Back

Parlamentul României

Legea nr. 12/2006 pentru modificarea şi completarea Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003

În vigoare de la 20.01.2006

Te interesează forma portabilă a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle!

Preț: 5,55 Lei cu TVA

Cumpără document în formă actualizată

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. -

Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 23 iulie 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"

Art. 1. -

Prezenta lege reglementează regimul juridic general, clasificarea şi principiile organizării şi funcţionării muzeelor şi colecţiilor publice, precum şi ale colecţiilor private accesibile publicului."

2. La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:

"

a) muzeu instituţia de cultură, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător;".

3. La articolul 4, literele a), b) şi c) vor avea următorul cuprins:

"

a) constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal;

b) cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului muzeal;

c) punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii."

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"

Art. 5. -

Funcţiile principale ale colecţiilor publice sunt:

a) constituirea, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului propriu;

b) cercetarea, evidenţa, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului propriu;

c) punerea în valoare a patrimoniului propriu."

5. La capitolul I "Dispoziţii generale", după articolul 6 se introduce articolul 7 din cuprinsul capitolului II "Patrimoniul muzeal".

6. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 8 vor avea următorul cuprins:

"

Art. 8. -

(1) Patrimoniul muzeal este alcătuit din totalitatea bunurilor, a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial ale muzeului sau, după caz, ale colecţiilor publice asupra unor bunuri aflate în proprietate publică şi/sau privată.

(2) Bunurile care alcătuiesc patrimoniul muzeal pot face obiectul dreptului de proprietate publică a statului şi/sau a unităţilor administrativ-teritoriale ori, după caz, al dreptului de proprietate privată."

7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"

Art. 9. -

Pot face obiectul unui patrimoniu muzeal, conform legii:

a) bunurile imobile de valoare excepţională, arheologică, istorică, etnografică, artistică, documentară, memorialistică, ştiinţifică şi tehnică;

b) siturile şi rezervaţiile care au caracter arheologic, istoric, artistic, etnografic, tehnic şi arhitectural, constituite din terenuri, parcuri naturale, grădini botanice şi zoologice, precum şi construcţiile aferente;

c) bunurile clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, de valoare excepţională, arheologică, istorică, etnografică, artistică, documentară, ştiinţifică şi tehnică, literară, memorialistică, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale şi spirituale ale evoluţiei comunităţilor umane, ale mediului înconjurător şi ale potenţialului creator uman;

d) alte bunuri care au rol documentar, educativ, recreativ, ilustrativ şi care pot fi folosite în cadrul expoziţiilor şi al altor manifestări muzeale."

8. După articolul 9 se introduce un articol nou, articolul 91, cu următorul cuprins:

"

Art. 91. -

(1) Evidenţa bunurilor care fac parte din patrimoniul muzeal este ţinută prin Registrul informatizat pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale, document permanent, având caracter obligatoriu, cu menţinerea registrelor de inventar şi a documentelor primare.

(2) Registrul informatizat pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale este alcătuit pe baza unui model unic, aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor."

9. La articolul 10, litera b) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"

b) să realizeze documentarea, evidenţa şi, după caz, clasarea bunurilor care fac obiectul patrimoniului muzeal;".

10. Alineatele (3)-(5) ale articolului 10 vor avea următorul cuprins:

"

(3) Proprietarii şi titularii de alte drepturi reale asupra muzeelor şi colecţiilor publice de importanţă regională, judeţeană şi locală sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare parţială sau integrală pentru bunurile clasate în patrimoniul cultural naţional, categoria Tezaur, respectiv pentru monumentele istorice din categoriile A şi B, care fac obiectul patrimoniului muzeal, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

(4) Încheierea contractelor de asigurare prevăzute la alin. (2) şi (3) se face treptat, acordându-se prioritate bunurilor clasate în categoria Tezaur, respectiv monumentelor istorice din categoriile A şi B, precum şi monumentelor etnografice transferate în muzeele în aer liber.

(5) Autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, au obligaţia să prevadă în bugetele proprii fondurile necesare pentru asigurarea bunurilor clasate în categoria Tezaur, precum şi a imobilelor clasate în categoriile A şi B, potrivit legii."

11. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

"

Art. 14. -

(1) Muzeele şi colecţiile publice de importanţă naţională sunt muzeele şi colecţiile publice de drept public sau de drept privat, care deţin în patrimoniul lor muzeal bunuri de valoare excepţională, semnificative în plan naţional pentru istorie, arheologie, etnologie, artă, arhivistică, ştiinţă, tehnică, literatură, cinematografie, numismatică, filatelie, heraldică, bibliofilie, cartografie şi epigrafie.

(2) Muzeele şi colecţiile publice de importanţă regională sunt muzeele şi colecţiile publice de drept public sau de drept privat, care deţin în patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1), semnificative în plan regional.

(3) Muzeele şi colecţiile publice de importanţă judeţeană sunt muzeele şi colecţiile publice de drept public sau de drept privat, care deţin în patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1), semnificative în plan judeţean.

(4) Muzeele şi colecţiile publice de importanţă locală sunt muzeele şi colecţiile publice de drept public sau de drept privat, care deţin în patrimoniul lor muzeal bunurile prevăzute la alin. (1), semnificative în plan municipal, orăşenesc sau comunal."

12. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 15 vor avea următorul cuprins:

"

Art. 15. -

(1) Acordarea titulaturii de muzeu sau, după caz, de colecţie publică de importanţă naţională, regională, judeţeană sau locală, după caz, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

(2) Schimbarea titulaturii muzeelor şi colecţiilor publice se realizează prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, la propunerea autorităţii în subordinea căreia se află muzeul sau colecţia publică."

13. Alineatul (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins:

"

Art. 21. -

(1) Activitatea muzeelor şi a colecţiilor publice de drept public se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz."

14. Alineatele (2)-(4) ale articolului 24 vor avea următorul cuprins:

"

(2) Personalul de specialitate al muzeelor şi al colecţiilor publice cuprinde funcţiile de: cercetător ştiinţific, arheolog, muzeograf, conservator, restaurator, investigator biolog, investigator chimist, investigator fizician, arhitect, designer, topograf, informatician, documentarist, bibliotecar, grafician, desenator, gestionar de colecţie, custode, fotograf, operator video, precum şi alte funcţii asimilate specificului colecţiilor.

(3) Pentru personalul muzeelor care lucrează în condiţii speciale de muncă, în depozite, laboratoare şi ateliere de conservare şi restaurare, precum şi în şantiere arheologice, se acordă un spor de toxicitate de 15% din salariul de bază.

(4) Pentru personalul de specialitate şi tehnic care lucrează în depozite şi la organizarea unor expoziţii cu bunuri clasate în categoria Tezaur se acordă un spor de confidenţialitate de 15% din salariul de bază."

15. La articolul 24, după alineatul (4) se introduc două alineate noi, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:

"

(5) Personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în muzee sau colecţii publice de drept public beneficiază de un spor de stabilitate de 10% din salariul de bază.

(6) Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Sănătăţii."

16. După articolul 24 se introduce un articol nou, articolul 241, cu următorul cuprins:

"

Art. 241. -

(1) Angajarea personalului de specialitate din muzee şi colecţii publice se realizează prin concurs, organizat de conducerea muzeului sau a colecţiei publice, potrivit legii.

(2) Atribuţiile personalului din muzee şi colecţii publice se stabilesc prin fişa postului, conform structurii organizatorice, programelor de activitate şi sarcinilor de serviciu.

(3) Pregătirea şi formarea profesională continuă a personalului de specialitate din muzee şi colecţii publice se asigură prin instituţii de specialitate acreditate: învăţământ postliceal, învăţământ superior de lungă şi scurtă durată, inclusiv învăţământ la distanţă, cursuri postuniversitare, programe de masterat şi doctorat, precum şi prin alte forme de pregătire profesională."

17. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

"

Art. 26. -

(1) Conducerea executivă a muzeelor şi a colecţiilor publice de drept public este exercitată de un director general sau, după caz, de un director şi de unul sau mai mulţi directori adjuncţi.

(2) Angajarea şi eliberarea din funcţie a directorilor generali, a directorilor generali adjuncţi, a directorilor şi a directorilor adjuncţi se face, potrivit legii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor."

18. După articolul 28 se introduce un articol nou, articolul 281, cu următorul cuprins:

"

Art. 281. -

(1) Desfiinţarea muzeelor sau colecţiilor publice de drept public care se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale se aprobă prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice tutelare, cu votul a două treimi din numărul total de consilieri, cu avizul prealabil conform al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

(2) Orice reorganizare a muzeelor sau colecţiilor publice de drept public care se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale se aprobă prin hotărâre a autorităţilor publice tutelare, cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, cu avizul prealabil al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor."

19. La articolul 30, litera i) va avea următorul cuprins:

"

i) colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respectiv cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în vederea pregătirii specialiştilor şi a personalului auxiliar din domeniul muzeelor şi al colecţiilor publice, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;".

20. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

"

Art. 34. -

(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, cu intenţie, a bunurilor mobile din patrimoniul muzeelor şi al colecţiilor publice, clasate sau neclasate în patrimoniul cultural naţional, precum şi distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, cu intenţie, a imobilelor care sunt monumente istorice constituie infracţiuni şi se pedepsesc în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2) Executarea de falsuri după bunuri culturale, în scopul comercializării sau în orice alt scop, constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu prevederile legale în vigoare, referitoare la bunuri culturale clasate în patrimoniul cultural naţional."

21. Articolul 36 va avea următorul cuprins:

"

Art. 36. -

Contravenţiile prevăzute la art. 35 se constată, iar sancţiunile se aplică de specialişti din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor şi ai direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, împuterniciţi ca atare prin ordin al ministrului culturii şi cultelor."

22. Articolul 40 se abrogă.

23. Anexele nr. 1-3 se abrogă.

Art. II. -

Ordinul ministrului culturii şi cultelor privind aprobarea modelului unic al Registrului informatizat pentru evidenţa analitică a bunurilor culturale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi; în acelaşi termen se publică şi hotărârea Guvernului prevăzută la art. 24 alin. (6).

Art. III. -

Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PREŞEDINTELE SENATULUI
DANIELA POPA NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 11 ianuarie 2006.

Nr. 12.

se încarcă...