Curtea Constituțională

Decizia nr. 55/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 mai 2015

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, excepție ridicată de Gheorghe Drânceanu în Dosarul nr. 1.733/103/2014 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 765 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Se arată că aceasta nu este motivată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 3 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.733/103/2014, Tribunalul Neamț - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, excepție ridicată de Gheorghe Drânceanu într-o cauză având ca obiect anularea unei dispoziții de încetare a unui contract individual de muncă, emisă în temeiul textului criticat.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că a fost condamnat penal la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei, fără ca prin hotărârea penală definitivă pronunțată să îi fi fost interzis dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că și-a îndeplinit foarte bine atribuțiile de serviciu în cadrul agenției de dezvoltare regională al cărei angajat a fost și că singurul motiv al încetării contractului său individual de muncă îl constituie interdicția instituită de legiuitor prin dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004. Pentru aceste motive se susține că textul criticat încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție privind munca și protecția socială a muncii.

6. Tribunalul Neamț - Secția I civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, susținând că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 sunt neconstituționale, întrucât îngrădesc dreptul la muncă, prevăzut la art. 41 din Legea fundamentală.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 513 din 20 iunie 2006, "dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, în anumite condiții stabilite de legiuitor, și nu vizează obligația statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile". Or, în acest caz, legea reglementează, distinct de condițiile și criteriile prevăzute de legislația muncii, condiții speciale cu privire la interdicția ca o persoană să fie numită sau reconfirmată într-o funcție de decizie sau să desfășoare alte activități în cadrul unei agenții de dezvoltare regională, în cazul în care aceasta a suferit condamnări penale definitive.

9. Se susține că această interdicție are în vedere necesitatea ca persoanele care ocupă funcții sau desfășoară alte activități în agențiile de dezvoltare regională să aibă o bună reputație, astfel încât asupra lor să nu planeze nicio urmă de îndoială sub aspectul onestității, moralității și al profesionalismului în exercitarea atribuțiilor ce le revin. Este subliniată, în acest sens, nevoia de asigurare a prestigiului structurilor de dezvoltare regională în raport cu entitățile finanțatoare, dar și cu obiectivele de dezvoltare și cooperare transfrontalieră. Se subliniază faptul că interdicția criticată nu afectează în mod grav sau irevocabil exercitarea de către persoanele vizate a drepturilor și libertăților fundamentale, acestea având posibilitatea să opteze pentru alte locuri de muncă, în funcție de pregătirea lor profesională.

10. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat are ca scop descurajarea săvârșirii de fapte penale de către persoanele care doresc să ocupe funcții în cadrul unor organisme nonguvernamentale de utilitate publică. Se susține că interdicția reglementată prin prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 are un caracter rezonabil, persoanele vizate putând ocupa alte locuri de muncă. Este reținut faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, semnificația dreptului prevăzut la art. 41 alin. (1) din Constituție este aceea că orice persoană este liberă să aleagă locul de muncă pe care îl dorește, fără nicio discriminare, dacă îndeplinește condițiile legale impuse pentru respectiva profesie sau activitate. În plus, se subliniază că libertatea alegerii profesiei, meseriei și a locului de muncă nu presupune dreptul oricărei persoane de a exercita orice profesie sau meserie, oricând și în orice condiții. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 937 din 7 iulie 2011 și nr. 386 din 1 octombrie 2013.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, care au următorul cuprins: "Personalul agenției, inclusiv personalul din birourile județene, indiferent de funcția pe care o ocupă, nu poate exercita activități în cadrul agenției și nu poate fi numit sau reconfirmat în funcții de decizie în cadrul acesteia, dacă a suferit condamnări penale definitive."

14. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1) privind munca și protecția socială a muncii.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 instituie în privința persoanelor angajate ale agențiilor pentru dezvoltare regională, inclusiv a celor din cadrul birourilor județene ale acestor agenții, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, care au suferit condamnări penale definitive, interdicția de a exercita activități în cadrul agențiilor și de a fi numite sau reconfirmate în funcțiile de decizie în cadrul acestora.

16. Conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) și 8 alin. (1) și (11) din Legea nr. 315/2004, agențiile de dezvoltare regională sunt persoane juridice înființate în cele 8 regiuni de dezvoltare din România, regiuni stabilite potrivit obiectivelor de bază ale politicii naționale de dezvoltare regională și de cooperare transfrontalieră. Potrivit art. 9 lit. a) -v) din aceeași lege, aceste agenții au atribuții precum elaborarea și propunerea spre aprobarea consiliului pentru dezvoltare regională a strategiei, planului și programelor de dezvoltare regională, precum și a planurilor de gestionare a fondurilor; asigurarea realizării programelor de dezvoltare regională și a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru dezvoltare regională, cu respectarea legislației în vigoare, și răspunderea față de acesta pentru realizarea lor; solicitarea de sume din Fondul național pentru dezvoltare regională, pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare aprobate instituției naționale cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale; atragerea de resurse, împreună cu consiliul pentru dezvoltare regională, în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale; asigurarea managementului tehnic și financiar al Fondului pentru dezvoltare regională, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională etc. Astfel, cele 8 agenții de dezvoltare regională realizează programele de dezvoltare regională și planurile de gestionare a fondurilor aferente. Programele în cauză sunt finanțate, conform art. 8 și 10 din Legea nr. 315/2004, din Fondul pentru dezvoltare regională care se constituie din alocări din Fondul național pentru dezvoltare regională, contribuții proprii ale județelor sau ale municipiului București, precum și din surse financiare atrase din sectorul privat, respectiv de la bănci sau investitori străini, precum și din fonduri ale Uniunii Europene sau ale altor organizații internaționale. De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 315/2004, Fondul național de dezvoltare regională poate fi constituit din fonduri publice, respectiv fonduri provenite de la bugetul de stat și din asistență financiară nerambursabilă oferită de guverne, organizații internaționale sau bănci.

17. Având în vedere rolul și atribuțiile agențiilor de dezvoltare regională, Curtea constată că scopul avut în vedere de legiuitor în instituirea interdicției reglementate la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 este acela de a descuraja săvârșirea unor fapte penale de către persoanele care ocupă sau urmăresc exercitarea unor activități sau ocuparea unor funcții în cadrul acestor agenții. Prin urmare, s-a apreciat că persoanele în cauză trebuie să aibă o bună reputație, cu privire la acestea trebuind să nu existe suspiciuni referitoare la o eventuală lipsă de moralitate, onestitate sau chiar profesionalism în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege. De altfel, lipsa acestor calități ar afecta prestigiul structurilor naționale de dezvoltare regională sau ale celor județene în care ele își desfășoară activitatea, precum și relațiile pe care acestea le stabilesc cu terții, inclusiv cu entitățile finanțatoare ale obiectivelor de dezvoltare regională și de cooperare transfrontalieră.

18. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție privind munca și protecția socială a muncii, potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, Curtea reține că, prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, și Decizia nr. 60 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 aprilie 2013, Curtea Constituțională a statuat că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, în anumite condiții stabilite de legiuitor, și nu vizează obligația statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile.

19. În acest sens, textul criticat stabilește, alături de condițiile generale aplicabile personalului din cadrul agențiilor pentru dezvoltare regională și a celui din cadrul birourilor județene ale acestor agenții, de măsurile de siguranță și de regimul răspunderii disciplinare și a celei penale, o cerință specială, respectiv interdicția criticată de autorul excepției de neconstituționalitate. Curtea constată, însă, că această interdicție are un caracter rezonabil, neafectând în mod grav sau iremediabil drepturi fundamentale ale persoanelor vizate, întrucât acestea au dreptul de a alege în mod liber alte locuri de muncă și de a exercita alte profesii, meserii sau ocupații sau profesii, conform pregătirii lor profesionale, în măsura în care condamnările penale definitive nu reprezintă impedimente în exercitarea acestora.

20. Totodată, în contextul criticii de neconstituționalitate formulate, este important de reținut faptul că, în privința condamnărilor penale definitive, este incidentă instituția reabilitării, reglementată la art. 165-171 din Codul penal. Reabilitarea este o cauză care înlătură consecințele condamnării, efectele ei fiind reglementate la art. 169 din Codul penal, care prevede la alin. (1) că reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare, iar, la alin. (2), că reabilitarea nu generează obligația reintegrării în funcția din care condamnatul a fost scos în urma condamnării.

21. De altfel, Curtea reține că interdicția reglementată prin textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului exercitată potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, plasându-se în marja sa de apreciere, fără a încălca prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate formulată de Gheorghe Drânceanu în Dosarul nr. 1.733/103/2014 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 februarie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

;
se încarcă...