Back

Consiliul Europei

Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor din 20.05.1980 *)

În vigoare de la 29.05.2003

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Luxembourg, 20 mai 1980

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,

recunoscând că în statele membre ale Consiliului Europei luarea în considerare a interesului copilului este de o importanţă decisivă în materie de hotărâri privind încredinţarea sa,

considerând că instituirea de măsuri destinate facilitării recunoaşterii şi aplicării hotărârilor privind încredinţarea copilului va avea drept efect asigurarea unei mai bune protecţii a interesului copiilor,

considerând că este de dorit, în acest scop, să se sublinieze că dreptul la vizită al părinţilor este corolarul normal al dreptului la încredinţare,

constatând numărul crescând al cazurilor în care unii copii au fost deplasaţi fără drept peste o graniţă internaţională şi dificultăţile întâlnite pentru soluţionarea în mod adecvat a problemelor ridicate de aceste cazuri,

dornice să introducă dispoziţii potrivite care să permită restabilirea încredinţării copiilor atunci când această încredinţare a fost întreruptă în mod arbitrar,

convinse de oportunitatea de a lua, în acest scop, măsurile adaptate la diferite nevoi şi la diferite împrejurări,

dornice să stabilească relaţii de cooperare judiciară între autorităţile lor,

au convenit cele ce urmează:

ARTICOLUL 1

În sensul prezentei convenţii, se înţelege prin:

a) copil - o persoană, indiferent de cetăţenie, cu condiţia să nu fi împlinit încă vârsta de 16 ani şi să nu aibă dreptul de a-şi stabili ea însăşi reşedinţa, conform legii reşedinţei obişnuite sau a cetăţeniei ori conform legii interne a statului solicitat;

b) autoritate - orice autoritate judiciară sau administrativă;

c) hotărâre referitoare la încredinţare - orice hotărâre a unei autorităţi, în măsura în care decide asupra îngrijirii persoanei copilului, inclusiv dreptul de a-i stabili reşedinţa, precum şi asupra dreptului la vizită;

d) deplasare fără drept - deplasarea unui copil peste o graniţă internaţională prin încălcarea unei hotărâri referitoare la încredinţarea sa, pronunţată într-un stat contractant şi executorie într-un asemenea stat; de asemenea, se consideră deplasare fără drept:

(i) neînapoierea unui copil peste o graniţă internaţională la încheierea perioadei exercitării unui drept la vizită referitor la acel copil sau la încheierea unei şederi temporare pe un alt teritoriu decât cel în care se exercită încredinţarea sa;

(ii) o trecere declarată ulterior ilicită în sensul art. 12.

TITLUL I Autorităţi centrale

ARTICOLUL 2

1. Fiecare stat contractant va desemna o autoritate centrală care va exercita funcţiile prevăzute în prezenta convenţie.

2. Statele federale şi statele în care mai multe sisteme de drept sunt în vigoare au dreptul de a desemna mai multe autorităţi centrale a căror competenţă o stabilesc.

3. Orice desemnare efectuată prin aplicarea prezentului articol trebuie să fie comunicată secretarului general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 3 Jurisprudență (1)

1. Autorităţile centrale ale statelor contractante trebuie să coopereze între ele şi să promoveze o înţelegere între autorităţile competente ale ţărilor respective. Ele trebuie să acţioneze cu toată promptitudinea necesară.

2. În vederea facilitării aplicării prezentei convenţii, autorităţile centrale ale statelor contractante:

a) asigură transmiterea cererilor de informaţii care provin de la autorităţile competente şi care privesc problemele de drept sau de fapt referitoare la procedurile în curs;

b) îşi comunică reciproc, la cerere, informaţii privind dreptul lor referitor la încredinţarea copiilor şi la evoluţia lui;

c) se informează reciproc asupra dificultăţilor susceptibile să apară cu prilejul aplicării convenţiei şi se străduiesc să înlăture, în măsura posibilului, obstacolele din calea aplicării ei.

ARTICOLUL 4

1. Orice persoană care a obţinut într-un stat contractant o hotărâre referitoare la încredinţarea unui copil şi care doreşte să obţină într-un alt stat contractant recunoaşterea sau executarea acestei hotărâri se poate adresa în acest scop, prin cerere, autorităţii centrale a fiecărui stat contractant.

2. Cererea trebuie să fie însoţită de documentele menţionate la art. 13.

3. Autoritatea centrală sesizată, dacă este alta decât autoritatea centrală a statului solicitat, transmite documentele acesteia din urmă pe cale directă şi fără întârziere.

4. Autoritatea centrală sesizată poate refuza intervenţia sa atunci când condiţiile cerute de prezenta convenţie nu sunt îndeplinite în mod evident.

5. Autoritatea centrală sesizată îl informează fără întârziere pe solicitant asupra soluţionării cererii sale.

ARTICOLUL 5

1. Autoritatea centrală a statului solicitat ia sau ordonă în cel mai scurt termen toate dispoziţiile pe care le consideră potrivite, sesizând, dacă este cazul, autorităţile sale competente, pentru:

a) a găsi locul unde se află copilul;

b) a evita, în special prin măsurile provizorii necesare, ca interesele copilului sau ale solicitantului să fie lezate;

c) a asigura recunoaşterea sau executarea hotărârii;

d) a asigura predarea copilului către reclamant atunci când se acordă executarea hotărârii;

e) a informa autoritatea solicitantă asupra măsurilor luate şi a soluţiilor date.

2. Atunci când autoritatea centrală a statului solicitat are motive să creadă că copilul se află pe teritoriul altui stat contractant, ea transmite documentele autorităţii centrale a acestui stat, pe cale directă şi fără întârziere.

3. Cu excepţia cheltuielilor de repatriere, fiecare stat contractant se angajează să nu ceară de la solicitant nici o plată pentru orice măsură luată în contul acestuia în temeiul paragrafului 1 al prezentului articol de autoritatea centrală a acestui stat, inclusiv cheltuielile procesuale şi, când este cazul, cheltuielile necesitate de participarea unui avocat.

4. Dacă recunoaşterea sau executarea este refuzată şi dacă autoritatea centrală a statului solicitat consideră că trebuie să dea curs cererii solicitantului de a introduce în acest stat o acţiune pe fond, această autoritate pune totul în aplicare pentru a asigura reprezentarea solicitantului în această procedură în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele de care poate beneficia o persoană care este rezidentă şi cetăţean al acestui stat şi, în acest scop, poate sesiza în special autorităţile competente.

ARTICOLUL 6

1. Sub rezerva acordurilor private încheiate între autorităţile centrale interesate şi a dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol:

a) comunicările adresate autorităţii centrale a statului solicitat sunt redactate în limba sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori vor fi însoţite de o traducere în această limbă;

b) autoritatea centrală a statului solicitat trebuie totuşi să accepte comunicările redactate în limba franceză sau engleză ori însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi.

2. Comunicările emise de autoritatea centrală a statului solicitat, inclusiv rezultatele anchetelor efectuate, pot fi redactate în limba sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori în limba franceză sau engleză.

3. Orice stat contractant poate exclude aplicarea în întregime sau în parte a dispoziţiilor paragrafului 1 lit. b) al prezentului articol. Atunci când un stat contractant a făcut această rezervă, orice alt stat contractant poate să o aplice, de asemenea, în privinţa acestui stat.

TITLUL II Recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi restabilirea
încredinţării copilului

ARTICOLUL 7

Hotărârile referitoare la încredinţare, pronunţate într-un stat contractant, sunt recunoscute şi, atunci când sunt executorii în statul de origine, sunt puse în executare în orice alt stat contractant.

ARTICOLUL 8

1. În caz de deplasare fără drept, autoritatea centrală a statului solicitat va trece imediat la restituirea copilului:

a) atunci când în momentul introducerii cererii în statul în care hotărârea a fost pronunţată sau la data deplasării fără drept, dacă aceasta a avut loc anterior, copilul, precum şi părinţii săi aveau numai cetăţenia acelui stat şi copilul avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului menţionat; şi

b) când o autoritate centrală a fost sesizată asupra cererii de restituire în termen de 6 luni începând de la data deplasării fără drept.

2. Dacă, conform legii statului solicitat, nu se pot satisface dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol fără intervenţia unei instanţe, nici unul dintre motivele de refuz prevăzute de prezenta convenţie nu se va aplica în procedura judiciară.

3. Dacă un acord omologat de o autoritate competentă a survenit între persoana căreia îi este încredinţat copilul şi o altă persoană pentru a-i acorda acesteia din urmă dreptul la vizită şi când, la încheierea perioadei convenite, copilul, fiind dus în străinătate, nu este restituit persoanei care îl avea în încredinţare, se trece la restabilirea dreptului la încredinţare conform paragrafului 1 lit. b) şi paragrafului 2 ale prezentului articol. Acelaşi lucru se face în cazul hotărârii autorităţii competente care acordă acelaşi drept unei persoane care nu are încredinţarea copilului.

ARTICOLUL 9

1. În alte cazuri de deplasare fără drept decât cele prevăzute de art. 8 şi dacă o autoritate centrală a fost sesizată în termen de 6 luni începând de la data deplasării, recunoaşterea şi executarea nu pot fi refuzate decât:

a) dacă, atunci când este vorba despre o hotărâre pronunţată în absenţa pârâtului sau a reprezentantului său legal, cererea de chemare în judecată sau un act echivalent nu a fost comunicat ori notificat reclamantului potrivit legii sau în timp util pentru a se putea apăra; totuşi această absenţă a comunicării sau notificării nu va constitui un motiv de refuz al recunoaşterii sau executării atunci când comunicarea ori notificarea nu s-a produs deoarece pârâtul a tăinuit locul unde se găseşte persoana care a iniţiat acţiunea în statul de origine;

b) dacă, atunci când este vorba despre o hotărâre pronunţată în absenţa pârâtului sau a reprezentantului său legal, competenţa autorităţii care a luat-o nu este întemeiată:

(i) pe reşedinţa obişnuită a pârâtului; sau

(ii) pe ultima reşedinţă obişnuită comună a părinţilor copilului, cu condiţia ca unul dintre ei să aibă încă reşedinţa obişnuită;

sau

(iii) pe reşedinţa obişnuită a copilului;

c) dacă hotărârea este incompatibilă cu o hotărâre referitoare la încredinţare, devenită executorie în statul solicitat înainte de deplasarea copilului, cu condiţia ca acel copil să nu aibă reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului solicitant în anul ce precedă deplasarea sa.

2. Dacă nici o autoritate centrală nu a fost sesizată, dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol sunt aplicabile atunci când recunoaşterea şi executarea sunt cerute într-un termen de 6 luni începând de la deplasarea fără drept.

3. În nici un caz hotărârea nu poate face obiectul unui examen de fond.

ARTICOLUL 10

1. În alte cazuri decât cele prevăzute la art. 8 şi 9, recunoaşterea, precum şi executarea pot fi refuzate nu numai din motivele prevăzute la art. 9, ci şi datorită unuia dintre motivele următoare:

a) dacă se constată că efectele hotărârii sunt clar incompatibile cu principiile fundamentale de drept ce acţionează asupra familiei şi copiilor în statul solicitat;

b) dacă se constată că din cauza schimbării împrejurărilor care includ trecerea timpului, dar exclud simpla schimbare a reşedinţei copilului în urma unei deplasări fără drept, efectele hotărârii de bază nu mai sunt conforme interesului copilului;

c) dacă în momentul introducerii acţiunii în statul de origine:
Jurisprudență (1)

(i) copilul avea cetăţenia statului solicitat sau reşedinţa obişnuită în acest stat, în timp ce nici una dintre aceste legături nu există cu statul de origine;

(ii) copilul avea în acelaşi timp cetăţenia statului de origine şi a statului solicitat şi reşedinţa sa obişnuită în statul solicitat;

d) dacă hotărârea este incompatibilă cu o hotărâre pronunţată fie în statul solicitat, fie într-un stat terţ, fiind executorie în statul solicitat, în urma unei proceduri iniţiate înainte de introducerea cererii de recunoaştere sau de executare şi dacă refuzul este conform interesului copilului.

2. În aceleaşi cazuri procedura de recunoaştere, precum şi procedura de executare pot fi suspendate pentru unul dintre următoarele motive:

a) dacă hotărârea de origine face obiectul unui recurs ordinar;

b) dacă o procedură privind încredinţarea copilului, iniţiată înainte ca procedura în statul de origine să fie introdusă, este în curs în statul solicitat;

c) dacă o altă hotărâre referitoare la încredinţarea copilului face obiectul unei proceduri de executare sau oricărei alte proceduri referitoare la recunoaşterea acestei hotărâri.

ARTICOLUL 11 Jurisprudență (1)

1. Hotărârile asupra dreptului la vizită şi dispoziţiile hotărârilor referitoare la încredinţare care privesc dreptul la vizită sunt recunoscute şi puse în executare în aceleaşi condiţii ca celelalte hotărâri referitoare la încredinţare.

2. Totuşi autoritatea competentă a statului solicitat poate stabili modalităţile de aplicare şi de exercitare a dreptului la vizită, ţinând cont în special de angajamentele luate de părţi pe această temă.

3. Atunci când nu s-a hotărât asupra dreptului la vizită sau când recunoaşterea ori executarea hotărârii referitoare la încredinţare este refuzată, autoritatea centrală a statului solicitat poate sesiza autorităţile sale competente pentru a decide asupra dreptului la vizită, la cererea persoanei care invocă acest drept.

ARTICOLUL 12

Atunci când, la data la care copilul este deplasat peste o graniţă internaţională, nu există o hotărâre executorie asupra încredinţării pronunţată într-un stat contractant, dispoziţiile prezentei convenţii se aplică la orice hotărâre ulterioară referitoare la încredinţarea acestui copil şi care declară deplasarea ilegală, pronunţată într-un stat contractant la cererea oricărei persoane interesate.

TITLUL III Procedura

ARTICOLUL 13

1. Cererea privind recunoaşterea sau executarea într-un alt stat contractant a unei decizii referitoare la încredinţare trebuie să fie însoţită:

a) de un document care abilitează autoritatea centrală a statului solicitat să acţioneze în numele reclamantului sau să desemneze în acest scop un alt reprezentant;

b) de un exemplar al hotărârii care reuneşte condiţiile necesare autenticităţii sale;

c) când este vorba despre o hotărâre pronunţată în absenţa pârâtului sau a reprezentantului său legal, de orice document de natură să stabilească faptul că cererea de chemare în judecată sau un act echivalent a fost comunicat ori notificat, potrivit legii, pârâtului;

d) dacă este cazul, de orice document care stabileşte că, conform legii statului de origine, decizia este executorie;

e) dacă este posibil, de un raport indicând locul în care s-ar putea afla copilul în statul solicitat;

f) de propuneri asupra modalităţilor de restabilire a încredinţării copilului.

2. Documentele menţionate mai sus trebuie să fie însoţite, dacă este cazul, de o traducere conform regulilor prevăzute la art. 6.

se încarcă...