0
Back

Guvernul României

Hotărârea nr. 547/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de protecţie civilă

Te interesează forma portabilă a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle! Cumpără document: 11,06 Lei

În vigoare de la 11.08.2005

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 600 din 12.07.2005.

Mergi la art.

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22 lit. a) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -

Se aprobă Strategia naţională de protecţie civilă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. -

Finanţarea acţiunilor cuprinse în strategia prevăzută la art. 1 se face în limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat.

Art. 3. -

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu

Bucureşti, 9 iunie 2005.

Nr. 547.

ANEXĂ*)

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PROTECŢIE CIVILĂ

INTRODUCERE

Strategia naţională de protecţie civilă este documentul de bază al sistemului constituit în România, conform legii, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea, prin mijloace şi pe căi de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate naţională a statului român în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau război precum şi pregătire şi ducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.

Ea stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din România în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevăzute în Strategia de securitate naţională şi strategia de ordine publică precum şi a obiectivelor Uniunii Europene privind cooperarea în domeniu.

Strategia protecţiei civile constituie documentul fundamental care orientează sistemul naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege.

În România, protecţia civilă, în calitatea sa de componentă a structurilor de protecţie, reprezintă una din formele de asigurare a securităţii naţionale.

Potrivit legii, protecţia civilă este componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române precum şi persoanelor fizice.

Misiunea principală a protecţiei civile din România este de a asigura cetăţenilor săi, bunurilor materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu siguranţă şi protecţie împotriva efectelor dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de pace, criză şi război, prin respectarea strictă a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţie constituţională, sub strict control democratic civil asupra sistemului protecţiei civile. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul naţional al protecţiei civile este şi va fi un serviciu public comunitar.

În aceste condiţii, sistemul naţional al protecţiei civile din România trebuie să fie pregătit, încă din timp de pace şi normalitate, să-şi ridice capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă ori criză şi să acţioneze în situaţii de conflict militar cu capacitatea completă pentru asigurarea prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, animalelor, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu, precum şi să fie în măsură să participe, cu toate resursele umane, tehnice, materiale şi financiare de care dispune, pentru înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a conflictelor militare.

Aceste măsuri sunt obligatorii, la nivel naţional, pentru toate structurile administrativ teritoriale stabilite prin lege, dar şi la nivelul instituţiilor publice şi al agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate.

Strategia protecţiei civile a fost elaborată pe următoarele considerente:

România, membră NATO nu are inamici declaraţi, se bucură de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei, pe termen scurt şi mediu, a unei ameninţări militare majore la adresa securităţii sale este minimă, dar prin dispunerea sa geografică, formele de relief, caracterul temperat-continental al climei, densitatea elementelor de infrastructură, a gradului mediu de dezvoltare economică, prin densitatea populaţiei, gradul şi nivelul de instruire a populaţiei în vederea cunoaşterii modului de comportare şi acordare a ajutorului sau a primului ajutor în situaţii de dezastre, prin teritoriul său şi populaţia dispusă în acest areal, rămâne vulnerabilă la formele de manifestare violentă a tuturor tipurilor de dezastre şi conflicte militare, iar necesitatea unei capacităţi de răspuns credibile şi permanente se impune.
Strategia este în mod evident preventivă şi participativă.

Esenţa strategiei cuprinde patru concepte strategice:

CAPACITATE DE RĂSPUNS CREDIBILĂ - presupune o permanentă capacitate de reacţie eficientă şi adecvată la riscurile existente şi probabile la adresa securităţii individuale şi colective a populaţiei civile. Pe baza evaluărilor şi prognozelor realiste asupra riscurilor existente structurile de protecţie civilă trebuie să aibă permanent capacitatea de intervenţie corespunzătoare gradului de pericol la care este supusă populaţia.
RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA - constă în realizarea unor structuri adecvate riscurilor la care este supusă România, dar şi celor specifice structurilor teritorial-administrative, instituţiilor publice sau agenţilor economici, dimensionate şi înzestrate la posibilităţile de susţinere financiară de care dispun administraţiile publice centrale şi locale. În componenţa structurilor de protecţie civilă (profesioniste şi voluntare), trebuie incluse toate serviciile care concură la îndeplinirea misiunilor protecţiei civile. Va fi gândit şi operaţionalizat un sistem al protecţiei civile pe bază de voluntariat.

Concomitent, se va acţiona pentru revederea structurilor ce urmează a fi constituite prin completare şi/sau mobilizare, în vederea redimensionării acestora, precum şi pentru reducerea timpului de operaţionalizare şi creşterea mobilităţii de intervenţie.

Înzestrarea acestor structuri cu tehnică şi aparatură modernă se va realiza progresiv, în funcţie de repartiţia alocaţiilor bugetare naţionale şi locale, până cel mai târziu în 2008-2012.

PARTENERIATUL OPERAŢIONAL INTENSIFICAT - cu structuri similare din ţări membre şi partenere NATO şi UE se bazează pe parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale, ca şi pe dezvoltarea altora, care servesc la creşterea gradului de siguranţă şi protecţie al populaţiei civile, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de criză sau război.
INTEGRAREA GRADUALĂ - are în vedere accelerarea procesului de aderare la structurile europene, concomitent cu interoperabilizarea treptată a structurilor militare şi civile de protecţie civilă cu cele similare ale celorlalte state membre NATO, fapt ce va permite României să-şi ocupe locul dorit şi meritat în cadrul comunităţii internaţionale. Protecţia Civilă din România trebuie să pregătească şi să demareze demersurile necesare acceptării sale, cu responsabilităţi şi drepturi depline, în rândul membrilor Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile. Un mediu de securitate colectivă reprezintă cel mai bun mijloc de a ne proteja interesele naţionale în secolul XXI.

MEDIUL DE SECURITATE

Ameninţarea cu o confruntare militară majoră în Europa s-a diminuat în mod semnificativ. Odată cu colapsul regimurilor comuniste, România se confruntă cu o perioadă de tranziţie, care prezintă atât aspecte favorabile, cât şi provocări.

Paralel cu progresele cooperării şi integrării, au loc procese perturbatoare la adresa securităţii, cum ar fi fragmentarea, marginalizarea sau izolarea unor actori internaţionali. În lipsa dialogului, conflictele tind să dobândească un caracter internaţional, antrenând utilizarea forţei militare şi creând pericole la adresa securităţii statelor, cu consecinţe în plan regional şi global. Toate statele participante la edificarea securităţii europene s-au angajat să adopte măsuri pentru întărirea cooperării, creşterea stabilităţii şi reducerea posibilităţii izbucnirii unui conflict armat.

Mediul de securitate oferă, pe termen scurt, ocazia favorabilă de afirmare a României imediat după integrarea în Alianţa Nord-Atlantică.

Există o instabilitate regională care poate determina accentuarea riscurilor pe termen mediu şi lung. Spiritul de deschidere, de alianţă şi cooperare în Europa contribuie la întărirea tendinţei de stabilitate. Sistemul naţional al protecţiei civile din România joacă un rol activ în dezvoltarea cooperării cu structurile similare ale altor state, pentru a susţine întărirea încrederii şi stabilităţii. Actualul mediu de securitate permite realizarea reformei protecţiei civile în cadrul unor limite de risc acceptabile.

Într-un mediu de securitate contradictoriu, complex, dinamic şi incert, condiţiile economico-financiare existente în România şi în alte state din regiune reprezintă o sursă potenţială de instabilitate. Aceasta ar putea întârzia efectele pozitive ale evoluţiei în plan regional şi ar accentua tendinţele negative.

Printre sursele potenţiale de instabilitate cu care s-ar putea confrunta România în perioada imediat următoare pot fi enumerate: confruntările interetnice, interconfesionale şi sociale; terorismul de stat; comerţul ilicit cu arme, explozibil, cu droguri şi cu carne vie; afluxul de refugiaţi; sabotajele; exploatarea abuzivă a unor resurse (păduri, resurse minerale etc.); insuficienţa amenajărilor şi ameliorărilor etc.

În acest context, Protecţia Civilă din România trebuie să fie pregătită să răspundă provocărilor începutului secolului al XXI-lea, care se manifestă cu precădere în spaţiul de interes al strategiei de securitate naţionale a României. Acest spaţiu este variabil în funcţie de evoluţia mediului de securitate, interesele naţionale şi este determinat atât de existenţa surselor active sau potenţiale de generare a unor crize, a căror rezolvare obligă la promovarea obiectivelor sistemului naţional de protecţie civilă. România este situată la interferenţa a patru evoluţii strategice dezvoltate în spaţiile: central-european viitor pol de prosperitate regională; sud-est european generator de instabilitate; al Comunităţii Statelor Independente aflat în criză de identitate şi cel al Mării Negre care constituie atât zonă de importanţă strategică pentru flancul sudic al NATO, cât şi spaţiu de tranzit pentru sursele energetice din Asia Centrală.

RISCURILE LA CARE SUNT SUPUSE TERITORIUL ŞI POPULAŢIA ROMÂNIEI

În prezent, riscul confruntării militare rămâne redus. Totuşi există riscuri non-militare şi militare dificil de prevăzut şi apreciat şi care ar putea evolua în ameninţări. Din punct de vedere al protecţiei civile, o anumită parte a riscurilor non-militare pot fi clasificate în riscuri naturale şi tehnologice care, la rândul lor, pot fi transnaţionale, zonale, judeţene şi locale.

Riscurile naturale cuprind totalitatea fenomenelor naturale periculoase în cadrul cărora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de instabilitate de la normal către pericol, datorate pământului (cutremure, alunecări de teren, avalanşe), apei (inundaţii, ninsori abundente), aerului (furtuni, uragane, taifunuri), variaţiilor de temperatură (îngheţ, secetă, caniculă), alte evenimente neprevăzute (epidemii, epizootii).

Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor datorate acţiunii umane, involuntare sau intenţionate, care conferă elementelor infrastructurii probabilitatea de a funcţiona în limite cuprinse între normal şi periculos până la dezastre cu efecte distructive asupra siguranţei cetăţenilor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu.

Din punct de vedere al ariei de manifestare riscurile pot fi clasificate astfel:

Riscurile naturale şi tehnologice transnaţionale sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninţă teritoriul a două sau mai multe state.

Riscurile naturale şi tehnologice zonale sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninţă teritoriul a două sau mai multe judeţe.

Riscurile naturale şi tehnologice judeţene sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninţă teritoriul unui singur judeţ (două sau mai multe localităţi).

Riscurile naturale şi tehnologice locale sunt acele riscuri care, ca urmare a evoluţiei lor, ameninţă teritoriul unei singure localităţi).

  1. Prezentare produs
  2. Manual de utilizare
  3. Ro En

Vânzări

  • Telefon: (+40 21) 311.97.11
  • E-Mail: vanzari@indaco.ro
se încarcă...