Act Internațional

Convenția de la Londra de definire a agresiunii din 03.07.1933

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03.07.1933

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

M.-sa regele României, m.-sa regele Afganistanului, președintele Republicii Estoniei, președintele Republicii Letone, m.-sa imperială șahul Persiei, președintele Republicii Polone, președintele Republicii Turce, Comitetul Executiv al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, dornici de a întări pacea existentă între țările lor, considerând că pactul Briand-Kellogg, ai căror semnatari sunt, interzice orice agresiune, socotind necesar în interesul securității generale de a defini cât mai precis posibil agresiunea pentru a preveni orice pretext pentru justificarea ei, constatând că toate statele au un drept egal la independență, la securitate, la libera apărare a teritoriilor lor și la libera dezvoltare a instituțiilor lor, însuflețiți de dorința, în interesul păcii generale, de a asigura tuturor popoarelor inviolabilitatea teritoriului țărilor lor, judecând util în interesul păcii generale de a pune în vigoare între țările lor reguli precise care să definească agresiunea în așteptare ca acestea din urmă să devină universale, au decis în aceste scopuri a încheia prezenta convenție:

ARTICOLUL 1

Fiecare din înaltele părți contractante se angajează să accepte în raporturile mutuale cu fiecare din celelalte și cu începerea zilei punerii în vigoare a prezentei convențiuni definiția agresorului, astfel cum a fost explicată în raportul Comitetului pentru chestiunile de securitate cu data de 24 mai 1933 (raportul Politis) al Conferinței pentru reducerea și limitarea armamentelor, raport făcut în urma propunerii delegației Sovietelor.

ARTICOLUL 2

În consecință, va fi recunoscut ca agresor într-un conflict internațional, sub rezerva acordurilor în vigoare între părțile în conflict, statul care primul va fi comis una din acțiunile următoare:

- declarație de război unui alt stat;

- invazia cu forțele sale armate, chiar fără declarație de război, a teritoriului unui alt stat;

- atacarea cu forțele sale terestre, navale sau aeriene, chiar fără declarație de război, a teritoriului, navelor sau aeronavelor unui alt stat;

- blocada navală a coastelor sau a porturilor unui stat;

- sprijin dat bandelor armate care, formate pe teritoriul său, vor fi invadat teritoriul unui alt stat sau refuzul, cu toată cererea statului invadat, de a lua pe propriul său teritoriu orice măsuri în puterea lui pentru a lipsi zisele bande de orice ajutor sau protecție.

ARTICOLUL 3

Nici o considerație de ordin politic, militar, economic sau de altă natură nu va putea scuza sau justifica agresiunea prevăzută la art. 2 (cu titlu de exemplu vezi anexa).

ARTICOLUL 4

Prezenta convenție va fi ratificată de înaltele părți contractante conform legislației fiecăreia din ele.

Instrumentele de ratificare vor fi depuse de fiecare din înaltele părți contractante pe lângă guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice.

De îndată ce instrumentele de ratificare vor fi depuse de două din înaltele părți contractante, prezenta convenție va intra în vigoare între aceste două părți.

Ea va intra în vigoare pentru toate celelalte înalte părți contractante pe măsură ce acestea din urmă vor depune la rândul lor instrumentele de ratificare.

Fiecare depunere a instrumentelor de ratificare va fi imediat comunicată de guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice tuturor semnatarilor prezentei convenții.

ARTICOLUL 5

Prezenta convenție a fost semnată în mai multe exemplare; fiecare din înaltele părți contractante a primit unul. Drept care plenipotențiarii au semnat prezenta convenție și au aplicat pecetea lor.

Făcut la Londra, la 3 iulie 19331).

1) Urmează semnăturile reprezentanților a opt state. Pentru România a semnat N. Titulescu, ministru de externe, care a contribuit la adoptarea textului propus la Conferința pentru dezarmare de la Londra de M. Litvinov, ministrul de externe sovietic.

CONVENȚIE ANEXÃ

În același timp, plenipotențiarii de mai sus au semnat și următoarea:

Anexa la art. 3 al Convenției relative la definiția agresiunii

Înaltele părți contractante semnatare ale convenției relative la definiția agresiunii.

Dornice, sub rezerva expresă de a nu restrânge întru nimic aplicarea absolută a regulii puse în art. 2 al zisei convenții, de a da anumite indicații de natură a determina agresorul, constată că nici un act de agresiune în sensul art. 2 al zisei convenții nu va putea, între altele, să fie justificat de una din împrejurările următoare:

A. Situația internă a unui stat, de exemplu, structura sa politică, economică sau socială; greșelile atribuite administrației sale; tulburările provenite din greve, revoluțiuni, contrarevoluțiuni sau război civil.

B. Purtarea internațională a unui stat, de exemplu, violarea sau pericolul de violare a drepturilor sau intereselor materiale sau morale ale unui stat străin sau ale supușilor săi; ruptura relațiilor diplomatice sau economice; măsuri de boicot economic sau financiar; diferendele relative la angajamentele economice, financiare sau altele față de statele străine; incidentele de frontieră care nu intră în unul din cazurile de agresiune indicate la art. 2.

Înaltele părți contractante sunt, pe de altă parte, de acord a recunoaște că prezenta convenție nu va trebui niciodată să servească ca legitimare a violărilor dreptului ginților în care ar putea fi implicate și circumstanțele cuprinse în enumerarea de mai sus.

5 iulie 1933.

;
se încarcă...