Organizația Națiunilor Unite - ONU

Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10.12.1982 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21.11.1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 18

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Statele părți la convenție,

animate de dorința de a reglementa, într-un spirit de înțelegere și cooperare reciprocă, toate problemele privind dreptul mării și conștiente de însemnătatea istorică a prezentei convenții, care constituie o contribuție importantă la menținerea păcii, justiției și progresului pentru toate popoarele lumii,

constatând că faptele noi care s-au produs de la conferințele Națiunilor Unite asupra dreptului mării, care s-au ținut la Geneva în anii 1958 și 1960, au întărit necesitatea unei noi convenții general acceptabile asupra dreptului mării,

conștiente că problemele spațiilor marine sunt strâns legate între ele și că ele trebuie să fie privite în ansamblu,

recunoscând că este de dorit a se stabili prin această convenție, ținându-se seama, în modul cuvenit, de suveranitatea tuturor statelor, o ordine juridică pentru mări și oceane, care să faciliteze comunicațiile internaționale și să favorizeze folosirea pașnică a mărilor și oceanelor, folosirea echitabilă și eficace a resurselor lor, conservarea resurselor biologice și studierea, protejarea și păstrarea mediului marin,

considerând că realizarea acestor obiective va contribui la instaurarea unei ordini economice internaționale juste și echitabile, în care să se țină seama de interesele și nevoile întregii umanități și, în mod deosebit, de interesele și nevoile specifice ale țărilor în curs de dezvoltare, fie că sunt riverane sau fără litoral,

dorind să dezvolte, prin convenție, principiile conținute în Rezoluția nr. 2.749 (XXV) din 17 decembrie 1970, prin care Organizația Națiunilor Unite a declarat în mod solemn că zona fundului mărilor și oceanelor, precum și subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale și resursele acestei zone, sunt patrimoniu comun al umanității și că explorarea și exploatarea zonei se vor face în interesul întregii umanități, independent de situația geografică a statelor,

convinse că codificarea și dezvoltarea progresivă a dreptului mării, realizate în prezenta convenție, vor contribui la întărirea păcii, securității, cooperării și relațiilor prietenești între toate națiunile, în conformitate cu principiile justiției și egalității în drepturi, și vor favoriza progresul economic și social al tuturor popoarelor lumii, potrivit scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite, astfel cum ele sunt enunțate în Carta Națiunilor Unite,

afirmând că chestiunile care nu sunt reglementate prin convenție vor continua să fie guvernate de regulile și principiile dreptului internațional general,

au convenit asupra celor ce urmează:

Partea I Introducere

ARTICOLUL 1 Folosirea termenilor și sfera de aplicare

1. În sensul prezentei convenții:

(1) prin zonă se înțelege fundurile mărilor și ale oceanelor și subsolul lor dincolo de limitele jurisdicției naționale;

(2) prin autoritate se înțelege autoritatea internațională pentru fundul mărilor și oceanelor;

(3) prin activități desfășurate în zonă se înțelege toate activitățile de explorare și de exploatare a resurselor zonei;

(4) prin poluarea mediului marin se înțelege introducerea de către om, direct sau indirect, de substanțe sau de energie în mediul marin, inclusiv în estuare, când aceasta are sau poate avea efecte vătămătoare, cum ar fi daune aduse resurselor biologice, faunei și florei marine, riscuri pentru sănătatea omului, piedici pentru activitățile maritime, inclusiv pescuitul și celelalte utilizări legitime ale mării, alterarea calității apei mării din punctul de vedere al întrebuințării acesteia și degradarea valorilor sale de agrement;

(5)

a) prin imersiune se înțelege:

(i) orice evacuare deliberată de deșeuri sau de alte materii de pe nave, aeronave, platforme sau alte lucrări plasate pe mare;

(ii) orice sabordare pe mare a unor nave, aeronave, platforme sau alte lucrări.

b) Termenul imersiune nu vizează:

(i) evacuarea de deșeuri sau de alte materii provenind direct sau indirect din exploatarea normală a navelor, aeronavelor, platformelor sau a altor lucrări plasate pe mare, precum și de la echipamentul acestora, cu excepția deșeurilor sau a altor materii transportate de nave sau transbordate pe nave, aeronave, platforme sau alte lucrări plasate pe mare, care sunt folosite pentru eliminarea acestor materii sau derivate din tratarea unor asemenea deșeuri sau a altor materii la bordul acestor nave, aeronave, platforme sau lucrări;

(ii) depozitarea unor materii în alt scop decât simpla lor eliminare, sub rezerva ca această depozitare să nu contravină scopurilor prezentei convenții.

2.

(1) Prin state părți se înțelege statele care au consimțit să fie legate prin prezenta convenție și în privința cărora convenția este în vigoare;

(2) prezenta convenție se aplică mutatis mutandis entităților menționate la art. 305 paragraful 1 lit. b), c), d), e) și f), care devin părți la convenție potrivit condițiilor care le privesc pe fiecare dintre ele; în această măsură, prin termenul state părți se înțelege aceste entități.

Partea a II-a Marea teritorială și zona contiguă

Secțiunea 1 Dispoziții generale

ARTICOLUL 2 Regimul juridic al mării teritoriale, al spațiului aerian
de deasupra și al fundului acestei mări și subsolului ei

1. Suveranitatea statului riveran se întinde dincolo de teritoriul său și de apele sale interioare, iar în cazul unui stat-arhipelag, dincolo de apele sale arhipelagice, asupra unei zone a mării adiacente desemnate sub numele de mare teritorială.

2. Această suveranitate se întinde asupra spațiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum și asupra fundului acestei mări și subsolului ei.

3. Suveranitatea asupra mării teritoriale se exercită în condițiile prevăzute de dispozițiile prezentei convenții și de celelalte reguli de drept internațional.

Secțiunea a 2-a Limitele mării teritoriale

ARTICOLUL 3 Lățimea mării teritoriale

Orice stat are dreptul de a fixa lățimea mării sale teritoriale; această lățime nu depășește 12 mile marine, măsurate de la liniile de bază stabilite în conformitate cu prezenta convenție.

ARTICOLUL 4 Limita exterioară a mării teritoriale

Limita exterioară a mării teritoriale este constituită de o linie având fiecare punct la o distanță egală cu lățimea mării teritoriale, din punctul cel mai apropiat al liniei de bază.

ARTICOLUL 5 Linia de bază normală

Dacă în prezenta convenție nu se prevede altfel, linia de bază normală de la care se măsoară lățimea mării teritoriale este linia refluxului de-a lungul țărmului, astfel cum aceasta este indicată pe hărțile marine, la scară mare, recunoscute oficial de statul riveran.

ARTICOLUL 6 Recife

În cazul părților insulare ale unei formațiuni de atoli sau al unor insule mărginite de recife dantelate, linia de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale este linia refluxului înspre larg al recifului, așa cum este indicată pe hărțile marine recunoscute oficial de statul riveran.

ARTICOLUL 7 Liniile de bază drepte

1. Acolo unde țărmul prezintă crestături și tăieturi adânci, sau dacă există un șir de insule de-a lungul țărmului în imediata apropiere a acestuia, poate fi folosită metoda liniilor de bază drepte care leagă puncte corespunzătoare, pentru trasarea liniei de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale.

2. Acolo unde țărmul este extrem de instabil datorită prezenței unei delte și a altor caracteristici naturale, punctele corespunzătoare pot fi alese de-a lungul liniei celei mai avansate a refluxului și, chiar în caz de retragere ulterioară a liniei refluxului, aceste linii de bază drepte rămân în vigoare atât timp cât ele nu au fost modificate de către statul riveran conform convenției.

3. Traseul liniilor de bază drepte nu trebuie să se îndepărteze într-un mod sensibil de la direcția generală a țărmului, iar întinderile de mare situate spre țărm trebuie să fie suficient legate de domeniul terestru pentru a fi supuse regimului apelor interioare.

4. Liniile de bază drepte nu trebuie să fie trase spre ridicăturile fundului mării ce rămân descoperite în timpul refluxului sau să pornească de la acestea, decât în cazul în care pe ele sunt amplasate faruri sau instalații similare, care se află în permanență deasupra nivelului mării sau în cazul în care traseul unor asemenea linii de bază drepte a făcut obiectul unei recunoașteri internaționale generale.

5. În cazurile în care metoda liniilor de bază drepte se aplică în virtutea paragrafului 1, se poate ține seama, pentru stabilirea anumitor linii de bază, de interesele economice proprii regiunii respective, a căror realitate și importanță sunt în mod clar atestate de o folosire îndelungată.

6. Metoda liniilor de bază drepte nu poate fi aplicată de către un stat în așa fel încât să taie legătura dintre marea teritorială a altui stat cu largul mării sau cu zona economică exclusivă.

ARTICOLUL 8 Apele interioare

1. Sub rezerva dispozițiilor părții a IV-a, apele situate între linia de bază a mării teritoriale și țărm fac parte din apele interioare ale statului.

2. În cazul în care traseul unei linii de bază drepte, stabilită conform metodei descrise la art. 7, are ca rezultat includerea în apele interioare a unor ape care nu erau mai înainte considerate ca atare, dreptul de trecere inofensivă prevăzut de convenție se va aplica acestor ape.

ARTICOLUL 9 Gurile fluviilor

Dacă un fluviu se varsă în mare fără a forma un estuar, linia de bază este o linie dreaptă trasată de-a curmezișul gurii fluviului între punctele limită ale refluxului pe țărmuri.

ARTICOLUL 10 Golfurile

1. Prezentul articol nu se referă decât la golfurile la care un singur stat este riveran.

2. În sensul prezentei convenții, prin golf se înțelege o crestătură bine marcată, a cărei pătrundere în uscat, în raport cu lărgimea gurii sale, este astfel încât apele pe care le include sunt înconjurate de țărm, constituind mai mult decât o simplă curbură a țărmului. Totuși o crestătură nu este considerată drept un golf decât dacă suprafața sa este cel puțin egală aceleia a unui semicerc, care are ca diametru linia dreaptă trasă de-a curmezișul intrării crestăturii.

3. Suprafața unei crestături se măsoară între linia refluxului de-a lungul țărmului crestăturii și linia dreaptă unind liniile refluxului punctelor sale de intrare naturale. Atunci când, din cauza prezenței unor insule, o crestătură are mai multe intrări, semicercul are drept diametru suma lungimilor liniilor care închid diferitele intrări. Suprafața insulelor situate în interiorul unei crestături este cuprinsă în suprafața totală a acesteia.

4. Dacă distanța dintre limitele refluxului la punctele de intrare naturale ale unui golf nu depășește 24 de mile marine, poate fi trasată o linie de delimitare între aceste două limite ale refluxului, iar apele astfel închise de această linie sunt considerate ca ape interioare.

5. În cazul în care distanța dintre limitele refluxului la punctele de intrare naturale ale unui golf depășește 24 de mile marine, o linie de bază dreaptă de 24 de mile marine se trasează în interiorul golfului în așa fel încât să închidă o suprafață de apă maximă.

6. Dispozițiile precedente nu se aplică golfurilor numite istorice și nici în cazurile în care se aplică metoda liniilor de bază drepte, prevăzută la art. 7.

ARTICOLUL 11 Porturile

În scopul delimitării mării teritoriale, instalațiile permanente care fac parte integrantă dintr-un sistem portuar și care înaintează cel mai mult spre larg sunt considerate că fac parte din țărm. Instalațiile din largul țărmurilor și insulelor artificiale nu sunt considerate ca instalații portuare permanente.

ARTICOLUL 12 Radele

Dacă servesc în mod obișnuit încărcării, descărcării și ancorării navelor, radele, care, în mod normal, s-ar afla în întregime sau parțial dincolo de limita exterioară a mării teritoriale, sunt considerate că fac parte din marea teritorială.

ARTICOLUL 13 Funduri marine care pot rămâne descoperite

1. Prin funduri marine care pot rămâne descoperite se înțelege ridicăturile naturale de teren care sunt înconjurate de mare, descoperite în timpul refluxului și acoperite în timpul fluxului. În cazurile în care fundurile marine care pot rămâne descoperite se găsesc, în întregime sau parțial, la o distanță de continent sau de o insulă care nu depășește lățimea mării teritoriale, linia refluxului la aceste funduri marine poate fi luată ca linie de bază pentru a se măsura lățimea mării teritoriale.

2. În cazurile în care fundurile marine care pot rămâne descoperite se află în întregime la o distanță de continent sau de o insulă, care depășește lățimea mării teritoriale, ele nu au o mare teritorială proprie.

ARTICOLUL 14 Combinarea metodelor utilizate pentru stabilirea liniilor de bază

Statul riveran poate, în funcție de diferitele situații, să stabilească liniile de bază după una sau mai multe dintre metodele prevăzute la articolele precedente.

ARTICOLUL 15 Delimitarea mării teritoriale dintre state ale căror țărmuri
sunt adiacente sau situate față în față

În cazul în care țărmurile a două state sunt adiacente sau situate față în față, nici unul dintre aceste state nu are dreptul, în lipsa unui acord contrar între ele, să-și extindă marea sa teritorială dincolo de linia mediană ale cărei puncte sunt la distanțe egale de punctele cele mai apropiate ale liniilor de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale a fiecăruia dintre cele două state. Această dispoziție nu se aplică totuși în cazul în care, din cauza existenței unor titluri istorice sau a altor împrejurări speciale, este necesar ca marea teritorială a celor două state să fie delimitată în alt mod.

ARTICOLUL 16 Hărțile marine și listele coordonatelor geografice

1. Liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale, stabilite conform art. 7, 9 și 10, sau limitele care decurg din aceasta și liniile de delimitare trasate conform art. 12 și 15 sunt indicate pe hărți marine la o scară corespunzătoare pentru determinarea poziției lor. În lipsa unor asemenea hărți, poate fi folosită o listă a coordonatelor geografice ale punctelor, precizând sistemul geodezic folosit.

2. Statul riveran asigură publicitatea necesară acestor hărți sau liste de coordonate geografice și depune un exemplar la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Secțiunea a 3-a Trecerea inofensivă în marea teritorială

Subsecțiunea A
Reguli aplicabile tuturor navelor

ARTICOLUL 17 Dreptul de trecere inofensivă

Sub rezerva convenției, navele tuturor statelor riverane sau fără litoral se bucură de dreptul de trecere inofensivă în marea teritorială.

ARTICOLUL 18 Semnificația termenului "trecere"

1. Prin trecere se înțelege faptul de a naviga în marea teritorială în scopul:

a) de a traversa fără a intra în apele interioare ori a face escală într-o radă sau o instalație portuară situată în afara apelor interioare; sau

b) de a intra în apele interioare sau de a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau instalație portuară, sau de a o părăsi.

2. Trecerea trebuie să fie continuă și rapidă. Cu toate acestea, trecerea include oprirea și ancorarea, dar numai dacă acestea constituie incidente obișnuite ale navigației sau se impun ca urmare a unui caz de forță majoră sau de avarie sau în scopul ajutorării persoanelor, navelor sau aeronavelor aflate în pericol sau avariate.

ARTICOLUL 19 Semnificația expresiei "trecere inofensivă"

1. Trecerea este inofensivă atât timp cât nu aduce atingere păcii, ordinii sau securității statului riveran. Ea trebuie să se efectueze în conformitate cu dispozițiile convenției și cu celelalte reguli de drept internațional.

2. Trecerea unei nave străine este considerată că aduce atingere păcii, ordinii sau securității statului riveran, dacă, în marea teritorială, o asemenea navă se angajează în una dintre activitățile următoare:

a) amenințarea sau folosirea forței împotriva suveranității, integrității teritoriale sau independenței politice a statului riveran sau în orice alt mod contrar principiilor dreptului internațional enunțate în Carta Națiunilor Unite;

b) exercițiu sau manevră cu arme de orice fel;

c) culegerea de informații în detrimentul apărării sau securității statului riveran;

d) propaganda vizând prejudicierea apărării sau securității statului riveran;

e) lansarea, aterizarea pe nave sau îmbarcarea de aeronave;

f) lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnică militară;

g) îmbarcarea sau debarcarea de mărfuri, fonduri bănești sau persoane contrar legilor și reglementărilor vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare ale statului riveran;

h) poluarea deliberată și gravă, prin violarea prezentei convenții;

i) pescuitul;

j) cercetări sau ridicări hidrografice;


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...