Back

Parlamentul României

Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale

Textul acestei forme gratuite este cel publicat în M.Of. al României și nu include modificările ulterioare.

În vigoare de la 01.01.2013

Atentie! Documentul este disponibil și în forma actualizată la zi conform ultimei modificări din data de 31.08.2014!

Te interesează forma actualizată la zi a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle!

Preț: 32,84 Lei cu TVA

Cumpără document în formă actualizată
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1.

(1) Prezenta lege reglementează procesul de evaluare, certificare, monitorizare şi control pentru asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor serviciilor sociale, precum şi furnizorilor de servicii sociale, publici şi privaţi, care funcţionează pe teritoriul României, denumiţi în continuare furnizori.

(3) Serviciile sociale constituie o componentă a sistemului naţional de asistenţă socială şi au drept scop sprijinirea persoanelor vulnerabile pentru depăşirea situaţiilor de dificultate, prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii sociale a acestora.

(4) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este responsabil de organizarea, coordonarea, implementarea procesului privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, precum şi de realizarea controlului în domeniu.

Art. 2.

(1) Calitatea în domeniul serviciilor sociale reprezintă ansamblul de cerinţe şi condiţii ce sunt îndeplinite de furnizori şi de serviciile sociale acordate de aceştia pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor.

(2) Calitatea în domeniul serviciilor sociale reprezintă o preocupare permanentă pentru furnizori, pentru personalul serviciilor sociale, precum şi pentru autorităţile publice.

Art. 3.

(1) Evaluarea şi monitorizarea calităţii în domeniul serviciilor sociale se realizează în baza unor standarde, criterii şi indicatori.

(2) La elaborarea standardelor, criteriilor şi indicatorilor prevăzuţi la alin. (1) se au în vedere principiile calităţii în domeniul serviciilor sociale, axate, cu precădere, pe aspecte referitoare la:

a) acordarea serviciilor sociale: asigurarea, fără niciun fel de discriminare, a unor servicii sociale eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului;

b) relaţia dintre furnizori şi beneficiarii acestora: utilizarea de mijloace de informare şi comunicare corecte, transparente şi accesibile, asigurarea confidenţialităţii şi securităţii datelor şi informaţiilor personale, utilizarea mecanismelor de prevenţie şi combatere a riscului de abuz fizic, psihologic sau financiar asupra beneficiarului;

c) participarea beneficiarilor: implicarea activă a beneficiarilor şi a familiilor acestora în planificarea, acordarea şi evaluarea serviciilor sociale;

d) relaţia dintre furnizori şi autorităţile administraţiei publice, partenerii sociali şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile de la nivelul comunităţii: coordonarea eficientă dintre sectorul public şi privat, încurajarea parteneriatelor pentru asigurarea sustenabilităţii şi continuităţii serviciilor sociale, promovarea dezvoltării serviciilor sociale de proximitate/comunitare şi a integrării acestora cu serviciile de sănătate, educaţie şi alte servicii de interes general;

e) dezvoltarea resurselor umane implicate în acordarea serviciilor sociale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă: recrutarea de personal calificat şi asigurarea formării continue a acestuia, implicarea voluntarilor, asigurarea condiţiilor de lucru adecvate şi a echipamentelor specifice activităţilor derulate, asigurarea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.

(3) Standardele, criteriile şi indicatorii, elaboraţi cu respectarea prevederilor alin. (2), conţin elemente cu caracter general, precum şi elemente specifice, în funcţie de tipul serviciilor sociale şi de categoriile de beneficiari.

Art. 4.

(1) Asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale este centrată pe beneficiar, soluţionarea nevoilor şi respectarea drepturilor acestuia fiind prioritare.

(2) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) asigurarea calităţii cuprinde totalitatea activităţilor de dezvoltare, planificare, implementare şi îmbunătăţire permanentă a activităţilor aferente serviciilor sociale şi presupune un proces continuu de analiză, evaluare, certificare, monitorizare şi control din partea autorităţilor statului şi a furnizorilor de servicii sociale;

b) evaluarea calităţii constă în analiza modului în care furnizorii şi serviciile sociale îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, precum şi cerinţele specifice de calitate, evidenţiate printr-un set de standarde, criterii şi indicatori;

c) monitorizarea calităţii cuprinde activităţile de colectare şi înregistrare a datelor privind rezultatele evaluării, urmărirea acestora în scopul verificării menţinerii nivelului de calitate constatat şi a gradului de satisfacţie a beneficiarilor, precum şi pentru întreprinderea acţiunilor de îmbunătăţire continuă a serviciilor sociale;

d) controlul asigurării calităţii în domeniul serviciilor sociale cuprinde activităţi şi tehnici operaţionale, planificate şi derulate sistematic, în scopul verificării respectării standardelor, criteriilor şi indicatorilor care au stat la baza acreditării furnizorilor şi serviciilor sociale, precum şi a recunoaşterii nivelelor de calitate;

e) acreditarea, ca parte a asigurării calităţii, reprezintă totalitatea activităţilor de evaluare şi certificare a respectării criteriilor şi standardelor reglementate;

f) furnizor de servicii sociale acreditat este furnizorul, definit la art. 37 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, căruia i se recunoaşte dreptul de a acorda servicii sociale;

g) serviciul social acreditat este serviciul, definit la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 292/2011, căruia i se conferă dreptul de a funcţiona;

h) standardele de calitate în domeniul serviciilor sociale reprezintă un ansamblu de norme ce conţin criterii măsurabile de structură, de proces şi de rezultate, în baza cărora se stabileşte nivelul de calitate a serviciului social.

Art. 5.

(1) În domeniul serviciilor sociale se acreditează atât furnizorii, cât şi serviciile sociale, în condiţiile prezentei legi.

(2) Acreditarea furnizorilor se realizează în baza criteriilor specifice, denumite în continuare criterii, ce reprezintă cerinţele de bază prin care se evidenţiază capacitatea acestora de a înfiinţa, a administra şi a acorda servicii sociale. Respectarea criteriilor este atestată prin certificat de acreditare.

(3) Acreditarea serviciilor sociale se realizează în baza standardelor minime de calitate, ce reprezintă cerinţele minimale privind eficacitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate în raport cu nevoile beneficiarilor, obiectivele asumate, rezultatele aşteptate. Standardele minime de calitate, denumite în continuare standarde minime, constituie nivelul de referinţă a calităţii serviciilor sociale, iar îndeplinirea acestora este obligatorie şi se atestă prin licenţă de funcţionare.

Art. 6.

(1) Nivelul de calitate a serviciilor sociale se evaluează în baza unor indicatori de performanţă, pornind de la nivelul de referinţă, reprezentat de standardele minime definite la art. 5 alin. (3), corespunzător clasei a III-a, până la clasa I, care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate şi se evidenţiază prin încadrarea în clase de calitate.

(2) Nivelele de calitate se atestă printr-o siglă distinctivă corespunzătoare fiecăreia din cele 3 clase prevăzute la alin. (1).

(3) Încadrarea în clasele de calitate II-I atestă gradul de excelenţă a serviciului social şi este opţională.

Art. 7.

Scopul prezentei legi este de a contribui la:

a) respectarea drepturilor beneficiarilor de servicii sociale;

b) asigurarea, menţinerea şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciilor sociale;

c) promovarea celor mai bune practici, a performanţei, precum şi a concurenţei dintre furnizori;

d) facilitarea accesului beneficiarilor la servicii sociale de calitate;

e) asigurarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu al beneficiarilor;

f) asigurarea gestionării eficiente a fondurilor publice, precum şi a resurselor umane şi materiale;

g) respectarea principiului transparenţei privind calitatea serviciilor sociale.

CAPITOLUL II Acreditarea furnizorilor de servicii sociale

Art. 8.

(1) Furnizorii pot acorda servicii sociale numai dacă deţin certificat de acreditare.

(2) Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă deţin licenţă de funcţionare.

(3) Furnizorii şi serviciile sociale, acreditaţi în condiţiile prezentei legi, se înscriu în sistemul de evidenţă a serviciilor sociale, prevăzut la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 292/2011, denumit Registrul electronic unic al serviciilor sociale.

Art. 9.

(1) Criteriile şi standardele minime care stau la baza acreditării furnizorilor şi a serviciilor sociale acordate de aceştia se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi, după caz, al conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale care au atribuţii de reglementare şi/sau de organizare a unor anumite tipuri de servicii sociale.

(2) Criteriile utilizate în vederea acreditării furnizorilor privesc, în principal, următoarele:

a) date de identificare privind furnizorul;

b) informaţii privind cunoştinţele în managementul serviciilor sociale;

c) condiţii prevăzute de Legea nr. 292/2011, obligatorii pentru înfiinţarea, administrarea, funcţionarea şi finanţarea serviciilor sociale.

(3) Standardele minime utilizate pentru acreditarea serviciilor sociale au în vedere, în principal, următoarele aspecte:

a) scopul serviciilor sociale şi specificul activităţilor derulate;

b) nevoile de bază ale beneficiarilor;

c) calitatea vieţii şi siguranţa beneficiarilor;

d) calitatea managementului şi competenţa personalului de specialitate;

e) respectarea disciplinei economico-financiare.

(4) Pentru evaluarea, în vederea acreditării furnizorului şi a serviciului social, se solicită, după caz, documente justificative, fişă de autoevaluare şi se realizează vizite de evaluare în teren.

(5) Fişa de autoevaluare prevăzută la alin. (4) reprezintă un formular standard în care se înscriu de către solicitantul acreditării datele şi punctajul estimat de acesta cu privire la gradul de îndeplinire a standardelor minime.

Art. 10.

(1) Acreditarea furnizorului presupune următoarele etape:

a) evaluarea furnizorului în baza criteriilor definite la art. 5 alin. (2) ;

b) aprobarea sau respingerea cererii de acreditare a furnizorului;

c) eliberarea certificatului de acreditare sau, după caz, a notificării de respingere a cererii de acreditare;

d) înregistrarea furnizorului acreditat în Registrul electronic unic al serviciilor sociale, constituit şi administrat, conform legii, de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Evaluarea furnizorului constă în verificarea îndeplinirii criteriilor, pe baza documentelor justificative.

(3) Acreditarea furnizorului se realizează la cererea acestuia şi numai dacă, la data depunerii cererii, are înfiinţate servicii sociale sau se angajează că, în termen de maximum 3 ani de la data obţinerii certificatului de acreditare, va înfiinţa şi acorda servicii sociale.

(4) Furnizorul acreditat are obligaţia de a informa Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale asupra oricăror schimbări privind datele înscrise în documentele justificative prevăzute la alin. (2). Neîndeplinirea acestei obligaţii poate conduce la retragerea acreditării.

(5) Certificatul de acreditare se acordă pe perioadă nedeterminată.

(6) În situaţia în care, în primii 3 ani de la data eliberării certificatului de acreditare, furnizorul nu a înfiinţat servicii sociale sau niciunul dintre serviciile sociale înfiinţate de acesta nu a primit licenţă de funcţionare, acreditarea furnizorului este retrasă din oficiu şi acesta este radiat din Registrul electronic unic al serviciilor sociale.

(7) De la data retragerii acreditării, furnizorul poate depune o nouă solicitare de acreditare numai după o perioadă de minimum 2 ani.

Art. 11.

(1) Acreditarea serviciului social presupune următoarele etape:

a) evaluarea serviciului social în baza standardelor minime definite la art. 5 alin. (3) ;

b) aprobarea sau respingerea cererii de acreditare a serviciului social;

c) eliberarea licenţei de funcţionare provizorie/licenţei de funcţionare sau, după caz, a notificării de respingere a cererii de acreditare;

d) înscrierea serviciului social acreditat în Registrul electronic unic al serviciilor sociale.

(2) Pentru a solicita acreditarea serviciilor sociale, furnizorul trebuie să deţină obligatoriu certificat de acreditare ca furnizor de servicii sociale, acordat în condiţiile art. 10.

(3) Acreditarea serviciilor sociale se defineşte şi se realizează în funcţie de următoarele situaţii:

a) acreditarea iniţială, în cazul serviciilor sociale care solicită pentru prima oară acreditarea sau al celor care solicită acreditare după retragerea acesteia;

b) reacreditarea, în cazul serviciilor sociale cărora le expiră perioada de acreditare.

(4) Acreditarea serviciilor sociale se realizează la cererea furnizorului, pentru fiecare serviciu social în parte. Furnizorul are obligaţia de a solicita acreditarea/reacreditarea serviciului social respectiv cu 60 de zile înainte de darea în funcţiune a serviciului social/de expirarea licenţei de funcţionare.

(5) Acreditarea iniţială a serviciului social presupune:

a) verificarea documentelor justificative şi a fişei de autoevaluare depuse de furnizor şi acordarea licenţei de funcţionare provizorie pe o perioadă de maximum un an; fişa de autoevaluare se completează obligatoriu cu date conforme cu realitatea din teren;

b) în cadrul perioadei prevăzute la lit. a) se realizează evaluarea în teren şi, dacă se constată că sunt respectate standardele minime, se eliberează licenţa de funcţionare;

c) în situaţia în care, în urma realizării evaluării în teren, se constată că standardele minime sunt îndeplinite în proporţie de 75%, fără a se aduce atingere vieţii şi siguranţei beneficiarului, se propune menţinerea licenţei de funcţionare provizorie până la expirarea perioadei de un an, timp în care furnizorul are obligaţia de a realiza demersurile necesare pentru îndeplinirea în totalitate a standardelor minime;

d) în situaţia în care, la evaluarea în teren, se constată că standardele minime nu sunt îndeplinite conform datelor înscrise în fişa de autoevaluare şi nu se respectă cel puţin procentul prevăzut la lit. c), se aplică sancţiuni contravenţionale, se retrage licenţa de funcţionare provizorie şi se operează radierea serviciului social respectiv din Registrul electronic unic al serviciilor sociale.

(6) Reacreditarea serviciilor sociale cărora le expiră licenţa de funcţionare presupune:

a) evaluarea serviciului social, în baza documentelor justificative depuse de furnizor şi a raportului de evaluare în teren, realizat în cadrul procesului de monitorizare a respectării standardelor minime;

b) eliberarea licenţei de funcţionare, numai dacă raportul de evaluare în teren confirmă îndeplinirea în totalitate a standardelor minime;

c) în situaţia în care în raportul de evaluare în teren sunt reţinute aspecte care privesc neîndeplinirea standardelor minime, iar acestea nu sunt remediate în termenele stabilite, măsura propusă poate fi suspendarea funcţionării serviciului social sau, după caz, retragerea licenţei de funcţionare, urmată de radierea serviciului din Registrul electronic unic al serviciilor sociale.

(7) Înscrierea serviciilor sociale acreditate în Registrul electronic unic al serviciilor sociale se realizează la data eliberării licenţei de funcţionare provizorie şi se completează cu datele privind acordarea licenţei de funcţionare.

(8) Licenţa de funcţionare se eliberează pe o perioadă de 5 ani pentru toate tipurile de servicii sociale.

(9) Perioada de acordare a licenţei de funcţionare provizorie se include în perioada de acordare a licenţei de funcţionare a serviciului social respectiv.

(10) În termen de 30 de zile de la închiderea sau desfiinţarea, prin decizia furnizorului, a unui serviciu social acreditat, acesta are obligaţia de a notifica Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale decizia luată, în vederea radierii serviciului social respectiv din Registrul electronic unic al serviciilor sociale.

se încarcă...