Parlamentul României

Legea nr. 7/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 ianuarie 2007

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. -

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"

(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral și din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) și-au însoțit șoțul/soția trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

b) au beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii;

c) au beneficiat de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;

d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condițiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare;

e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;

g) au beneficiat de indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;

h) au beneficiat de pensii de invaliditate;

i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare și perfecționare profesională din inițiativa angajatorului sau la care acesta și-a dat acordul, organizate în condițiile legii;

j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;

k) se află în perioada de întrerupere temporară a activității, din inițiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licență sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în șomaj, potrivit legii."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"

Art. 3. -

(1) Persoanele care sunt îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului, reglementată de prezenta ordonanță de urgență, și realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un stimulent în cuantum lunar de 300 lei.

(2) Stimulentul prevăzut la alin. (1) se acordă și persoanelor care au fost îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului reglementată de dispozițiile aplicabile până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cuprinse în Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 452/2001, precum și de alte acte normative referitoare la stabilirea și acordarea acestui drept, denumite în continuare acte normative speciale.

(3) În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului și solicită dreptul la stimulent, plata acestei indemnizații se suspendă.

(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului lunar prevăzut la alin. (1) este de 100 lei."

3. La articolul 5, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:

"

(2) Beneficiază de aceleași drepturi și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore.

(3) În situația persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se face ținându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adopția, a fost făcută încredințarea, s-a instituit plasamentul sau tutela."

4. La articolul 6, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

"

Art. 6. -

(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.

(2) Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nașteri și nașterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situația în care solicitanții drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență îndeplinesc condițiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006."

5. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:

"

Art. 61. -

(1) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1 au dreptul la concediu fără plata indemnizației pentru creșterea copilului după primele 3 nașteri sau, după caz, după primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2).

(2) Durata concediului prevăzut la alin. (1) este de 3 luni și se acordă integral, o singură dată, fiecăruia dintre părinții firești ai copilului sau, după caz, persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.

(3) Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizației pentru creșterea copilului se depune și se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naștere al copilului.

(4) Perioada în care o persoană beneficiază de concediu fără plata indemnizației pentru creșterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a drepturilor stabilite de Legea ~nr. 76/2002~ privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, precum și în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului ~nr. 158/2005~ privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea ~nr. 399/2006~."

6. La articolul 8 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k1), cu următorul cuprins:

"

k1) dovada eliberată de autoritățile competente pentru realizarea veniturilor din activități independente sau, după caz, din activități agricole și a plății impozitului pentru acestea;".

7. La articolul 10 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"

a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;".

8. La articolul 12 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

"

h) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate."

9. La articolul 12, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) și (22), cu următorul cuprins:

"

(21) Plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în situația în care beneficiarii acestei indemnizații primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități profesionale.

(22) Plata indemnizației se suspendă în situația în care persoanele, pentru care se asigură continuitatea plății acesteia în condițiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), nu depun cererea în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

10. La articolul 12, alineatul (6) va avea următorul cuprins:

"

(6) Reluarea plății drepturilor suspendate în situațiile prevăzute la alin. (2), (22), (3) și (4) se face începând cu data depunerii cererii."

11. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"

Art. 14. -

(1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia."

12. La articolul 18, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) și (7), cu următorul cuprins:

"

(5) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1, respectiv art. 2, constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006.

(6) În situația prevăzută la alin. (5), la stabilirea cuantumului indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată din perioada respectivă.

(7) Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă și în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta."

13. La articolul 20, alineatele (2) și (4) vor avea următorul cuprins:

"

(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de mandat poștal sau, după caz, în cont curent personal ori cont de card.

...............................................................................................................................

(4) Modalitățile de plată a drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei."

14. La articolul 20, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) și (7), cu următorul cuprins:

"

(5) În cazul achitării drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență în cont curent personal sau în cont de card, direcțiile teritoriale efectuează plata prin unitățile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.

(6) Comisionul bancar prevăzut la alin. (5) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate și va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial între direcțiile teritoriale și unitățile bancare.

(7) Fondurile necesare achitării comisionului bancar pentru plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei din aceleași fonduri din care se suportă plata drepturilor."

15. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

"

Art. 24. -

(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se aflau în una dintre următoarele situații:

a) în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de dispozițiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2);

b) în concediu de maternitate și în plata indemnizației aferente și care, după încheierea acestei perioade, ar fi fost îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului reglementată de dispozițiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2);

c) ar fi fost îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului reglementată de dispozițiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2) și nu au solicitat acest drept;

d) cererile privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de dispozițiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2), nu au fost soluționate până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv.

(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se acordă și persoanelor care, până la data de 31 octombrie 2006, au realizat în sistemul public de pensii perioade de stagiu de cotizare de cel puțin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei nașterii copilului.

(3) Condiția prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi îndeplinită de persoanele prevăzute la alin. (1) și (2).

(4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se cuvin și se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2006 în baza dosarelor transmise la direcțiile teritoriale de către plătitorii acestui drept.

(5) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b, drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se cuvin și se acordă începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, respectiv de la data depunerii cererii, dacă a fost depusă după acest termen.

(6) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) și la alin. (2), drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se cuvin și se acordă în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1)."

16. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

"

Art. 25. -

De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează plata indemnizației pentru creșterea copilului, efectuată în condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și de actele normative speciale menționate la art. 3 alin. (2)."

17. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 261, cu următorul cuprins:

"

Art. 261 -

Pentru persoanele care au beneficiat până la data de 31 decembrie 2005 de drepturile prevăzute la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică prevederile prezentei ordonanțe de urgență."

18. Articolul 27 se abrogă.

Art. II. -


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...