Back

Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU

Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10.12.1982 *)

În vigoare de la 21.11.1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Statele părţi la convenţie,

animate de dorinţa de a reglementa, într-un spirit de înţelegere şi cooperare reciprocă, toate problemele privind dreptul mării şi conştiente de însemnătatea istorică a prezentei convenţii, care constituie o contribuţie importantă la menţinerea păcii, justiţiei şi progresului pentru toate popoarele lumii,

constatând că faptele noi care s-au produs de la conferinţele Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, care s-au ţinut la Geneva în anii 1958 şi 1960, au întărit necesitatea unei noi convenţii general acceptabile asupra dreptului mării,

conştiente că problemele spaţiilor marine sunt strâns legate între ele şi că ele trebuie să fie privite în ansamblu,

recunoscând că este de dorit a se stabili prin această convenţie, ţinându-se seama, în modul cuvenit, de suveranitatea tuturor statelor, o ordine juridică pentru mări şi oceane, care să faciliteze comunicaţiile internaţionale şi să favorizeze folosirea paşnică a mărilor şi oceanelor, folosirea echitabilă şi eficace a resurselor lor, conservarea resurselor biologice şi studierea, protejarea şi păstrarea mediului marin,

considerând că realizarea acestor obiective va contribui la instaurarea unei ordini economice internaţionale juste şi echitabile, în care să se ţină seama de interesele şi nevoile întregii umanităţi şi, în mod deosebit, de interesele şi nevoile specifice ale ţărilor în curs de dezvoltare, fie că sunt riverane sau fără litoral,

dorind să dezvolte, prin convenţie, principiile conţinute în Rezoluţia nr. 2.749 (XXV) din 17 decembrie 1970, prin care Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat în mod solemn că zona fundului mărilor şi oceanelor, precum şi subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale şi resursele acestei zone, sunt patrimoniu comun al umanităţii şi că explorarea şi exploatarea zonei se vor face în interesul întregii umanităţi, independent de situaţia geografică a statelor,

convinse că codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului mării, realizate în prezenta convenţie, vor contribui la întărirea păcii, securităţii, cooperării şi relaţiilor prieteneşti între toate naţiunile, în conformitate cu principiile justiţiei şi egalităţii în drepturi, şi vor favoriza progresul economic şi social al tuturor popoarelor lumii, potrivit scopurilor şi principiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel cum ele sunt enunţate în Carta Naţiunilor Unite,

afirmând că chestiunile care nu sunt reglementate prin convenţie vor continua să fie guvernate de regulile şi principiile dreptului internaţional general,

au convenit asupra celor ce urmează:

Partea I Introducere

ARTICOLUL 1 Folosirea termenilor şi sfera de aplicare

1. În sensul prezentei convenţii:

(1) prin zonă se înţelege fundurile mărilor şi ale oceanelor şi subsolul lor dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale;

(2) prin autoritate se înţelege autoritatea internaţională pentru fundul mărilor şi oceanelor;

(3) prin activităţi desfăşurate în zonă se înţelege toate activităţile de explorare şi de exploatare a resurselor zonei;

(4) prin poluarea mediului marin se înţelege introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe sau de energie în mediul marin, inclusiv în estuare, când aceasta are sau poate avea efecte vătămătoare, cum ar fi daune aduse resurselor biologice, faunei şi florei marine, riscuri pentru sănătatea omului, piedici pentru activităţile maritime, inclusiv pescuitul şi celelalte utilizări legitime ale mării, alterarea calităţii apei mării din punctul de vedere al întrebuinţării acesteia şi degradarea valorilor sale de agrement;

(5)

a) prin imersiune se înţelege:

(i) orice evacuare deliberată de deşeuri sau de alte materii de pe nave, aeronave, platforme sau alte lucrări plasate pe mare;

(ii) orice sabordare pe mare a unor nave, aeronave, platforme sau alte lucrări.

b) Termenul imersiune nu vizează:

(i) evacuarea de deşeuri sau de alte materii provenind direct sau indirect din exploatarea normală a navelor, aeronavelor, platformelor sau a altor lucrări plasate pe mare, precum şi de la echipamentul acestora, cu excepţia deşeurilor sau a altor materii transportate de nave sau transbordate pe nave, aeronave, platforme sau alte lucrări plasate pe mare, care sunt folosite pentru eliminarea acestor materii sau derivate din tratarea unor asemenea deşeuri sau a altor materii la bordul acestor nave, aeronave, platforme sau lucrări;

(ii) depozitarea unor materii în alt scop decât simpla lor eliminare, sub rezerva ca această depozitare să nu contravină scopurilor prezentei convenţii.

2.

(1) Prin state părţi se înţelege statele care au consimţit să fie legate prin prezenta convenţie şi în privinţa cărora convenţia este în vigoare;

(2) prezenta convenţie se aplică mutatis mutandis entităţilor menţionate la art. 305 paragraful 1 lit. b), c), d), e) şi f), care devin părţi la convenţie potrivit condiţiilor care le privesc pe fiecare dintre ele; în această măsură, prin termenul state părţi se înţelege aceste entităţi.

Partea a II-a Marea teritorială şi zona contiguă

Secţiunea 1 Dispoziţii generale

ARTICOLUL 2 Regimul juridic al mării teritoriale, al spaţiului aerian
de deasupra şi al fundului acestei mări şi subsolului ei

1. Suveranitatea statului riveran se întinde dincolo de teritoriul său şi de apele sale interioare, iar în cazul unui stat-arhipelag, dincolo de apele sale arhipelagice, asupra unei zone a mării adiacente desemnate sub numele de mare teritorială.

2. Această suveranitate se întinde asupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi asupra fundului acestei mări şi subsolului ei.

3. Suveranitatea asupra mării teritoriale se exercită în condiţiile prevăzute de dispoziţiile prezentei convenţii şi de celelalte reguli de drept internaţional.

Secţiunea a 2-a Limitele mării teritoriale

ARTICOLUL 3 Lăţimea mării teritoriale

Orice stat are dreptul de a fixa lăţimea mării sale teritoriale; această lăţime nu depăşeşte 12 mile marine, măsurate de la liniile de bază stabilite în conformitate cu prezenta convenţie.

ARTICOLUL 4 Limita exterioară a mării teritoriale

Limita exterioară a mării teritoriale este constituită de o linie având fiecare punct la o distanţă egală cu lăţimea mării teritoriale, din punctul cel mai apropiat al liniei de bază.

ARTICOLUL 5 Linia de bază normală

Dacă în prezenta convenţie nu se prevede altfel, linia de bază normală de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale este linia refluxului de-a lungul ţărmului, astfel cum aceasta este indicată pe hărţile marine, la scară mare, recunoscute oficial de statul riveran.

ARTICOLUL 6 Recife

În cazul părţilor insulare ale unei formaţiuni de atoli sau al unor insule mărginite de recife dantelate, linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale este linia refluxului înspre larg al recifului, aşa cum este indicată pe hărţile marine recunoscute oficial de statul riveran.

ARTICOLUL 7 Liniile de bază drepte

1. Acolo unde ţărmul prezintă crestături şi tăieturi adânci, sau dacă există un şir de insule de-a lungul ţărmului în imediata apropiere a acestuia, poate fi folosită metoda liniilor de bază drepte care leagă puncte corespunzătoare, pentru trasarea liniei de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale.

2. Acolo unde ţărmul este extrem de instabil datorită prezenţei unei delte şi a altor caracteristici naturale, punctele corespunzătoare pot fi alese de-a lungul liniei celei mai avansate a refluxului şi, chiar în caz de retragere ulterioară a liniei refluxului, aceste linii de bază drepte rămân în vigoare atât timp cât ele nu au fost modificate de către statul riveran conform convenţiei.

3. Traseul liniilor de bază drepte nu trebuie să se îndepărteze într-un mod sensibil de la direcţia generală a ţărmului, iar întinderile de mare situate spre ţărm trebuie să fie suficient legate de domeniul terestru pentru a fi supuse regimului apelor interioare.

4. Liniile de bază drepte nu trebuie să fie trase spre ridicăturile fundului mării ce rămân descoperite în timpul refluxului sau să pornească de la acestea, decât în cazul în care pe ele sunt amplasate faruri sau instalaţii similare, care se află în permanenţă deasupra nivelului mării sau în cazul în care traseul unor asemenea linii de bază drepte a făcut obiectul unei recunoaşteri internaţionale generale.

5. În cazurile în care metoda liniilor de bază drepte se aplică în virtutea paragrafului 1, se poate ţine seama, pentru stabilirea anumitor linii de bază, de interesele economice proprii regiunii respective, a căror realitate şi importanţă sunt în mod clar atestate de o folosire îndelungată.

6. Metoda liniilor de bază drepte nu poate fi aplicată de către un stat în aşa fel încât să taie legătura dintre marea teritorială a altui stat cu largul mării sau cu zona economică exclusivă.

ARTICOLUL 8 Apele interioare

1. Sub rezerva dispoziţiilor părţii a IV-a, apele situate între linia de bază a mării teritoriale şi ţărm fac parte din apele interioare ale statului.

2. În cazul în care traseul unei linii de bază drepte, stabilită conform metodei descrise la art. 7, are ca rezultat includerea în apele interioare a unor ape care nu erau mai înainte considerate ca atare, dreptul de trecere inofensivă prevăzut de convenţie se va aplica acestor ape.

ARTICOLUL 9 Gurile fluviilor

Dacă un fluviu se varsă în mare fără a forma un estuar, linia de bază este o linie dreaptă trasată de-a curmezişul gurii fluviului între punctele limită ale refluxului pe ţărmuri.

ARTICOLUL 10 Golfurile

1. Prezentul articol nu se referă decât la golfurile la care un singur stat este riveran.

2. În sensul prezentei convenţii, prin golf se înţelege o crestătură bine marcată, a cărei pătrundere în uscat, în raport cu lărgimea gurii sale, este astfel încât apele pe care le include sunt înconjurate de ţărm, constituind mai mult decât o simplă curbură a ţărmului. Totuşi o crestătură nu este considerată drept un golf decât dacă suprafaţa sa este cel puţin egală aceleia a unui semicerc, care are ca diametru linia dreaptă trasă de-a curmezişul intrării crestăturii.

3. Suprafaţa unei crestături se măsoară între linia refluxului de-a lungul ţărmului crestăturii şi linia dreaptă unind liniile refluxului punctelor sale de intrare naturale. Atunci când, din cauza prezenţei unor insule, o crestătură are mai multe intrări, semicercul are drept diametru suma lungimilor liniilor care închid diferitele intrări. Suprafaţa insulelor situate în interiorul unei crestături este cuprinsă în suprafaţa totală a acesteia.

4. Dacă distanţa dintre limitele refluxului la punctele de intrare naturale ale unui golf nu depăşeşte 24 de mile marine, poate fi trasată o linie de delimitare între aceste două limite ale refluxului, iar apele astfel închise de această linie sunt considerate ca ape interioare.

5. În cazul în care distanţa dintre limitele refluxului la punctele de intrare naturale ale unui golf depăşeşte 24 de mile marine, o linie de bază dreaptă de 24 de mile marine se trasează în interiorul golfului în aşa fel încât să închidă o suprafaţă de apă maximă.

6. Dispoziţiile precedente nu se aplică golfurilor numite istorice şi nici în cazurile în care se aplică metoda liniilor de bază drepte, prevăzută la art. 7.

ARTICOLUL 11 Porturile

În scopul delimitării mării teritoriale, instalaţiile permanente care fac parte integrantă dintr-un sistem portuar şi care înaintează cel mai mult spre larg sunt considerate că fac parte din ţărm. Instalaţiile din largul ţărmurilor şi insulelor artificiale nu sunt considerate ca instalaţii portuare permanente.

ARTICOLUL 12 Radele

Dacă servesc în mod obişnuit încărcării, descărcării şi ancorării navelor, radele, care, în mod normal, s-ar afla în întregime sau parţial dincolo de limita exterioară a mării teritoriale, sunt considerate că fac parte din marea teritorială.

ARTICOLUL 13 Funduri marine care pot rămâne descoperite

1. Prin funduri marine care pot rămâne descoperite se înţelege ridicăturile naturale de teren care sunt înconjurate de mare, descoperite în timpul refluxului şi acoperite în timpul fluxului. În cazurile în care fundurile marine care pot rămâne descoperite se găsesc, în întregime sau parţial, la o distanţă de continent sau de o insulă care nu depăşeşte lăţimea mării teritoriale, linia refluxului la aceste funduri marine poate fi luată ca linie de bază pentru a se măsura lăţimea mării teritoriale.

2. În cazurile în care fundurile marine care pot rămâne descoperite se află în întregime la o distanţă de continent sau de o insulă, care depăşeşte lăţimea mării teritoriale, ele nu au o mare teritorială proprie.

ARTICOLUL 14 Combinarea metodelor utilizate pentru stabilirea liniilor de bază

Statul riveran poate, în funcţie de diferitele situaţii, să stabilească liniile de bază după una sau mai multe dintre metodele prevăzute la articolele precedente.

ARTICOLUL 15 Delimitarea mării teritoriale dintre state ale căror ţărmuri
sunt adiacente sau situate faţă în faţă

În cazul în care ţărmurile a două state sunt adiacente sau situate faţă în faţă, nici unul dintre aceste state nu are dreptul, în lipsa unui acord contrar între ele, să-şi extindă marea sa teritorială dincolo de linia mediană ale cărei puncte sunt la distanţe egale de punctele cele mai apropiate ale liniilor de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale a fiecăruia dintre cele două state. Această dispoziţie nu se aplică totuşi în cazul în care, din cauza existenţei unor titluri istorice sau a altor împrejurări speciale, este necesar ca marea teritorială a celor două state să fie delimitată în alt mod.

ARTICOLUL 16 Hărţile marine şi listele coordonatelor geografice

1. Liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale, stabilite conform art. 7, 9 şi 10, sau limitele care decurg din aceasta şi liniile de delimitare trasate conform art. 12 şi 15 sunt indicate pe hărţi marine la o scară corespunzătoare pentru determinarea poziţiei lor. În lipsa unor asemenea hărţi, poate fi folosită o listă a coordonatelor geografice ale punctelor, precizând sistemul geodezic folosit.

2. Statul riveran asigură publicitatea necesară acestor hărţi sau liste de coordonate geografice şi depune un exemplar la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Secţiunea a 3-a Trecerea inofensivă în marea teritorială

Subsecţiunea A
Reguli aplicabile tuturor navelor

ARTICOLUL 17 Dreptul de trecere inofensivă

Sub rezerva convenţiei, navele tuturor statelor riverane sau fără litoral se bucură de dreptul de trecere inofensivă în marea teritorială.

ARTICOLUL 18 Semnificaţia termenului "trecere"

1. Prin trecere se înţelege faptul de a naviga în marea teritorială în scopul:

a) de a traversa fără a intra în apele interioare ori a face escală într-o radă sau o instalaţie portuară situată în afara apelor interioare; sau

b) de a intra în apele interioare sau de a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau instalaţie portuară, sau de a o părăsi.

2. Trecerea trebuie să fie continuă şi rapidă. Cu toate acestea, trecerea include oprirea şi ancorarea, dar numai dacă acestea constituie incidente obişnuite ale navigaţiei sau se impun ca urmare a unui caz de forţă majoră sau de avarie sau în scopul ajutorării persoanelor, navelor sau aeronavelor aflate în pericol sau avariate.

ARTICOLUL 19 Semnificaţia expresiei "trecere inofensivă"

1. Trecerea este inofensivă atât timp cât nu aduce atingere păcii, ordinii sau securităţii statului riveran. Ea trebuie să se efectueze în conformitate cu dispoziţiile convenţiei şi cu celelalte reguli de drept internaţional.

2. Trecerea unei nave străine este considerată că aduce atingere păcii, ordinii sau securităţii statului riveran, dacă, în marea teritorială, o asemenea navă se angajează în una dintre activităţile următoare:

a) ameninţarea sau folosirea forţei împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a statului riveran sau în orice alt mod contrar principiilor dreptului internaţional enunţate în Carta Naţiunilor Unite;

b) exerciţiu sau manevră cu arme de orice fel;

c) culegerea de informaţii în detrimentul apărării sau securităţii statului riveran;

d) propaganda vizând prejudicierea apărării sau securităţii statului riveran;

e) lansarea, aterizarea pe nave sau îmbarcarea de aeronave;

f) lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnică militară;

g) îmbarcarea sau debarcarea de mărfuri, fonduri băneşti sau persoane contrar legilor şi reglementărilor vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare ale statului riveran;

h) poluarea deliberată şi gravă, prin violarea prezentei convenţii;

i) pescuitul;

j) cercetări sau ridicări hidrografice;

k) perturbarea funcţionării oricărui sistem de comunicare sau a oricărui alt echipament sau instalaţie a statului riveran;

l) orice altă activitate care nu are o legătură directă cu trecerea.

se încarcă...