Back

Act Internaţional

Acordul între statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor din 19.06.1951 *)

În vigoare de la 22.04.1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpăraţi documentul în formă actualizată sau alegeţi un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Londra, 19 iunie 1951

Statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949,

considerând că forţele unei părţi pot fi trimise, pe bază de acord, în misiune pe teritoriul unei alte părţi,

ţinând seama că decizia de a le trimite şi condiţiile în care ele vor fi trimise, în măsura în care astfel de condiţii nu sunt stipulate prin prezentul acord, vor continua să facă obiectul unor înţelegeri speciale între statele părţi interesate,

dorind, totuşi, să stabilească statutul unor astfel de forţe atunci când se află pe teritoriul unei alte părţi,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL I

1. În acest acord expresia:

a) forţă înseamnă personalul care aparţine trupelor de uscat, de marină şi de aviaţie ale uneia dintre părţile contractante aflate pe teritoriul unei alte părţi contractante din zona Tratatului Atlanticului de Nord în legătură cu îndatoririle lor oficiale, cu condiţia că cele două părţi contractante interesate ar putea conveni ca anumite persoane, unităţi şi formaţiuni să nu fie considerate ca intrând în categoria de forţă sau ca făcând parte din aceasta, potrivit prevederilor prezentului acord;

b) componenta civilă înseamnă personalul civil care însoţeşte personalul militar al unei părţi contractante, fiind angajat al forţelor armate ale acestei părţi contractante şi care nu sunt nici persoane fără cetăţenie, nici cetăţeni ai oricărui alt stat care nu este parte la Tratatul Atlanticului de Nord şi nici cetăţeni sau rezidenţi permanenţi ai statului în care forţa este dislocată;

c) membru de familie înseamnă soţia sau soţul unui membru al forţei sau al componentei civile sau un copil aflat în întreţinerea unuia dintre părinţi;

d) stat trimiţător înseamnă partea contractantă căreia îi aparţine forţa;

e) stat primitor înseamnă partea contractantă pe teritoriul căreia este dislocată forţa sau componenta civilă, indiferent că staţionează acolo sau că se află în tranzit;

f) autorităţi militare ale statului trimiţător înseamnă acele autorităţi ale statului trimiţător care sunt împuternicite prin lege să aplice legea militară a acestui stat cu privire la membrii forţelor sale sau ai componentei civile;

g) consiliul Atlanticului de Nord înseamnă consiliul stabilit prin art. 9 al Tratatului Atlanticului de Nord sau orice alte organe subordonate ale acestuia autorizate să acţioneze în numele său.

2. Prezentul acord se va aplica autorităţilor din subdiviziunile politice ale părţilor contractante, în cadrul teritoriilor lor, cu privire la care acordul se aplică şi se extinde în conformitate cu art. XX, în acelaşi fel şi autorităţilor centrale ale acestor părţi contractante, cu rezerva că, totuşi, proprietăţile deţinute de subdiviziunile politice nu vor fi considerate ca proprietăţi deţinute de o parte contractantă, în înţelesul art. VIII.

ARTICOLUL II

Este de datoria unei forţe şi a componentei sale civile, a membrilor acestora, cât şi a membrilor de familie ai acestora să respecte legile statului primitor şi să se abţină de la orice activitate neconformă cu spiritul prezentului acord şi, în special, de la orice activitate politică în statul primitor. Este, de asemenea, de datoria statului trimiţător să ia măsurile necesare în acest scop.

ARTICOLUL III

1. Respectând prevederile paragrafului 2 al acestui articol şi conformându-se formalităţilor stabilite de statul primitor în ceea ce priveşte intrarea şi plecarea forţei militare sau a membrilor acesteia, aceşti membri vor fi scutiţi de îndeplinirea cerinţelor referitoare la inspecţia efectuată de către autorităţile de frontieră, vize, la intrarea sau ieşirea în şi de pe teritoriul statului primitor. Ei vor fi, de asemenea, scutiţi de la aplicarea reglementărilor statului primitor referitoare la înregistrarea şi controlul străinilor, dar fără ca prin aceasta să se considere că aceştia au obţinut vreun drept de reşedinţă permanentă sau de domiciliu pe teritoriul statului primitor.

2. Numai următoarele documente vor fi cerute în ceea ce priveşte pe membrii unei forţe; ele trebuie să fie prezentate la cerere:

a) act de identitate personal emis de statul trimiţător, prevăzut cu o fotografie şi care să menţioneze numele şi prenumele, data naşterii, gradul, numărul (dacă există) şi arma;

b) ordinul de deplasare, individual sau colectiv, redactat în limba statului trimiţător şi în limbile engleză şi franceză, emis de instituţia competentă a statului trimiţător sau de către Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi care să certifice statutul persoanei sau al grupului, ca membru sau membri ai forţei militare, precum deplasarea ordonată. Statul primitor poate pretinde ca ordinul de deplasare să fie contrasemnat de către reprezentanţii săi autorizaţi.

3. Paşapoartele membrilor unei componente civile şi cele ale membrilor de familie vor preciza calitatea acestora.

4. Dacă un membru al unei forţe sau al unei componente civile părăseşte serviciul statului trimiţător şi nu este repatriat, autorităţile statului trimiţător vor informa imediat autorităţile statului primitor, cărora le va da toate informaţiile care pot fi cerute. Autorităţile statului trimiţător vor informa, în mod similar, autorităţile statului primitor despre orice asemenea membru care a absentat nemotivat mai mult de 21 de zile.

5. Dacă statul primitor a cerut părăsirea teritoriului său de către un membru al unei forţe sau al unei componente civile sau a emis un ordin de expulzare împotriva unui fost membru al unei forţe sau al unei componente civile sau împotriva unui membru de familie, unui membru sau fost membru, autorităţile statului trimiţător au obligaţia să primească persoana în cauză pe propriul său teritoriu sau să o determine să părăsească teritoriul statului primitor. Acest paragraf se va aplica numai persoanelor care nu sunt cetăţeni ai statului primitor şi care au intrat în statul primitor ca membri ai unei forţe ori ai unei componente civile sau în scopul de a dobândi această calitate şi membrilor de familie ai unor asemenea persoane.

ARTICOLUL IV

Statul primitor:

a) fie acceptă ca valabil, fără examen de conducere şi taxă, permisul de conducere sau permisul militar de conducere eliberat de statul trimiţător sau de către o unitate administrativă a acestuia unui membru al unei forţe sau al unei componente civile;

b) fie emite propriile permise de conducere oricărui membru al unei forţe sau al unei componente civile care deţine un permis de conducere sau un permis militar de conducere eliberat de statul trimiţător sau de către unitatea administrativă a acestuia, cu condiţia de a nu se cere examen de conducere.

ARTICOLUL V

1. Membrii unei forţe vor purta, de regulă, uniformă, cu excepţia unor aranjamente diferite între autorităţile statului trimiţător şi ale statului primitor; ţinuta civilă va fi purtată în aceleaşi condiţii ca şi pentru membrii forţelor statului primitor. Unităţile şi formaţiunile unei forţe reglementar constituite vor purta uniformă la trecerea frontierei.

2. Vehiculele de serviciu ale unei forţe sau ale unei componente civile vor purta, în plus faţă de numărul lor de înmatriculare, un semn distinctiv al apartenenţei statale.

ARTICOLUL VI

Membrii unei forţe pot poseda şi purta arme, cu condiţia ca ei să fi fost autorizaţi prin ordinul primit. Autorităţile statului trimiţător vor examina cu bunăvoinţă cererile statului primitor în această problemă.

ARTICOLUL VII Puneri în aplicare (1)

1. În condiţiile stabilite de acest articol:

a) autorităţile militare ale statului trimiţător vor avea dreptul să exercite în cadrul statului primitor jurisdicţia penală şi disciplinară care le este conferită de legea statului trimiţător în privinţa persoanelor supuse legilor militare ale acestui stat;

b) autorităţile statului primitor vor exercita jurisdicţia asupra membrilor unei forţe sau ai unei componente civile şi asupra membrilor de familie, în ceea ce priveşte infracţiunile comise pe teritoriul statului primitor şi incriminate de legea acestui stat.

2.

a) Autorităţile militare ale statului trimiţător vor avea dreptul de a exercita jurisdicţia exclusivă asupra persoanelor supuse legilor militare ale acestui stat, în ceea ce priveşte inclusiv infracţiunile referitoare la securitatea sa, incriminate de legea statului trimiţător, dar nu şi de legea statului primitor;

b) autorităţile statului primitor vor avea dreptul să-şi exercite jurisdicţia exclusivă asupra membrilor unei forţe sau ai unei componente civile şi asupra membrilor lor de familie în ceea ce priveşte infracţiunile, inclusiv cele referitoare la securitatea acestui stat, pedepsite de legea sa, dar nu şi de legea statului trimiţător;

c) pentru scopurile acestui paragraf şi ale paragrafului 3 al acestui articol, o infracţiune împotriva securităţii statului va include:

(i) trădarea de patrie;

(ii) sabotajul, spionajul sau încălcarea oricărei legi referitoare la secretele oficiale ale acestui stat sau la secretele privind apărarea naţională a acestui stat.

3. În cazul în care dreptul de a exercita jurisdicţia este concurent, se vor aplica următoarele reguli:

a) autorităţile militare ale statului trimiţător vor avea dreptul de exercitare, cu prioritate, a jurisdicţiei asupra unui membru al unei forţe sau al unei componente civile în ceea ce priveşte:

(i) infracţiunile îndreptate numai împotriva proprietăţii sau securităţii acestui stat sau infracţiunile îndreptate numai împotriva persoanei sau proprietăţii unui alt membru al forţei sau componentei civile a acestui stat sau unui membru de familie;

(ii) infracţiunile care decurg din orice faptă sau omisiune produsă în îndeplinirea îndatoririlor oficiale;

b) în cazul oricărei alte infracţiuni, autorităţile statului primitor vor avea dreptul de a exercita, cu prioritate, jurisdicţia;

c) dacă statul care are dreptul prioritar decide să nu îşi exercite jurisdicţia, acesta va informa autorităţile celuilalt stat de îndată ce va fi posibil. Autorităţile statului care are dreptul prioritar de jurisdicţie vor lua în considerare, cu bunăvoinţă, cererea de renunţare la acest drept, formulată de autorităţile celuilalt stat, în cazul în care acest alt stat consideră că o astfel de renunţare este de importanţă deosebită.

4. Prevederile precedente ale acestui articol nu vor implica nici un drept pentru autorităţile militare ale statului trimiţător de a-şi exercita jurisdicţia asupra persoanelor care sunt cetăţeni ai statului primitor sau rezidenţi permanenţi ai acestui stat, în afara cazului când aceştia sunt membri ai forţei statului trimiţător.

5.

a) Autorităţile statului trimiţător şi ale statului primitor îşi vor acorda sprijin reciproc pentru arestarea membrilor unei forţe sau ai unei componente civile sau a membrilor de familie aflaţi pe teritoriul statului primitor şi pentru predarea lor autorităţii care urmează să-şi exercite jurisdicţia în conformitate cu prevederile de mai sus;

b) autorităţile statului primitor vor notifica prompt autorităţilor militare ale statului trimiţător despre arestarea oricărui membru al unei forţe ori al componentei civile sau a unui membru de familie;

c) În cazul în care statul primitor urmează să-şi exercite jurisdicţia asupra unui membru al unei forţe sau al unei componente civile, acuzat de comiterea unei infracţiuni, acesta va rămâne în custodia statului trimiţător, dacă se află pe teritoriul acestuia, până în momentul în care va fi pus sub acuzaţie de statul primitor.

6.

a) Autorităţile statului trimiţător şi ale statului primitor îşi vor acorda sprijin reciproc pentru efectuarea tuturor investigaţiilor necesare cu privire la infracţiuni, precum şi în strângerea şi administrarea probelor, inclusiv în sechestrarea şi, atunci când este cazul, în predarea obiectelor având legătură cu infracţiunea. Predarea unor astfel de obiecte poate fi făcută cu condiţia înapoierii lor într-un termen stabilit de autoritatea care le predă;

b) autorităţile părţilor contractante îşi vor notifica reciproc decizia luată în toate cazurile în care există drepturi concurente de a exercita jurisdicţia.

7.

a) O sentinţă de condamnare la moarte nu va fi executată în statul primitor de autorităţile statului trimiţător, dacă legislaţia statului primitor nu prevede o astfel de pedeapsă într-un caz similar;

b) autorităţile statului primitor vor examina cu bunăvoinţă o cerere de sprijin din partea autorităţilor statului trimiţător pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, decisă de autorităţile statului trimiţător în conformitate cu prevederile acestui articol, pe teritoriul statului primitor.

8. Atunci când un acuzat a fost judecat în conformitate cu prevederile acestui articol de către autorităţile uneia dintre părţile contractante şi a fost achitat sau a fost condamnat şi îşi execută sau şi-a executat pedeapsa sau a fost graţiat, acesta nu va putea fi judecat din nou de către autorităţile unei alte părţi contractante pentru aceeaşi infracţiune pe acelaşi teritoriu. Cu toate acestea, nimic din acest paragraf nu va împiedica autorităţile militare ale statului trimiţător să judece pe un membru al forţei sale pentru orice încălcare a regulilor de disciplină, decurgând dintr-o acţiune sau omisiune care a constituit o infracţiune pentru care el a fost judecat de către autorităţile unei alte părţi contractante.

9. Ori de câte ori un membru al forţei sau al componentei civile sau un membru al familiei este pus sub urmărire penală sub jurisdicţia statului primitor, el va avea dreptul:

a) la o judecată promptă şi rapidă;

b) de a fi informat, înaintea procesului, de acuzaţia sau de acuzaţiile concrete care i se aduc;

c) de a fi confruntat cu martorii care îl acuză;

d) ca martorii care pot depune în favoarea sa să fie constrânşi să se prezinte în instanţă, dacă aceştia se află sub jurisdicţia statului primitor;

e) să aibă un apărător desemnat de el sau un apărător care să-i acorde asistenţă gratuită, în condiţiile legale existente la acea dată în statul primitor;

f) dacă el consideră necesar, să beneficieze de serviciile unui interpret competent; şi

g) să comunice cu reprezentantul guvernului statului trimiţător şi, când regulile de procedură permit aceasta, să poată fi prezent la proces.

10.

a) Unităţile sau formaţiunile militare ale forţei, reglementar constituite, trebuie să asigure paza şi ordinea în toate taberele, aşezările sau alte instalaţii pe care le ocupă în conformitate cu acordurile încheiate cu statul primitor. Poliţia militară a forţei poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare pentru menţinerea ordinii şi a securităţii în astfel de locuri;

b) în afara acestor locuri, o astfel de poliţie militară trebuie folosită doar pe baza înţelegerilor cu autorităţile statului primitor şi în colaborare cu acele autorităţi, şi în măsura în care o asemenea intervenţie este necesară pentru a menţine disciplina şi ordinea în rândul membrilor forţei.

11. Fiecare parte contractantă va iniţia măsurile legislative pe care le consideră necesare pentru a asigura securitatea şi protecţia adecvată pe teritoriul său a instalaţiilor, echipamentului, proprietăţii, a documentelor şi informaţiilor oficiale ale celorlalte părţi contractante, precum şi pedepsirea persoanelor care pot contraveni legilor adoptate în acest scop.

ARTICOLUL VIII Puneri în aplicare (1)

1. Fiecare parte contractantă renunţă la orice pretenţii împotriva oricărei alte părţi contractante pentru pagube produse asupra oricărei proprietăţi care îi aparţine şi care este folosită de forţele sale terestre, maritime sau aeriene, dacă paguba:

(i) a fost produsă de un membru sau un angajat al forţelor armate ale celeilalte părţi contractante în timpul executării îndatoririlor sale decurgând din punerea în aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord;

(ii) a fost produsă în urma utilizării oricărui vehicul, navă sau aeronavă aparţinând celeilalte părţi contractante şi folosită de forţele sale armate, cu condiţia ca vehiculul, nava sau aeronava care a produs paguba să fi fost utilizată în acţiuni de punere în aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord sau ca paguba să fi fost provocată unei proprietăţi utilizate în acelaşi scop.

Se va renunţa la pretenţii decurgând din operaţiuni de salvare maritimă ale unei părţi contractante faţă de o altă parte contractantă, cu condiţia ca vasul sau încărcătura salvată să fi fost proprietatea uneia dintre părţile contractante şi să fi fost utilizată de forţele sale armate în cadrul punerii în aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord.

2.

a) În cazul unei pagube cauzate sau aduse, aşa cum s-a prevăzut în paragraful 1, unei alte proprietăţi deţinute de o parte contractantă şi situată pe teritoriul său, problema răspunderii celeilalte părţi contractante va fi stabilită, iar mărimea pagubei va fi evaluată de către un arbitru unic stabilit potrivit subparagrafului b) al acestui paragraf, în afară de cazul când părţile contractante interesate nu vor hotărî altfel. Arbitrul va decide şi în privinţa oricăror alte contrapretenţii izvorând din acelaşi incident;

b) arbitrul, la care se face referire în subparagraful a) de mai sus, va fi ales, pe baza acordului dintre părţile contractante interesate, dintre cetăţenii statului primitor care au deţinut sau deţin o înaltă funcţie judiciară. Dacă părţile contractante interesate nu reuşesc, în termen de două luni, să cadă de acord asupra arbitrului, oricare dintre ele poate cere preşedintelui supleanţilor în Consiliul Atlanticului de Nord să desemneze o persoană care să aibă calificările menţionate mai sus;

c) orice decizie luată de arbitru va fi obligatorie şi definitivă pentru părţile contractante;

d) suma oricărei despăgubiri acordate de către arbitru va fi împărţită potrivit prevederilor paragrafului 5 subparagraful e) pct. (i), (ii) şi (iii) din acest articol;

e) remunerarea arbitrului va fi stabilită prin înţelegere între părţile contractante interesate şi va fi suportată împreună cu cheltuielile neprevăzute, necesare îndeplinirii obligaţiilor sale, în proporţii egale de către aceste părţi;

f) cu toate acestea, fiecare parte contractantă va renunţa la pretenţiile sale în cazul în care paguba este mai mică de:

Belgia - 70.000 franci belgieni

Canada - 1.460 dolari canadieni

Danemarca - 9.670 coroane

Franţa - 490.000 franci francezi

Islanda - 22.800 coroane

Italia - 850.000 lire

Luxemburg - 70.000 franci luxemburghezi

Olanda - 5.320 florini

Norvegia - 10.000 coroane

Portugalia - 40.250 scuzi

Marea Britanie - 500 lire sterline

S.U.A. - 1.400 dolari S.U.A.

Orice altă parte contractantă, a cărei proprietate a suferit daune în acelaşi incident, va renunţa şi ea la pretenţiile sale care nu depăşesc aceste sume. În cazul unor fluctuaţii mari ale ratelor de schimb dintre aceste valute, părţile contractante vor cădea de acord asupra unor modificări adecvate ale acestor sume.

3. Pentru scopurile paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol, expresia ce aparţine unei părţi contractante, în cazul unei nave, include o navă de transport închiriată în regim "bare-boat" de aceeaşi parte contractantă sau rechiziţionată de aceasta în condiţiile regimului "bare-boat" sau preluată drept captură de război (în afară de cazul în care riscul pierderii sau răspunderea pentru daune este în sarcina unei alte persoane decât o astfel de parte contractantă).

4. Fiecare parte contractantă renunţă la toate pretenţiile sale faţă de orice altă parte contractantă pentru rănirea sau decesul oricărui membru al forţelor sale armate, pe timpul când un astfel de membru a acţionat în executarea îndatoririlor sale oficiale.

5. Pretenţiile (altele decât pretenţiile izvorâte din contracte şi cele cărora le sunt aplicabile paragrafele 6 şi 7 ale acestui articol), decurgând din fapte sau omisiuni ale membrilor unei forţe sau ai componentei civile, produse în îndeplinirea obligaţiilor oficiale sau din orice altă faptă, omisiune sau împrejurare, pentru care este răspunzătoare o forţă sau o componentă civilă, şi care cauzează pagube pe teritoriul statului primitor unor terţe părţi, altele decât vreuna dintre părţile contractante, vor fi soluţionate de statul primitor în conformitate cu următoarele prevederi:

a) pretenţiile vor fi depuse, înregistrate şi soluţionate sau judecate în conformitate cu legile şi cu reglementările statului primitor, aplicabile pretenţiilor decurgând din activităţile propriilor lor forţe armate;

b) statul primitor poate soluţiona orice asemenea pretenţii, iar plata sumelor convenite sau stabilite prin decizie judecătorească se va face de către statul primitor în propria sa monedă;

c) o astfel de plată, fie că este făcută în conformitate cu o înţelegere, fie că este stabilită prin decizia tribunalului competent al statului primitor, ori prin decizia definitivă a unui astfel de tribunal prin care se respinge cererea de plată, va fi obligatorie şi definitivă pentru părţile contractante;

d) orice pretenţie soluţionată de către statul primitor va fi comunicată statelor trimiţătoare interesate, împreună cu informaţii complete şi o propunere de împărţire a sumelor, în conformitate cu subparagraful e) pct. (i), (ii) şi (iii) de mai jos. În lipsa unui răspuns în termen de două luni, se va considera că împărţirea propusă a fost acceptată;

e) sumele necesare pentru soluţionarea pretenţiilor în conformitate cu precedentele subparagrafe şi cu paragraful 2 al acestui articol vor fi împărţite între părţile contractante, după cum urmează:

(i) când întreaga responsabilitate revine unui singur stat, suma atribuită sau hotărâtă de către instanţa judiciară va fi suportată în proporţie de 25% în sarcina statului primitor şi în proporţie de 75% în sarcina statului trimiţător;

(ii) când sunt răspunzătoare mai multe state pentru pagubă, suma atribuită sau hotărâtă de către instanţa judiciară va fi suportată în mod egal de aceste state; totuşi, dacă statul primitor nu este unul dintre statele responsabile, partea acestuia va fi jumătate din contribuţia fiecărui stat trimiţător;

(iii) când paguba a fost cauzată de către forţele armate ale părţilor contractante şi nu este posibil să fie imputată în mod precis uneia sau mai multora dintre aceste forţe armate, suma atribuită sau hotărâtă de instanţa judiciară va fi împărţită în mod egal între părţile contractante în cauză; totuşi, dacă statul primitor nu este unul dintre statele ale căror forţe armate au cauzat paguba, partea acestuia va fi jumătate din contribuţia fiecărui stat trimiţător;

(iv) semestrial, statul primitor va transmite statelor trimiţătoare interesate o situaţie a sumelor pe care le-a achitat în cursul semestrului precedent pentru fiecare caz în care a fost acceptată împărţirea procentuală propusă; situaţia va fi însoţită de o cerere de rambursare. Rambursarea se va face în cel mai scurt termen, în moneda statului primitor;

f) în cazurile în care, ca urmare a aplicării dispoziţiilor subparagrafelor b) şi e) de mai sus, o parte contractantă ar întâmpina greutăţi deosebite, aceasta poate cere Consiliului Atlanticului de Nord să procedeze la o soluţionare a pretenţiilor pe o bază diferită;

g) un membru al forţei sau al componentei civile nu va face obiectul nici unor măsuri de executare silită a vreunei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva lui în statul primitor într-o problemă decurgând din îndeplinirea îndatoririlor sale oficiale;

h) cu excepţia cazului în care subparagraful e) al prezentului paragraf se aplică pretenţiilor la care se referă paragraful 2 al prezentului articol, dispoziţiile prezentului paragraf nu se aplică nici unei pretenţii decurgând sau în legătură cu navigaţia, cu exploatarea unei nave sau cu încărcarea, transportul sau descărcarea mărfurilor de pe nave, cu excepţia pretenţiilor decurgând din decesul sau rănirea unei persoane în privinţa căreia paragraful 4 al acestui articol nu este aplicabil.

6. Pretenţiile împotriva unor membri ai unei forţe sau ai unei componente civile, decurgând din fapte şi omisiuni care antrenează răspunderea autorului în statul primitor şi care nu au fost comise în timpul exercitării îndatoririlor oficiale, vor fi soluţionate în modul următor:

a) autorităţile statului primitor vor examina cererea de despăgubire şi vor stabili într-un mod just şi echitabil despăgubirea datorată solicitantului, ţinând seama de toate circumstanţele cauzei, inclusiv de comportamentul persoanei lezate, şi vor întocmi un raport în legătură cu cauza respectivă;

b) raportul va fi transmis autorităţilor statului trimiţător, care vor decide apoi, fără întârziere, dacă vor proceda la o despăgubire cu titlu de favoare şi, în acest caz, vor stabili cuantumul;

c) dacă o ofertă de despăgubire cu titlu de favoare este făcută şi acceptată de către reclamant ca fiind o despăgubire integrală, autorităţile statului trimiţător vor face ele însele această plată şi vor informa autorităţile statului primitor despre decizia lor şi despre suma plătită;

d) nimic din prezentul paragraf nu va fi interpretat ca afectând competenţa instanţelor judiciare ale statului primitor de a soluţiona o acţiune intentată împotriva unui membru al unei forţe sau al unei componente civile dacă şi cât timp nu s-a efectuat o plată prin care pretenţia să fi fost complet satisfăcută.

7. Pretenţiile decurgând din folosirea neautorizată a oricărui vehicul al forţelor armate ale unui stat trimiţător vor fi soluţionate în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 6 al prezentului articol, în afară de cazul în care forţa sau componenta civilă însăşi poartă răspunderea legală.

8. Dacă există un diferend asupra chestiunii de a se şti dacă fapta ce antrenează răspunderea sau dacă omisiunea imputabilă unui membru al forţei sau al componentei civile s-a produs în exercitarea îndatoririlor oficiale sau dacă utilizarea unui vehicul aparţinând forţelor armate ale unui stat trimiţător nu a fost autorizată, diferendul va fi supus unui arbitru desemnat în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol, decizia acestuia fiind definitivă şi obligatorie.

9. În afară de situaţia prevăzută la paragraful 5 subparagraful g) al prezentului articol, statul trimiţător nu va invoca imunitatea faţă de jurisdicţia tribunalelor statului primitor pentru membrii unei forţe sau ai unei componente civile în ceea ce priveşte jurisdicţia civilă a tribunalelor statului primitor.

10. Autorităţile statului trimiţător şi ale statului primitor vor coopera în obţinerea probelor necesare unei judecăţi şi soluţionări echitabile a pretenţiilor care interesează părţile contractante.

se încarcă...