Back

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă

Decizia nr. 1988/2016

În vigoare de la 20.10.2016

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă în varianta PDF sau Kindle

SURSA: scj.ro

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 710/Ap din 17 mai 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamanta A., prin mandatar B., împotriva sentinţelor civile nr. 295 din 3 decembrie 2012 şi nr. 33 din 23 februarie 2015 ale Tribunalului Braşov.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că împrejurarea internării într-un azil de bătrâni în străinătate nu constituie o piedică mai presus de voinţa reclamantei care ar putea să o încadreze pe acesta în situaţiile de excepţie ce ar justifica posibilitatea de a recurge la acţiune în revendicare de drept comun.

Din perspectiva Legii nr. 10/2001, o situaţie medicală precară nu ar putea constitui în nicio situaţie un caz de forţă majoră, ci, cel mult, un caz fortuit care, în condiţiile în care s-a dovedit întemeiat, ar putea conduce partea interesată la solicitarea de a susţine repunerea în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi nicidecum la valorificarea unei acţiuni în revendicare potrivit dreptului comun.

Totuşi, analizând motivele independente de voinţa părţii potrivit îndemnurilor deciziei de casare, motive care ar fi generat imposibilitatea reclamantei de a acţiona în sensul legii speciale, Curtea a constatat că simpla constatare a nevalabilităţii titlului statului nu are relevanţă în procedura de revendicare potrivit dreptului comun, formularea notificării în termen legal fiind o condiţie obligatorie ce ar fi făcut să se nască în patrimoniul reclamantei unele drepturi apărate de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în speţă, Curtea a constatat lipsa notificării şi lipsa unor piedici mai presus de voinţa părţii, care ar justifica în ultimă instanţă recurgerea la acţiunea în revendicare de drept comun. Astfel, potrivit atestatului medical depus la fila 48, medicul sub a cărui îngrijire s-a aflat reclamanta în perioada de referinţă 01.01.2001-01.04.2002 atestă o stare de depresie legată de slăbiciunea generală datorată vârstei, care ar fi limitat competenţa de înţelegere a lucrurilor cotidiene şi cu atât mai mult, a unor situaţii juridice complexe. Limitele de înţelegere datorate vârstei nu sunt însoţite de un diagnostic medical corespunzător şi sunt atenuate considerabil de un act ulterior, respectiv „Procura Generală şi de Tutore” aflată la dosar fond, care atestă faptul că, ulterior chiar la distanţă de 10 ani de la perioada de referinţă, starea de sănătate nu s-a agravat şi persoana în cauză s-a putut îngriji de situaţiile viitoare, inclusiv cele judiciare. Paragraful III al acestei procuri este relevant în acest sens, indicând faptul că procura este valabilă şi atunci când, datorită unei boli fizice, psihice, sufleteşti sau datorată unei infirmităţi parţiale sau totale, reclamanta nu ar mai fi în situaţia de a-şi rezolva singură problemele. În concluzie, după o perioadă de 10 ani, în deplină cunoştinţă, în faţa notarului, reclamanta emite o procură care să producă efecte atunci când nu ar mai avea posibilitatea fizică sau mentală de a-şi administra personal şi direct averea.

Pe cale de consecinţă, Curtea a reţinut că atestatul medical depus în probaţiune după casare nu atestă prin el însuşi situaţii care ar fi împiedicat partea să se ocupe de afacerile sale judiciare şi acest act medical nu înlătură efectele procurii generale şi de tutore dată de reclamantă în 2012 care atestă că reclamanta putea să se ocupe de administrarea propriei situaţii şi averi. În concluzie Curtea a constatat că, în intervalul de referinţă prevăzut de legea specială de reparaţie, reclamanta nu s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voinţa sa, în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile în sensul notificării deţinătorului în legătură cu cererea de restituire a sumelor în natură.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

1. Hotărârea este nelegală, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma aplicării greşite a prevederilor legale raportat la starea de fapt concretă dovedită pe parcursul judecăţii, aprecierile din hotărâre încălcând flagrant înţelesul neîndoielnic al consemnărilor din înscrisurile medicale ce fac dovada situaţiei excepţionale în care s-a aflat reclamanta şi care nu i-a permis realizarea demersurilor în termenele stabilite de legea specială.

Reclamanta nu a avut luciditatea şi discernământul necesare pentru ca, imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, să efectueze demersurile judiciare necesare pentru redobândirea imobilului.

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral cumpăraţi documentul sau alegeţi un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

se încarcă...