Organizația Națiunilor Unite - ONU

Convenția cadru a națiunilor unite asupra schimbărilor climatice din 05.06.1992 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12.05.1994

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 3

Cumpără forma actualizată

*) Traducere.

Părțile la prezenta convenție,

conștiente că schimbările climei planetei și efectele lor nefaste sunt un motiv de îngrijorare pentru întreaga omenire,

preocupate de faptul că activitatea omenească a făcut să crească sensibil concentrațiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, că această creștere intensifică efectul de seră natural și că va rezulta, în medie, o încălzire suplimentară a suprafeței terestre, pe care riscă să o suporte ecosistemele naturale și omenirea,

notând că cea mai mare parte a gazelor cu efect de seră emise în lume, în trecut și în momentul de față, își au originea în țările dezvoltate, că emisiile pe locuitor în țările în curs de dezvoltare sunt încă relativ slabe, iar că partea emisiilor totale imputabilă țărilor în curs de dezvoltare va fi în creștere pentru a le putea permite satisfacerea nevoilor lor sociale și de dezvoltare,

conștiente de rolul și importanța absorbanților și rezervoarelor de gaze cu efect de seră în ecosistemele terestre și marine,

notând că prognoza schimbărilor climatice este afectată de un mare număr de incertitudini, mai ales în ceea ce privește derularea lor în timp, amploarea și caracteristicile lor regionale,

conștiente de caracterul global al schimbărilor climatice, care cere ca toate țările să coopereze și să participe la o acțiune internațională, eficace și corespunzătoare, potrivit responsabilităților lor comune, dar diferențiată în funcție de capacitatea și situația lor socială și economică,

reamintind dispozițiile pertinente ale Declarației Conferinței Națiunilor Unite asupra mediului, adoptată la Stockholm la 16 iunie 1972,

reamintind că, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și principiile de drept internațional, statele care au dreptul suveran de a exploata propriile lor resurse, potrivit propriei lor politici de mediu și dezvoltare, au și datoria de a face astfel ca activitățile exercitate, în limitele jurisdicției lor sau sub controlul lor, să nu cauzeze daune mediului în alte state sau regiuni care nu depind de nici o jurisdicție națională,

reafirmând că principiul suveranității statelor trebuie să se afle la baza cooperării internaționale destinate să facă față schimbărilor climatice,

considerând că este dreptul statelor să adopte o legislație eficace în materie de mediu, că normele, obiectivele de gospodărire și prioritățile ecologice trebuie să reflecte condițiile de mediu și dezvoltare în care ele se înscriu și că normele aplicate de unele țări riscă să fie nepotrivite și prea costisitoare pe plan economic și social pentru alte țări, în special pentru țările în curs de dezvoltare,

reamintind dispozițiile Rezoluției nr. 44/228 a Adunării generale din 22 decembrie 1989 referitoare la Conferința Națiunilor Unite asupra mediului și dezvoltării, și rezoluțiile sale nr. 43/53 din 6 decembrie 1988, 44/207 din 22 decembrie 1989, 45/212 din 21 decembrie 1990 și 46/169 din 19 decembrie 1991 asupra protecției climei mondiale pentru generațiile prezente și viitoare,

reamintind, deopotrivă, dispozițiile Rezoluției nr. 44/206 a Adunării generale din 22 decembrie 1989 asupra eventualelor efecte nefaste ale unei creșteri a nivelului mărilor față de insule și de zonele de coastă, mai ales față de zonele de coastă puțin înalte, precum și dispozițiile pertinente ale Rezoluției sale nr. 44/172 din 19 decembrie 1989 privind aplicarea planului de acțiune pentru combaterea deșertificării,

reamintind, în plus, Convenția de la Viena din 1985 privind protecția stratului de ozon și Protocolul de la Montreal din 1987 privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat și modificat la 29 iunie 1990,

luând notă de declarația ministerială a celei de-a doua Conferințe mondiale asupra climei adoptată la 7 noiembrie 1990,

conștiente de valoarea lucrărilor de analiză efectuate de numeroase state asupra schimbărilor climatice și de contribuțiile importante aduse de Organizația Meteorologică Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu și alte organe, organizații și organisme ale Națiunilor Unite, precum și alte organisme internaționale și interguvernamentale, în schimbul de rezultate ale cercetărilor științifice și în coordonarea cercetării,

conștiente că măsurile care permit să se înțeleagă schimbările climatice și să se facă față acestora au o eficacitate pentru mediu și o eficacitate socială și economică maxime, dacă ele se bazează pe considerații științifice, tehnice și economice corespunzătoare și dacă ele sunt constant reevaluate în lumina noilor progrese realizate în aceste domenii,

știind că diferite măsuri luate pentru a face față schimbărilor climatice își pot găsi în ele însele justificarea economică și pot, de asemenea, să contribuie la rezolvarea altor probleme de mediu,

știind, în egală măsură, că țările dezvoltate trebuie să acționeze imediat și cu suplețe, pe baza unor priorități clar definite, ceea ce va constitui o primă etapă spre strategii de ansamblu la nivel mondial, național și, eventual, regional, aceste strategii de ripostă trebuind să țină cont de toate gazele cu efect de seră și să ia în considerație, așa cum se cuvine, rolul fiecăruia în intensificarea efectului de seră,

știind, în plus, că țările situate la o înălțime mică față de nivelul mării și alte țări insulare mici, țările având zone de coastă puțin înalte, zone aride sau semiaride sau zone supuse inundațiilor, secetei și deșertificării, precum și țările în curs de dezvoltare având ecosisteme muntoase fragile sunt deosebit de vulnerabile la efectele nefaste ale schimbărilor climatice,

conștiente de dificultățile deosebite pe care le vor cunoaște țările, în special țările în curs de dezvoltare a căror economie este deosebit de tributară producției, utilizării și exportului de combustibili fosili, în urma măsurilor luate pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră,

afirmând că măsurile luate pentru a evita schimbările climatice trebuie să fie strâns coordonate cu dezvoltarea socială și economică, pentru a evita orice incidență nefastă asupra acesteia din urmă, ținând cont de nevoile prioritare legitime ale țărilor în curs de dezvoltare, și anume o creștere economică durabilă și eradicarea sărăciei,

conștiente că toate țările și, mai ales, țările în curs de dezvoltare trebuie să poată avea acces la resursele necesare unei dezvoltări sociale și economice durabile și că, pentru a avansa spre acest obiectiv, țările în curs de dezvoltare trebuie să sporească consumul lor de energie, nepierzând din vedere că este posibil să se ajungă la un mai bun randament energetic și să se controleze emisiile de gaze cu efect de seră într-un mod general și, mai ales, aplicând tehnologii noi în condiții avantajoase din punct de vedere economic și social,

hotărâte să ocrotească sistemul climatic pentru generațiile prezente și viitoare,

au convenit ceea ce urmează:

ARTICOLUL 1 Definiții

În spiritul prezentei convenții, se înțelege prin:

1. efecte nefaste ale schimbărilor climatice: modificările mediului fizic sau ale ființelor vii datorate schimbărilor climatice și care exercită efecte nocive semnificative asupra compoziției, stabilității sau productivității ecosistemelor naturale și amenajate, asupra funcționării sistemelor socioeconomice sau asupra sănătății și bunăstării omului;

2. schimbări climatice: schimbări de climat care sunt atribuite direct sau indirect unei activități omenești care alterează compoziția atmosferei la nivel global și care se adaugă variabilității naturale a climatului observat în cursul unor perioade comparabile;

3. sistem climatic: un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera și geosfera, precum și interacțiunile lor;

4. emisii: eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de seră sau de precursori ai unor asemenea gaze dintr-o anumită zonă și în cursul unei perioade date;

5. gaze cu efect de seră: constituenți gazoși ai atmosferei, atât naturali cât și antropici, care absorb și reemit radiația infraroșie;

6. organizație regională de integrare economică: o organizație constituită din state suverane ale unei regiuni date, care are competență în domeniile determinate de prezenta convenție sau de protocoalele sale și care a fost autorizată, potrivit procedurilor sale interne, să semneze, să ratifice, să accepte sau să aprobe prin sus-numitele instrumente sau să adere la acestea;

7. rezervor: unul sau mai mulți constituenți ai sistemului climatic care rețin un gaz cu efect de seră sau un precursor de gaz cu efect de seră;

8. absorbant: orice proces, orice activitate sau orice mecanism natural sau artificial, care conduce la dispariția din atmosferă a unui gaz cu efect de seră, a unui aerosol sau a unui precursor de gaz cu efect de seră;

9. sursă: orice proces sau activitate care eliberează în atmosferă un gaz cu efect de seră, un aerosol sau un precursor de gaz cu efect de seră.

ARTICOLUL 2

Obiectivul final al prezentei convenții și al tuturor instrumentelor juridice conexe pe care conferința părților le-ar putea adopta este de a stabiliza, conform dispozițiilor pertinente ale convenției, concentrațiile de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropică periculoasă a sistemului climatic. Se va conveni să se atingă acest obiectiv într-un interval de timp suficient pentru ca ecosistemele să se poată adapta natural la schimbările climatice, pentru ca producția alimentară să nu fie amenințată, iar dezvoltarea economică să se poată desfășura în mod durabil.

ARTICOLUL 3 Principii

În măsurile pe care le vor lua pentru a atinge obiectivul convenției și a aplica dispozițiile acesteia, părțile vor fi îndrumate de ceea ce urmează:

1. Revine în sarcina părților să ocrotească: sistemul climatic în interesul generațiilor prezente și viitoare, pe baza echității și în funcție de responsabilitățile lor comune, dar diferențiate și de capacitățile lor. În consecință, revine în sarcina țărilor dezvoltate-părți să fie în avangarda luptei împotriva schimbărilor climatice și a efectelor lor nefaste.

2. Se cuvine să se țină cont de nevoile specifice și de situația specială a țărilor în curs de dezvoltare-părți, mai ales a celor care sunt deosebit de vulnerabile la efectele nefaste ale schimbărilor climatice, precum și părților, mai ales țărilor în curs de dezvoltare-părți, cărora convenția le-ar impune o sarcină disproporționată sau anormală.

3. Revine în sarcina părților să ia măsuri de precauție pentru a prevedea, a preveni sau a atenua cauzele schimbărilor climatice și a limita efectele nefaste ale acestora. Când există riscul unor perturbări grave sau ireversibile, absența certitudinii științifice absolute nu trebuie să servească drept pretext pentru a amâna adoptarea unor asemenea măsuri, fiind stabilit că politicile și măsurile pe care le atrag schimbările climatice reclamă un bun raport cost-eficacitate, încât să garanteze avantaje globale la costul cel mai scăzut cu putință. Pentru a atinge acest scop, se cuvine ca aceste politici și măsuri să țină seama de diversitatea contextelor socioeconomice, să fie globale, să se extindă la toate sursele, la toți absorbanții și la toate rezervoarele de gaze cu efect de seră, asupra cărora s-a convenit să cuprindă măsuri de adaptare și să se aplice tuturor sectoarelor economice. Inițiativele care vizează să facă față schimbărilor climatice vor putea face obiectul unei acțiuni concertate a părților interesate.

4. Părțile au dreptul să acționeze pentru o dezvoltare durabilă și trebuie să se ocupe efectiv de aceasta. Este necesar ca politicile și măsurile destinate protejării sistemului climatic împotriva schimbărilor provocate de om să fie adaptate la situația proprie a fiecărei părți și să fie integrate în programe naționale de dezvoltare, dezvoltarea economică fiind indispensabilă pentru adoptarea unor măsuri destinate să facă față schimbărilor climatice.

5. Revine în sarcina părților să lucreze de comun acord la un sistem economic internațional deschis care să conducă la o creștere economică și la o dezvoltare durabilă a tuturor părților, în special a țărilor în curs de dezvoltare-părți, pentru a le permite să studieze mai bine problemele puse de schimbările climatice. Trebuie să se evite ca măsurile luate pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, inclusiv măsurile unilaterale, să constituie un mijloc de impunere a unor discriminări arbitrare sau nejustificate pe planul comerțului internațional sau a unor obstacole deghizate în calea acestui comerț.

ARTICOLUL 4 Angajamente

1. Toate părțile, ținând cont de responsabilitățile lor comune, dar diferențiate, și de specificitatea priorităților lor naționale și regionale de dezvoltare, de obiectivele și de situația lor:

a) stabilesc, aduc la zi periodic, publică și pun la dispoziția conferinței părților, conform art. 12, inventarele naționale ale emisiilor antropice, pe baza surselor acestora și ale absorbanților tuturor gazelor cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal, recurgând la metode comparabile care vor fi aprobate de conferința părților;

b) stabilesc, realizează, publică și aduc la zi, în mod regulat, programe naționale și, dacă este cazul, regionale, care conțin măsuri vizând atenuarea schimbărilor climatice, ținând cont de emisiile antropice și de diminuarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal, precum și de măsuri vizând facilitarea adaptării corespunzătoare la schimbările climatice;

c) încurajează și susțin, prin cooperarea lor, punerea la punct, aplicarea și difuzarea - în special pe calea transferului - de tehnologii, practici și procedee care permit să controleze, să reducă sau să prevină emisiile antropice de gaze cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal, în toate sectoarele pertinente, inclusiv cele privind energia, transporturile, industria, agricultura, pădurile și gospodărirea deșeurilor;

d) încurajează gospodărirea durabilă, încurajează și susțin, prin cooperarea lor, conservarea și, dacă este cazul, consolidarea absorbanților și rezervoarelor tuturor gazelor cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal, mai ales biomasa, pădurile, oceanele, ca și celelalte ecosisteme terestre, de coastă și marine;

e) pregătesc, în cooperare, adaptarea la impactul schimbărilor climatice, concep și pun la punct planuri corespunzătoare și integrate pentru gospodărirea zonelor de coastă, pentru resursele de apă și agricultură și pentru protecția și refacerea zonelor afectate de secetă și deșertificare, în special din Africa, și afectate de inundații;

f) în politicile și acțiunile lor sociale, economice și de mediu țin cont, în măsura posibilului, de considerații legate de schimbările climatice și utilizează metode corespunzătoare, de exemplu studii de impact, formulate și definite pe plan național pentru a reduce la minimum efectele - dăunătoare economiei, sănătății publice și calității mediului - proiectelor sau ale măsurilor pe care ele le întreprind în vederea atenuării schimbărilor climatice sau adaptării la acestea;

g) încurajează și susțin, prin cooperarea lor, lucrările de cercetare științifică, tehnologică, socio-economică și altele, observația sistematică și constituirea de arhive de date asupra sistemului climatic, care permit să se înțeleagă mai bine cauzele, efectele, amploarea și eșalonarea în timp a schimbărilor climatice, precum și consecințele economice și sociale ale diverselor strategii de răspuns, să se reducă și să se risipească incertitudinile care există în această privință;

h) încurajează și susțin, prin cooperarea lor, schimbul de date științifice, tehnologice, tehnice, socioeconomice și juridice asupra sistemului climatic, precum și asupra consecințelor economice și sociale ale diferitelor strategii de răspuns, aceste date trebuind să fie schimbate, în integralitatea lor, liber și prompt;

i) încurajează și susțin, prin cooperarea lor, educația, formarea și sensibilizarea publicului în domeniul schimbărilor climatice și încurajează participarea cea mai largă la acest proces, mai ales cea a organizațiilor neguvernamentale;

j) comunică conferinței părților informații privind aplicarea, conform art. 12.

2. Țările dezvoltate-părți și alte părți care figurează în anexa nr. I își iau angajamentele specifice prevăzute mai jos:

a) fiecare dintre aceste părți adoptă politici naționale1) și ia, în consecință, măsurile necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice, limitând emisiile sale antropice de gaze cu efect de seră, protejând și consolidând absorbanții și rezervoarele sale de gaze cu efect de seră. Aceste politici și măsuri demonstrează că țările dezvoltate iau inițiativa modificării tendințelor pe termen lung a emisiilor antropice, conform obiectivului convenției, recunoscând că reîntoarcerea, până la sfârșitul acestui deceniu, la nivelurile anterioare de emisii antropice de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal, ar contribui la o astfel de modificare și ținând cont de diferențele dintre aceste părți în ceea ce privește punctul lor de plecare, abordarea lor, structura lor economică și baza lor de resurse, de necesitatea de a menține o creștere economică puternică și durabilă, de tehnologii disponibile și de alte circumstanțe proprii fiecărui caz, precum și de necesitatea, pentru fiecare dintre aceste părți, de a contribui în mod corespunzător și echitabil la efortul întreprins la scară mondială pentru a atinge acest obiectiv. Aceste părți pot aplica astfel de politici și măsuri în asociație cu alte părți și pot ajuta alte părți să contribuie la obiectivul convenției, în special la cel al prezentului alineat;

1) Prin acest termen se înțelege și politicile și măsurile adoptate de organizațiile de integrare economică regionala.

b) în scopul de a favoriza progresul în această direcție, fiecare dintre aceste părți va comunica, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare pentru ea a convenției și după aceea periodic, în conformitate cu art. 12, informații detaliate privind politicile și măsurile la care se referă alin. a), precum și previziunile care rezultă din acestea în ceea ce privește emisiile antropice, pe surse, și absorbția, prin absorbanți, a gazelor cu efect de seră, nereglementate prin Protocolul de la Montreal, pentru perioada prevăzută la alin. a), în vederea revenirii, individual sau în comun, a emisiilor antropice de dioxid de carbon și de alte gaze cu efect de seră, nereglementate prin Protocolul de la Montreal, la nivelurile din 1990. Conferința părților va trece în revistă aceste informații la prima sa sesiune, apoi la intervale periodice, conform art. 7;

c) este necesar ca, în spiritul alin. b), calcularea cantităților de gaze cu efect de seră, emise de surse și diminuate de absorbanți de gaze cu efect de seră, să se efectueze pe baza celor mai bune cunoștințe științifice disponibile, mai ales în ceea ce privește capacitatea efectivă a absorbanților și contribuția fiecăruia dintre aceste gaze la schimbările climatice. Conferința părților va examina și va adopta metodele ce vor trebui utilizate pentru acest calcul la prima sa sesiune și, ulterior, le va trece în revistă, la intervale regulate;

d) conferința părților, la prima sa sesiune, va examina alin. a) și b), pentru a vedea dacă sunt adecvate. Ea o va face în lumina datelor științifice și a evaluărilor cele mai sigure privind schimbările climatice și impactul lor, precum și a datelor tehnice, sociale și economice pertinente. Pe baza acestui examen, conferința părților va lua măsurile necesare care vor putea permite adoptarea de amendamente la angajamentele vizate la alin. a) și b). La prima sa sesiune, ea va lua, de asemenea, hotărâri în privința criteriilor care determină o aplicare comună, după cum se indică la alin. a). Ea va proceda la o a doua examinare a alin. a) și b) cel mai târziu până la 31 decembrie 1998, apoi la intervale regulate, pe care tot ea le va hotărî, până când obiectivul convenției va fi atins;

e) fiecare dintre aceste părți:

(i) coordonează, după caz, cu celelalte părți vizate, instrumentele economice și administrative corespunzătoare, elaborate în spiritul obiectivului convenției;

(ii) identifică și revizuiește periodic politicile și practicile care încurajează activități ce conduc la creșterea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal, care ar apărea în caz contrar;

f) conferința părților va trece în revistă, cel mai târziu până la 31 decembrie 1998, informațiile disponibile, cu scopul de a decide asupra modificărilor pe care le va aduce listelor care figurează la anexele nr. I și II, cu acordul părții interesate;

g) orice parte care nu figurează în anexa nr. I va putea, în instrumentul său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sau în orice moment ulterior, să notifice depozitarului intenția sa de a fi angajat prin dispozițiile de la alin. a) și b). Depozitarul va informa pe ceilalți semnatari și părți despre orice notificare în acest sens.

3. Țările dezvoltate-părți și celelalte părți dezvoltate care figurează în anexa nr. II furnizează resurse financiare noi și adiționale pentru a acoperi totalitatea costurilor convenite pe care le suportă țările în curs de dezvoltare-părți ca urmare a îndeplinirii obligațiilor lor ce decurg din art. 12 paragraful 1. Ele furnizează, de asemenea, țărilor în curs de dezvoltare-părți, în special în scopul transferului de tehnologie, resursele financiare în discuție care le sunt necesare pentru a acoperi totalitatea costurilor suplimentare convenite, determinate de aplicarea măsurilor vizate la paragraful 1 al prezentului articol și asupra cărora o țară în curs de dezvoltare va conveni cu o entitate sau cu entitățile internaționale vizate la art. 11, conform articolului amintit. Îndeplinirea acestor angajamente ține cont de faptul că aporturile de fonduri trebuie să fie adecvate și previzibile, precum și de importanța unei împărțiri corespunzătoare a sarcinii între țările dezvoltate-părți.

4. Țările dezvoltate-părți și celelalte părți dezvoltate care figurează în anexa nr. II ajută, de asemenea, țările în curs de dezvoltare-părți, deosebit de vulnerabile la efectele nefaste ale schimbărilor climatice, să facă față la costul adaptării lor la efectele amintite.

5. Țările dezvoltate-părți și celelalte părți dezvoltate care figurează în anexa nr. II iau toate măsurile posibile în vederea încurajării, facilitării și finanțării, potrivit nevoilor, a transferului sau accesului la tehnologii și experiență ecologic raționale al celorlalte părți și, în mod deosebit, al țărilor în curs de dezvoltare, cu scopul de a le permite aplicarea dispozițiilor convenției. În acest proces, țările dezvoltate-părți susțin dezvoltarea și consolidarea capacităților și tehnologiilor nepoluante în țările în curs de dezvoltare-părți. Celelalte părți și organizații care sunt în măsură să o facă, pot, de asemenea, să faciliteze transferul acestor tehnologii.

6. Conferința părților acordă părților care figurează la anexa nr. I, care sunt în tranziție către economia de piață, pentru a le pune în situația de a face față mai bine schimbărilor climatice, un anumit grad de flexibilitate în îndeplinirea angajamentelor lor de la paragraful 2, mai ales în ceea ce privește nivelul istoric, care va fi ales ca referință, al emisiilor antropice de gaze cu efect de seră, nereglementate de Protocolul de la Montreal.

7. Măsura în care țările în curs de dezvoltare se vor achita efectiv de angajamentele lor din convenție va depinde de îndeplinirea eficace, de către țările dezvoltate-părți, a propriilor lor angajamente în ceea ce privește resursele financiare și transferul de tehnologii și va ține cont de faptul că dezvoltarea economică și socială și eradicarea sărăciei sunt priorități esențiale ale țărilor în curs de dezvoltare-părți.

8. În scopul îndeplinirii angajamentelor enunțate în prezentul articol, părțile studiază măsuri - privind mai ales finanțarea, asigurarea și transferul de tehnologii - care trebuie luate în cadrul convenției pentru a răspunde nevoilor și preocupărilor specifice ale țărilor în curs de dezvoltare-părți în fața efectelor nefaste ale schimbărilor climatice și ale impactului măsurilor de ripostă, în special în țările următoare:

a) mici țări insulare;

b) țări care au zone de coastă situate puțin deasupra nivelului mării;

c) țări care au zone aride sau semiaride, zone de păduri și zone supuse degradării pădurilor;

d) țări care au zone supuse catastrofelor naturale;

e) țări cu zone supuse secetei și deșertificării;

f) țări care au zone cu o puternică poluare a atmosferei urbane;

g) țări care au ecosisteme fragile, în special ecosisteme montane;

h) țări a căror economie este puternic tributară fie veniturilor obținute din producția, transformarea și exportul de combustibili fosili și de produse înrudite cu o mare putere energetică, fie consumului combustibililor și produselor menționate;

i) țări fără litoral și țări de tranzit.

Conferința părților poate să ia măsurile necesare, după caz, cu privire la prezentul paragraf.

9. Părțile țin cont, în acțiunea lor privind finanțarea și transferul de tehnologii, de nevoile deosebite și de situația specială a țărilor mai puțin avansate.

10. În îndeplinirea angajamentelor care decurg din convenție, părțile țin cont, conform art. 10, de situația acelora dintre ele, mai ales a țărilor în curs de dezvoltare, a căror economie este vulnerabilă la efectele nefaste ale măsurilor de ripostă la schimbările climatice. Acesta este, în special, cazul părților a căror economie este deosebit de tributară fie veniturilor obținute din producția, transformarea și exportul de combustibili fosili și ale produselor înrudite, fie consumului acestor combustibili și produse, fie utilizării de combustibili fosili, greu de înlocuit de către aceste părți cu produse de substituție.

ARTICOLUL 5 Cercetare și observare sistematică

Pentru îndeplinirea angajamentelor lor în virtutea art. 4 paragraful 1 alin. g), părțile:

a) susțin și, după caz, dezvoltă mai mult organizațiile sau programele și rețelele internaționale și interguvernamentale al căror scop este de a defini, realiza, evalua și finanța lucrările de cercetare, colectare a datelor și de observare sistematică, ținând cont de necesitatea de a limita cât mai mult posibil dublele utilizări;

b) susțin eforturile desfășurate la niveluri internaționale și interguvernamentale pentru a întări observarea sistematică și capacitățile și mijloacele naționale de cercetare științifică și tehnică, mai ales în țările în curs de dezvoltare, și pentru a încuraja accesul la datele care provin din zone ce nu depind de jurisdicția națională, și la analiza acestor date, precum și pentru a promova schimbul acestora;

c) iau în considerare preocupările și nevoile deosebite ale țărilor în curs de dezvoltare-părți și cooperează pentru îmbunătățirea mijloacelor și capacităților lor endogene de participare la eforturile vizate la alin. a) și b).

ARTICOLUL 6 Educația, formarea și sensibilizarea publicului

Pentru îndeplinirea angajamentelor lor, în virtutea art. 4 paragraful 1 alin. i), părțile:

a) se angajează să încurajeze și să faciliteze la nivel național și, dacă este cazul, subregional și regional, conform legilor și reglementărilor lor și potrivit capacităților lor:

(i) elaborarea și aplicarea de programe de educație și de sensibilizare a publicului asupra schimbărilor climatice și a efectelor acestora;

(ii) accesul publicului la informațiile privind schimbările climatice și efectele lor;


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...