Back

Parlamentul României

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Pagina 5 din 6

Atenţie! Acest document a fost consolidat la data de 16.04.2014! Pentru a vedea versiunea actualizată, ai nevoie de un abonament Lege5! Alege-ţi abonamentul →

Te interesează forma consolidată a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle! Cumpără document: 33,26 Lei

În vigoare de la 20.05.2013

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 278 din 17.05.2013.

Mergi la art.

Art. 39.

(1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 36 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 37 se fac de către împuterniciţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau de către prefect ori împuterniciţii acestuia.

(2) Sumele provenite din amenzile aplicate potrivit prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.

Art. 40.

Dispoziţiile art. 37 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VI Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 41.

(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.

Art. 42.

(1) Persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), pot opta pentru returnarea dosarelor la comisiile locale de fond funciar şi persoanele care nu au valorificat titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(3) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru care nu se exercită opţiunea de returnare către comisiile locale de fond funciar se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale, în vederea soluţionării potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 43.

Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curţiconstrucţii, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autorităţile publice locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în vederea soluţionării.

Art. 44.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (1) al articolului 38 din Legea nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

Art. 38.

(1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii administraţiei publice locale sau centrale, al instituţiei sau, după caz, al societăţii regiei autonome ori al organizaţiei cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligaţii."

Art. 45.

(1) Imobilele prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 şi 4 la Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu condiţia menţinerii afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi imobilelor ocupate de instituţii publice de cultură solicitate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată.

(3) Dispoziţiile referitoare la menţinerea afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani se aplică şi terenurilor aferente imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de interes public.

(4) La propunerea motivată a deţinătorilor actuali, Guvernul, prin hotărâre, stabileşte imobilele prevăzute la alin. (1) şi (2) pentru care foştii proprietari sau, după caz, moştenitorii acestora au obligaţia de a menţine afectaţiunea de interes public.

(5) În vederea promovării hotărârii prevăzute la alin. (4), deţinătorii actuali ai imobilelor comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, datele de identificare a imobilelor pentru care este necesară menţinerea afectaţiunii de interes public.

(6) În perioada prevăzută la alin. (1) şi (2), plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine deţinătorilor actuali. Noul proprietar beneficiază de plata unei chirii, stabilită în funcţie de valoarea de piaţă, prin hotărâre a Guvernului.

(7) În situaţia în care pentru activităţile de interes public nu este necesară întreaga suprafaţă a imobilului, aceasta poate fi restrânsă, chiria recalculându-se în mod corespunzător.

(8) În situaţia în care, în perioada prevăzută la alin. (1), imobilul nu mai este necesar activităţilor de interes public, obligaţia menţinerii afectaţiunii încetează de drept.

Art. 46.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, la articolul II din titlul VI "Modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997" al Legii nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

Art. II.

(1) Se înfiinţează în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o direcţie pentru coordonarea aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare de către instituţiile administraţiei de stat şi comisiile de fond funciar, asigurând aplicarea unitară de către acestea a reglementărilor în domeniu."

Art. 47.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, după alineatul (1) al articolului 51 din Legea nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu următorul cuprins:

"

(2) În cazul existenţei unei suprapuneri totale sau parţiale ca urmare a emiterii a două sau mai multe titluri de proprietate pe aceleaşi amplasamente, comisia judeţeană este competentă să dispună anularea totală sau parţială a titlurilor emise ulterior primului titlu.

(3) Comisia judeţeană va dispune emiterea unui nou titlu în locul celui anulat sau, după caz, va propune acordarea de măsuri compensatorii potrivit legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.

(4) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile."

Art. 48.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (2) al articolului 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

(2) În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) -f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."

Art. 49.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (4) al articolului 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

(4) Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001."

Art. 50.

La data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) sintagma "despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma "măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România";

b) orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;

c) articolele 13, 14, 141 , 142 , 15 literele a) -d) şi f), articolele 16, 17, 18, 181 , 182 , 183 , 184 , 185 , 186 , 187 , 188 , 189 şi articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice dispoziţie contrară prezentei legi se abrogă.

Art. 51.

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă articolele 5 şi 12 din Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 52.

La data de 1 ianuarie 2016, alineatul (3) al articolului 18 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

  1. Prezentare produs
  2. Manual de utilizare
  3. Ro En

Vânzări

  • Telefon: (+40 21) 311.97.11
  • E-Mail: vanzari@indaco.ro
se încarcă...