de infracțiune, dacă ele ar surveni pe teritoriul său;

c) o declarație conținând informațiile prevăzute la art. 9 paragraful 2.

2. Dacă se cere o transferare, statul de condamnare trebuie să furnizeze statului de executare următoarele documente, cu excepția cazului în care unul sau celălalt dintre cele două state ar fi indicat deja că el nu și-ar da acordul la transferare:
Jurisprudență (69)

a) o copie, certificată pentru conformitate, de pe hotărâre și de pe dispozițiile legale aplicabile;

b) indicarea duratei condamnării deja executate, inclusiv informații asupra oricărei detenții provizorii, reduceri a pedepsei sau altui act privind executarea condamnării;

c) o declarație constatând consimțământul la transferare, așa cum se prevede în art. 3 paragraful 1 d);

d) de fiecare dată când va fi cazul, orice raport medical sau social despre condamnat, orice informație asupra tratamentului său în statul de condamnare și orice recomandare pentru continuarea tratamentului său în statul de executare.
Jurisprudență (3)

3. Statul de condamnare și statul de executare pot, atât unul cât și celălalt, să solicite primirea oricăruia dintre documentele sau declarațiile prevăzute la paragrafele 1 și 2 de mai sus, înainte de a face o cerere de transferare sau de a lua hotărârea de acceptare sau de refuzare a transferării.
Jurisprudență (2)

ARTICOLUL 7 Consimțământ și verificare

1. Statul de condamnare va proceda în așa fel încât persoana care trebuie să-și dea consimțământul la transferare în temeiul art. 3 paragraful 1 d) să o facă de bunăvoie și în deplină cunoștință de consecințele juridice care decurg din aceasta. Procedura de urmat cu privire la aceasta va fi guvernată de legea statului de condamnare.

2. Statul de condamnare trebuie să dea statului de executare posibilitatea să verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcționar desemnat de acord cu statul de executare, că acest consimțământ a fost dat în condițiile prevăzute în paragraful precedent.

ARTICOLUL 8 Consecințele transferării pentru statul de condamnare

1. Preluarea în sarcină a condamnatului de către autoritățile statului de executare are drept efect suspendarea executării condamnării în statul de condamnare.

2. Statul de condamnare nu mai poate executa condamnarea atunci când statul de executare consideră executarea condamnării ca fiind terminată.

ARTICOLUL 9 Consecințele transferării pentru statul de executare

1. Autoritățile competente ale statului de executare sunt datoare:
Jurisprudență (1)

a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare sau administrative, în condițiile enunțate la art. 10;
Jurisprudență (3)

b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre a acestui stat, dată într-o procedură judiciară sau administrativă, înlocuind astfel sancțiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancțiune prevăzută de legislația statului de executare pentru aceeași infracțiune, în condițiile enunțate la art. 11.
Jurisprudență (7)

2. Statul de executare trebuie, dacă cererea i-a fost făcută, să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care anume dintre aceste proceduri o va urma.

3. Executarea condamnării este guvernată de legea statului de executare și acest stat este singurul competent pentru a lua toate hotărârile corespunzătoare.
Jurisprudență (1)

4. Orice stat al cărui drept intern împiedică să fie folosită vreuna dintre procedurile prevăzute la paragraful 1 pentru a se executa măsurile al căror obiect îl formează, pe teritoriul unei alte părți, persoane care, ținând seama de starea lor mintală, au fost declarate penalmente iresponsabile pentru săvârșirea unei infracțiuni, și care este dispus să ia în sarcină aceste persoane în vederea continuării tratamentului lor, poate, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să indice procedurile pe care înțelege să le urmeze în aceste cazuri.

ARTICOLUL 10 Continuarea executării Jurisprudență (1)

1. În caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii așa cum rezultă ele din condamnare.
Jurisprudență (5)

2. Totuși, dacă natura sau durata acestei sancțiuni este incompatibilă cu legislația statului de executare, sau dacă legislația acestui stat o impune, statul de executare poate, prin hotărâre judiciară sau administrativă, să adapteze această sancțiune la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracțiuni de aceeași natură. Această pedeapsă sau măsură corespunde, atât cât este posibil, în ceea ce privește natura sa, celei aplicate prin condamnarea de executat. Ea nu poate să agraveze prin natura sau durata sa sancțiunea pronunțată în statul de condamnare, nici să depășească maximul prevăzut prin legea statului de executare.
Jurisprudență (3)

ARTICOLUL 11 Schimbarea condamnării Jurisprudență (1)

1. În cazul schimbării condamnării, se aplică procedura prevăzută de legislația statului de executare. Din momentul schimbării, autoritatea competentă:

a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau implicit în hotărârea pronunțată în statul de condamnare;

b) nu va putea schimba o sancțiune privativă de libertate printr-o sancțiune pecuniară;

c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privațiune de libertate deja executată de către condamnat; și

d) nu va agrava situația penală a condamnatului și nu va fi ținută de limita inferioară a sancțiunii eventual prevăzute de legislația statului de condamnare pentru infracțiunea sau infracțiunile săvârșite.

2. Atunci când procedura de schimbare are loc după transferarea persoanei condamnate, statul de executare va menține acea persoană în detenție sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezența ei în statul de executare până la finalizarea acestei proceduri.

ARTICOLUL 12 Grațierea, amnistia, comutarea

Fiecare parte poate acorda grațierea, amnistia sau comutarea pedepsei în conformitate cu constituția sa sau cu celelalte reglementări juridice ale sale.

ARTICOLUL 13 Revizuirea hotărârii Jurisprudență (1)

Numai statul de condamnare are dreptul de a statua asupra oricărei forme de recurs vizând revizuirea hotărârii.

ARTICOLUL 14 Încetarea executării

Statul de executare trebuie să pună capăt executării condamnării de îndată ce a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care are ca efect înlăturarea caracterului executoriu al condamnării.

ARTICOLUL 15 Informații privind executarea Jurisprudență (1)

Statul de executare va furniza informații statului de condamnare în ce privește executarea condamnării:

a) atunci când consideră încheiată executarea condamnării;

b) în cazul în care condamnatul evadează înainte ca executarea condamnării să fi luat sfârșit; sau

c) dacă statul de condamnare îi solicită un raport special.

ARTICOLUL 16 Tranzitul

1. O parte trebuie, în conformitate cu propria sa legislație, să consimtă la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul său, dacă cererea a fost formulată de către o altă parte care ea însăși s-a înțeles cu o altă parte sau cu un stat terț asupra transferării unui condamnat spre sau dinspre teritoriul său.

2. O parte poate refuza să acorde tranzitul:

a) dacă condamnatul este unul dintre resortisanții săi; sau

b) dacă infracțiunea care a dat loc la condamnare nu constituie infracțiune conform legislației sale.

3. Cererile de tranzit și răspunsurile trebuie comunicate pe căile menționate prin dispozițiile art. 5 paragrafele 2 și 3.

4. O parte poate consimți la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul său, formulată de către un stat terț, dacă acesta din urmă a convenit cu o altă parte asupra transferării spre sau dinspre teritoriul său.

5. Partea căreia îi este cerută tranzitarea poate menține condamnatul în detenție pe perioada strict necesară tranzitării teritoriului ei.

6. Partea solicitată să acorde tranzitul poate fi invitată să dea asigurarea că persoana condamnată nu va fi nici urmărită, nici deținută, sub rezerva aplicării paragrafului precedent, nici supusă vreunei alte restricții a libertății sale individuale pe teritoriul statului de tranzit, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului de condamnare.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...