Back

Procedură privind încheierea unei adopţii

În vigoare de la 23.10.2014

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

ÎNCHEIEREA UNEI ADOPŢII

Potrivit art. 451 din Codul civil republicat, adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

PERSOANELE CARE POT ADOPTA

Pot adopta numai persoanele care:

- au capacitate deplină de exerciţiu;

- sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte;

- adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului.

Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie, mai puţin de 16 ani.

Persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii sale.

Adopţia se încheie numai dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil.

În cadrul procedurii de adopţie se iau măsurile necesare pentru ca fraţii să fie încredinţaţi împreună. Încredinţarea separată a fraţilor în vederea adopţiei, precum şi adopţia acestora de către persoane sau familii diferite se pot face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.

Interdicţii:

- adopţia între fraţi este interzisă

- adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi sunt interzise

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...