Back

Ministerul Finanţelor Publice - MFP

Convenţia între România şi Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital din 04.07.2001

În vigoare de la 31.01.2002

Te interesează forma portabilă a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle!

Preț: 11,01 Lei cu TVA

Cumpără document în formă actualizată

România şi Republica Federală Germania,

dorind să promoveze relaţiile lor economice reciproce prin reducerea obstacolelor fiscale,

au convenit după cum urmează:

ARTICOLUL 1 Persoane vizate

Prezenta convenţie se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.

ARTICOLUL 2 Impozite vizate

1. Prezenta convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe capital stabilite în numele unui stat contractant, al unui land sau al unei unităţi administrativ-teritoriale ori al unei autorităţi locale a acestuia, indiferent de modul în care sunt percepute.

2. Sunt considerate impozite pe venit şi pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total sau pe elementele de venit ori de capital, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţii mobiliare sau imobiliare, impozitul pe fondul total de salarii plătit de întreprindere, precum şi impozitul asupra creşterii capitalului.

3. Impozitele existente asupra cărora se aplică prezenta convenţie sunt, în special:

a) în România:

- impozitul pe venitul obţinut de persoanele fizice;

- impozitul pe profit;

- impozitul pe salarii şi alte remuneraţii similare;

- impozitul pe venitul agricol; şi

- impozitul pe dividende,

denumite în continuare impozit român;

b) în Republica Federală Germania:

- impozitul pe venit (Einkommensteuer);

- impozitul pe corporaţie (Korperschaftsteuer);

- impozitul comercial (Gewerbesteuer); şi

- impozitul pe capital (Vermogensteuer);

- inclusiv suplimentele percepute asupra acestora,

denumite în continuare impozit german.

4. Convenţia se va aplica, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esenţă similare, care sunt stabilite după data semnării acestei convenţii în plus sau în locul impozitelor existente. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc asupra oricăror modificări importante aduse în legislaţiile lor fiscale respective.

ARTICOLUL 3 Definiţii generale

1. În sensul prezentei convenţii, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:

a) termenul România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului şi mării teritoriale asupra cărora România îşi exercită suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă asupra cărora România îşi exercită, în conformitate cu legislaţia sa şi potrivit normelor şi principiilor dreptului internaţional, drepturi suverane şi prerogativele suveranităţii;

b) termenul Republica Federală Germania înseamnă teritoriul de stat al Republicii Federale Germania, precum şi suprafaţa ocupată de fundul şi subsolul mării, precum şi de coloana de apă suprajacentă, adiacentă mării teritoriale, în măsura în care Republica Federală Germania îşi exercită drepturile sale suverane şi prerogativele suveranităţii sale, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu legislaţia sa naţională, în scopul explorării, exploatării, conservării şi administrării resurselor naturale minerale sau biologice;

c) expresiile un stat contractant şi celălalt stat contractant înseamnă România sau Republica Federală Germania, după cum cere contextul;

d) termenul persoana înseamnă o persoană fizică, o societate şi orice asociere de persoane;

e) termenul societată înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este considerată ca o persoană juridică în scopul impozitării;

f) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant sau o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;

g) expresia transport internaţional înseamnă orice transport efectuat cu o navă sau aeronavă exploatată de o întreprindere care are sediul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepţia cazului în care nava sau aeronava este exploatată numai între locuri situate în celălalt stat contractant;

h) termenul naţional înseamnă:

aa) în cazul României: orice persoană fizică având cetăţenia României şi orice persoană juridică, asociere de persoane şi orice altă entitate constituită şi având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în România;

bb) în cazul Republicii Federale Germania: orice german, în conformitate cu Legea fundamentală a Republicii Federale Germania, şi orice persoană juridică, asociere de persoane şi asociaţie, având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în Republica Federală Germania;

i) expresia autoritate competentă înseamnă:

aa) în cazul României, Ministerul Finanţelor Publice sau reprezentanţii săi autorizaţi;

bb) în cazul Republicii Federale Germania, Ministerul Federal al Finanţelor sau autoritatea împuternicită de acesta.

2. În ceea ce priveşte aplicarea acestei convenţii în orice moment de către un stat contractant, orice termen care nu este definit în convenţie va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, înţelesul pe care îl are în acel moment în cadrul legislaţiei acestui stat cu privire la impozitele la care prezenta convenţie se aplică, orice înţeles dat de legislaţia fiscală aplicabilă în acest stat prevalând asupra înţelesului dat termenului de alte legi ale acestui stat.

ARTICOLUL 4 Rezident

1. În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, potrivit legislaţiei acestui stat, este supusă impunerii în acest stat datorită domiciliului său, rezidenţei sale, locului de conducere sau oricărui alt criteriu de natură similară şi include, de asemenea, acest stat, un land şi orice unitate administrativ-teritorială sau autoritate locală a acestuia. Această expresie nu include însă orice persoană care este supusă impunerii în acest stat numai pentru faptul că realizează venituri din surse sau din capital, situate în acest stat.

2. Când, în conformitate cu prevederile paragrafului 1, o persoană fizică este rezidentă a ambelor state contractante, statutul său se determină după cum urmează:

a) aceasta va fi considerată rezidentă numai a statului în care are o locuinţă permanentă la dispoziţia sa; dacă dispune de o locuinţă permanentă în ambele state, ea va fi considerată rezidentă a statului cu care legăturile sale personale şi economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);

b) dacă statul în care această persoană are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuinţă permanentă la dispoziţia sa în nici unul dintre state, ea va fi considerată rezidentă numai a statului în care locuieşte în mod obişnuit;

c) dacă această persoană locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau nu locuieşte în nici unul dintre ele ea va fi considerată rezidentă numai a statului al cărui naţional este;

d) dacă această persoană este naţional al ambelor state sau nu este naţional al nici unuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.

3. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o societate este rezidentă a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidentă a statului în care se află sediul conducerii sale efective.

ARTICOLUL 5 Sediu permanent

1. În sensul prezentei convenţii, expresia sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea îşi desfăşoară în întregime sau în parte activitatea.

2. Expresia sediu permanent include îndeosebi:

a) un loc de conducere;

b) o sucursală;

c) un birou;

d) o fabrică;

e) un atelier; şi

f) o mină, un puţ petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.

3. Un şantier de construcţii sau un proiect de construcţii ori de instalare constituie sediu permanent numai dacă durează mai mult de 12 luni.

4. Independent de prevederile anterioare ale acestui articol, expresia sediu permanent se consideră că nu include:

a) folosirea de instalaţii numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării de bunuri ori mărfuri aparţinând întreprinderii;

b) menţinerea unui stoc de bunuri sau de mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul depozitării, expunerii ori livrării;

c) menţinerea unui stoc de bunuri sau de mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;

d) menţinerea unui stoc de bunuri sau de mărfuri aparţinând întreprinderii, care sunt expuse în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziţii şi care sunt vândute de întreprindere la închiderea târgului sau expoziţiei menţionate;

e) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de bunuri sau de mărfuri ori al colectării de informaţii pentru întreprindere;

f) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul desfăşurării pentru întreprindere a oricărei alte activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar;

g) menţinerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare de activităţi menţionate în subparagrafele a)-f), cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.

5. Independent de prevederile paragrafelor 1 şi 2, atunci când o persoană - alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 7 - acţionează în numele unei întreprinderi, are şi exercită în mod obişnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, această întreprindere se consideră că are un sediu permanent în acel stat în privinţa oricăror activităţi pe care persoana le exercită pentru întreprindere, în afară de cazul în care activităţile acestei persoane sunt limitate la cele menţionate în paragraful 4, care, dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent potrivit prevederilor acelui paragraf.

6. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, o societate de asigurări, cu excepţia reasigurărilor, a unui stat contractant se consideră că are un sediu permanent în celălalt stat contractant, dacă încasează prime pe teritoriul celuilalt stat sau asigură riscuri situate acolo prin intermediul unei persoane, alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 7.

7. O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent într-un stat contractant numai prin faptul că aceasta îşi exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar sau orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor de afaceri obişnuite.

8. Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant ori care îşi exercită activitatea de afaceri în acel celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societăţi un sediu permanent al celeilalte.

ARTICOLUL 6 Venituri din proprietăţi imobiliare

1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietăţi imobiliare (inclusiv veniturile din exploatări agricole sau forestiere) situate în celălalt stat contractant pot fi impuse în celălalt stat.

2. Expresia proprietăţi imobiliare are înţelesul care este atribuit de legislaţia statului contractant în care proprietăţile în cauză sunt situate. Expresia include, în orice caz, accesoriile proprietăţii imobiliare, inventarul viu şi echipamentul utilizat în exploatări agricole şi forestiere, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului civil cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăţilor imobiliare şi drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea ori concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor şi a altor resurse naturale; navele şi aeronavele nu sunt considerate proprietăţi imobiliare.

3. Prevederile paragrafului 1 se aplică veniturilor obţinute din exploatarea directă, din închirierea sau din folosirea în orice altă formă a proprietăţii imobiliare.

4. Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenind din proprietăţi imobiliare ale unei întreprinderi şi veniturilor din proprietăţi imobiliare utilizate pentru exercitarea unei profesii independente.

ARTICOLUL 7 Profiturile întreprinderii

1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care întreprinderea exercită activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea exercită activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi impuse în celălalt stat, dar numai acea parte din ele care este atribuibilă acelui sediu permanent.

2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, când o întreprindere a unui stat contractant exercită activitate de afaceri în celălalt stat contractant, printr-un sediu permanent situat acolo, atunci se atribuie în fiecare stat contractant acelui sediu permanent profiturile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă şi separată, exercitând activităţi identice sau similare în condiţii identice sau similare şi tratând cu toată independenţa cu întreprinderea al cărei sediu permanent este.

3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise ca deductibile cheltuielile ce pot fi dovedite ca fiind efectuate pentru scopurile urmărite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent de faptul că s-au efectuat în statul în care se află situat sediul permanent sau în altă parte.

4. În măsura în care într-un stat contractant se obişnuieşte ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale părţi componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu împiedică acest stat contractant să determine profitul impozabil în conformitate cu repartiţia uzuală; metoda de repartizare adoptată trebuie totuşi să fie aceea prin care rezultatul obţinut să fie în concordanţă cu principiile enunţate în prezentul articol.

5. Nici un profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul că acest sediu permanent cumpără produse sau mărfuri pentru întreprindere.

6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente ale acestui articol, profitul care se atribuie unui sediu permanent se determină în fiecare an prin aceeaşi metodă, în afară de cazul în care există motive temeinice şi suficiente de a proceda altfel.

7. Când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole din prezenta convenţie, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.

ARTICOLUL 8 Transport naval, pe căi navigabile interioare şi aerian

1. Profiturile obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau a aeronavelor sunt impozabile numai în statul contractant în care se află sediul conducerii efective a întreprinderii.

2. Profiturile obţinute din exploatarea vaselor angajate în transport pe căi navigabile interioare sunt impozabile numai în statul contractant în care se află sediul conducerii efective a întreprinderii.

3. În vederea aplicării prevederilor acestui articol, sintagma profituri obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau a aeronavelor se consideră că include profituri din:

a) închirierea ocazională de nave sau aeronave goale;

şi

b) folosirea sau închirierea de containere (inclusiv remorchere şi echipament auxiliar utilizat pentru transportul containerelor),

cu condiţia ca aceste activităţi să fie legate de exploatarea în trafic internaţional a navelor sau a aeronavelor.

4. Dacă locul conducerii efective a unei întreprinderi de transport naval sau a unei întreprinderi de transport pe căi navigabile interioare se află la bordul unei nave sau al unui vas, acesta se consideră a fi situat în statul contractant în care se află portul de înregistrare a navei sau a vasului ori, dacă nu există un astfel de port, în statul contractant în care este rezident cel care exploatează nava sau vasul.

5. Prevederile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, profiturilor obţinute din participarea la un pool, la o exploatare în comun sau la o agenţie internaţională de transporturi.

ARTICOLUL 9 Întreprinderi asociate

1. Atunci când:

a) o întreprindere a unui stat contractant participă, direct sau indirect, la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau

b) aceleaşi persoane participă, direct sau indirect, la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant,

şi fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare prin condiţii acceptate sau impuneri, care diferă de cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, profiturile, care, în absenţa acestor condiţii, ar fi fost obţinute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute în fapt datorită acestor condiţii, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impuse în consecinţă.

2. Atunci când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi aparţinând acelui stat şi impune, în consecinţă, profiturile asupra cărora o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în celălalt stat şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menţionat dacă condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost cele care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, celălalt stat contractant va proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acestor profituri. La efectuarea acestei modificări se ţine seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii şi, dacă este necesar, autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc.

se încarcă...