Back

Curtea Constituţională

Decizia nr. 8/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

În vigoare de la 18.02.2014

Te interesează forma portabilă a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle!

Preț: 5,47 Lei cu TVA

Cumpără document în formă actualizată
Augustin Zegrean preşedinte
Valer Dorneanu judecător
Toni Greblă judecător
Petre Lăzăroiu judecător
Mircea Ştefan Minea judecător
Puskas Valentin Zoltan judecător
Tudorel Toader judecător
Patricia Marilena Ionea magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Anda Santai în Dosarul nr. 11.792/85/2012 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 561D/2013.

La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra întâmpinării depuse la dosar de partea Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu, prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 261 din 20 martie 2007 şi nr. 765 din 15 iunie 2011, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.792/85/2012, Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Excepţia a fost ridicată de Anda Santai cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ privind anularea Deciziei nr. 1330496366407 din 29 februarie 2012, emisă de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Sibiu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în redactarea pe care acesta a avut-o la momentul când i s-a stabilit indemnizaţia, creau o discriminare între persoanele care optau pentru concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru o durată de 2 ani în raport cu cele care optau pentru un concediu şi o indemnizaţie pentru o perioadă de un an. În acest sens, arată că suma rezultată din cumulul tuturor indemnizaţiilor obţinute de prima categorie de persoane pe parcursul a 2 ani de zile este mai mică decât suma rezultată din cumulul tuturor indemnizaţiilor obţinute de a doua categorie de persoane pe parcursul unui singur an.

Autorul excepţiei susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt discriminatorii, întrucât nu prevăd acordarea stimulentului de reinserţie profesională şi pentru persoanele care au optat pentru concediul de creştere a copilului până la 2 ani. Mai mult, legiuitorul prevede acordarea acestui stimulent persoanelor care întrerup concediul înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada cuprinsă între momentul întreruperii concediului şi până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, deşi măsurile de protecţie socială, în concepţia art. 2 lit. a) din aceeaşi ordonanţă, încetează la vârsta de un an a copilului.

Aceste dispoziţii de lege descurajează opţiunea pentru concediul cu o durată de 2 ani, în condiţiile în care s-a statuat că indemnizaţia acordată vizează copilul, iar nu părintele, iar interesul copilului este acela de a petrece cât mai mult timp alături de mama sa. În plus, opţiunea pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani nu ţine întotdeauna de părinte, ci depinde de o serie de factori, precum evoluţia sarcinii şi a naşterii, starea nou-născutului, situaţia familială, posibilităţile de a face faţă solicitărilor profesionale concomitent cu creşterea şi educarea copilului. Mai mult, odată exprimată, legea nu permite schimbarea opţiunii cu privire la durata concediului.

În continuare, arată că menţinerea în vigoare a măsurilor de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, dincolo de încetarea cauzelor care au determinat luarea acestor măsuri de austeritate, concomitent cu luarea măsurilor de reîntregire a veniturilor bugetarilor, plasează persoanele care au calitatea de beneficiari ai indemnizaţiei într-o situaţie defavorabilă şi inegală faţă de celelalte categorii de persoane care au fost supuse aceloraşi măsuri de austeritate. Dreptul la concediu de maternitate este fundamental, egal cu dreptul la retribuţie.

În sfârşit, susţine că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere "principiului protecţiei aşteptărilor legitime ale cetăţenilor" cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securităţii sociale, precum şi dreptului la un nivel de trai decent, fiind încălcate cerinţele prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, în redactarea pe care aceste dispoziţii de lege au avut-o anterior modificărilor şi completărilor ulterioare aduse acestui act normativ.

Având în vedere că, prin modificările şi completările ulterioare, soluţiile legislative criticate au fost modificate semnificativ, precum şi considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra textelor de lege cu care a fost sesizată, în redactarea pe care au avut-o acestea la momentul stabilirii pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului.

- Art. 2 alin. (3):

"

Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei.";

- Art. 7:

"

(1) Persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) obţin venituri supuse impozitului prevăzute la art. 3, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 500 lei pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

(2) Stimulentul de inserţie prevăzut la alin. (1) se acordă şi persoanelor beneficiare prevăzute la art. 2 alin. (4), oricând, pe toată perioada.

(3) Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) nu beneficiază de stimulentul prevăzut la alin. (1).

(4) În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste texte de lege aduc atingere următoarelor prevederi ale Legii fundamentale: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a lua măsuri pentru a crea cetăţenilor un nivel de trai decent. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la dispoziţiile Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi cele ale art. 17 şi 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează diferenţa de tratament juridic dintre persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului până la 2 ani în raport cu cele care au optat pentru încasarea acestei indemnizaţii doar până la împlinirea de către copil a vârstei de un an. Astfel, autorul excepţiei consideră că, prin tratamentul mai puţin favorabil de care beneficiază prima categorie de persoane, părinţii nu sunt încurajaţi să opteze pentru a se dedica creşterii copilului până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani, chiar dacă, din motive obiective, nu au alte alternative.

Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, a statuat că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor.

Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că "indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine".

Este adevărat că libertatea de reglementare a legiuitorului nu se poate manifesta cu încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

În ceea ce priveşte însă textele de lege criticate, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic este determinată de situaţiile evident diferite în care se află destinatarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 în funcţie de opţiunile exprimate cu privire la durata concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţia aferentă. Astfel, legiuitorul, având în vedere situaţia de criză economică în contextul căreia a fost emisă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, a instituit o reglementare care să încurajeze reinserţia profesională. Totodată, având în vedere că unele persoane ar dori ori ar fi nevoite să opteze pentru creşterea copilului pe o perioadă mai lungă, respectiv 2 ani, a permis acest lucru, prevăzând însă o indemnizaţie cu un cuantum mai redus.

Curtea consideră că această reglementare nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, nu semnifică uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impun un tratament juridic diferenţiat.

De asemenea, ţinând cont atât de obiectivele urmărite de legiuitor, dar şi de necesitatea de a proteja procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor, Curtea apreciază că măsurile instituite prin textele de lege criticate au un caracter rezonabil şi proporţional.

În plus, opţiunea referitoare la durata concediului pentru creşterea copilului aparţine părintelui.

Analizând în continuare celelalte critici de neconstituţionaltiate invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului la un nivel de trai decent.

Cât priveşte principiul protecţiei aşteptărilor legitime, dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că acesta nu este incident în cauză, referirile autorului excepţiei la acest principiu relevând că acesta ar fi dorit ca reglementarea criticată să aibă un conţinut mai favorabil sub aspectul acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Or, principiul amintit nu ocroteşte astfel de aşteptări, ci impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente.

Curtea consideră că cele mai sus arătate sunt valabile şi în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 20 din Constituţie, întrucât autorul excepţiei nu invocă motive suplimentare referitoare la acest din urmă text constituţional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anda Santai în Dosarul nr. 11.792/85/2012 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
se încarcă...