Back

Consiliul Europei

Convenţia europeană pentru reprimarea infracţiunilor rutiere*) - Strasbourg, 30 noiembrie 1964

În vigoare de la 18.11.1997

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,

luând în considerare sporirea circulaţiei vehiculelor între statele europene şi pericolul pe care îl constituie încălcarea regulilor care asigură securitatea participanţilor la traficul rutier,

considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi,

convinse de necesitatea cooperării lor în scopul de a spori eficienţa reprimării infracţiunilor rutiere comise pe teritoriul lor,

au convenit următoarele:

TITLUL I Principii fundamentale

ARTICOLUL 1

1. În cazul în care o persoană care locuieşte în mod obişnuit pe teritoriul unei părţi contractante va comite o infracţiune rutieră pe teritoriul unei alte părţi contractante, statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea va putea sau, dacă legea sa internă o impune, va trebui să solicite statului de reşedinţă să efectueze urmărirea, dacă nu o va face el însuşi sau dacă, efectuând-o el însuşi, va aprecia că este imposibil să o continue până la decizia definitivă sau executarea integrală a sancţiunii.

2. Atunci când o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă, devenită executorie după ce autorul infracţiunii şi-a susţinut apărarea, a fost pronunţată în statul comiterii infracţiunii, acest stat va putea solicita statului de reşedinţă să procedeze la executarea acestei hotărâri sau a acelei decizii.

3. Statul de reşedinţă va da curs cererii de efectuare a urmăririi sau de executare în condiţiile stabilite mai jos. Totuşi executarea deciziilor luate în lipsă nu va fi obligatorie.

ARTICOLUL 2

1. Infracţiunea rutieră care va reprezenta motivul cererii de urmărire sau de executare prevăzută în art. 1 va trebui să fie pedepsită atât de legea statului în care a fost comisă infracţiunea, cât şi de legea statului de reşedinţă.

2. În scopurile efectuării urmăririi sau executării hotărârii va fi aplicabil dreptul statului de reşedinţă, cu precizarea că se va ţine seama numai de regulile de circulaţie în vigoare de la locul comiterii infracţiunii.

TITLUL II Urmărirea în statul de reşedinţă

ARTICOLUL 3

La solicitarea statului în care a fost comisă infracţiunea, autorităţile statului de reşedinţă vor fi competente pentru efectuarea urmăririi infracţiunilor rutiere comise pe teritoriul statului solicitant.

ARTICOLUL 4

Autorităţile competente ale statului de reşedinţă vor examina cererea de urmărire care le-a fost adresată în conformitate cu art. 1 şi 2. Ele vor determina, potrivit propriei lor legislaţii, modul de soluţionare a cererii.

ARTICOLUL 5

1. Dacă statul în care a fost comisă infracţiunea va adresa cererea de urmărire prevăzută la art. 1, el nu va mai putea să-l urmărească pe autorul infracţiunii şi nici să execute o decizie pronunţată împotriva acestuia din urmă.

2. El va putea relua urmărirea sau executarea:

a) dacă statul de reşedinţă nu face cunoscut statului în care s-a comis infracţiunea că el nu a luat măsuri pentru executarea cererii;

b) dacă, pentru motive de care a luat cunoştinţă ulterior cererii, va notifica statului de reşedinţă retragerea cererii sale înainte de începerea dezbaterilor judiciare în primă instanţă sau înaintea pronunţării unei decizii administrative în statul de reşedinţă.

ARTICOLUL 6

1. Cererea de urmărire va menţiona data la care această procedură a fost solicitată de autoritatea competentă.

În statul în care s-a comis infracţiunea, prescripţia dreptului la acţiune va fi întreruptă la această dată. Termenul acestei prescripţii va reîncepe să curgă în întregime, începând cu data notificării prin care se precizează că nu se va da curs cererii sau că se retrage cererea prevăzută la art. 5 paragraful 2 alin. a) şi b) şi cel mai târziu în termen de 6 luni de la data cererii de urmărire.

2. Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în statul de reşedinţă va curge de la data primirii cererii de urmărire.

Dacă în acest stat este necesară o plângere a victimei pentru exercitarea urmăririi, termenul pentru depunerea acestei plângeri va începe să curgă de la data primirii cererii de urmărire.

ARTICOLUL 7

Documentele întocmite de autorităţile judiciare şi administrative ale statului în care s-a comis infracţiunea vor avea aceeaşi valoare juridică în statul de reşedinţă ca şi cele întocmite de autorităţile acestui din urmă stat şi invers.

TITLUL III Executarea în statul de reşedinţă

ARTICOLUL 8

Autorităţile statului de reşedinţă vor fi competente să execute, la cererea statului în care s-a comis infracţiunea, deciziile prevăzute la art. 1 paragraful 2. Executarea deciziilor va avea loc conform legii statului de reşedinţă, după verificarea autenticităţii cererii şi a conformităţii sale cu condiţiile fixate prin prezenta convenţie. Statul de reşedinţă va fi competent în materie de eliberare condiţionată. Dreptul de graţiere va putea fi exercitat atât de statul de reşedinţă, cât şi de cel în care a fost comisă infracţiunea.

ARTICOLUL 9

1. Executarea hotărârii nu va avea loc în statul de reşedinţă:

a) dacă autorul infracţiunii face obiectul unei decizii definitive în acest stat pentru aceleaşi fapte;

b) dacă prescripţia pedepsei este împlinită potrivit legii statului unde s-a comis infracţiunea sau legii statului de reşedinţă;

c) dacă autorul infracţiunii beneficiază de amnistie sau de graţiere în statul de reşedinţă sau în statul în care s-a comis infracţiunea.

2. Statul de reşedinţă va putea refuza punerea în executare a hotărârii:

a) dacă autorităţile competente ale acestui stat au decis să nu efectueze urmărirea sau să pună capăt urmăririi pe care ele au efectuat-o pentru aceleaşi fapte;

b) dacă faptele care au determinat condamnarea fac obiectul urmăririi în acest stat;

c) în măsura în care acest stat consideră această executare de natură a aduce atingere principiilor fundamentale ale ordinii sale juridice sau ca fiind incompatibilă cu principiile care guvernează aplicarea dreptului său penal, în special dacă, datorită vârstei sale, autorul infracţiunii n-ar putea fi condamnat în acest stat.

ARTICOLUL 10

Când cererea prevăzută la art. 1 paragraful 2 va avea ca obiect executarea unei pedepse, alta decât amenda, statul de reşedinţă va înlocui, dacă va fi cazul, pedeapsa dată în statul în care s-a comis infracţiunea cu pedeapsa prevăzută de legea statului de reşedinţă pentru o infracţiune analoagă.

Această pedeapsă va corespunde, în măsura posibilului, în privinţa naturii sale, celei stabilite prin decizia ce urmează a fi executată. Ea nu va putea depăşi nici maximul prevăzut de legea statului de reşedinţă şi nici nu va putea agrava prin natura sau durata sa pedeapsa pronunţată în statul în care a fost comisă infracţiunea.

Stabilind sancţiunea, autorităţile competente ale statului de reşedinţă vor putea lua în considerare în aceeaşi măsură şi modalităţile obişnuite de executare a pedepsei în acest stat.

ARTICOLUL 11

Când cererea de executare va avea ca obiect plata unei amenzi, statul de reşedinţă va proceda la încasarea acesteia în condiţiile prevăzute de legea sa, până la concurenţa maximului stabilit de această lege pentru o infracţiune analoagă sau, în lipsa maximului legal, până la concurenţa sumei impuse în mod obişnuit ca amendă în statul de reşedinţă pentru o asemenea infracţiune.

ARTICOLUL 12

În caz de neplată a amenzii, statul de reşedinţă va aplica, la cererea statului în care s-a comis infracţiunea, măsurile de constrângere sau de înlocuire prevăzute de legislaţia sa.

Statul de reşedinţă nu va putea executa o măsură de constrângere sau de înlocuire stabilită printr-o decizie pronunţată în statul în care s-a comis infracţiunea şi care presupune o privare de libertate decât dacă statul în care s-a comis infracţiunea o cere în mod expres.

ARTICOLUL 13

Statul în care s-a comis infracţiunea nu va mai putea aplica niciuna dintre măsurile de executare solicitate, excepând cazurile în care i-a fost notificat un refuz sau o imposibilitate de executare a hotărârii de către statul de reşedinţă.
Jurisprudență (1)

TITLUL IV Dispoziţii generale

ARTICOLUL 14 Jurisprudență (1)

1. Cererile prevăzute la art. 1 din prezenta convenţie vor fi formulate în scris.

2. Cererea de urmărire va fi însoţită de original sau de o copie autentificată de pe toate procesele-verbale, de pe schiţe, fotografii şi de pe alte documente ce privesc instrucţiunea, ca şi de o copie de pe dispoziţiile legale aplicabile în speţă în statul în care s-a comis infracţiunea. Copiile de pe cazierul judiciar, dispoziţiile legale referitoare la prescripţie, actele care au întrerupt-o ca şi prezentarea faptelor care au întrerupt prescripţia vor fi, de asemenea, anexate.

3. Cererea de executare va fi însoţită de originalul sau de o copie autentificată de pe decizia al cărei caracter executoriu va fi certificat în formele prevăzute prin legea statului în care s-a comis infracţiunea. Dacă decizia ce urmează a fi executată înlocuieşte o alta, fără a reproduce expunerea faptelor, va fi anexată o copie autentificată de pe decizia care conţine această expunere a faptelor.

ARTICOLUL 15

1. Cererea va fi adresată de către ministerul justiţiei al statului în care s-a comis infracţiunea ministerului justiţiei al statului de reşedinţă. Răspunsul va fi trimis pe aceeaşi cale.

2. Comunicările necesare aplicării prezentei convenţii vor fi transmise fie prin modalitatea indicată la paragraful 1 al prezentului articol, fie direct între autorităţile părţilor contractante.

3. În caz de urgenţă, comunicările menţionate la paragraful 2 al prezentului articol vor putea fi transmise prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (INTERPOL).

4. Fiecare parte contractantă va putea, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscut că intenţionează să facă derogare de la regulile de transmitere prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.

ARTICOLUL 16

Dacă statul de reşedinţă apreciază că informaţiile furnizate de către statul în care s-a comis infracţiunea sunt insuficiente pentru a-i permite aplicarea prezentei convenţii, acest stat va solicita completarea informaţiilor necesare. El va putea fixa un termen pentru obţinerea acestor informaţii.

ARTICOLUL 17

Părţile contractante vor extinde asistenţa judiciară, pe care şi-o acordă în materie penală, asupra măsurilor necesare executării prezentei convenţii, în special în ceea ce priveşte transmiterea actelor întocmite de autoritatea administrativă şi notificarea unui ordin de plată, această ultimă măsură nefiind considerată ca o măsură de executare.

ARTICOLUL 18

Statul de reşedinţă va informa fără întârziere statul în care a fost comisă infracţiunea în legătură cu modul de soluţionare a cererii de urmărire sau de executare. El îi va întocmi, în ambele cazuri, un document certificând executarea pedepsei şi, în plus, în cazul urmăririi, o copie autentificată de pe decizia definitivă.

ARTICOLUL 19

1. Traducerea cererilor de urmărire şi executare şi a pieselor anexate, ca şi cea a oricăror alte documente referitoare la aplicarea prezentei convenţii, sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 al prezentului articol, nu va fi solicitată.

2. Fiecare parte contractantă va putea, la data semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să-şi rezerve dreptul de a solicita ca cererile şi piesele anexe să-i fie adresate însoţite fie de o traducere în propria limbă, fie de o traducere într-una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei sau într-una dintre limbile pe care le va indica. Celelalte părţi contractante vor putea invoca lipsa de reciprocitate.

3. Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la traducerea cererilor şi a pieselor anexe, conţinute în acordurile sau în angajamentele în vigoare ori care vor interveni între două sau mai multe părţi contractante.

ARTICOLUL 20

Piesele şi documentele transmise în aplicarea prezentei convenţii vor fi scutite de orice formalitate de legalizare.

ARTICOLUL 21

Sumele încasate ca amenzi în baza cererilor de urmărire sau executare vor deveni proprietatea statului de reşedinţă, care va dispune de ele după cum va voi.

ARTICOLUL 22

Statul de reşedinţă va fi competent să încaseze, la cererea statului în care s-a comis infracţiunea, sumele reprezentând cheltuielile de urmărire şi de judecată suportate de acest stat.

Dacă va încasa aceste sume, acest stat nu va fi obligat să restituie statului în care s-a comis infracţiunea decât onorariile experţilor.

ARTICOLUL 23

Cheltuielile de urmărire şi de executare, suportate de statul de reşedinţă, nu vor fi restituite.

TITLUL V Dispoziţii finale

ARTICOLUL 24

În scopurile prezentei convenţii:

a) expresia infracţiune rutieră desemnează orice infracţiune prevăzută în lista intitulată "Fondul comun de infracţiuni rutiere", anexată la prezenta convenţie;

b) expresia statul în care s-a comis infracţiunea desemnează statul parte la prezenta convenţie, pe teritoriul căruia a fost comisă o infracţiune rutieră;

c) expresia statul de reşedinţă desemnează statul parte la prezenta convenţie în care locuieşte în mod obişnuit autorul unei infracţiuni rutiere;

d) expresia reguli de circulaţie desemnează orice reglementare ce priveşte unul dintre obiectele menţionate la pct. 4-7 din anexa nr. I la prezenta convenţie, intitulată "Fondul comun de infracţiuni rutiere";

e) expresia hotărâre se aplică deciziilor pronunţate de autorităţile judiciare, inclusiv ordonanţelor penale şi amenzilor de împăcare;

f) expresia decizie administrativă desemnează deciziile pronunţate în anumite state de către autorităţile administrative abilitate să pronunţe pedepsele prevăzute de lege pentru reprimarea infracţiunilor rutiere.

ARTICOLUL 25

1. Anexa nr. I la prezenta convenţie, intitulată "Fondul comun de infracţiuni rutiere", este parte integrantă a acestei convenţii.

2. Fiecare parte contractantă va putea, în orice moment, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscute infracţiunile în materie de circulaţie rutieră, care nu sunt prevăzute în anexa nr. I, pe care ea doreşte să le supună aplicării prezentei convenţii, sau pe cele prevăzute în anexa nr. I pe care ea doreşte să le excludă de la această aplicare în raporturile sale cu alte părţi contractante.

3. În cazul adăugării, de către o parte contractantă, a unor noi infracţiuni la lista conţinută în anexa nr. I la prezenta convenţie, celelalte părţi contractante vor notifica, dacă este cazul, acordul lor secretarului general al Consiliului Europei. Aceste infracţiuni devin opozabile la 3 luni de la data notificării.

4. În cazul retragerii, de către o parte contractantă, a unor infracţiuni prevăzute în lista conţinută în anexa nr. I la prezenta convenţie, notificarea menţionată la paragraful 2 din prezentul articol va produce efecte, dacă ea este făcută cu ocazia semnării convenţiei sau a depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aderare în momentul intrării în vigoare a convenţiei; dacă ea este făcută ulterior, notificarea va produce efecte la 3 luni de la primirea sa de către secretarul general al Consiliului Europei. Orice parte contractantă va putea invoca lipsa de reciprocitate.

5. O parte contractantă va putea să declare că legislaţia sa internă o obligă să supună aprobării organelor sale legislative notificarea prevăzută la paragrafele 2 şi 3 ale prezentului articol. În acest caz, adăugarea la lista prevăzută în anexa nr. I nu va produce efecte, în ceea ce priveşte partea respectivă, decât atunci când va informa pe secretarul general al Consiliului Europei că o asemenea aprobare a fost obţinută.

se încarcă...