Back

Consiliul Europei

Convenţia europeană în materia adopţiei de copii din 24.04.1967 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 31.03.1993

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi, în vederea, printre altele, a favorizării programului lor social,

considerând că, deşi instituţia adopţiei copiilor se regăseşte în legislaţia tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, există în aceste ţări vederi divergente asupra principiilor care ar trebui să guverneze adopţia, precum şi deosebiri în privinţa procedurii de adopţie şi a efectelor juridice ale adopţiei,

considerând că acceptarea de principii comune şi a unor practici comune în ceea ce priveşte adopţia copiilor ar contribui la aplanarea dificultăţilor cauzate de aceste divergenţe şi ar permite în acelaşi timp promovarea binelui copiilor care sunt adoptaţi,

au convenit după cum urmează:

PARTEA I Obligaţii şi câmp de aplicare

ARTICOLUL 1

Fiecare parte contractantă se angajează să asigure conformitatea legislaţiei sale cu dispoziţiile părţii a II-a a prezentei convenţii şi să notifice secretarului general al Consiliului Europei măsurile luate în acest scop.

ARTICOLUL 2

Fiecare parte contractantă se angajează să ia în considerare dispoziţiile enunţate în partea a III-a a prezentei convenţii şi, dacă le acordă efect sau, după ce le-a acordat efect, încetează să mai acorde efect oricăreia dintre aceste dispoziţii, ea va trebui să notifice aceasta secretarului general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 3

Prezenta convenţie priveşte numai instituţia juridică a adopţiei unui copil care, în momentul în care adoptatorul solicită adopţia, nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este sau nu a fost căsătorit şi nu este socotit major.

PARTEA a II-a Dispoziţii principale

ARTICOLUL 4

Adopţia nu este valabilă decât dacă este pronunţată de o autoritate judiciară sau administrativă, denumită în continuare autoritate competentă.

ARTICOLUL 5

1. Sub rezerva paragrafelor 2-4 ale prezentului articol, adopţia nu este pronunţată decât dacă cel puţin consimţămintele următoare au fost acordate şi nu au fost retrase:

a) consimţământul mamei şi, în cazul în care copilul este legitim, cel al tatălui sau, dacă nu există nici tată, nici mamă care să poată consimţi, consimţământul oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat să exercite drepturile părinteşti în această privinţă;

b) consimţământul soţului adoptatorului.

2. Nu este permis autorităţii competente:

a) de a renunţa să ia consimţământul uneia dintre persoanele vizate la paragraful 1 de mai sus; sau

b) de a trece peste refuzul consimţământului uneia dintre persoanele sau organismele vizate la menţionatul paragraf 1, decât pentru motive excepţionale determinate prin legislaţie.

3. Dacă tatăl sau mama este lipsită de drepturile sale părinteşti faţă de copil sau, în orice caz, de dreptul de a consimţi la adopţie, legislaţia poate să prevadă că nu se va cere consimţământul său.

4. Consimţământul unei mame la adopţia copilului său nu va fi acceptat decât dacă este dat după naştere, la expirarea termenului prevăzut în legislaţie şi care nu trebuie să fie mai mic de 6 săptămâni sau, dacă nu se specifică un termen, în momentul în care, potrivit avizului autorităţii competente, mama va fi putut să se restabilească îndeajuns ca urmare a naşterii.

5. În prezentul articol, se înţelege prin tată şi mamă persoanele care în mod legal sunt părinţii copilului.

ARTICOLUL 6

1. Legislaţia nu poate permite adopţia unui copil decât de către două persoane unite prin căsătorie, fie că adoptă simultan, fie succesiv, sau de către un singur adoptator.

2. Legislaţia nu poate permite o nouă adopţie a unui copil decât într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:

a) când este vorba de un copil adoptiv al soţului adoptatorului;

b) când precedentul adoptator a decedat;

c) când precedenta adopţie este anulată;

d) când precedenta adopţie a încetat.

ARTICOLUL 7

1. Un copil nu poate fi adoptat decât dacă adoptatorul a atins vârsta minimă prescrisă în acest scop, această vârstă neputând fi mai mică de 21 de ani, nici mai mare de 35 de ani.

2. Totuşi, legislaţia poate să prevadă posibilitatea de derogare de la condiţia vârstei minime:

a) dacă adoptatorul este tatăl sau mama copilului; sau

b) ţinând seama de circumstanţe excepţionale.

ARTICOLUL 8

1. Autoritatea competentă nu va pronunţa o adopţie decât dacă şi-a format convingerea că adopţia va fi în interesul copilului.

2. În fiecare caz autoritatea competentă va da o deosebită importanţă, în aşa fel încât această adopţie să-i ofere copilului un cămin stabil şi armonios.

3. Ca regulă generală, autoritatea competentă nu va considera îndeplinite condiţiile mai sus citate dacă diferenţa de vârstă între adoptator şi copil este sub cea care separă în mod obişnuit părinţii de copiii lor.

ARTICOLUL 9

1. Autoritatea competentă nu va pronunţa o adopţie decât după o anchetă corespunzătoare privind adoptatorul, copilul şi familia sa.

2. Ancheta va trebui, corespunzător fiecărui caz, să cuprindă, printre altele, următoarele elemente:

a) personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului, viaţa sa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea sa de educare a copilului;

b) motivele pentru care adoptatorul doreşte să adopte copilul;

c) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere;

d) potrivirea reciprocă între copil şi adoptator, durata perioadei în care el a fost încredinţat în grija sa;

e) personalitatea şi starea sănătăţii copilului; dacă nu există interdicţie legală, antecedentele copilului;

f) sentimentul copilului cu privire la adopţia propusă;

g) religia adoptatorului şi religia copilului, dacă este cazul.

3. Această anchetă va trebui să fie încredinţată unei persoane sau unui organism recunoscut prin lege sau agreat în acest scop de către o autoritate judiciară sau administrativă. Ea va trebui, în măsura posibilului, să fie efectuată de lucrători sociali calificaţi în acest domeniu prin pregătirea sau experienţa lor.

4. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează cu nimic puterea şi obligaţia autorităţii competente de a obţine toate informaţiile sau dovezile care fac sau nu obiectul anchetei şi pe care le consideră ca putând fi utile.

ARTICOLUL 10

1. Adopţia conferă adoptatorului, cu privire la copilul adoptat, drepturile şi îndatoririle de orice natură care sunt cele ale unui tată sau ale unei mame cu privire la copilul său legitim.

Adopţia conferă adoptatului, faţă de adoptator, drepturile şi îndatoririle de orice natură ale unui copil legitim faţă de tatăl sau de mama sa.

2. De îndată ce se nasc drepturile şi îndatoririle vizate la paragraful 1 al prezentului articol, drepturile şi îndatoririle de aceeaşi natură dintre adoptat şi tatăl sau mama sa sau orice altă persoană sau organisme încetează să existe. Totuşi, legislaţia poate prevedea ca soţul adoptatorului să-şi păstreze drepturile şi îndatoririle faţă de adoptat, dacă acesta este copilul său legitim, nelegitim sau adoptiv.

Cu toate acestea, legislaţia poate menţine pentru părinţi obligaţia alimentară faţă de copil, obligaţia de întreţinere, de a-i asigura o situaţie, de a-l înzestra, în cazul în care adoptatorul nu aduce la îndeplinire una dintre aceste obligaţii.

3. Ca regulă generală, adoptatul va putea fi în măsură să dobândească numele de familie al adoptatorului sau să-l adauge la propriul său nume de familie.

4. Dacă un părinte firesc are drept de folosinţă asupra bunurilor copilului său, dreptul de folosinţă al adoptatorului asupra bunurilor adoptatului poate, în pofida paragrafului 1 al prezentului articol, să fie limitat prin legislaţie.

5. În materie succesorală, în măsura în care legislaţia dă copilului legitim un drept la succesiunea tatălui sau mamei sale, copilul adoptat este tratat în această privinţă la fel ca şi copilul legitim al adoptatorului.

ARTICOLUL 11

1. Dacă copilul adoptat nu are, în cazul adopţiei de către o singură persoană, cetăţenia adoptatorului sau, în cazul adopţiei de către soţi, cetăţenia lor comună, partea contractantă ai cărei cetăţeni sunt adoptatorul sau adoptatorii va înlesni dobândirea de către copil a cetăţeniei acestora.

2. Pierderea cetăţeniei, care ar putea rezulta din adopţie, este subordonată posesiei sau dobândirii unei alte cetăţenii.

ARTICOLUL 12

1. Numărul de copii care pot fi adoptaţi de un singur adoptator nu va fi limitat prin legislaţie.

2. Nu se va putea interzice prin legislaţie unei persoane să adopte un copil pentru motivul că ea are sau ar putea avea un copil legitim.

3. Dacă adopţia îmbunătăţeşte situaţia juridică a copilului, nu se va putea interzice prin legislaţie, unei persoane, să adopte copilul său nelegitim.

ARTICOLUL 13

1. Atâta vreme cât adoptatul nu este major, adopţia nu poate fi revocată decât prin decizia unei autorităţi judiciare sau administrative pentru motive grave şi numai dacă revocarea pentru asemenea motive este admisă prin legislaţie.

2. Paragraful precedent nu priveşte cazurile în care:

a) adopţia este nulă;

b) adopţia încetează ca urmare a legitimării adoptatului de către adoptator.

ARTICOLUL 14

Când anchetele efectuate pentru aplicarea art. 8 şi 9 din prezenta convenţie se vor raporta la o persoană care are sau a avut reşedinţa pe teritoriul unei alte părţi contractante, această parte contractantă va face tot posibilul ca informaţiile necesare care îi sunt cerute să fie transmise fără întârziere. Autorităţile pot comunica direct între ele în acest scop.

ARTICOLUL 15

Se vor lua măsuri pentru interzicerea oricărui câştig nejustificat provenind din încredinţarea unui copil în vederea adopţiei sale.

ARTICOLUL 16

Fiecare dintre părţile contractante păstrează facultatea de a adopta dispoziţii mai favorabile pentru copilul adoptat.

PARTEA a III-a Dispoziţii suplimentare

ARTICOLUL 17

Adopţia nu poate fi pronunţată decât dacă copilul a fost încredinţat în grija adoptatorilor o perioadă îndeajuns de lungă pentru ca, autoritatea competentă să poată în mod raţional să aprecieze relaţiile care s-ar stabili între ei, dacă adopţia ar fi pronunţată.

ARTICOLUL 18

Autorităţile publice vor veghea la promovarea şi buna funcţionare a instituţiilor publice sau private cărora pot să se adreseze cei care doresc să adopte sau să fie adoptat un copil, în vederea obţinerii de sprijin şi de sfaturi.

ARTICOLUL 19

Aspectele sociale şi juridice ale adopţiei vor figura în programele de pregătire a lucrătorilor sociali.

ARTICOLUL 20

1. Se vor lua măsuri ca o adopţie să poată interveni, dacă este cazul, fără ca identitatea adoptatorului să fie dezvăluită familiei copilului.

2. Se vor lua măsuri pentru a se reglementa sau a se permite ca procedura adopţiei să se desfăşoare în şedinţă secretă.

3. Adoptatorul şi adoptatul vor putea obţine documente extrase din registrele publice, al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii adoptatului, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.

4. Registrele publice vor fi ţinute sau, cel puţin, conţinutul lor va fi reprodus în aşa fel încât persoanele care nu au un interes legitim să nu poată afla faptul că o persoană a fost adoptată sau, dacă acest fapt este cunoscut, identitatea părinţilor fireşti.

PARTEA a IV-a Clauze finale

ARTICOLUL 21

1. Prezenta convenţie este deschisă semnării statelor membre ale Consiliului Europei. Ea va fi ratificată sau acceptată. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

2. Convenţia va intra în vigoare după 3 luni de la data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare sau de acceptare.

3. Ea va intra în vigoare, faţă de orice stat semnatar care o va ratifica sau accepta ulterior, după 3 luni de la data depunerii instrumentului său de ratificare sau de acceptare.

se încarcă...