Curtea Constituțională

Decizia nr. 83/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06.05.2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan-Cristian Iliescu în Dosarul nr. 519/45/2015 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.108 D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.517 D/2015, nr. 1.885 D/2015 și nr. 62 D/2016 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Blanda, Nicolae Bucățică și, respectiv, Delia Florica Nedelcu și Răzvan Sorin Nedelcu în Dosarul nr. 1.338/54/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Dosarul nr. 46.043/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și Dosarul nr. 598/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.517 D/2015, nr. 1.885 D/2015 și nr. 62 D/2016 la Dosarul nr. 1.108 D/2015. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.517 D/2015, nr. 1.885 D/2015 și nr. 62 D/2016 la Dosarul nr. 1.108 D/2015, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că în prezenta cauză sunt diferite atât situația juridică, cât și argumentele care au dus la pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susține că la formularea propunerii de arestare preventivă nu există obligația judecătorului de a se pronunța într-un anumit termen, singura condiție impusă fiind aceea ca judecătorul să fixeze termenul în interiorul termenului de reținere, acest termen nesemnificând și faptul că în interiorul lui se judecă propunerea de arestare preventivă, întrucât apărătorul poate formula cerere de studiere a dosarului. Se mai arată că nicio dispoziție procedurală nu condiționează momentul începerii audierii inculpatului și a dezbaterilor de perioada reținerii. Se susține că situația este diferită la formularea unei propuneri de prelungire a arestării preventive, în sensul că judecătorul este obligat să se pronunțe înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive, în acest interval de timp trebuind a fi asigurat și dreptul apărătorului de a consulta dosarul și de a-și pregăti apărarea. Se arată că, dacă prezenta excepție de neconstituționalitate ar fi admisă, nu ar putea exista nicio condiționare în timp pentru avocat de a studia dosarul cauzei, indiferent de durata măsurii reținerii, și nici pentru judecător de a soluționa propunerea de arestare preventivă, acesta soluționând propunerea atunci când consideră că a studiat în totalitate dosarul. Astfel, singurul care ar fi supus unei condiționări, într-o astfel de situație, ar fi procurorul, care ar trebui să respecte termenul imperativ de 6 ore, putând fi apoi decăzut din dreptul de a formula propunere de arestare preventivă. Mai mult, se susține că o soluție de admitere a prezentei excepții de neconstituționalitate ar duce la încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la statul de drept și la asigurarea ordinii și siguranței publice.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 16 iunie 2015 și, respectiv, Încheierea penală nr. 7 din 15 ianuarie 2016, Încheierea nr. 472 din 17 septembrie 2015 și Încheierea din 17 decembrie 2015, pronunțate în dosarele nr. 519/45/2015, nr. 1.338/54/2015, nr. 46.043/3/2015 și, respectiv, nr. 598/325/2016, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalul București - Secția I penală și Judecătoria Timișoara - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan-Cristian Iliescu, Petru Blanda, Nicolae Bucățică și, respectiv, Delia Florica Nedelcu și Răzvan Sorin Nedelcu în cauze în care a fost propusă dispunerea măsurii arestării preventive față de autorii excepției.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică și obligația instanței de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective. Se susține că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă. Se arată că atâta vreme cât alte termene procedurale, cum ar fi cele de formulare a căilor de atac, sunt considerate a fi imperative, în vederea respectării prin textul criticat a principiului egalității în drepturi, se impune ca și termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală să fie considerat tot imperativ. Se mai susține că interpretarea contrară ar avea ca efect și încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție referitor la dreptul la un proces echitabil, precum și a normei constituționale de la art. 24 cu privire la dreptul la apărare. Referitor la acesta din urmă, sunt invocate și dispozițiile art. 6 paragraful 3 din Convenție, care prevăd dreptul de a dispune de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării, și art. 91 alin. (2) și art. 92 alin. (8) din Codul de procedură penală, care prevăd "un termen rezonabil și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective" și, respectiv, că "avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea și realizarea unei apărări efective".

9. Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalul București - Secția I penală și Judecătoria Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că între dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală și cele criticate în prezenta cauză există deosebiri fundamentale. Prelungirea măsurii arestării preventive nu se poate dispune decât dacă există ab initio o astfel de măsură preventivă în curs de derulare, motiv pentru care soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive trebuie să aibă loc obligatoriu înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse inițial. În acest context, înaintarea propunerii de prelungire a arestului preventiv, cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 235 din Codul procedură penală, este de natură să aducă atingere dreptului la apărare al inculpatului, fiind restricționat de obligația de a respecta exigențele art. 235 alin. (2) din același cod. În cazul propunerii de arestare preventivă, însă, expirarea duratei reținerii nu are niciun efect, arestul preventiv putându-se dispune și în cazul în care față de inculpat nici nu s-a luat măsura reținerii. Deși art. 225 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că, în cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reținerii, nu este necesar ca propunerea de arestare preventivă a inculpatului să fie judecată înainte de expirarea duratei reținerii, în acest caz, judecătorul urmând să constate că a expirat durata reținerii și că inculpatul se află în stare de libertate, continuând soluționarea propunerii de arestare preventivă. Prin urmare, în acest caz, dreptul la apărare poate fi exercitat pe deplin, nefiind limitat de necesitatea soluționării propunerii până la expirarea duratei reținerii, ca în cazul soluționării propunerii de prelungire a arestării preventive. Astfel, chiar dacă termenul de 6 ore stabilit de art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală nu are caracter imperativ, încălcarea sa nu este de natură să atragă sancțiunea decăderii și a nulității actului prin care s-a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți. Cât privește încălcarea dreptului la apărare, apreciază că nicio dispoziție procedurală nu prevede obligația organelor judiciare de a înmâna un exemplar al propunerii de arestare preventivă apărătorilor inculpatului, aceștia urmând a studia dosarul la cerere. Faptul că apărătorii inculpatului nu au cerut dosarul la studiu, înainte de începerea ședinței de judecată, nu reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului la apărare.

11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală. Consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală este neîntemeiată în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

13. Avocatul Poporului apreciază că intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să se desfășoare într-un termen rezonabil, dar să se asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor preventive, să se împiedice prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. Totodată, în materia măsurilor preventive, dreptul la apărare trebuie exercitat în mod real, întrucât excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întreg procesul penal. Ca urmare, consideră că prin reglementarea termenului de sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți pentru luarea măsurii arestării preventive, intenția legiuitorului a fost aceea de a face din respectarea principiului garantării libertății persoanei și asigurarea dreptului la apărare al inculpatului reținut o regulă efectivă, iar nu una declarativă, pur teoretică. Astfel, s-a avut în vedere acordarea unui interval de timp suficient atât pentru pregătirea unei apărări efective, cât și pentru studierea dosarului de către judecătorul de drepturi și libertăți, pentru a putea delibera și dispune în cunoștință de cauză cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii preventive. În acest sens, instanța europeană de contencios al drepturilor omului a statuat că este crucial ca judecătorul să beneficieze de deplina capacitate de concentrare și atenție pentru a putea urmări dezbaterile și pentru a dispune o soluție lămuritoare (Hotărârea din 19 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Makhfi împotriva Franței, paragraful 40). Eventuala nerespectare a termenului impus de legiuitor este de natură a încălca art. 23 și art. 24 din Constituție și art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În continuare, făcând referire la deciziile Curții Constituționale nr. 224 din 13 martie 2012, nr. 448 din 29 octombrie 2013 și nr. 336 din 30 aprilie 2015 apreciază că rațiunea sesizării judecătorului de drepturi și libertăți în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia, este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului reținut, iar acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Astfel, consideră că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care se consideră că termenul de 6 ore are natura juridică a unui termen peremptoriu.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia".

17. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 124 cu privire la înfăptuirea justiției, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

19. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1), propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiași articol, în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și, eventual, contestația formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluționate cu respectarea dreptului la apărare și garantarea libertății individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată).

20. Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât și contestația formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluționate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituție și art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21. Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în ceea ce privește reținerea și soluționarea propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, Curtea constată că măsura reținerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea constată că, în analiza criticilor de neconstituționalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispozițiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 și art. 223-227 din același act normativ.

22. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202 din același cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, dispoziții criticate de autorii excepției, procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii acestuia.

23. Astfel, procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

24. Potrivit art. 225 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți sesizat stabilește termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care soluționarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul de soluționare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reținerii.

25. Judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului și dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reținut [a se vedea art. 226 alin. (1) și art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.

26. În ceea ce privește soluționarea contestației, Curtea constată că dispozițiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conținutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situația respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situația respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluționarea contestației formulate de procuror nu este ținută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reținerii.

27. Având în vedere argumentele invocate, Curtea reține că, din punct de vedere temporal, în cazul soluționării propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut, obligațiile ce incumbă procurorului și instanței judecătorești, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanței judecătorești și la fixarea termenului de soluționare a propunerii înainte de expirarea duratei reținerii. Astfel, pronunțarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reținut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum și soluționarea contestației formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri poate interveni, în funcție de circumstanțele cauzei, după încetarea duratei reținerii.

28. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuși un termen pentru studierea dosarului și formularea apărării dacă consideră că timpul scurs între momentul la care a luat la cunoștință de data și ora la care soluționarea propunerii va avea loc și soluționarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente și adecvate. Totodată, instanța de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunțarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera și dispune în cunoștință de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluția sa.

29. Astfel, Curtea reține că soluționarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin pronunțarea asupra măsurii "în termen scurt". Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanță toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât și a dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALÃ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan-Cristian Iliescu, Petru Blanda, Nicolae Bucățică și, respectiv, Delia Florica Nedelcu și Răzvan Sorin Nedelcu în dosarele nr. 519/45/2015, nr. 1.338/54/2015, nr. 46.043/3/2015 și, respectiv, nr. 598/325/2016 ale Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalului București - Secția I penală și Judecătoriei Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, Tribunalului București - Secția I penală și Judecătoriei Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
;
se încarcă...