Back

Parlamentul României

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Textul acestei forme gratuite este cel publicat în M.Of. al României și nu include modificările ulterioare.

În vigoare de la 01.05.2006

Atentie! Documentul este disponibil și în forma actualizată la zi conform ultimei modificări din data de 29.09.2014!

Te interesează forma actualizată la zi a documentului? O poți cumpăra online în varianta PDF sau Kindle!

Preț: 54,72 Lei cu TVA

Cumpără document în formă actualizată

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I Sănătatea publică

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. -

Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice, obiectiv de interes social major.

Art. 2. -

(1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.

(2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

(3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase.

(4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică.

(5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.

(6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice", iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii publice".

(7) Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.

(8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

(9) Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.

Art. 3. -

Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Art. 4. -

(1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:

a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii stării de sănătate: socioeconomici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate;

b) promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechităţilor în sănătate;

c) supravegherea - activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control;

d) evaluarea riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei;

e) inspecţia sanitară - exercitarea controlului aplicării prevederilor legale de sănătate publică;

f) principiul precauţiei - instrumentul prin care autoritatea de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază că există un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentaţii ştiinţifice insuficiente.

(2) În sensul prevederilor prezentului titlu, precum şi al prevederilor din cuprinsul prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Academia Română.

Art. 5. -

Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează:

a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice;

b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei;

c) planificarea în sănătatea publică;

d) supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor;

e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică;

f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări;

g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică;

h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică;

i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică;

j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu;

k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii;

l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate;

m) evaluarea calităţii, eficacităţii, eficienţei şi accesului la serviciile medicale;

n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică;

o) integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă;

p) asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la ameninţările la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de restricţii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

Art. 6. -

Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:

a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:

1. asigurarea imunizărilor;

2. controlul epidemiilor;

3. supravegherea bolilor;

4. supravegherea factorilor de risc comportamentali;

5. prevenirea accidentelor;

b) monitorizarea stării de sănătate prin:

1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate;

2. monitorizarea determinanţilor stării de sănătate;

3. monitorizarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor din domeniul sănătăţii publice;

4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică;

c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:

1. campanii de informare-educare-comunicare;

2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi;

3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale;

4. pledoaria pentru sănătatea publică;

d) sănătatea ocupaţională prin:

1. definirea standardelor de sănătate ocupaţională;

2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în muncă;

e) sănătatea în relaţie cu mediul prin:

1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea;

2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu;

3. stabilirea normelor de igienă şi sănătate publică comunitare;

4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu;

f) reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin:

1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice;

2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice;

g) managementul sănătăţii publice bazat pe:

1. managementul politicilor, planificării şi dezvoltării sistemului de sănătate publică;

2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice;

3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate;

4. colaborarea şi cooperarea internaţională în domeniul sănătăţii publice;

h) servicii de sănătate publică specifice:

1. servicii de sănătate şcolară;

2. servicii de urgenţă în caz de dezastre şi calamităţi;

3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice;

4. servicii de planificare familială;

5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;

6. servicii prenatale şi postnatale;

7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice;

8. servicii de sănătate publică în transporturi.

CAPITOLUL II Principiile asistenţei de sănătate publică

Art. 7. -

Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:

a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică;

b) focalizarea pe grupurile populaţionale şi prevenirea primară;

c) preocuparea pentru determinanţii stării de sănătate: sociali, de mediu, comportamentali şi servicii de sănătate;

d) abordarea multidisciplinară şi intersectorială;

e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale;

f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi);

g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precauţiei;

h) descentralizarea sistemului de sănătate publică;

i) existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.

se încarcă...