Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 11 decembrie 2015

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 5

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Având în vedere faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2015 a personalului din sectorul bugetar, precum și alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care își încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2015,

ținând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prelungire a termenului, până la care cota maximă de contribuție de 6% aferentă fondurilor de pensii administrate privat să fie atinsă în anul 2017, ar afecta sustenabilitatea sistemului public de pensii,

având în vedere necesitatea finalizării proiectelor pentru care unitățile administrativ-teritoriale au contractat împrumuturile din privatizare, potrivit prevederilor art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, și luând în considerare faptul ca aceste sume nu pot fi utilizate până la finalul anului 2015,

având în vedere faptul că instituțiile publice se confruntă cu situații în care, ca urmare a schimbării sediilor și/sau a spațiilor de depozitare în perioada de inventariere de la finele anului, nu pot efectua inventarierea pentru unele bunuri care nu au caracter special,

ținând cont de faptul că sistemul Forexebug nu a fost definitivat, iar verificarea coerenței datelor presupune utilizarea acestui sistem în paralel cu actualul sistem de raportare pe suport hârtie pentru o perioadă rezonabilă de timp, respectiv până la finele anului 2016,

având în vedere faptul că, începând cu anul 2016, plata la scadență a dobânzii aferente obligațiunilor de stat de tip benchmark să fie efectuată din bugetul de stat, iar dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark să fie virată la capitolul de venituri ale bugetului de stat,

luând în considerare faptul că în cursul anului 2016 se va definitiva procedura care permite efectuarea întregului flux al plății electronice a serviciului datoriei publice guvernamentale,

ținând cont de necesitatea alinierii prevederilor legale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile legislației secundare și practicile bancare și cu mandatul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii,

ca urmare a faptului că în procesul de elaborare a normelor de implementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2015 s-a constatat că, deoarece una dintre condițiile impuse de legiuitor în vederea accesării facilității constând în achiziționarea sau construirea unei noi locuințe în cadrul programului "Prima Casă" este lichidarea creditului acordat inițial, iar refinanțarea generează posibilitatea migrării masive a beneficiarilor de la finanțatorii inițiali, această situație conducând la imposibilitatea menținerii evidenței pe finanțatori și a condițiilor creditării de către mandatarul statului, este necesară eliminarea prevederilor referitoare la posibilitatea lichidării creditului prin refinanțare.

Având în vedere faptul că necesitatea modernizării tehnicii militare aflate în înzestrarea Ministerului Apărării Naționale impune dezvoltarea unor instrumente de finanțare care să permită inițierea și derularea, începând cu anul 2016, a unor noi programe de înzestrare,

având în vedere urgența semnării unor acorduri cu guvernele altor state, pentru care nu poate fi utilizată altă sursă de furnizare, prin care să se refacă starea tehnicii livrate în cadrul unor programe de asistență militară externă sau în cadrul unor acorduri de furnizare interguvernamentale,

ca urmare a faptului că o parte din capabilitățile de apărare naționale deficitare nu pot fi compensate decât cu echipamente furnizate de operatori economici externi sau interni, care nu doresc să depună oferte în situația în care nu se prevede efectuarea de plăți în avans sau din acreditive,

ținând cont de particularitățile procesului investițional militar și necesitatea corelării sistemului de management al programelor de înzestrare ale Ministerului Apărării Naționale cu cel dezvoltat la nivelul NATO,

luând în considerare că neadoptarea acestor măsuri va conduce la neîndeplinirea misiunilor și angajamentelor în cadrul NATO, în sensul nerespectării termenelor de constituire a capabilităților asumate, precum și nivelul de interoperabilitate și comunalitate a acestora,

luând în considerare necesitatea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României în raport cu Fondul Monetar Internațional referitoare la elaborarea unei strategii pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024,

având în vedere faptul că Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu modificările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, precum și Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea la data de 1 ianuarie 2016,

luând în considerare faptul că domeniul exploatării gazelor naturale și petrolului este un domeniu complex care necesită o perioadă îndelungată de timp pentru studierea combinațiilor de mecanisme și cote de impozitare din cadrul sistemelor fiscale din alte state, a facilităților fiscale care se pot acorda în scopul atragerii investitorilor (amortizări fiscale accelerate, provizioane pentru epuizarea zăcămintelor, reguli privind deducerea dobânzilor, reportarea pierderilor, scutiri fiscale temporare, credite pentru investiții etc.), a elementelor contextuale, inclusiv proximitatea față de piețe specifice, dimensiunea și capacitatea investitorilor, astfel încât prin strategia de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale să se identifice elementele care fac ca impozitul aplicat să fie competitiv, respectiv să asigure resursele bugetare necesare și în același timp să nu descurajeze investițiile,

ținând cont de faptul că evaluarea impactului anumitor costuri care afectează rentabilitatea operațiunilor societăților petroliere (evaluarea petrolului și gazelor, garanțiile de bună execuție, despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri, obligațiile privind aportul local, cerințe având ca scop asigurarea bunelor practici de mediu și finanțarea adecvată a recuperării amplasamentului etc.) este un exercițiu foarte complex,

evidențiind totodată și faptul că activitatea desfășurată în sectorul petrolier are un specific aparte față de celelalte sectoare, elementele-cheie ale acestui sector fiind riscurile ridicate în activitatea de explorare și un ciclu lung al proiectelor,

având în vedere necesitatea asigurării fondurilor pentru cofinanțarea proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene, în condițiile în care activitățile cu caracter de monopol natural din cadrul sectorului energiei electrice și al gazelor naturale, mai precis prestarea serviciilor de distribuție și transport al energiei electrice și gazelor naturale, sunt caracterizate prin profitabilitate care decurge atât din lipsa concurenței, cât și din lipsa elasticității cererii, iar impozitul stabilit asupra acestor activități reprezintă venit la bugetul de stat,

pentru a se asigura desfășurarea în condiții optime a procesului de elaborare a strategiei pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024 și pentru a se evita orice risc de blocaj se impune prorogarea termenelor prevăzute la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013, cu modificările ulterioare, la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, precum și la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere faptul că legislația subsecventă Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are ca termen de aprobare data de 31 decembrie 2015, precum și faptul că, odată elaborate, aceste acte normative care au caracter tehnic se notifică Comisiei Europene în conformitate cu dispozițiile Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, termenul de așteptare a unui răspuns fiind de minimum trei luni, la care se adaugă alte trei luni în cazul în care Comisia Europeană sau unul ori mai multe state membre transmit observații sau opinii detaliate, prorogarea termenelor de legiferare este obligatorie atât pentru evitarea încălcării prevederilor directivei, cât și pentru evitarea unui impact economic negativ asupra mediului de afaceri.

Având în vedere faptul că Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016 și luând în considerare faptul că în textul acesteia există prevederi arbitrare în interpretare care pot determina diferențieri de tratament aplicabil pensionarilor în etapa de stabilire, recalculare și/sau actualizare a pensiilor militare de stat,

ținând cont că, în condițiile neadoptării măsurilor de modificare și completare a Legii nr. 223/2015, este imposibilă emiterea normelor juridice de rang inferior și există riscul apariției unui nou val de litigii de anvergura celui din anii 2010-2012,

având în vedere faptul că la data de 1 ianuarie 2016 intră în vigoare Legea nr. 223/2015, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, nu mai sunt aplicabile pensiilor militare, ceea ce conduce la diminuarea drepturilor aflate în plată, stabilite la nivelul pensiei minime garantate, respectiv diminuarea cuantumului pensiei sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari,

având în vedere obligația adoptării și publicării până la data de 31 decembrie 2015 a actelor cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi,

luând în considerare necesitatea clarificării tratamentului fiscal, din punctul de vedere al contribuției de asigurări sociale de sănătate, aplicabil persoanelor care se află în arest preventiv în unitățile aparținând Ministerului Afacerilor Interne, precum și necesitatea introducerii unor clarificări de natură tehnică referitoare la nivelul bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii, raportată la nivelul punctului de pensie, în situațiile în care acesta conține fracțiuni de leu,

neadoptarea în regim de urgență a măsurilor de reglementare prevăzute în prezentul act normativ ar conduce la:

- neincluderea persoanelor care se află în arest preventiv în unitățile aparținând Ministerului Afacerilor Interne, în categoria persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și, în consecință, la imposibilitatea accesării serviciilor medicale acordate de sistemul de sănătate publică pentru această categorie de persoane;

- dificultăți în stabilirea bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii plătite de Casa Națională de Pensii Publice și alte entități care plătesc venituri din pensii, și, în consecință, stabilirea eronată a contribuției de asigurări sociale de sănătate;

- posibilitatea declanșării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României pentru netranspunerea în termenul legal de 31 decembrie 2015 a prevederilor Directivei (UE) 2015/2060, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016, precum și existența în paralel, a două standarde de raportare în cadrul Uniunii Europene, respectiv a Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi și a Directivei 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal,

ținând cont că neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice,

luând în considerare că, în situația neadoptării acestor măsuri în regim de urgență, deficitul bugetar în anul 2016 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/200, ceea ce va determina declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv,

având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, se impune luarea acestor măsuri în regim de urgență;

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

CAPITOLUL I Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice

Art. 1. -  Derogări (1),

(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Derogări (4),

(2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Derogări (2),

(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul beneficiază de drepturile corespunzătoare noilor condiții, la nivelul acordat pentru funcțiile similare în plată din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

(4) Valoarea de referință se menține și în anul 2016 la 600 lei.

Art. 2. -

(1) În anul 2016, pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește metodologia de stabilire a drepturilor de natură salarială.

(2) Începând cu luna ianuarie 2016, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Derogări (1),

(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcțiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.

Art. 3. -

(1) Prin excepție de la prevederile art. 1, personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, majorate cu 10%.

(2) Personalul autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și al celor aflate în coordonarea prim-ministrului și al celor aflate sub controlul Parlamentului, nou-înființate în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, majorate cu 10%.

Art. 4. -

(1) În anul 2016, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.

(2) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(3) Pentru funcționarii publici care se transferă, sunt redistribuiți din corpul funcționarilor publici sau sunt reintegrați în funcție, potrivit legii, în cursul anului 2016, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată în instituția în care este încadrat.

(4) În cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.

(5) În situația în care în cadrul instituției/unității de învățământ nu există funcție similară, salariul pentru acea funcție se stabilește aplicând prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, și, succesiv, actele normative privind salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care au intrat în vigoare ulterior acestei legi.

(6) În anul 2016, ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcții, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate în buget.

Art. 5. -

(1) În anul 2016, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2016, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".

(3) Personalul care, în cursul anului 2016, desfășoară activități noi care presupun, potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcție, respectiv a indemnizației de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare.

(4) În anul 2016, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și art. 10 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

Art. 6. -

(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2017.

(2) Sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de Legea- cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și personalului nou-încadrat și personalului ale cărui raporturi de muncă sau de serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care și-a reluat activitatea în anul 2016, numai în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituția/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcțiile similare în plată.

(3) În anul 2016, prevederile art. 12 din cap. I lit. B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.

Art. 7. -

În anul 2016, prevederile art. 20 alin. (6) și (7) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.

Art. 8. -

(1) În anul 2016, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2015.

(2) În anul 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.

(3) Prin excepție de la prevederile art. 1, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabilește în condițiile prevăzute la art. 15 din secțiunea a 2-a a cap. II din anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională" la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009, majorată cu 10%.

(5) Prevederile art. 13 alin. (5) - (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 12 alin. (6) - (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în anul 2016.

(6) Dispozițiile alin. (5) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin buget.

Art. 9. -

În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepția situațiilor când prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel.

Art. 10. -

(1) În anul 2016, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă premii personalului din cadrul acestora.
Derogări (2),

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2016, se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale.
Modificări (1)

(3) În anul 2016, instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1), cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și unităților prevăzute la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.

(4) În bugetele pe anul 2016 ale instituțiilor și autorităților publice prevăzute la alin. (1) nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, prime de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.

Art. 11. -

(1) În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.

Art. 12. -

(1) În anul 2016 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2015 următoarele drepturi:

a) indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;

d) indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare;

e) indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată;

f) cuantumul indemnizației președintelui Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată;

g) indemnizația lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare;

h) cuantumul indemnizațiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;

i) cuantumul sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România;

j) ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare;

k) indemnizația prevăzută de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În anul 2016, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2015.
Jurisprudență (1)


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
loading ...