Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Clasificarea ocupațiilor din România - COR din 17.04.1995

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26.01.2000

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 28

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Această clasificare este actualizată conform completărilor aduse prin Ordinele Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 559/1996, nr. 893/1997, nr. 634/1998 și nr. 86/2000.

PARTEA ÎNTÂI

I. Elemente de metodologie a elaborării și mod de utilizare

II. Descrierea grupelor majore

I. ELEMENTE DE METODOLOGIE A ELABORÃRII ȘI MOD DE UTILIZARE

I.1. Clasificarea ocupațiilor - parte a sistemului integrat de clasificări și nomenclatoare

În practica economică se utilizează SISTEME STANDARDIZATE DE CLASIFICÃRI, care constituie componentele de bază ale SISTEMULUI INFORMAȚIONAL ECONOMIC. Acesta se constituie în instrumente indispensabile pentru asigurarea în mod unitar a culegerii, stocării, prelucrării și analizei datelor.

Ansamblul acestora reprezintă SISTEMUL UNITAR DE CLASIFICÃRI ȘI NOMENCLATOARE, care funcționează la nivel macroeconomic.

Elaborarea noii clasificări a ocupațiilor din România (COR) a avut ca obiectiv prioritar alinierea la standardele internaționale elaborate de Uniunea Europeană (ISCO-88-COM) și ONU (ISCO-88), asigurându-se transparența informației economico-sociale în domeniul resurselor și utilizării forței de muncă.

Lucrarea are un caracter inedit prin aceea că, pentru prima dată în România, s-a realizat o clasificare a ocupațiilor care cuprinde și elemente de descriere pe fiecare treaptă a acesteia (grupa majoră, subgrupa majoră, grupa minoră și de bază).

Alinierea la standardele internaționale a COR s-a realizat cu luarea în considerare a specificului economiei românești. Concret, aceasta a însemnat constituirea unor grupe minore și de bază pentru categorii de ocupații semnificative ca pondere și specific în economia românească, cu asigurarea integrării în standardele internaționale.

La elaborarea clasificării s-au avut în vedere următoarele principii și criterii:

- Principiul grupării unităților de clasificat după criterii economice și sociale obiective. Constituirea categoriilor de clasificare s-a făcut în concordanță cu diviziunea socială a muncii, folosind caracteristici de grupare tehnico-economice obiective, în succesiunea importanței lor pentru activitatea practică.

- Principiul omogenității maxime în constituirea categoriilor de clasificat (grupe, subgrupe etc.). Pentru fiecare nivel de clasificare s-a folosit un singur criteriu, fiecare subîmpărțire reflectând aspecte din ce în ce mai amănunțite ale criteriului aplicat la subîmpărțirile precedente, ca de exemplu:

- gradul de instruire (nivelul școlii absolvite);

- nivelul competențelor determinat de amploarea și complexitatea activităților care definesc ocupațiile;

- gradul de specializare în cadrul aceleiași activități;

- felul materiilor prime și utilajelor folosite, proceselor tehnologice utilizate.

- Principiul univocității grupării unităților, care presupune și impune repartizarea fiecărei unități de clasificat, numai într-o singură grupă sau subgrupă, numai într-un singur loc, indiferent de numărul locurilor și unităților de clasificat.

- Principiul actualității, al luării în considerare a celor mai noi ocupații, a celor mai noi tehnici de construire a clasificărilor, inclusiv optimizării și economicității folosirii codurilor.

- Principiul stabilității pe o perioadă mai îndelungată de timp, prin crearea unui sistem elastic care să permită adaptarea permanentă la noile condiții de dezvoltare economico-socială.

- Principiul multilateralității folosirii pe diverse structuri organizatorice și activități (strategii guvernamentale, statistică etc.). Posibilitatea utilizării clasificării în comparațiile internaționale.

În baza acestor principii, CLASIFICAREA OCUPAȚIILOR este operația de sistematizare a ocupațiilor (funcțiilor și meseriilor) populației active, în care o ocupație este clasificată o singură dată.

OCUPAȚIA este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfășoară o persoană în mod obișnuit, într-o unitate economico-socială și care constituie pentru aceasta sursă de existență. Ocupația este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine și semenii săi. Ocupația unei persoane poate fi exprimată prin: funcția sau meseria exercitată de aceasta.

FUNCȚIA este activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau execuție. În clasificarea de față, funcțiile sunt cuprinse în grupele majore de la 1 la 5.

MESERIA este complexul de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, necesare pentru executarea anumitor operații de transformare și prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii. Meseriile sunt clasificate în grupele majore de la 6 la 8.

Pentru definirea corectă a noțiunii de ocupație și evitarea confuziei, este necesar să se definească și noțiunea de PROFESIE, care, în unele cazuri, poate fi și ocupație, iar în altele nu.

Deci, PROFESIA este specialitatea (calificarea) obținută prin studii, iar ocupația este specialitatea (calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă.

Așa, de exemplu:

SPECIFICAȚIE PROFESIE OCUPAȚIE
Profesia corespunde cu ocupația 1. Inginer metalurg 1. Inginer metalurg
2. Învățător 2. Învățător
3. Strungar 3. Strungar
4. Conducător auto 4. Conducător auto
Profesia diferă de ocupație 1. Jurist 1. Senator
2. Inginer chimist 2. Referent de specialitate
3. Medic 3. Director
4. Inginer agronom 4. Șef fermă agricolă
5. Economist 5. Secretar de stat

Clasificarea ocupațiilor este concepută pe patru niveluri de clasificare, astfel:

- nivelul I - Grupe majore;

- nivelul II - Subgrupe majore;

- nivelul III - Grupe minore;

- nivelul IV - Grupe de bază.

Structurarea clasificării ocupațiilor pe cele patru nivele s-a făcut în raport cu modul de acțiune a cerințelor și principiilor de grupare.

Grupa de bază fiind ultimul nivel de clasificare, include ocupația sau grupul de ocupații cu cel mai detaliat nivel de omogenitate, din punct de vedere al activității desfășurate de persoanele cu astfel de ocupații.

Pentru codificare s-a adoptat SISTEMUL ZECIMAL DE CLASIFICARE, constituindu-se grupări conform sistemului, astfel:

- 10 grupe majore, fiecare grupă majoră dezagregându-se în 9 subgrupe majore;

- fiecare subgrupă majoră se dezagregă în 9 grupe minore;

- fiecare grupă minoră se dezagregă în 9 grupe de bază.

CODUL UNEI OCUPAȚII va fi reprezentat de 6 cifre:

- prima cifră va reprezenta grupa majoră;

- a doua cifră va reprezenta subgrupa majoră;

- a treia cifră va reprezenta grupa minoră;

- a patra cifră va reprezenta grupa de bază;

- ultimele două cifre identifică ocupația în cadrul grupei de bază.

Așa, de exemplu:

Cod 7 Grupa majoră - meseriași lucrători calificați în meserii de tip artizanal, de reglare și întreținere a mașinilor și instalațiilor
Cod 7 1 Subgrupa majoră- meseriași și muncitori calificați în industria extractivă și construcții
Cod 7 1 1 Grupa minoră- mineri și artificieri, tăietori și cioplitori în piatră
Cod 7 1 1 1 Grupa de bază - mineri și lucrători în carieră
Cod 7 1 1 1 0 1 Ocupația - miner în subteran

Pentru necesități de cercetare mai analitică, ocupațiile din grupa de bază pot fi detaliate până la nivelul care interesează, asociind acestora una sau mai multe caractere cifrice, cu posibilitatea obținerii unor noi grupări.

I.2. Necesitatea noii clasificări a ocupațiilor din România

Clasificări ale ocupațiilor s-au mai făcut în țara noastră, având la bază criterii și principii de grupare specifice perioadei istorice și lucrărilor pentru care s-au elaborat. Se pot exemplifica:

- gruparea ocupațiilor după locul de muncă;

- gruparea ocupațiilor după unitatea economico-socială;

- gruparea muncitorilor și personalului operativ din comerț și servicii pe ramuri ale economiei naționale și subramuri ale industriei.

Aceste clasificări au servit pentru a determina latura cantitativă a structurii ocupațiilor, fără a oferi însă, în suficientă măsură, date de analiză privind structura omogen-calitativă a activității persoanelor ocupate.

În cadrul clasificărilor anterioare pot fi exemplificate o serie de grupări neomogene, cum sunt:

- ocupațiile de muncitori la un loc cu personalul operativ din servicii și comerț;

- funcții specifice personalului economic și de evidență care cuprind funcții cu nivele de instruire și complexitate a sarcinilor diferite;

- funcții specifice din activitatea de ocrotire a sănătății, asistenței sociale, sportului, care cuprind funcții cu diferite niveluri de instruire și grade de specializare și altele.

Oportunitatea unei noi clasificări a ocupațiilor, valabilă pentru toate țările și în primul rând pentru România, este determinată în principal de:

a) apariția de ocupații noi ca urmare a rezultatelor spectaculoase în activitatea de cercetare-dezvoltare, a introducerii tehnologiilor noi, materiilor prime și a diversificării din sfera serviciilor (crupier, informatician - designer, detectiv, astronaut etc.);

b) schimbările în structurile economico-sociale, mai ales în țările care trec la economia de piață, impun noi grupări de ocupații (conducători de întreprinderi mari și mici, specialiști cu ocupații intelectuale și științifice, manageri etc);

c) alinierea întregului sistem de clasificări și nomenclatoare la sistemele standard internaționale, mai ales la cele din țările Uniunii Europene, devine necesară cel puțin din următoarele considerente:

- creșterea posibilităților de cunoaștere, evaluare, comparare și comunicare a indicatorilor de dezvoltare și abordarea lor în mod unitar;

- asigurarea unor informații corecte și comparabile după aceleași criterii și principii.

I.3. Clasificarea ocupațiilor din România (COR)

În baza HG nr. 575 bis/1992, cu privire la "Realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepția generală a informatizării în România", Ministerului Muncii și Protecției Sociale îi revine responsabilitatea de a realiza, împreună cu Comisia Națională pentru Statistică, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Industriei și Comerțului, Clasificarea Ocupațiilor din România, precum și de a a sigura întreținerea la zi a acestui nomenclator.

Pentru facilitarea comparațiilor internaționale, dar și a reflectării restructurărilor ce țin de trecerea la economia de piață, factorii de decizie au optat pentru armonizarea clasificării ocupațiilor din România cu cea a țărilor din Uniunea Europeană.

În acest scop, la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale s-a constituit un colectiv de elaborare a Clasificării Ocupațiilor din România (COR), care a cuprins și reprezentanții Comisiei Naționale pentru Statistică. Pe parcursul elaborării primei variante a lucrării, colectivul a beneficiat de consultanță tehnică, din partea unei echipe de experți britanici, în cadrul unui contract de asistență tehnică finanțat de Banca Mondială.

Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) are la bază principiile de clasificare recunoscute pe plan internațional și recomandările corpului de experți britanici ai Uniunii Europene și O.N.U.

Pentru realizarea clasificării și descrierea ocupațiilor s-au mai avut în vedere următoarele lucrări:

- Clasificarea internațională standard a ocupațiilor recomandată de UE ISCO-88 (COM);

- Clasificarea internațională standard a ocupațiilor ISCO (88);

- Nomenclatorul ocupațiilor utilizat pentru Recensământul Populației și Locuințelor din 1977 și 1992;

- Nomenclatorul meseriilor pentru care s-au elaborat indicatoarele tarifare de calificare din anul 1964, completat cu denumirea meseriilor avizate "la zi";

- Dictionnaire des professions - Ofice National de l'emploi - Bruxelles;

- Legislația în vigoare privind denumirea funcțiilor, meseriilor și stabilirea salariilor;

- Informațiile culese de la diferiți agenți economici, privind lista ocupațiilor specifice acestora.

Comparativ cu clasificările internaționale, varianta românească (COR) prezintă următoarele grupări:

ISCO 88 ISCO 88 (COM) COR
10 grupe majore; 10 grupe majore; 10 grupe majore;
28 subgrupe majore; 27 subgrupe majore; 27 subgrupe majore;
116 grupe minore; 111 grupe minore; 125 grupe minore;
390 grupe de bază; 372 grupe de bază; 415 grupe de bază.

Încadrarea ocupațiilor pe cele 4 niveluri ierarhice s-a făcut în funcție de criteriile de clasificare, astfel:

1. Nivelul de instruire (școala absolvită)

Opt din cele 10 grupe majore sunt descrise în raport cu cele 4 niveluri de instruire, conform tabelului următor:

GRUPA MAJORÃ NIVEL DE INSTRUIRE
1. Legiuitori, înalți funcționari și conducători -
2. Specialiști (cu ocupații intelectuale și științifice) 4
3. Tehnicieni 3
4. Funcționari 2
5. Lucrători, operatori în comerț și asimilați 2
6. Muncitori din agricultură și pescuit 2
7. Muncitori și meseriași 2
8. Operatori pe instalații, mașini și asamblori de mașini, echipamente și alte produse 2
9. Muncitori necalificați 1
0. Forțele armate -

Ierarhizând nivelurile de pregătire de la 1 la 4, grupa majoră 9 "Muncitori necalificați", corespunde nivelului de instruire 1. Grupele 4, 5, 6, 7 și 8 sunt considerate la același nivel de instruire 2, iar grupele 2 și 3 corespund unor niveluri de instruire diferențiate 4 și respectiv 3.

În definițiile a două grupe majore, "Legislatori, înalți funcționari și conducători" (grupa majoră 1) și la "Forțele armate" (grupa majoră 0), nu se face referire la nivelul de calificare, întrucât în cadrul acestora intervin alte elemente, ținând de natura muncii, considerate drept criterii de similaritate mai importante, cum ar fi decizia politică și atribuțiile de conducere, respectiv obligațiile militare.

Totuși, subgrupele majore și grupele minore ale grupei majore 1 au fost astfel construite încât să includă ocupații cu niveluri de pregătire similare.

2. Nivelul de competență și complexitatea sarcinilor de îndeplinit acționează la formarea subgrupelor majore, grupelor minore și grupelor de bază din cadrul grupei majore 1.

3. Gradul de specializare se manifestă în constituirea subgrupelor majore, grupelor minore și grupelor de bază ce compun grupele majore 2 și 8.

4. Procesele tehnologice, materiile prime utilizate sau mașinile și instalațiile cu care se lucrează sunt criterii de alcătuire a subgrupelor majore, grupelor minore și grupelor de bază ce compun grupele majore 3, 7 și 8.

Respectând criteriile de clasificare menționate și cele 4 nivele ierarhice de agregare, în varianta românească a clasificării s-au constituit noi grupe minore și grupe de bază ce se consideră necesare, specifice activităților ocupaționale din țara noastră și care nu se regăsesc în varianta ISCO 88 COM, astfel:

A. -La grupa majoră 2. - Specialiști cu ocupații intelectuale și științifice, grupe noi constituite:

Grupa minoră - cod 215 - Ingineri în industria textilă, pielărie și industria alimentară, cu două grupe de bază:
Grupa de bază - cod 2151 - Ingineri în industria textilă și pielărie;
Grupa de bază - cod 2152 - Ingineri în industria alimentară.
Grupa minoră - cod 216 - Ingineri în industria lemnului și materialelor de construcții (materiale oxidice) cu două grupe de bază:
Grupa de bază - cod 2161 - Ingineri în industria lemnului;
Grupa de bază - cod 2162 - Ingineri în industria materialelor de construcții (materiale oxidice).

Ocupațiile specifice acestor activități, după ISCO 88 COM, se clasifică la grupa de bază cod 2149 "Alți arhitecți, ingineri și asimilați".

Faptul că numărul ocupațiilor de ingineri din astfel de activități este mare, constituie motivul introducerii acestor grupe.

Tot la grupa majoră 2 s-au alcătuit 11 grupe minore și 33 grupe de bază, care cuprind funcțiile de execuție din activitatea de cercetare-dezvoltare (codurile 248-2581.

Motivația introducerii acestora constă în:


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...