Back

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - MADR

Ghidul de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice din 11.07.2011

În vigoare de la 26.07.2011

Te interesează forma portabilă a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle!

Preț: 10,93 Lei cu TVA

Cumpără document în formă actualizată

Plantele medicinale au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri în lupta organismului uman cu boala. Ştiinţa modernă a demonstrat acum efectul subtil pe care acestea îl au asupra corpului.

În căutarea celor necesare traiului, omul a observat că anumite plante, puse pe răni, alinau durerea, favorizând cicatrizarea acestora, iar altele, consumate, vindecau unele boli.

Cultivarea plantelor medicinale şi aromatice este favorizată de condiţiile pedoclimatice din ţara noastră. Varietatea condiţiilor naturale imprimă o diversitate a speciilor, care reprezintă o sursă de material vegetal pentru medicină şi alimentaţie.

Ghidul de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale vine în sprijinul agricultorilor, punându-le la dispoziţie principalele elemente tehnologice pentru obţinerea unor recolte de calitate şi asigurând profitabilitate.

Introducere

Scopul elaborării Ghidului de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice este de a crea o structură de bază care să pună în evidenţă elementele tehnologice specifice principalelor plante medicinale şi aromatice cultivate în ţara noastră.

Baza legislativă pentru elaborare este Legea nr. 491/2003 privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului, republicată.

Ghidul este structurat pe 4 capitole, care cuprind recomandări referitoare la verigile tehnologice de urmat în scopul obţinerii unor producţii corespunzătoare, utilizarea sa fiind voluntară.

Prezentul ghid a fost elaborat cu avizul Comitetului tehnic al plantelor medicinale şi aromatice şi al produselor stupului, care este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 491/2003, republicată.

Utilizarea ghidului va avea drept rezultat îmbunătăţirea activităţii în sectorul plantelor medicinale şi aromatice.

Pe baza Ghidului de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează normele tehnice de producere şi comercializare a plantelor medicinale şi aromatice.

Pentru perioada următoare, se apreciază o creştere a suprafeţelor cultivate cu plante medicinale şi aromatice, precum şi a sortimentului de specii cultivate, având în vedere adaptabilitatea celor mai importante dintre acestea la condiţiile naturale specifice.

Ghidul de bună practică pentru cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale şi aromatice a fost elaborat în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură Fundulea.

CAPITOLUL I Aspecte generale privind cultivarea plantelor medicinale şi aromatice

1.1. Generalităţi

Plantele medicinale şi aromatice sunt cunoscute din Antichitate, vechile civilizaţii aducându-şi contribuţia la cunoaşterea şi utilizarea unui număr cât mai mare de specii. Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibilă şi cunoaşterea substanţelor active (principii active) din plante.

În producţia de plante medicinale şi aromatice calitatea produselor este dată de conţinutul în principii active. Cantitatea de principii active din plantă este condiţionată de factorii ecologici, de zonarea speciei, de tehnologia de cultură, de valoarea biologică a cultivarului (populaţie, soi, hibrid etc.) şi, nu în ultimul rând, de modalităţile de prelucrare primară şi, respectiv, secundară.

La alegerea unei specii pentru un anumit areal de cultură se are în vedere complexitatea interacţiunii diferiţilor factori de vegetaţie, astfel încât să se asigure un raport optim între condiţiile pedoclimatice şi cerinţele biologice ale plantelor. Se evită astfel situaţiile în care condiţiile naturale pot determina creşterea producţiei de biomasă vegetală în detrimentul conţinutului în principii active.

1.2. Zonare

Prin zonarea culturilor se înţelege stabilirea zonelor de favorabilitate ale acestora, pe baza confruntării condiţiilor naturale ale arealului respectiv cu cerinţele biologice ale speciilor ce urmează să se cultive. Această planificare are un grad înalt de dificultate, deoarece, spre deosebire de alte grupe de plante cultivate, la amplasarea în teritoriu a speciilor medicinale şi aromatice, pe lângă obţinerea unor cantităţi maxime de masă vegetală, trebuie avut în vedere şi nivelul ridicat al conţinutului în principii active. Sunt frecvente cazurile în care condiţiile naturale sunt favorabile producerii cantităţii corespunzătoare de materie primă vegetală, dar acestea acţionează în detrimentul conţinutului în principii active sau al compoziţiei acestora. Astfel, se cunoaşte că diferitele condiţii pedoclimatice nu influenţează conţinutul total în alcaloizi la Papaver somniferum. Temperaturile mai scăzute şi umiditatea mai accentuată, mai ales în perioada formării şi maturării capsulelor, sunt defavorabile însă acumulării morfinei, în schimb, ele influenţează pozitiv conţinutul în codeină. În zonele situate mai la nord, în comparaţie cu regiunile din Ucraina, s-a constatat că procentul de ulei în frunzele de Mentha piperita este mai mare cu 12-13%. Paralel cu creşterea nivelului conţinutului în ulei sporeşte şi cel de mentol.

Pe de altă parte, solul şi umiditatea din sol influenţează semnificativ producţia de herba la aceeaşi plantă; solul nisipos şi mai umed este mai indicat decât cel greu şi cu deficit în umiditate. Cu cât clima este pronunţat continentală, la Matricaria chamomilla predomină exemplare cu habitus necorespunzător şi cu conţinut mai redus în azulene.

Din cele câteva exemple, reiese că factorii pedoclimatici au o influenţă apreciabilă asupra formării şi acumulării principiilor active, precum şi asupra creşterii şi dezvoltării plantelor medicinale şi aromatice.

Nu trebuie să se ignore însă faptul că aceste influenţe se manifestă pe fondul însuşirilor ereditare existente în materialul cu care se lucrează. În stadiul actual, în ţara noastră, la elaborarea lucrării de zonare s-a avut în vedere plasticitatea ecologică accentuată a majorităţii speciilor de plante medicinale şi aromatice şi s-au delimitat două zone mari de cultivare, luându-se în considerare cei mai importanţi factori de vegetaţie.

Astfel, s-au nominalizat o zonă umedă şi răcoroasă, cu precipitaţii de 600-750 mm anual şi temperaturi medii anuale cuprinse între 7,5 şi 8,5°C (regiunile subcarpatice, depresiunile intramontane etc.), şi o zonă uscată şi călduroasă, cu un regim pluviometric care variază între 475 şi 600 mm, cel termic fiind cuprins între 10 şi 11°C (câmpiile Bărăganului, Burnazului, Olteniei, Timişului, Moldovei şi Podişul Dobrogei). În cadrul acestor zone mari există, bineînţeles, diferenţieri de relief, sol, lumină, microclimat, care, la rândul lor, creează subzone cu grade diferite de favorabilitate pentru culturile de plante medicinale şi aromatice.

1.3. Condiţiile de climă şi sol

Având condiţii foarte variate de climă şi sol, ţara noastră are o floră diversificată şi bogată. Optimizarea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor se realizează în funcţie de cerinţele biologice privind temperatura, apa, lumina şi solul.

Pentru a parcurge un ciclu de vegetaţie, o specie are nevoie de o anumită cantitate de căldură, exprimată în constanta termică (suma temperaturilor medii zilnice mai mari de 5°C), având valori cuprinse între 900°C şi 2200°C pentru majoritatea plantelor medicinale şi aromatice.

Cerinţele de temperatură sunt influenţate de originea speciei, astfel încât fiecare fază fenologică are un optim de temperatură ce variază între 18°C şi 25°C, cu maxime care nu trebuie să depăşească 35°C.

În general, temperaturile moderate favorizează producerea de biomasă vegetală, în timp ce temperaturile ridicate determină acumularea de principii active, cum ar fi uleiurile esenţiale. Plantele medicinale şi aromatice manifestă cerinţe moderate de apă, nivelul optim realizându-se la cca. 70% din capacitatea totală de reţinere a apei. Totuşi, în timpul proceselor de creştere şi dezvoltare a plantelor, apar unele faze critice cum ar fi germinaţia (cu precădere la speciile cu seminţe mici şi foarte mici), fenofaza de îmbobocit-înflorit, formarea organelor subterane etc. În ceea ce priveşte factorul lumină, majoritatea plantelor medicinale şi aromatice sunt heliofile şi se caracterizează printr-o anumită fotoperiodicitate, distingându-se, în acest sens, plante de zi scurtă, plante de zi lungă şi plante care nu reacţionează la lungimea zilei.

Cerinţele legate de sol se referă în mod deosebit la structură şi textură, prin prisma faptului că majoritatea plantelor au seminţe mici şi foarte mici şi necesită, în primele stadii de dezvoltare, un raport favorabil între aer, apă şi substanţe nutritive.

Proprietăţile chimice ale solului trebuie să corespundă necesităţilor de micro şi macroelemente. Reacţia solului, exprimată printr-un pH neutru, asigură cele mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare pentru majoritatea speciilor de plante medicinale. Îmbunătăţirea compoziţiei chimice a solului prin folosirea îngrăşămintelor şi a amendamentelor pentru corectarea reacţiei solului determină obţinerea unei producţii de biomasă vegetală corespunzătoare.

1.4. Tehnologia de cultivare

Tehnologiile de cultivare la plantele medicinale şi aromatice sunt determinate de specie şi tipul de cultură (anuală, bienală şi perenă), de organul de plantă recoltat (herba, frunze, flori, rădăcini etc.) şi de zona de cultură (la speciile cu plasticitate ecologică mare).

1.4.1. Rotaţia

Culturile de plante se înfiinţează pe terenuri cu grad redus de îmburuienare, plane sau cu expoziţie sudică, pe care s-au realizat lucrări agrofitotehnice specifice speciilor prăşitoare ori leguminoase.

Asolamentul reprezintă una din cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru sporirea producţiei. Revenirea pe acelaşi teren se face după cel puţin 4 ani (datorită unor boli şi a îmburuienării specifice) pentru majoritatea speciilor de plante medicinale.

Culturile bienale sau perene se amplasează în afara asolamentului, care la plantele medicinale şi aromatice trebuie să fie mixt.

1.4.2. Fertilizarea

Aplicarea de îngrăşăminte determină atât creşterea producţiei de materie primă vegetală, cât şi ridicarea conţinutului în principii active.

La stabilirea dozelor de îngrăşăminte se va ţine seama de aceleaşi elemente ca şi la celelalte culturi (consumul specific, recolta scontată, gradul de aprovizionare a solului în elemente nutritive, planta premergătoare) şi se va avea în vedere influenţa fiecărui element fertilizant asupra producţiei de masă vegetală şi a conţinutului în principii active.

Îngrăşămintele chimice cu micro sau macroelemente se utilizează în funcţie de agrofondul existent, de raportul elementelor specifice fiecărei specii şi de producţia de principii active urmărită. La culturile de plante medicinale şi aromatice, aplicarea îngrăşămintelor chimice cu macroelemente (azot, fosfor, potasiu etc.) se face, de regulă, la intrarea în toamnă (a se vedea codul bunelor practici), la lucrările de bază ale solului şi fazial în timpul perioadei de vegetaţie, prin fertilizare extraradiculară, folosind îngrăşămintele foliare. Epoca de aplicare, modul şi doza sunt stabilite în funcţie de specie, tehnologia de cultivare, zonă, sol etc.

Dozele orientative de îngrăşăminte chimice sunt de 40100 kg/ha azot, 40-80 kg/ha fosfor, 30-60 kg/ha potasiu, dar acestea se vor stabili ţinând seama de elementele arătate mai sus. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică sub arătura adâncă, iar cele cu azot la pregătirea patului germinativ, în cazul plantelor anuale. La culturile bienale şi perene, azotul se aplică atât la pregătirea patului germinativ, cât şi la ieşirea din iarnă (a se vedea codul bunelor practici).

Îngrăşămintele organice (de exemplu gunoiul de grajd) trebuie să fie bine fermentate şi se aplică la speciile anuale. Gunoiul de grajd încorporat sub arătura adâncă în doză de 20-40 t/ha este bine valorificat de plantele cu perioadă lungă de vegetaţie, cum sunt culturile perene, precum şi de cele la care se recoltează masa vegetativă.

1.4.3. Lucrările solului

Operaţiunile care se execută cu diferite maşini şi utilaje asupra solului şi sunt practicate cu scopul de a afâna, mărunţi, nivela solul, de a încorpora îngrăşămintele şi amendamentele şi de a combate prin metode preventive buruienile, bolile şi dăunătorii din culturile de plante medicinale şi aromatice poartă denumirea generică de lucrările solului.

O contribuţie semnificativă a lucrărilor solului o reprezintă faptul că semănatul sau, respectiv, plantatul se va face în condiţii optime, iar plantele vor găsi condiţii bune de germinare, răsărire, creştere şi dezvoltare, premisele unei recolte bune şi de calitate superioară.

În cadrul unei tehnologii de cultură, lucrările solului reprezintă o verigă importantă şi, de aceea, este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiţii. Astfel, fermierul trebuie să cunoască unele particularităţi ale terenului, tipul de sol, prezenţa buruienilor-problemă, unele caracteristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare şi a indicilor de execuţie.

Pe terenurile în pantă, lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei. De asemenea, resturile vegetale trebuie mărunţite foarte bine înainte de arătură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii şi a celorlalte lucrări. Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minimum de consumuri energetice.

În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Numărul de lucrări şi ordinea de executare a acestora definesc sistemul de lucrări ale solului. Cea mai importantă lucrare este arătura, care se poate efectua de obicei la 15-20 cm adâncime (pentru unele specii trebuie executată mai adânc, la 20-30 cm).

Lucrările solului trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a buruienilor.

Arătura de bază se efectuează vara sau toamna şi, dacă nu s-a putut realiza ori în cazul înfiinţării culturilor succesive, poate fi înlocuită prin trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană, pentru a mobiliza solul pe o adâncime de 18-22 cm. Atunci când solul este prea uscat, după recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreţinerea arăturii şi nivelarea terenului se pot executa imediat după arătură sau primăvara, concomitent cu pregătirea patului germinativ.

Pregătirea patului germinativ se realizează chiar înainte de semănat, pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Această lucrare se poate face cu un combinator, pentru mărunţirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminţe foarte mici (muştar alb, măghiran, salvie, negrilică), precum şi cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi reglabili. În practica curentă este recomandat combinatorul.

Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat înainte de semănat sau atunci când seminţele speciei cultivate sunt prea mici şi trebuie să se creeze condiţii optime de umiditate pentru germinaţie.

1.4.4. Semănatul şi plantatul

Seminţele sau materialul de plantat trebuie să corespundă standardelor sub aspectul germinaţiei, purităţii, componenţei botanice, stării sanitare.

Epoca de semănat diferă de la o specie la alta. Alegerea momentului favorabil pentru înfiinţarea unei culturi depinde de specie, zonă, condiţiile agrometeorologice etc.

Plantele medicinale se înmulţesc prin seminţe sau organe vegetative. Datorită particularităţilor biologice specifice şi seminţelor foarte mici ale unor plante medicinale şi aromatice este necesar să se producă răsad, care apoi se plantează în câmp. Răsadul se produce în paturi semicalde sau în straturi reci.

Plantarea răsadului sau a diferitelor organe vegetative folosite ca material de înmulţire se realizează, de obicei, în zilele noroase, dimineaţa sau seara. Udarea răsadurilor se face conform cu metodele de irigare.

Epoca de semănat la plantele aromatice şi medicinale este foarte diferită. Semănatul direct în câmp se poate efectua primăvara, la sfârşitul verii, toamna sau în pragul iernii.

Foarte multe specii se seamănă primăvara timpuriu (coriandrul, macul, muştarul) sau, mai târziu, în urgenţa a II-a (anghinarea, busuiocul, cimbrul de grădină).

Semănatul la sfârşitul verii (august-septembrie) se practică la unele plante ca angelica, muşeţelul, la care se urmăreşte formarea din toamnă a unei rozete de frunze pentru a rezista peste iarnă.

Toamna, începând cu sfârşitul lunii septembrie şi până în octombrie, se plantează levănţica, menta, cimbrul de cultură.

Semănatul în pragul iernii reprezintă epoca optimă pentru multe specii de plante medicinale şi aromatice şi se execută în luna noiembrie, când temperatura medie zilnică scade sub 5°C; în acest caz răsărirea are loc primăvara devreme (şerlai, degeţel, luminiţa-nopţii).

Distanţa între rânduri la semănat este diferită în funcţie de specie; de exemplu, la muştar este de 12,5 cm, la chimen 50 cm, ajungând şi până la 100 cm la levănţică.

Norma de sămânţă depinde de densitatea necesar a se realiza, masa a 1.000 de boabe (MMB) şi de alte însuşiri de calitate ale seminţelor, respectiv puritatea şi germinaţia.

Adâncimea de semănat reprezintă un factor important întrucât multe plante au seminţe mici. Aceasta este cuprinsă între 0,3-5cm.

1.4.5. Lucrări de îngrijire

O primă lucrare care se execută primăvara este grăpatul şi se efectuează la culturile ce au fost înfiinţate toamna. Distrugerea crustei şi a buruienilor, precum şi afânarea solului între rânduri se realizează prin praşile mecanice şi/sau manuale, iar pe rânduri prin praşile manuale.

O lucrare dificilă şi costisitoare, specifică plantelor medicinale şi aromatice, este plivitul, care se realizează manual, uneori făcându-se concomitent cu răritul. Lucrările mecanice şi manuale de întreţinere se fac ori de câte ori este nevoie.

Combaterea chimică a buruienilor se execută numai în mod excepţional, pe terenurile cu grad ridicat de îmburuienare, folosind erbicide sistemice în doze minime recomandate.

Aplicarea pesticidelor în general şi în special a erbicidelor în culturile de plante medicinale şi aromatice ridică numeroase probleme legate de absorbţia substanţelor active în organele plantei, care ulterior sunt supuse procesului de prelucrareextracţie şi în mod inevitabil de concentrare. De aceea, folosirea unor metode de combatere integrată a buruienilor în culturile de plante premergătoare, a unor terenuri cu grad redus de îmburuienare sau a unor metode de agricultură ecologică reprezintă soluţii sigure şi curate de obţinere de biomasă vegetală de plante medicinale şi aromatice.

Irigarea culturilor este necesară în zonele cu deficit de umiditate sau la speciile care necesită multă apă, caz în care se va efectua concomitent cu fertilizarea. Momentele optime de udare sunt diferite în funcţie de specia cultivată, dar şi de condiţiile climatice. Trebuie avute în vedere, cu prioritate, udările din lunile secetoase - aprilie, iunie sau iulie - caracteristice ţării noastre.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor se poate face preventiv, prin tratamente la sămânţă şi rotaţie, şi direct în câmp. Modul de folosire a insectofungicidelor, concentraţia şi epoca de administrare depind de tipul agentului patogen, de tipul produsului folosit în combatere etc.

CAPITOLUL II Elemente din tehnologia de cultivare a principalelor plante aromatice şi medicinale cultivate în România

Denumirea speciei Multiplicarea speciei Norma de sămânţă
(kg/ha)
Epoca de semănat sau de plantat Distanţa dintre rânduri (cm) Adâncimea de semănat (cm) Lucrările de îngrijire Momentul recoltării
0 1 2 3 4 5 6 7
Specii de la care se folosesc frunzele sau iarba (folium, herba)
Busuioc - anuală
Ocimum basilicum
Seminţe
Semănat direct în câmp
4-6 Primăvara, a doua epocă -
după 15 aprilie
50 1,5-2 Praşile mecanice, manuale
Pliviri
Înflorirea în masă a inflorescenţelor principale şi începutul înfloririi celor secundare
Cimbru de cultură -
perenă
Thymus vulgaris
Seminţe, despărţirea tufelor, răsad 160 mii fire/ha 2-4 În pragul iernii Primăvara devreme Plantat răsad iunie- iulie sau septembrie- octombrie 50 0,5-0,8 Praşile şi pliviri repetate
Înainte de plantare Gesagarde
50,6 kg/ha, în anii următori, primăvara devreme
Deschiderea primelor flori
Sunătoare - perenă
Hypericum perforatum
Seminţe
Semănat direct în câmp
3-4, în amestec
1:2 cu balast
În pragul iernii Primăvara, foarte timpuriu, seminţele se stratifică în nisip şi se expun la frig 60-90 de zile 50 0,3-0,5 Combaterea buruienilor (praşile şi pliviri repetate)
În anii următori, praşila obligatorie după recoltare
Începutul înfloririi - înflorire deplină. A doua recoltare, toamna
Salvie/Jaleş - perenă
Salvia officinales
Seminţe
Semănat direct în câmp
8-10 În pragul iernii 62,5 3-4 Praşile şi pliviri repetate, rărit la 10 cm Primul an - o singură recoltă de frunze
Pelin - perenă
Artemisia absinthium
Seminţe
Semănat direct în câmp
2-3
(50-60 plante/m2)
În pragul iernii 50-62,5 0,5 Praşile şi pliviri repetate Herba - la începutul înfloririi Pentru distilare când 50% din plante sunt înflorite
Coada-şoricelului -
Achillea millefolium
Seminţe
Semănat direct în câmp
2-4 August-septembrie (la intrarea în iarnă, faza de rozetă)
În pragul iernii
50-62,5 0,5 Praşile şi pliviri Majoritatea florilor sunt deschise
Anghinare - perenă
Cynara scolymus
Seminţe
Semănat direct în câmp
4-5 Sfârşitul lunii aprilie-
început de mai
70 3-5 Praşile
Treflan
Rărit la 20-25 cm când plantele au
2-3 frunze (7-9 plante/m2)
Când frunzele sunt la maturitatea tehnică
3-4 recoltări pe perioada de vegetaţie
Schinel - anuală
Cnicus benedictus
Seminţe
Semănat direct în câmp
10 Primăvara timpuriu
(sau în pragul iernii)
50 2,5-3 Praşile şi pliviri
Aplicare erbicid înainte de semănat
La începutul înfloririi, două recolte
Măselariţă - anuală sau bienală Hyoscyamus niger Seminţe
Semănat direct în câmp
6-8 Primăvara, foarte timpuriu 50 0,5-1 Combaterea buruienilor (praşile, pliviri)
Rărirea pe rând la 15-20 cm (50-60 plante/m2) Combaterea gândacului de Colorado şi a manei
La începutul înfloririi (nu se ţin în grămezi, frunzele se lipesc unele de altele)
Pătlagină îngustă -
perenă
Plantago lanceolata
Seminţe
Semănat direct în câmp
5-6 În pragul iernii sau primăvara foarte devreme 50 1-1,5 Combaterea buruienilor (praşile, pliviri, eventual erbicidare preemergentă)
În anii următori, grăpare primăvara
Luna mai (înainte de apariţia tijelor florale, se repetă de 3-4 ori în cursul verii)
Mentă - perenă
Mentha piperita
Pe cale vegetativă, prin stoloni 1.000-1.400 kg stoloni Octombrie sau primăvara, timpuriu 70
8-10 pe rând, maximum
25 plante/m2
12-15 Distrugerea crustei şi a buruienilor
Plivit
Erbicidat primăvara devreme
Irigare 4-6 udări
În faza de înflorire 50-75%
Specii de la care se folosesc florile (flores)
Muşeţel - anuală
Matricaria chamomilla
Seminţe
Semănat direct în câmp
3-4, în amestec cu rumeguş 1:1 August (cele mai bune rezultate)
În pragul iernii sau primăvara, timpuriu, în funcţie de zonă
15-25 (300-350 plante/m2) 0,3-0,5 Combaterea buruienilor (praşile sau pliviri, eventual erbicidat înainte de semănat şi primăvara, când plantele au 5-6 frunze) Majoritatea inflorescenţelor au petalele florilor ligulate dispuse orizontal
Levănţică - perenă
Lavandula angustifolia
Seminţe, răsad sau pe cale vegetativă, prin butaşi înrădăcinaţi Completarea golurilor Combaterea buruienilor Tăierea pentru formarea tufei Aplicarea îngrăşămintelor
Tăierea de regenerare (după 7-
12 ani)
Faza de înflorire
Gălbenele - anuală
Calendula officinalis
Seminţe 6-8 Primăvara, foarte timpuriu 50
pe rând
10-15
2-3 Prăşit, plivit, rărit
Erbicidat înainte de semănat
Iunie-octombrie (când s-au deschis primele 2-3 rânduri de flori ligulate)
Nalbă de grădină -
perenă
Althaea rosea
Seminţe 6-8 În pragul iernii sau primăvara devreme 75
(5-7 plante/
m2)
0,5-2 Combaterea buruienilor (prăşit, plivit)
Erbicidat, imediat după semănat La sfârşitul perioadei de vegetaţie se cosesc tulpinile, solul se afânează, se face o uşoară bilonare
Începând cu al doilea an, când petalele încep să se deschidă
Specii de la care se folosesc fructele şi seminţele (fructus, semen)
Coriandru - anuală
Coriandrum sativum
Seminţe 16-18
10-12
Primăvara, cât mai timpuriu 25
50
3-5 Prăşit, plivit
Erbicidat primăvara devreme, înainte de răsărirea buruienilor
70-80% din fructe sunt coapte
Fenicul - perenă
Foeniculum vulgare
Seminţe 8-10 Primăvara, foarte timpuriu 62,5 2,5-4 Prăşit, plivit
Buchetat 2-3 plante la buchet, distanţa între buchete de 30-35 cm În al doilea an, una-două praşile
Majoritatea umbelelor sunt coapte
Chimion - bienală
Carum carvi
Seminţe 10-12 Primăvara, foarte timpuriu 50 (40-50 plante/m2) 1-3 Prăşit, plivit
Erbicidat primăvara devreme, înainte de răsărirea buruienilor
35-40% din fructe sunt în faza de coacere în ceară
Anason - anuală
Pimpinella anisum
Seminţe 12-14 Primăvara, cât mai timpuriu 40
12,5 sau 25
2-4 Prăşit, plivit
Erbicidat imediat după semănat
Maturarea deplină a umbelelor de ordinul I
Mac de grădină -
anuală
Papaver somniferum
Seminţe 0,5-1 Luna martie (seminţe drajate sau amestecate cu mei, tărâţe, rumeguş ori nisip) 50-70 3-4 Distrugerea crustei, prăşit, plivit
Erbicidat înainte de semănat
Maturitatea deplină (tulpinile şi capsulele îngălbenite, seminţele sună în capsule)
Muştar alb - anuală
Sinapis alba
Seminţe 15-16
7-8
Primăvara, cât mai devreme 12,5-25
50
2-4 Prăşit, plivit Majoritatea fructelor colorate în brun, seminţele galbene
Schinduf - anuală Trigonella foenum- graecum Seminţe 15-20 Primăvara foarte timpuriu 37,5 1-1,5 Păstăile încep să se usuce, iar seminţele s-au îngălbenit
Specii de la care se foloseşte partea hipogee (subterană) (rizoma, radix)
Valeriană - perenă
Valeriana officinalis
Seminţe (eventual producere răsad şi plantat)
Vegetativă ( prin despărţirea tufelor)
3-6 În pragul iernii şi/sau august 50 0,5-2 Praşile
Rărit, 10-12 cm pe rând Completarea golurilor în cazul culturii obţinute prin răsad
Octombrie-noiembrie
Lemn dulce - perenă
Glycyriza glabra
Pe cale vegetativă
prin stoloni (15-25 cm lungime, 2-3 ochi) Seminţe, răsaduri în straturi reci
1.800-2.000 kg stoloni
1-1,5
80-100
25-30 între butaşi
10-12 Prăşit, plivit
Toamna se cosesc la înălţimea de
8-10 cm, după care cultura se bilonează
În al treilea an sau al patrulea an, şi se repetă la 2-3 ani (până în anii 15-20) Septembrie-octombrie sau primăvara, până la pornirea plantelor în vegetaţie
Săpunariţă - perenă
Saponaria officinalis
Seminţe 8-10 În pragul iernii 50 (25-30 plante/m2) 1-2 Prăşit, plivit Al doilea an, august-
septembrie

CAPITOLUL III Recoltarea plantelor medicinale şi aromatice

Recoltarea reprezintă prima etapă în prelucrarea primară a produsului vegetal, prin care acesta este pregătit pentru utilizarea în diferite ramuri ale industriei. Recoltarea în condiţii optime este determinantă pentru obţinerea materiei prime de calitate şi, în aceeaşi măsură, pentru un randament de prelucrare crescut.

Deşi pare o operaţie simplă, recoltarea nu poate fi efectuată decât de persoane cu cunoştinţe minime de botanică, fiziologie vegetală şi farmacognozie.

Colectarea necorespunzătoare a organelor vegetative, prematură sau tardivă, uscarea neglijentă ori conservarea neadecvată pot duce la compromiterea produsului.

Plantele medicinale şi aromatice rezultă din culturi (a) şi din flora spontană (b).

Indiferent de sursă, recoltarea trebuie să îndeplinească, în general, aceleaşi condiţii, cu menţiunea că la speciile recoltate din flora spontană trebuie evitată recoltarea excesivă, în vederea prevenirii dispariţiei biodiversităţii.

3.1. Recoltarea plantelor medicinale şi aromatice obţinute din culturi

Recoltarea reprezintă momentul hotărâtor în stabilirea volumului producţiei şi a calităţii acesteia.

De la plantele medicinale se recoltează unul sau mai multe organe de la suprafaţa solului (frunze, flori, inflorescenţe, seminţe sau planta întreagă în diferite faze de vegetaţie) şi organe subterane (rizomi, rădăcini, tuberculi, bulbi), care constituie materia primă vegetală ce conţine principii active (uleiuri volatile, glicozizi, alcaloizi etc.). Materia primă vegetală poartă denumirea genului şi a organului recoltat (de exemplu: Salviae folium).

În general, recoltarea se face pe timp frumos, mai pretenţioase din acest punct de vedere fiind speciile de la care se recoltează florile, frunzele şi herba. În cazul organelor subterane, recoltarea nu este atât de mult influenţată de mersul vremii.

Momentele prielnice pentru recoltarea materiei prime vegetale la plantele medicinale şi aromatice:

Partea care se recoltează Perioada recoltării
Organele subterane perioada de repaus din primăvară şi toamnă
Frunzele de la apariţie şi până la înflorirea plantelor
Herba la începutul înfloritului
Florile şi inflorescenţele de la început până în toiul înfloritului
Fructele şi seminţele aproape de maturitatea deplină (la cele care se scutură) sau la maturitate (la cele care nu se scutură)

Recoltarea reprezintă între 30 şi 80% din totalul lucrărilor efectuate la o cultură în cursul perioadei de vegetaţie.

Condiţionarea primară, uscarea, controlul preliminar, ambalarea, precum şi modul de păstrare influenţează puternic calitatea materiei prime vegetale.

Uscarea se poate face pe cale naturală, la soare sau la umbră, sau pe cale artificială. În timpul uscării produsul se întoarce pentru a evita decolorarea, încingerea şi deprecierea calităţii.

După uscare, produsul se sortează pe calităţi, se ambalează, se etichetează şi se păstrează până la livrare. Florile şi frunzele când sunt uscate foşnesc la atingere, iar rădăcinile se rup cu zgomot la îndoire.

Cantitatea de produs la m3 şi durata uscării la umbră a plantelor medicinale şi aromatice

Produsul de uscat
Cantitatea (kg/m3)
Durata uscării (zile)
Vara Primăvara sau toamna
Flori 0,25-0,50 3-8 8-14
Frunze şi ierburi subţiri 0,50-1,0 3-8 10-14
Frunze şi ierburi groase 0,50-1,0 10-14 12-21
Rădăcini subţiri 1-2 14-21 21-31
Rădăcini groase 1-2 30-35 35-60

Determinarea calităţii se face pe loturi, examinându-se (la probele ridicate) dimensiunea, culoarea, mirosul, corpuri străine, umiditatea şi conţinutul în principii active.

Ambalarea materiei prime vegetale se face diferenţiat, în funcţie de specie şi de organul folosit, utilizându-se saci de pânză sau de polietilenă, lăzi, cutii de tablă etc. De regulă, în saci de pânză se ambalează florile, frunzele, fructele, seminţele şi rădăcinile. Produsele care pot fi presate (rădăcini, rizomi, părţi aeriene, frunze) se tasează cu prese de balotat, apoi se ambalează în pânză de sac.

Organele care conţin principii active mai puţin stabile (uşor degradabile la soare şi la lumină) se ambalează în saci de hârtie. În cutii de tablă (în interior cu strat de protecţie) se ambalează frunzele de degeţel pulverizate, cornul secarei etc.

Etichetele (una vizibilă şi una în ambalaj) conţin numele şi adresa furnizorului, numele produsului (în limbile română şi latină), numărul lotului, masa, termenul de garanţie, numele celui care a efectuat ambalarea şi norma internă care reglementează calitatea.

Păstrarea până la livrare se face în încăperi uscate şi aerisite, ferite de lumina soarelui şi de mirosuri străine. Produsele toxice se păstrează în încăperi separate, indicându-se acest fapt prin marcaje şi inscripţii.

3.2. Condiţii de recoltare a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană

a) administrative

1. Planificarea tehnică: denumirea arealului de recoltare, a speciilor care urmează a fi recoltate, modalităţile de colectare, capacitatea şi condiţiile de transport şi stocare, verificarea personalului implicat în proces.

2. Obţinerea aprobării pentru recoltare (respectarea legislaţiei referitoare la conservarea biodiversităţii naturale şi protecţia mediului).

b) de execuţie

1. Modalităţi de recoltare:

mecanizat (mai puţin frecvent în flora spontană): cu combină, pluguri, dislocatoare, cositori şi tocătoare; este necesar să existe instrucţiuni clare referitoare la curăţarea maşinilor de recoltat, întrucât puritatea speciilor recoltate este foarte importantă.
manual: seceri, coase, cuţite, cazmale, piepteni speciali.

2. Condiţiile de recoltare se referă, pe de o parte, la caracteristicile meteorologice ale perioadei în care se colectează plantele: vreme caldă, fără precipitaţii; la unele specii sunt menţionate momente optime, cum ar fi: pe rouă (petale de trandafir) şi, pe de altă parte, la fenofaza optimă (momentul de vegetaţie în care planta are cel mai bun potenţial productiv şi calitativ).

3. Tipuri de organe ce pot fi recoltate:

Mugurii (gemmae) se recoltează primăvara, odată cu începerea circulaţiei sevei, uneori chiar de la sfârşitul lunii februarie. Se recoltează când sunt complet dezvoltaţi, înainte de deschidere. De exemplu: muguri de brad, de plop, nuc, coacăz etc.
Scoarţa (cortex) se recoltează primăvara, după începerea circulaţiei sevei, deoarece în această perioadă se desprinde mai uşor. De obicei scoarţa se recoltează de pe ramurile şi tulpinile plantelor de cel puţin 3 ani, prin incizii circulare practicate la distanţe de 20-30 cm şi apoi longitudinale. De exemplu: cruşin, salcie etc.
Frunzele (folium) se recoltează numai pe timp frumos şi uscat. În general, momentul optim se consideră a fi perioada de dinainte şi pe durata înfloririi plantei. Se urmăreşte recoltarea frunzelor ajunse la maturitate, întregi, neatacate de boli şi dăunători şi în vegetaţie; de exemplu: pătlagină, podbal, păpădie, mentă etc.
Iarba (herba) se recoltează în special în perioada de înflorire. De la speciile anuale se colectează toată partea aeriană, iar de la cele perene iarba va fi tăiată deasupra părţii lignificate. De exemplu: sunătoare, sulfină, sovârv, rostopască, coada-şoricelului.
Florile (flores) se recoltează la un anumit stadiu de îmbobocire, determinat în funcţie de nivelul de principii active acumulat. De exemplu: trandafir, salcâm, lavandă, soc, păducel etc.
Seminţele (semen) se recoltează la maturitate deplină, moment recunoscut după culoare şi formă. De exemplu: coriandru, castane, măceş, dracilă etc.
Rădăcinile (radix), rizomii (rhizoma), bulbii (bulbus) şi tuberculii (tubera) se recoltează toamna, la sfârşitul perioadei de vegetaţie, când sunt mai bogate în principii active sau primăvara, înainte de intrarea în vegetaţie. De exemplu: tătăneasă, brusture, cicoare, lemn-dulce etc.

4. Condiţiile de calitate se referă la:

caracterizarea biomorfologică şi botanică a speciilor: aspect, culoare, miros, gust, descriere botanică macro- şi microscopică, puritate (corpuri străine şi impurităţi minerale);
caracterizarea chimică a produselor include determinarea cantitativă a compuşilor chimici răspunzători pentru efectul terapeutic: glicozizi, alcaloizi, carotenoizi, uleiuri volatile, pigmenţi etc.;
determinarea nivelului de contaminanţi (pesticide şi metale grele) din plante.

În funcţie de destinaţia plantelor, acestea trebuie transportate în condiţii optime fie la procesator (în acest caz, materia primă este în general uscată), fie pe piaţă, caz în care distribuţia trebuie făcută imediat, pentru a evita degradarea produsului.

se încarcă...