Back

Parlamentul României

Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii din 25.10.1980 *)

În vigoare de la 30.09.1992

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Statele semnatare ale prezentei convenţii,

profund convinse că interesul copilului este de importanţă primordială în orice problemă privind încredinţarea sa,

dornice să protejeze copilul, pe plan internaţional, împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoieri ilicite şi să întocmească proceduri în vederea garantării imediatei înapoieri a copilului în statul reşedinţei sale obişnuite, precum şi de a asigura protecţia dreptului de vizitare.

au hotărît să încheie o convenţie în acest scop şi au căzut de acord asupra dispoziţiilor următoare:

CAPITOLUL I Cîmpul de aplicare a convenţiei

ARTICOLUL 1

Prezenta convenţie are drept obiect:

a) de a asigura înapoierea imediată a copiilor deplasaţi sau reţinuţi ilicit în orice stat contractant;

b) de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizitarea, care există într-un stat contractant.
Jurisprudență (1)

ARTICOLUL 2 Jurisprudență (1)

Statele contractante iau toate măsurile corespunzătoare spre a asigura, în limitele teritoriului lor, realizarea obiectivelor convenţiei. În acest scop, ele urmează să recurgă la procedurile lor de urgenţă.

ARTICOLUL 3 Jurisprudență (4)

Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:

a) cînd are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism acţionând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; şi
Jurisprudență (1)

b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acţionîndu-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Jurisprudență (1)

Dreptul privind încredinţarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărîre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.

ARTICOLUL 4 Jurisprudență (2)

Convenţia se aplică oricărui copil care îşi avea reşedinţa obişnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredinţarea sau vizitarea. Aplicarea convenţiei încetează cînd copilul atinge vîrsta de 16 ani.

ARTICOLUL 5 Jurisprudență (2)

În înţelesul prezentei convenţii
Jurisprudență (1)

a) dreptul privind încredinţarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului şi, îndeosebi, acela de a hotărî asupra locului reşedinţei sale;

b) dreptul de vizitare include dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată de timp în alt loc decît cel al reşedinţei sale obişnuite.

CAPITOLUL II Autorităţi centrale

ARTICOLUL 6

Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrală însărcinată să satisfacă obligaţiile ce-i sunt impuse prin convenţie.

Un stat federal, un stat în care sînt în vigoare mai multe sisteme de drept sau un stat avînd organizaţii teritoriale autonome este liber să desemneze mai mult de o autoritate centrală şi să specifice întinderea teritorială a puterilor fiecăreia dintre aceste autorităţi. Statul care foloseşte această posibilitate desemnează autoritatea centrală căreia îi pot fi adresate cererile, în vederea transmiterii lor autorităţii centrale competente din acest stat.

ARTICOLUL 7

Autorităţile centrale urmează să coopereze între ele şi să promoveze o colaborare între autorităţile competente în statele lor respective, pentru a asigura imediata înapoiere a copiilor şi a realiza celelalte obiective ale prezentei convenţii.

În special, ele urmează, fie direct, fie cu sprijinul oricărui intermediar, să ia toate măsurile potrivite:

a) pentru localizarea unui copil deplasat sau reţinut ilicit;

b) pentru prevenirea de noi pericole pentru copii sau de pagube pentru părţile interesate, luînd sau procedând astfel încât să fie luate măsuri provizorii;

c) pentru a asigura înapoierea de bună voie a copilului sau a înlesni o soluţie amiabilă;

d) pentru schimb de informaţii, dacă se dovedeşte util, privitoare la situaţia socială a copilului;

e) pentru a furniza informaţii generale privind dreptul statului lor în legătură cu aplicarea convenţiei;

f) pentru a introduce sau a înlesni deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative, menite să obţină înapoierea copilului şi, dacă este cazul, să îngăduie organizarea sau exercitarea efectivă a dreptului de vizitare;

g) pentru a acorda sau înlesni, dacă este cazul, obţinerea de asistenţă judiciară şi juridică, inclusiv participarea unui avocat;

h) pentru a asigura, pe plan administrativ, dacă va fi necesar şi oportun, înapoierea fără pericol a copilului;

i) pentru a se ţine reciproc la curent asupra aplicării convenţiei şi, pe cît posibil, a înlătura eventualele obstacole ivite cu prilejul aplicării sale.

CAPITOLUL III Înapoierea copilului

ARTICOLUL 8 Jurisprudență (2)

Persoana, instituţia sau organismul care pretinde că un copil a fost deplasat sau reţinut prin violarea dreptului privind încredinţarea poate să sesizeze fie autoritatea centrală a reşedinţei obişnuite a copilului, fie pe aceea a oricărui stat contractant, pentru ca acestea să acorde asistenţa lor în vederea asigurării înapoierii copilului.

Cererea urmează să cuprindă:
Jurisprudență (2)

a) informaţii privind identitatea reclamantului, a copilului şi a persoanei despre care se susţine că a luat sau a reţinut copilul;

b) data naşterii copilului, dacă este posibil să fie obţinută;

c) motivele pe care se sprijină reclamantul pentru a cere înapoierea copilului;

d) toate informaţiile disponibile privitoare la localizarea copilului şi identitatea persoanei cu care copilul este presupus a se afla;

e) copie autentificată a oricărei decizii sau acord utile;

f) o atestare sau declaraţie sub jurămînt emanînd de la autoritatea centrală sau de la altă autoritate competentă a statului în care se află reşedinţa obişnuită sau de la o altă persoană calificată privind dreptul statului în materie;

g) orice alt document util.

ARTICOLUL 9 Jurisprudență (1)

Cînd autoritatea centrală, care este sesizată printr-o cerere în temeiul art. 8, are motive să creadă că copilul se află într-un alt stat contractant, ea transmite cererea direct şi fără întîrziere autorităţii centrale a acestui stat contractant, informînd despre aceasta autoritatea centrală reclamantă sau, dacă este cazul, pe reclamant.

ARTICOLUL 10 Jurisprudență (1)

Autoritatea centrală a statului unde se află copilul va lua sau va face să se ia orice măsură susceptibilă să asigure înapoierea acestuia de bunăvoie.

ARTICOLUL 11

Autorităţile judiciare sau administrative ale oricărui stat contractant urmează să procedeze de urgenţă în vederea înapoierii copilului.

Cînd autoritatea judiciară sau administrativă sesizată nu a statuat, într-un termen de 6 săptămîni din momentul sesizării sale, reclamantul sau autoritatea centrală a statului solicitat, din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii centrale a statului solicitant, poate cere o declaraţie asupra motivelor acestei întîrzieri. Dacă răspunsul este primit de către autoritatea centrală a statului solicitat, această autoritate urmează a o transmite autorităţii centrale a statului solicitant sau, dacă este cazul, reclamantului.

ARTICOLUL 12 Jurisprudență (1)

Cînd un copil a fost deplasat sau reţinut ilicit în înţelesul art. 3 şi o perioadă de mai puţin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorităţii judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată.
Jurisprudență (1)

Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, să dispună înapoierea copilului, afară dacă nu se stabileşte că copilul s-a integrat în noul său mediu.

Cînd autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat are motive de a crede că copilul a fost luat într-un alt stat, ea poate suspenda procedura sau să respingă cererea de înapoiere a copilului.

ARTICOLUL 13 Jurisprudență (1)

Prin excepţie de la dispoziţiile articolului precedent, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este ţinută să dispună înapoierea copilului, dacă persoana, instituţia sau organismul care se împotriveşte înapoierii sale stabileşte:

a) că persoana, instituţia sau organismul care avea în îngrijire copilul nu exercita efectiv dreptul privind încredinţarea la data deplasării sau neînapoierii, ori consimţise sau achiesase ulterior acestei deplasări sau neînapoieri; sau

b) că există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-l situeze într-o situaţie intolerabilă.
Jurisprudență (2)

Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune înapoierea copilului, dacă constată că acesta se împotriveşte la înapoierea sa şi că a atins o vîrstă sau o maturitate care face necesar să se ţină seama de opinia sa.

La aprecierea împrejurărilor vizate în acest articol, autorităţile judiciare sau administrative urmează să ţină seama de informaţiile puse la dispoziţie de autoritatea centrală sau orice altă autoritate competentă a statului în care se află reşedinţa obişnuită a copilului privitor la situaţia sa socială.

ARTICOLUL 14

Pentru a stabili existenţa unei deplasări sau a unei neînapoieri ilicite în înţelesul art. 3, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat poate ţine seama în mod direct de legea şi de hotărîrile judiciare sau administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reşedinţa obişnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoaşterea hotărîrilor străine care ar fi altfel aplicabile.

ARTICOLUL 15 Jurisprudență (1)

Autorităţile judiciare sau administrative ale unui stat contractant pot cere, înainte de a dispune înapoierea copilului, ca reclamantul să înfăţişeze o hotărîre sau o atestare emanînd de la autorităţile statului în care se află reşedinţa obişnuită a copilului, prin care să se constate că deplasarea sau neînapoierea era ilicită în înţelesul art. 3 al convenţiei, în măsura în care această hotărîre sau atestare poate fi obţinută în acest stat. Autorităţile centrale ale statelor contractante acordă asistenţă, în măsura posibilului, reclamantului, spre a obţine o atare decizie sau atestare.

ARTICOLUL 16 Jurisprudență (2)

După ce vor fi fost informate despre deplasarea ilicită a unui copil sau despre neînapoierea sa în înţelesul art. 3, autorităţile judiciare sau administrative ale statului contractant unde copilul a fost deplasat sau reţinut nu vor mai putea statua asupra fondului dreptului privind încredinţarea pînă cînd nu se va stabili că nu se află întrunite condiţiile prezentei convenţii pentru înapoierea copilului sau pînă cînd o perioadă rezonabilă nu se va fi scurs fără ca o cerere pentru aplicarea convenţiei să se fi făcut.

ARTICOLUL 17

Singură împrejurarea că o hotărîre privitoare la încredinţare a fost pronunţată sau este susceptibilă să fie recunoscută în statul solicitat nu poate justifica refuzul de a retrimite copilul potrivit prevederilor acestei convenţii, dar autorităţile judiciare sau administrative ale statului solicitat pot lua în considerare motivele acestei hotărîri care ar intra în sfera de aplicare a convenţiei.

ARTICOLUL 18

Dispoziţiile acestui capitol nu limitează puterea autorităţii judecătoreşti sau administrative de a dispune înapoierea copilului oricînd.

ARTICOLUL 19 Jurisprudență (1)

O hotărîre asupra înapoierii copilului, pronunţată în cadrul convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind încredinţarea.

ARTICOLUL 20

Înapoierea copilului potrivit dispoziţiilor art. 12 poate fi refuzată în cazul în care, nu ar fi permisă de principiile fundamentale ale statului solicitat cu privire la salvgardarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

CAPITOLUL IV Dreptul de vizitare

ARTICOLUL 21 Jurisprudență (1)

O cerere vizînd organizarea sau protejarea exercitării efective a unui drept de vizitare poate fi adresată autorităţii centrale a unui stat contractant, potrivit aceloraşi modalităţi, cu o cerere vizînd înapoierea copilului.

Autorităţile centrale sînt legate prin obligaţiile de cooperare vizate la art. 7, pentru a asigura exercitarea nestînjenită a dreptului de vizitare şi îndeplinirea tuturor condiţiilor la care exercitarea acestui drept ar fi supusă şi în vederea înlăturării, în măsura posibilului, a obstacolelor de natură a se împotrivi la aceasta.

Autorităţile centrale, fie în mod direct, fie prin intermediari, pot iniţia sau favoriza o procedură legală în vederea organizării sau protejării dreptului de vizitare, precum şi a condiţiilor în care exercitarea acestui drept va putea fi supusă.

CAPITOLUL V Dispoziţii generale

ARTICOLUL 22

Nici o cauţiune şi nici o depunere, sub orice denumire ar fi, nu pot fi impuse spre a garanta plata spezelor şi cheltuielilor în contextul procedurilor judecătoreşti sau administrative vizate prin convenţie.

ARTICOLUL 23

Nici o legalizare sau formalitate similară nu se va cere în contextul convenţiei.

ARTICOLUL 24

Orice cerere, comunicare sau alt document se trimit, în limba originală, autorităţii centrale a statului solicitat şi însoţite de o traducere în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacă această traducere este greu realizabilă, de o traducere în limbile franceză sau engleză.

Totuşi, un stat contractant va putea, făcînd rezerva prevăzută la art. 42, să se opună folosirii fie a limbii franceze, fie a celei engleze, în orice cerere, comunicare sau alt document adresate autorităţii sale centrale.

ARTICOLUL 25

Cetăţenii unui stat contractant şi persoanele cu reşedinţa obişnuită în acest stat vor avea dreptul, pentru tot ceea ce priveşte aplicarea convenţiei, la asistenţa judiciară şi juridică în orice alt stat contractant, în aceleaşi condiţii ca şi cînd ei înşişi ar fi cetăţeni ai acestui alt stat şi şi-ar avea acolo reşedinţa în mod obişnuit.

ARTICOLUL 26

Fiecare autoritate centrală va suporta propriile sale speze în aplicarea convenţiei.

Autoritatea centrală şi celelalte servicii publice ale statelor contractante nu vor impune nici un fel de speze cu privire la cererile introduse în aplicarea convenţiei. Între altele, nu pot pretinde reclamantului plata spezelor şi cheltuielilor procesului sau, eventual, speze pricinuite de participarea unui avocat. Totuşi, ele pot cere plata cheltuielilor cauzate sau urmînd a fi cauzate de operaţiuni legate de înapoierea copilului.

Cu toate acestea, un stat contractant va putea, făcînd rezerva prevăzută la art. 42, să declare că nu este ţinut la plata spezelor, vizate de alineatul precedent, în legătură cu participarea unui avocat sau a unui consilier juridic, ori la speze judiciare, decît în măsura în care aceste cheltuieli pot fi acoperite prin sistemul său de asistenţă judiciară şi juridică.

Dispunînd înapoierea copilului sau stăruind asupra dreptului de vizitare potrivit prevederilor convenţiei, autoritatea judecătorească sau administrativă poate, dacă este cazul, să pună în sarcina persoanei care a deplasat sau reţinut copilul, sau care a împiedicat exercitarea dreptului de vizitare, plata tuturor spezelor necesare întreprinse de reclamant sau în numele său, între altele spezele de călătorie, spezele de reprezentare judecătorească ale reclamantului şi de înapoiere a copilului, precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea copilului.

se încarcă...