Curtea Constituțională

Decizia nr. 349/2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 și ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 10 aprilie 2002

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 54 din Codul familiei, excepție ridicată de Letiția Juletecan, în nume propriu și în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia, în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 decembrie 2001, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2001.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.042/2001, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 54 din Codul familiei, excepție ridicată de Letiția Juletecan, în nume propriu și în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- art. 16 alin. (1) și (2), prin crearea unei discriminări, pe planul drepturilor procesuale, între soțul mamei, respectiv mamă și copil;

- art. 26 alin. (2), deoarece "copilul rezultat din afara căsătoriei... este împiedicat să promoveze o acțiune prin care să dispună asupra constatării filiației sale firești";

- art. 44 alin. (1), care consființește egalitatea între soți "prin aceea că numai soțul poate tăgădui paternitatea, deși acesta este egal în drepturi cu soția";

- art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a răsturna prezumția legală de paternitate, punând de acord situația de drept cu cea reală.

Judecătoria Alba Iulia, exprimându-și opinia, apreciază că excepția este întemeiată. Se arată în acest sens că, în reglementarea actuală, "persoana cea mai interesată în stabilirea statutului său și a filiației, copilul, nu are dreptul să pornească o asemenea acțiune", iar "art. 54 din Codul familiei înfrânge principiul egalității soților în familie, dând dreptul doar unuia dintre soți să promoveze un anumit tip de acțiune, respectiv acțiunea în tăgada paternității". Se mai arată că, deși intenția legiuitorului, în cazul stabilirii acestei prezumții, a fost de a proteja copilul, "minorul trebuie să aibă dreptul de a-și pune în concordanță situația reală cu cea de drept".

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată numai în ceea ce privește dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei. Se arată în acest sens că "este necesară intervenția legiuitorului... pentru a se da o altă reglementare acțiunii în tăgada paternității, care să fie în acord cu dreptul la respectarea vieții familiale și private, precum și cu egalitatea între soți".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin încheierea instanței de judecată Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 54 din Codul familiei, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 53:

"

Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.

Copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

Dispozițiile art. 51 sunt aplicabile și situațiilor prevăzute în prezentul articol.";

- Art. 54:

"

Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț; moștenitorii acestuia pot continua acțiunea pornită de el.

Dacă soțul este pus sub interdicție, acțiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviințarea autorității tutelare.

În toate cazurile, mama copilului va fi citată."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, art. 26, referitor la viața intimă, familială și privată, art. 44 alin. (1), privind familia, și art. 45 alin. (1), privind protecția copiilor și a tinerilor. Aceste texte constituționale au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1) și (2):

"

(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 26:

"

(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 44 alin. (1): " Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.";

- Art. 45 alin. (1): "Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea cererii prin care a fost ridicată excepția, autorul acesteia contestă constituționalitatea prevederilor art. 53 și ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei.

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 53 din Codul familiei, în sensul că acest text ar încălca dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

În jurisprudența sa Curtea a decis în mod constant că principiul egalității implică un tratament juridic egal pentru toți cetățenii aflați în situații egale.

Întrucât însă nu s-ar putea susține existența unei egalități între soțul mamei și ceilalți bărbați, din punctul de vedere care aici interesează, instituirea prezumției de paternitate în favoarea primului nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție.

Totodată Curtea constată că instituirea acestei prezumții are puternice și incontestabile rațiuni în ideea de protecție a ordinii publice și a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei să nu contravină nici dispozițiilor art. 26 din Constituție.

De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 53 din Codul familiei nu încalcă în nici un mod dispozițiile art. 44 alin. (1) și ale art. 45 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotrivă, constituie un adevărat reflex al lor, prezumția pe care o instituie dând expresie, în mod adecvat, principiilor constituționale consacrate de acestea.

Din cele arătate rezultă că excepția de neconstituționalitate a art. 53 din Codul familiei este nefondată și urmează să fie respinsă.

II. Cu privire la dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, autorul excepției susține că și acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (2), referitoare la viața intimă, familială și privată, ale art. 44 alin. (1), privind familia, și ale art. 45 alin. (1), privind protecția copiilor și a tinerilor.

Curtea reține că invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei vizează dreptul constituțional la viața familială și privată, reglementat ca atare în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, art. 8 din această convenție prevede că:

"

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Întrucât, ca urmare a ratificării de către România a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu prevederile art. 11 și 20 din Constituție, această convenție a devenit parte a dreptului intern, se impune ca în examinarea excepției să se aibă în vedere prevederile sale, precum și practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea și interpretarea convenției menționate.

Având a se pronunța asupra faptului dacă interdicția instituită de o lege națională pentru femeia căsătorită, de a contesta prezumția de paternitate a soțului său cu privire la copilul conceput în timpul căsătoriei, contravine art. 8 mai sus menționat din convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sens afirmativ în cazul Kroon și alții împotriva Olandei.

În acest sens, prin Hotărârea din 27 octombrie 1994, s-a statuat că "respectul față de viața de familie cere ca realitatea biologică și socială să prevaleze asupra unei prezumții legale care lovește frontal atât faptele stabilite cât și dorințele persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucură, Olanda a omis să garanteze petiționarilor respectul față de viața de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o încălcare a art. 8".

Față de această interpretare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională apreciază că se impune o reconsiderare a jurisprudenței sale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei (Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995), urmând să constate că textul în cauză contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) și ale art. 45 alin. (1) din Constituție, aspecte în raport cu care excepția de neconstituționalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei urmează să o considere ca fiind întemeiată.

Într-adevăr, consacrarea prin dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei a dreptului la promovarea unei acțiuni în tăgăduirea paternității prezumate doar în favoarea tatălui prezumtiv, cu excluderea mamei și a copilului născut în timpul căsătoriei, în egală măsură titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acțiuni, constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție.

Faptul de necontestat că tatăl prezumtiv și mama copilului pot avea și, de regulă, au fiecare o motivație proprie și distinctă în răsturnarea prezumției de paternitate nu poate fi reținut ca un argument peremptoriu în justificarea regimului discriminatoriu instituit prin textul criticat. Esențială din punctul de vedere care interesează aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, rațiunea comună constând în asigurarea prevalenței realității asupra ficțiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maximă generalitate, identitatea de rațiune impune identitate de soluții.

Totodată prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, în măsura în care refuză recunoașterea și pentru mamă a dreptului la acțiune în tăgăduirea paternității prezumate, contravin și dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție care consacră egalitatea dintre soți ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituția familiei.

Cu referire la dispozițiile art. 26 din Constituție Curtea constată că, prin consacrarea monopolului tatălui prezumtiv în promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității prezumate, art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu dă expresie exigențelor alin. (1) al textului constituțional, de a ocroti viața intimă, familială și privată, ci, dimpotrivă, relevă o imixtiune în aceasta, în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificație juridică unei realități biologice, făcând-o dependentă exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime și ale altor persoane.

Curtea reține, de asemenea, că textul criticat contravine și alin. (2) al art. 26 din Constituție, în condițiile în care nu recunoaște și copilului dreptul la acțiune în contestarea paternității prezumate, împrejurare de natură să îi impună acestuia un anumit statut juridic stabilit prin voința altuia, pe care este ținut să îl accepte în mod pasiv, fără a putea acționa în sensul modificării sale, ceea ce nu poate avea decât semnificația unei negări a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice prin articolul constituțional mai sus menționat, de a dispune de ea însăși.

Curtea consideră că recunoașterea, în favoarea copilului, a dreptului la acțiune în contestarea paternității prezumate, ca expresie a dreptului constituțional al oricărei persoane de a dispune de ea însăși, nu este de natură să încalce drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri și, ca atare, nu reține nici o justificare pentru încălcarea dispoziției constituționale.

În sfârșit, Curtea constată că art. 54 alin. 2 din Codul familiei contravine și art. 45 alin. (1) din Constituție.

Într-adevăr, acest text recunoaște copiilor și tinerilor un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificația instituirii în sarcina statului a obligației de a le asigura mijloace juridice mai numeroase și mai eficiente decât cele aflate la dispoziția persoanelor fizice mature, în vederea realizării finalității urmărite.

Așa fiind, nerecunoașterea, în ceea ce îl privește pe copil, a dreptului de a-și stabili propria filiație față de tată, în concordanță cu realitatea, împotriva unei ficțiuni, drept, recunoscut totuși tatălui prezumtiv, constituie o evidentă încălcare a textului constituțional.

Pentru considerentele arătate, urmează ca excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei să fie admisă.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Letiția Juletecan în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia și constată că dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Codul familiei, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

*

OPINIE SEPARATĂ

Nu vom insista prea mult asupra chestiunilor de fond - complicate și dificile - ale admiterii, în favoarea altor persoane decât tatăl prezumtiv, a dreptului de a tăgădui paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei. Există, desigur, unele rațiuni practice ale acceptării acestei soluții, mai ales într-o societate - cum este cea românească, cu deosebire în ultimele decenii - în care disciplina conjugală nu este principala virtute a soților și în care, prin costurile bănești și prin complicatele proceduri judecătorești, divorțul nu reprezintă o soluție accesibilă pentru a pune ordine în viața multor cupluri care au încetat, uneori de lungă vreme, să existe în fapt.

Prezumția de paternitate este menită să dea expresie, în același timp, protecției căsătoriei (implicit, descurajării concubinajului) și protecției copilului legitim (și, având același statut juridic, dar numai după ce și-a stabilit filiația față de tată, a celui născut în afara căsătoriei) - favor matrimonii și, respectiv, favor filiationis. Sunt preocupări ce pot fi ușor recunoscute în textele Constituției (art. 44 și 45) și cărora Codul familiei le consacră nenumărate prevederi. Iar prezumția de paternitate creează cele mai potrivite condiții pentru exercitarea, în familie, de către părinți, într-o deplină egalitate, a drepturilor și îndatoririlor ce tind să asigure creșterea, educația și instruirea copiilor. În fine, pentru copilul născut în timpul căsătoriei prezumția de paternitate consacră privilegiul de a fi dispensat - spre deosebire de cel din afara căsătoriei - de obligația de a-și vedea stabilită filiația față de tată, pe calea recunoașterii voluntare de către acesta ori asumându-și, prin mama sa, povara căii judiciare.

În același timp, prezumția pater is est quem nuptiae demonstrant conferă stabilitate raporturilor din căsătorie, punând la adăpost pe soțul mamei de consecințele grave ale incertitudinii privind respectarea, de către aceasta, a obligației de fidelitate. Singur soțul mamei poate, în sistemul Codului familiei, să tăgăduiască paternitatea, dovedind că este cu neputință ca el să fie tatăl copilului. Legitimitatea unei asemenea acțiuni din partea soțului mamei nu poate fi contestată câtă vreme, izbândind în întreprinderea sa, acesta va sancționa, prin înlăturarea efectelor prezumției, urmarea adulterului femeii. Soluția este, bineînțeles, potrivnică intereselor copilului, acesta având, de altfel, poziția procesuală de pârât și fiind reprezentat, cu acel prilej, de mamă. Oricât de dureroasă ar fi pentru copil reglementarea actuală, nimeni nu a contestat-o până în prezent.

Este, într-adevăr - într-un sistem de reglementare care așază pe primul loc, în toate situațiile, interesele copilului -, singura ipoteză în care copilul își vede pierdută poziția de copil din căsătorie, suportând în chip dramatic urmările libertinajului mamei sale ori, cel puțin, ale frivolității cu care ea a pășit în căsătorie. Altminteri, el, copilul, nu are a suferi, într-un asemenea sistem de ocrotire, nici măcar în situația în care căsătoria părinților a fost desființată ca nulă ori a fost anulată; el, copilul, nu va trebui să-și caute un tată, indiferent dacă părinții, ori numai unul dintre ei, se bucură de beneficiul putativității. Nu ne vom referi aici, în chip asemănător, la protecția copilului prin adopție, instituție în care, de asemenea, interesele acestuia prevalează în toate împrejurările, legăturile de sânge fiind complet abolite în favoarea raporturilor decurgând din adopție.

Pentru copil, oricum ar sta, în fapt, lucrurile, interesul major este și acela de a fi născut în timpul căsătoriei; într-adevăr, puține lucruri sunt mai importante pentru el decât acela de a avea de la început nu unul, ci pe ambii ocrotitori legali, împreună.

Așadar, dacă tăgada paternității poate fi acceptată când este opera voinței tatălui, o asemenea acțiune ni se pare a lovi, în oricare altă ipoteză, în interesele copilului, tinzând a-l lipsi de protecția paternă în schimbul, eventual, al unui iluzoriu succes în stabilirea ulterioară a unei alte paternități.

A se îngădui mamei să deschidă, în numele copilului, o asemenea cale de prejudiciere a intereselor acestuia ni se pare a da expresie ipocriziei și a încuraja imoralitatea. Ceea ce n-ar putea face în nume propriu - căci ar fi să invoce propria ei culpă - ar fi să poată face în "interesul" copilului - al copilului minor, bineînțeles... Despre copilul major, deocamdată, nu se spune nimic, deși dispozitivul deciziei adoptate cu majoritate de voturi de Plenul Curții Constituționale pare să aibă în vedere, alături de dreptul mamei de a tăgădui paternitatea, același drept al copilului născut în timpul căsătoriei.

În ceea ce o privește pe mamă, nimeni nu pare preocupat să stabilească ce anume interes legitim propriu (bazat, eventual, pe egalitatea soților în timpul căsătoriei) ar îngădui judecătorului să accepte o acțiune adesea imorală, în disprețul - de cele mai multe ori - al interesului copilului. Și aceeași persoană - mama - ar fi să-l reprezinte pe copilul minor - așa cum pare să rezulte din decizie - în ipoteza în care acesta ar cuteza să pună în discuție (de la ce vârstă anumeș) chestiuni de alcov ale conviețuirii părinților.

De aici și până la luarea în seamă a intereselor "legitime" de a contesta paternitatea copilului respectiv, atunci când asemenea interese ar aparține altora - moștenitorii tatălui sau ai copilului, tatăl "biologic" (complice al mamei), creditorii copilului ori ai tatălui etc., nu mai este decât un pas, în ciuda caracterului personal al unei acțiuni în această materie; în definitiv, și în prezent moștenitorii tatălui pot continua acțiunea începută de acesta înainte de a fi murit.

Pentru noi este evident ce "cutie a Pandorei" poate deschide soluția cu care nu suntem de acord. Vom preciza totuși că, în opinia noastră, această soluție ar putea fi consacrată legislativ, dar numai în urma unei analize complexe a consecințelor pe care ea le-ar genera în familia și în societatea românească. O asemenea reglementare legală ar cuprinde, inevitabil, ipoteze nuanțate, rezerve, excepții, termene și alte elemente de prudență legislativă indispensabilă. În momentul actual este vorba de a schimba o soluție străveche într-un mod ce nu poate sta la îndemâna Curții, care se transformă, volens-nolens, în "legislator pozitiv". Nenumăratele aspecte rămân nerezolvate și decizia este, inevitabil, lipsită de precizări fără de care instanțele nu se vor putea pronunța.

Nu poate fi, pe de altă parte, ignorată împrejurarea că, în ultima jumătate de secol, mijloacele de stabilire a filiației au evoluat în mod spectaculos, în prezent tehnicile biologice putând pune la dispoziția justiției, inclusiv în țara noastră, expertize ce exclud orice îndoială asupra filiației unei persoane.

Dincolo de toate cele arătate vom stărui asupra motivării soluției adoptate de Curtea Constituțională. Este, oare, actuala reglementare - art. 54 alin. 2 din Codul familiei - cu adevărat potrivnică textelor Constituției - și anume art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Legea fundamentalăș

Nu credem că o asemenea neconstituționalitate ar exista cu adevărat. Egalitatea prevăzută de art. 16 din Constituție nu este, în situația la care ne referim, sorgintea unor privilegii pentru tatăl copilului în raport cu soția sa; pretenția egalității în căsnicie nu presupune dreptul mamei de a invoca o egalitate ce nu justifică, din partea ei, nici un interes bazat pe bună-credință și care este oricum potrivnică intereselor copilului. În realitate, o poziție de egalitate a mamei ar putea privi cel mult dreptul ei propriu de a cere să se stabilească inexistența filiației sale cu copilul respectiv, iar nu de a tăgădui paternitatea. Dacă există o inegalitate între soți, atunci aceasta este inegalitatea naturală, care nu poate fi ignorată nici pe planul dreptului. "Îndreptățirea" mamei și a copilului de a tăgădui paternitatea nu are, în convingerea noastră, nici o legătură cu respectul și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private și nici cu dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși [în sensul art. 26 alin. (1) și (2) din Constituție]. Cu atât mai puțin, o asemenea pretenție s-ar acorda cu dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor ori cu regimul special de protecție și de asistență statornicit prin lege în favoarea copiilor și a tinerilor [art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Constituție]. Credem chiar că textele constituționale ordonă, mai degrabă, soluția potrivnică.

Suntem, în concluzie, într-o materie în care, cum s-a spus adesea, biologicul trebuie subordonat instituționalului. Fără această subordonare bazele familiei ar putea fi, în practică, minate de imoralitate arogantă, de ingratitudine, de îndoieli distructive. Credem, de aceea, că argumentele de principiu avute în vedere de Curtea Constituțională în Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995 își mențin valabilitatea și în cauza de față și că soluția contrară nu se justifică.

În acest sens apreciem că soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate stânjenește protecția vieții familiale și protecția interesului copilului, astfel cum sunt ocrotite de textele constituționale ale art. 44 și 45. Mai mult chiar, funcția autorităților publice de respectare și ocrotire a vieții familiale, așa cum este prevăzută la art. 26 din Constituție, este la rândul său înfrântă de această soluție, deoarece încurajează decăderea moralei publice, care se impune a fi apărată prin restrângerea, prin lege (așa cum este Codul familiei), a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Or, ipoteza în care se recunoaște și mamei și copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității, considerăm că duce la imoralitate, chiar la instituționalizarea relațiilor adulterine, ceea ce înlătură cu desăvârșire aplicarea textelor constituționale invocate.

De asemenea, apreciem că în afara acestor considerente se impunea cu prioritate o soluție radicală, și anume aceea de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibilă. Aceasta deoarece se putea observa cu ușurință că actul de sesizare a Curții este vulnerabil. Conform art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de judecată avea obligația să examineze dacă soluționarea cauzei depinde de dispozițiile legale criticate. Nu se poate susține sub nici un motiv că autoarea excepției avea drept la acțiune în tăgada paternității, iar formularea unei "contestații a paternității prezumate", ca cea din discuție, nu este reglementată de Codul familiei. În această ordine de idei, considerăm că în mod nejustificat Curtea Constituțională a abdicat de la jurisprudența sa constantă, potrivit căreia Curtea nu se poate pronunța asupra constituționalității unei omisiuni legislative, deoarece aceasta ar avea semnificația unei ingerințe în sfera de competență a Parlamentului; or, acesta este, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, unica autoritate legiuitoare a țării.

În concluzie, opinia noastră este în deplină concordanță cu scopul Curții Constituționale, astfel cum este stabilit în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, și anume acela de garantare a supremației Constituției.

Judecători,
Petre Ninosu,
Lucian Stângu


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...