Back

Parlamentul României

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

Atenţie! Acest document a fost consolidat la data de 29.06.2009! Pentru a vedea versiunea actualizată, ai nevoie de un abonament Lege5! Alege-ţi abonamentul →

Te interesează forma consolidată a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle! Cumpără document: 33,26 Lei

În vigoare de la 24.07.2006

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 633 din 21.07.2006.

Fişa actului →

Mergi la art.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. -

(1) Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.

(2) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile referitoare la situaţii de urgenţă, factori şi tipuri de risc, intervenţie operativă şi evacuare au înţelesul prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, iar termenii şi expresiile specifice apărării împotriva incendiilor au următorul înţeles:

a) autorizaţie de securitate la incendiu - actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei esenţiale securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări; autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei esenţiale - securitate la incendiu;

b) aviz de securitate la incendiu - actul emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - a construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări;

c) incendiu - ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere;

d) cauză a incendiului - suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care constă, de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins, precum şi împrejurările determinante care au dus la izbucnirea acestuia;

e) mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor - sisteme, instalaţii, echipamente, utilaje, aparate, dispozitive, accesorii, materiale, produse, substanţe şi autospeciale destinate prevenirii, limitării şi stingerii incendiilor;

f) operaţiuni de lungă durată - intervenţiile pentru stingerea incendiilor şi eliminarea efectelor negative ale acestora cu o durată mai mare de 4 ore;

g) organizare a intervenţiei în caz de incendiu - ansamblul măsurilor tehnico-organizatorice necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor, sarcinilor, mijloacelor, metodelor şi procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea şi salvarea persoanelor şi animalelor, protecţia bunurilor şi vecinătăţilor, precum şi pentru stingerea incendiilor;

h) pericol iminent de incendiu - situaţia creată de cumularea factorilor care concură la iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment;

i) schemă cu riscurile teritoriale - documentul întocmit de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, care cuprinde tipurile de riscuri specifice, precum şi resursele estimate pentru gestionare;

j) plan de analiză şi acoperire a riscurilor - documentul care cuprinde riscurile potenţiale dintr-o unitate administrativ-teritorială, măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru managementul riscurilor respective;

k) prevenirea incendiilor - totalitatea acţiunilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de asigurare a securităţii echipelor de intervenţie;

l) raport de intervenţie - documentul operativ de informare şi analiză statistică în care se înscriu datele esenţiale constatate la locul intervenţiei privind amploarea şi intensitatea incendiului, cauza probabilă a acestuia, efectele produse, desfăşurarea intervenţiei, forţele participante şi timpii operativi realizaţi;

m) stingere a incendiilor - totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice;

n) utilizator - persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, cu orice titlu, în interesul său, al altuia sau în interes public;

o) scenariu de securitate la incendiu - documentul care descrie calitativ evoluţia unui incendiu în timp, identificând evenimentele-cheie care îl caracterizează şi îl diferenţiază de alte incendii posibile într-o incintă.

Art. 2. -

Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, naţional, cu caracter permanent, la care sunt obligate să participe, în condiţiile prezentei legi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul României.

Art. 3. -

(1) Coordonarea, controlul şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la nivel central prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti.

(2) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare Inspectoratul General, elaborează strategia naţională de apărare împotriva incendiilor, care se prezintă Guvernului spre aprobare de către ministrul administraţiei şi internelor.

(3) Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspectorate, îşi exercită atribuţiile specifice în zone de competenţă stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(4) Managementul situaţiilor de urgenţă determinate de incendii se asigură prin componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Art. 4. -

(1) Autorităţile administraţiei publice locale asigură aplicarea măsurilor privind activităţile de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în planurile de analiză şi acoperire a riscurilor, ce se întocmesc la nivelul localităţii şi judeţului.

(2) Planurile de analiză şi acoperire a riscurilor se actualizează anual.

(3) Metodologia de elaborare şi structura-cadru a planului de analiză şi acoperire a riscurilor se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii asigură, după caz, elaborarea planurilor de analiză şi acoperire a riscurilor la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă.

Art. 5. -

Persoanele fizice şi juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele producerii incendiilor.

CAPITOLUL II Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor

SECŢIUNEA 1 Obligaţii generale

Art. 6. -

(1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.

(2) Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.

(3) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie.

Art. 7. -

(1) În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.

(2) În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora.

Art. 8. -

În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:

a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor;

b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;

c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor măsuri.

Art. 9. -

La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor.

  1. Prezentare produs
  2. Manual de utilizare
  3. Ro En

Vânzări

  • Telefon: (+40 21) 311.97.11
  • E-Mail: vanzari@indaco.ro
se încarcă...